Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Opușii inseparabili

Mircea MALIȚA

Mircea Malita - Mintea cea socotitoareLa Facultatea de Filosofie a Universității din București apăreau în anii 1945-1946, pentru ultima dată, figuri mari, copleșite de evenimente noi: Gusti, la sociologie, Ralea cu psihologia socială, Anton Dimitriu, la logică. Putea fi audiat filosoful Mircea Florian. Cursul său din acel an se ocupa de binomul conceptual subiectiv/obiectiv. Se putea observa că profesorul e deranjat de materialismul dialectic bazat pe filosofia lui Hegel. După Hegel, teza (premisa) e urmată de antiteză (premisa a doua), care o distruge pe cea dintâi, o desființează ca să lase loc sintezei (concluzie).

Într-o carte inspirată din cursul său intitulată "Dialectica", prin istoria comparată a acestui curent de gândire arăta că sunt și alte tipuri de dialectică (și erau numeroase) în care lucrurile nu sunt atât de războinice. În cadrul lor, premisele nu se luptă de moarte, ci conviețuiesc și chiar cooperează. Marx și Engels lucrau cu un principiu al contradicției totale, numit și al terțului exclus: da sau nu, adevăr și fals. Există și logici dialectice care admit terțul și în care premisele se contrazic, dar nu se anulează reciproc; compromisul e posibil, chiar și conlucrarea. Mai târziu, Mircea Florian, în două tomuri mari, a parcurs toate contradicțiile conceptuale și doctrinale într-un vast studiu al perechilor de opuși, cu mențiunea că unul stă în față și celălalt, recesiv, vine după el. Filosofia occidentală, scăldată în sau/sau ignoră marea filosofie orientală a conceptelor Yang și Yin, bazată pe și/și. Cartea lui constituie un monument de erudiție și analiză filosofică.

Grigore Moisil, venind dinspre matematică, îmbrățișează studiul logicilor polivalente. Între valorile de adevăr și fals, mai sunt trepte intermediare, logici cu trei sau mai multe valori. Moisil a ajuns să formuleze teoreme care îi poartă azi numele și a construit o „logică a nuanței".
Cei atrași de abordarea lui Mircea Florian și de logicile polivalente, descopereau că neexcluderea terțului este esențială în înțelegerea fenomenelor sociale și politice, începeau chiar să catalogheze personajele după cum acceptau viziunea logicii binare sau a celei polivalente. Politicienii și militarii excludeau îndeobște terțul, nu admiteau trepte între da și nu, în timp ce diplomații se conduceau după o logică a nuanței.
Cu o asemenea teorie puteai să înțelegi mai bine ce se întâmplă în zona conflictelor umane. Conflictele distributive (cine practică sau controlează un teritoriu, o putere sau alta, cine are acces la o sursă de materii prime, eu sau tu) sunt cele mai greu tratabile. În teoria jocurilor, jocurile de sumă-nulă (unul câștigă, altul pierde) se disting de cele de sumă-nenulă (ambii pot câștiga sau pierde simultan) numite și jocuri de cooperare.

Războaiele și confruntările violente se încadrează în prima categorie, negocierile și căile pașnice în a doua. Mai mult decât atât: întreaga evoluție a civilizației poate fi privită prin prisma acestor două tipuri de jocuri. O carte a lui Robert Wright din 2000 se numește "Non-Zero". Are ca subtitlu "Logica destinului uman".
Cu oarecare melancolie reiau expresia „opuși inseparabili" auzită de la Denis de Rougemont, într-una dintre serile de schimburi de idei, la masa restrânsă organizată de marele maestru al relațiilor internaționale, Jacques Freymond, la Geneva. Sunt opuși, dar nedespărțiți, spunea filosoful elvețian cu privire la această familie de concepte. Referindu-se la posibilitatea integrării europene la care adera cu pasiune, De Rougemont invoca relația între întreg și parte. Fac parte din familia de concepte care se contrazic, diferă unul de altul, dar coexistă și pulsează simultan.

