Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Prezidențiale 2009
România, între conflict și înțelegere politică

Arthur SUCIU

Mircea Geoană este principalul adversar al lui Traian BăsescuCampania electorală pentru alegerile prezidențiale a prins, oarecum neașteptat, partidele așezate în două tabere distincte. Situația este astfel întrucât delimitarea și repoziționarea fiecărui actor s-au făcut în ultimul moment, printr-o serie de acțiuni politice rapide.

După căderea Guvernului Boc, în urma moțiunii depuse de liberali și maghiari, președintele PNL, Crin Antonescu, a înaintat public varianta primarului Sibiului, Klaus Johannis, pentru funcția de premier, iar aceasta a fost împărtășită imediat de președintele PSD, Mircea Geoană, de UDMR și, nu în cele din urmă, de reprezentanții parlamentari ai minorităților naționale.
O coaliție complexă, atât prin compoziția politică, cât și prin eventualul program pe care l-ar putea prezenta, o coaliție cu o vădită orientare liberală, în care componenta multi-etnică pare a fi mai mult decât suplimentul necesar constituirii unei majorități, a devenit dintr-o dată un adversar redutabil pentru Traian Băsescu și PD-L. În urmă cu nici două luni, în ciuda accentuării crizei economice și condițiilor politice nefavorabile, actualul președinte părea încă sigur pe situație. Adversarii săi, în special Mircea Geoană și Crin Antonescu, nu găseau nici tonul, nici mesajele potrivite pentru a deveni combatanți reali. Constituirea noii majorități, legitimată înainte de toate negativ prin incapacitatea lui Traian Băsescu de a menține o colaborare de durată cu o formațiune politică, alta decât PD-L, l-a aruncat în final în defensivă pe președintele în funcție.
În ultimii 4 ani, este pentru a doua oară când partidul lui Traian Băsescu a fost scos de la guvernare. Traian Băsescu are o misiune de două ori mai grea decât a adversarilor săi: el trebuie, el este

Când vrei totul...
Traian Băsescu a fost și este încă un președinte popular. Conștientizând asta, el și-a propus întotdeauna obiective maximale și a mizat pe popor, ca principal aliat în realizarea lor. Obiectivele fundamentale ale președintelui în funcție au fost: reforma constituțională, transformarea României într-o republică prezidențială și formarea unui mare partid prezidențial, care să guverneze singur. Scoaterea PSD de la guvernare a însemnat revenirea la politica tradițională a PD-L, cea care i-a adus cei mai mulți adepți. Ea a fost operată însă tardiv (ca să nu mai spunem că mulți simpatizanți sau foști simpatizanți ai lui Traian Băsescu și ai PD-L, inclusiv câțiva intelectuali recunoscuți, au intrat în rândul nehotărâților din cauza acestei alianțe) și cu asumarea unor riscuri politice și electorale majore atât pentru PD-L, cât și pentru Traian Băsescu.
De asemenea, din ambițiosul plan de reformare constituțională n-a mai rămas acum decât un set de articole vizându-i pe parlamentari (parlament unicameral și reducerea numărului aleșilor), articole ce vor face obiectul unui referendum național chiar în ziua primului tur al alegerilor. Noua majoritate PSD-PNL-UDMR-minorități reconstituie aparent formula “322”, cea care a decis, în 2007, suspendarea președintelui.
Între timp, însă, PD-L a fost scos de la guvernare de PNL, pentru comportament agresiv, necolegial evident, și apoi a decis împingerea PSD în afara guvernării, în plină criză economică, după ce semnase cu acest partid un parteneriat pentru România. Față de ieri, când partidele amintite păreau unite într-o coaliție monstruoasă împotriva lui Băsescu și, în consecință, împotriva poporului, astăzi această nouă strângere a rândurilor este tot mai legitimă, opunându-se unui președinte conflictual, incapabil să asigure liniștea politică pentru rezolvarea problemelor economice cu care se confruntă țara.
Ceea ce ieri părea un pact pentru perpetuarea “sistemului ticăloșit” astăzi pare o încercare de reinstituire a agreement-ului politic distrus de Băsescu. Lucrurile se prezintă cu atât mai clar cu cât, spre deosebire de actualul președinte, care, neavând o majoritate parlamentară, a încercat să impună un executiv politic (după căderea Guvernului Boc) în continuare dependent de Cotroceni, noua majoritate dorește ca viitorul premier Klaus Johannis să-și formeze singur echipa, iar ea să fie alcătuită din profesioniști neangajați politic.
Pentru Traian Băsescu, problema este și a rămas Parlamentul, iar relația adevărată, autentică este aceea, directă, cu poporul. Pentru majoritatea PSD-PNL-UDMR-minorități, momentan, problema o reprezintă guvernarea și reconstrucția credibilității partidelor politice (prin pasul înapoi pe care aceste partide sunt gata să-l facă), iar relația este aceea între partide și între Guvern și reprezentanții poporului, parlamentarii.
Nu în ultimul rând, pe linia liderului salvator, cerut cel mai adesea de popor, noua majoritate parlamentară propune ca alternativă un neamț (Klaus Johannis), prin aceasta oferind o dimensiune liberală (în sens larg) forte “coaliției majoritare”. Cât va dura “noua coaliție majoritară” având în vedere că în România coalițiile politice se pot crea și desface ad-hoc (în funcție de interesul de moment)? Probabil până la începerea atacurilor din campania electorală pentru prezidențiale.

Cum se ajunge challenger?
Nu ar trebui să uităm că propunerea ca actualul primar al Sibiului să devină premier a venit din partea președintelui PNL și candidatul acestui partid la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu. A fost, cum s-ar spune, o propunere liberală, iar, în măsura în care se va realiza, va fi o soluție liberală. Anterior, tot PNL a depus moțiunea de cenzură în urma căreia a fost demis Guvernul Boc. Intrat într-o opoziție mai mult decât dificilă cu PSD și PD-L, PNL a așteptat momentul prielnic și a știut să profite de pe urma unui PSD vulnerabilizat după ieșirea bruscă de la guvernare.
Astfel, deși are o cotă parlamentară mult superioară, PSD a pierdut inițiativa înaintea alegerilor, subordonându-se, cel puțin imagologic, liberalilor, care au fost mai activi și, probabil, mai legitimi. Mișcările din ultima perioadă au evidențiat capacitatea politică de mobilizare a PNL, deși, după ieșirea de la guvernare și alegerea ca președinte a lui Crin Antonescu, partidul părea să-și fi pierdut ritmul și consistența. Ieșirea forțată de la putere a PSD i-a relansat în mod cert pe liberali atât în bătălia legitimității pe care o poartă cu PD-L pe partea dreaptă a spectrului politic, cât și în perspectiva reîntoarcerii la putere după alegeri (cel puțin de la nivelul de secretari de stat în jos un viitor guvern Johannis ar fi unul politic).
Slab, neconvingător, inconsistent și lipsit de susținere electorală, Crin Antonescu a devenit aproape peste noapte jucătorul politic numărul unu, cu șanse de a deveni, în campania electorală, modelul de președinte alternativ la Traian Băsescu, adevăratul challenger. Anvergura sa a crescut, în parte datorită contextului, dar Antonescu are meritul de a fi propus o soluție aparent viabilă și normală, sub prezumpția altruismului politic. El a dovedit că deține arta consensului într-o lume puternic conflictualizată de Traian Băsescu și a pretins că de acest consens nu trebuie să beneficieze politicienii, ci poporul. În felul acesta el a propus o relație cu poporul mai subtilă decât cea realizată prin participarea la târguri și sărbători religioase și practicată de Traian Băsescu.
Antonescu va fi obligat însă să se ridice la înălțimea așteptărilor, într-o campanie lungă și dură. În plus, el poate fi amenințat serios de forța electorală semnificativă a PSD. Dincolo de trecut Teoretic, pentru Mircea Geoană primul tur n-ar trebui să fie un risc prea mare. Practic, șansele sale au crescut numai în măsura în care s-a dovedit a fi, alături de Crin Antonescu, un om politic altruist, capabil să treacă peste orgoliile personale sau de partid, pentru a se ajunge la o soluție politică normală. Mircea Geoană va trebui să lupte, în prima lună de campanie, spre a dovedi că merită să intre în al doilea tur în locul lui Crin Antonescu, fiind avantajat de experiența politică superioară și de o mașină de campanie mult mai puternică decât a liberalilor.
Este probabil că simpatia sa în partid a crescut în ultima perioadă, ceea ce nu înseamnă că Mircea Geoană a devenit subit o locomotivă pentru formațiunea sa. Partea cea mai dificilă este însă concurența în care fostul său contracandidat la președinția PSD, actualul primar general al Capitalei și candidat independent la președinție, Sorin Oprescu, a intrat pe cucerirea electoratului social-democrat. Oprescu este un lider puternic și popular, mai ales printre membrii și simpatizanții PSD. În 2004, eșecul în alegeri al PSD a început odată cu pierderea, de către Mircea Geoană și în fața lui Traian Băsescu, a primăriei Capitalei.
Câștigând, în 2008, ca proaspăt independent, scaunul de edil, Oprescu le-a transmis pesediștilor că revenirea trebuie să înceapă tot de la Capitală: deci de la el. La aceasta se adaugă, desigur, alte mize ale lui Oprescu, legate de PSD, dar și, personal, de Mircea Geoană. O dată cu stabilizarea blocurilor electorale, Oprescu va fi însă obligat să devină tot mai mult un candidat catch all, îndepărtându-se de PSD. El va avea aproape sigur probleme de vizibilitate mediatică, sperând într-o prestație cât mai slabă a lui Geoană și a lui Antonescu, și chiar la un conflict între cei doi. În interiorul social-democraților, Oprescu va fi perceput probabil din ce în ce mai mult ca un personaj resentimentar, care nu încearcă decât să încurce socotelile partidului. Ca dovadă că lucrurile pot evolua în această direcție este retragerea, nu chiar tacită, a sprijinului lui Ion Iliescu pentru Sorin Oprescu.
Și Mircea Geoană privește în spate la momentul din 2004, când a pierdut primăria Capitalei în fața lui Traian Băsescu. Numai că, pentru candidatul PSD, prezidențialele de acum reprezintă momentul revanșei, la un alt nivel, la nivelul și poate și la momentul potrivit pentru Mircea Geoană, în fața lui Traian Băsescu. Așa cum am spus, șansele sale par a fi crescut, dar momentul de ruptură, de impunere nu a sosit și nici nu se știe dacă va sosi. Miza naționalistă De când România este membru al Uniunii Europene, iar Laszlo Tokes și Corneliu Vadim Tudor au devenit parlamentari europeni, chestiunea etnică a căpătat în România noi valențe.
Ca urmare a influențelor occidentale tot mai accentuate, viziunea organizării societății într-o formă liberală, relaxată, a crescut mult în popularitate. Criza economică a scos însă la lumină din nou naționalismul subiacent acțiunii statelor europene, iar naționalismul, în primul rând ca soluție de autoprotecție, a redevenit actual. Românii par să realizeze din nou și din ce în ce mai concret în ce măsură naționalismul le poate fi util nu numai prin raportare la criză, ci și din nevoia de a crea o identitate acceptabil de puternică în cadrul Uniunii Europene. Astfel, mesajele lui Vadim Tudor, lansate după aterizarea de la Strasbourg sau Bruxelles, dar mai ales după repetatele probleme ale occidentalilor cu românii plecați la muncă în străinătate nu mai par atât de nerezonabile. Este de aceea probabil că Vadim va juca și de această dată un rol în alegerile prezidențiale, și asta chiar dacă va fi obligat să-l împartă cu fostul său coleg de partid, Gigi Becali. Este de așteptat de asemenea ca Traian Băsescu însuși să apese coarda naționalismului, încercând astfel să pună