Aplicăm această abordare la perechea de opuși inseparabili interes/valoare. Valoarea este o măsură cu ajutorul căreia plasăm un interes mai sus sau mai jos într-o listă de preferințe, așa cum temperatura măsoară gradul de căldură. Cuplul acesta lucrează împreună în gândirea noastră tot timpul. Singura completare, privind duetul lor etern, este că, în limbajul lui Mircea Florian, valoarea e recesivă în raport cu interesul. Recesivitatea ține de o capacitate mai mică de a antrena partenerul. E însă o completare necesară a lui, fără de care ești lipsit de înțelegerea fenomenelor și de capacitatea de a influența. Dar în orice situație în care cuplul intervine, începi prin luarea în considerare a interesului și apoi te ocupi de valoare. Aleg un exemplu pentru o mai bună înțelegere. Nici mai mult, nici mai puțin, chemăm Europa să depună mărturie. Vine la București, după primirea României în UE, un înalt personaj de la Bruxelles care ține o cuvântare în care felicită țara noastră că „a intrat în comunitatea de valori a Europei". Să avem iertare. Nimeni nu poate nega că în Europa sa, cu o varietate mare de culturi și deci de valori, nu există și valori integratoare, comune, recunoscute de toți. Dar înainte de toate Europa este o comunitate de interese. UE este un proiect de civilizație, și nu de culturi. Tot ce se poate afla și vedea în călătoriile în Vestul Germaniei și în Lorena, tot ce se poate învăța din scrierile lui Schuman și Monnet, întreaga evoluție a organizației (pe rând Comunitatea a fost de cărbune și oțel, de atom, piață comună, apoi economică până a devenit Uniunea de astăzi) confirmă prioritatea intereselor. Ca unul care a trăit călătoriile și lecturile întemeietorilor prin șansa oferită de invitația universității din Trier (Treves sau Trier, sediul lui Constantin cel Mare înainte de a fi proclamat împărat al Imperiului Roman) de a trece frecvent și fără să observ momentul trecerii frontierei dintre Franța și Germania, de a vizita Metz-ul și mormântul lui Schuman de la Scie-Rochelle, Luxembourg-ul unde s-a născut Schuman, într-un cuvânt de a fi în triunghiul autentic și originar al Europei, am încercat să pătrund sensul original al inițiativei lor istorice. Marea idee a celor doi oameni politici a fost să găsească o cale de a scoate regiunea care, ca și continentul, era răvășită de război, din mizerie și disperare și de a-i reface civilizația. Care erau interesele imediate și covârșitoare ale populațiilor? Să fie instaurată o pace durabilă (cea veche era mereu întreruptă de lupte), iar pretențiile opuse ale Franței și Germaniei la Lorena și Alsacia, precum și diferențele lor culturale (identitate, limbi, credințe, valori, istorie) să fie puse în surdină sub imperativul interesului comun. Și aici apare cheia soluției. Să lase culturile în pace, să nu invoce valori despărțitoare, să scoată din discuții orice ar putea mări diferențele și renaște ostilitate. Le trebuia o idee integratoare, îndepărtând pentru moment orice impuls separatist. Cu greu se poate găsi un subiect mai șters și neutru din punct de vedere valoric, dar mai dinamizator ca interes comun, decât cărbunele și oțelul. Nimic mai puțin cultural, nimic mai creator de interacțiune.
Dacă n-ar fi procedat așa, Europa occidentală nu ar fi întreprins primul pas în lungul și solidul proces al integrării.

Această strategie inspiră admirație, dar mai mult decât atât: ea conține o lecție pentru întreaga viață internațională. Odată asimilată, ea poate fi folosită la citirea evenimentelor de pe harta lumii și la înțelegerea mecanismelor care pun în mișcare acele curente și tendințe care modifică tot timpul spectacolul globalității.
 Iată câteva din lecțiile strategiei originare. Părinții fondatori ai Europei nu erau și predicatori. Nu considerau drept esențiale (deși necesare, utile, firește) comunicarea și dialogul. Pentru ei conceptul-cheie era interacțiunea populațiilor. Să lucreze împreună germanii și francezii, să rezolve probleme cot la cot, să se bucure la fel de fructele efortului, acest lucru era important. Puțin interesează dacă se iubesc și dacă își vorbesc unul altuia. Dacă lucrează împreună, cu un obiectiv comun, recurgând la aceleași căi și mijloace, vor deprinde, o dată cu valoarea cooperării, și normele conviețuirii civilizate. Educația trece prin acțiune, teoria vine după experiment.
Un alt cuplu inseparabil, acela de funcție/structură, este și el legat de începuturile Europei unite. La originea ei, a fost îmbrățișată o concepție funcționalistă. E ca în biologie: funcția creează organul. Un economist plecat în Anglia din România, David Mitrany, a explicat, referindu-se la Europa, curentul de gândire funcționalist, dar a prezentat, cu modestie, ideile sale nu ca o teorie sau filosofie, ci ca o abordare metodologică. Un alt filosof a luat abordarea lui Mitrany, a botezat-o teorie și trece acum drept părinte al școlii neo-funcționale de studiu al relațiilor internaționale. Este vorba de Ernst B. Haas.

Toate ideile mari sunt simple, în materie de cupluri inseparabile, întrebarea e cu ce începi: interese sau valori? Este la fel în viața curentă: când întâlnești un om, te interesează ce ai în comun cu el, prin ce e diferit de tine. Nu e o mare descoperire. Se știe că atunci când definim un obiect trebuie să cunoaștem genul proxim și diferența specifică. Dacă primează genul proxim, suntem de partea conceptelor integratoare, dacă ne interesează specificul, atenția se mută la ceea ce ne desparte și fragmentează.
Dubletul funcție/structură este o formă a două alte întrebări: ce faci? sau cine ești? E adevărat că oamenii își spun înainte numele și apoi profesia. Dar ce reținem ca prioritate: rolul sau identitatea? Dacă funcția primează, începem să ne interesăm de activități. Cu ce ocupă și ce rezolvă o Europă unită? Dacă primează structura, atunci vorbim de instituțiile sale. Economiștii sunt mai degrabă funcționali, juriștii cu precădere structuraliști.
 Începuturile Europei s-au făcut cu tentă funcționalistă. Dar, treptat, s-a instalat structuralismul, în așa măsură încât birocrația a câștigat teren, rezultatele se numără în acorduri juridice, iar cărțile despre Europa încep (aproape toate) să descrie instituțiile. Aflăm abia în partea a doua sau la sfârșitul unui ghid al Europei, sau uneori deloc, care îi sunt activitățile și proiectele și cum funcționează ea.
O ultimă și prețioasă lecție, în organismul european, metoda de bază a deciziei comune, a promovării interesului comun, a redactării normelor și a elaborării proiectelor a fost negocierea. Pe toate ușile sălilor din numeroasele sale sedii, UE ar putea scrie "Negocieri", iar domeniile negocierii sunt cele mai diverse: pescărie, agricultură, păduri, fluvii, mediu ambiant, energie, știință, educație, urbanizare, habitat – lista e uriașă. Evident că negocierea presupune comunicare sau dialog, dar acestea sunt mărimi scalare, ca să utilizăm un termen matematic, pe când negocierile sunt dialoguri cu scop, orientate spre obiectiv, ca niște vectori. Ce se negociază în UE? Interese fără îndoială, fie definirea lor ca interese comune, fie mijloacele de a le promova echitabil. Nu se negociază valori. Europa nu integrează culturile. Nu unifică limba, credințele, valorile, stilurile și ce este specific rămâne ca atare. Subiectul culturii nu cere tratate groase. Ocupă o pagină cu tot ce se poate spune despre culturi: recomandarea să se cunoască reciproc, să se respecte, să interacționeze și să stimuleze fluxurile de informare. Prin efectul mimetismului, în aceste procese se vor dezvolta și fructifica influențele, iar culturile vor solidaritate; și vor deveni prielnice civilizației.

De ce sunt unii dezamăgiți de ce se întâmplă? Valorile nu se mulțumesc cu locul lor; ignoră și detestă interesul, primul termen al cuplului. Goana după specific sufocă mersul curentelor integratoare. Structurile uită de funcțiunile pe care sunt chemate să le servească. Ce e cu această „revoluție a recesivului" în lumea contemporană? De ce culturile sunt sursă de dezechilibru? De ce devin susceptibile de exagerări și, deci, de crize?
Ne mărginim la o concluzie privind tema care ne preocupă. Prin capacitatea lor de a sesiza un cuplu inseparabil fructuos ce sfidează raționamentul binar și dualismul rigid și tradițional, Schuman și Monnet pot fi trecuți, fără reținere, în lista marilor înțelepți europeni. Mai putem adăuga personalitățile care au aderat la concepția lor, dar și pe gânditorii aceleași familii, Milrany și De Rougemont.

 

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 69

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: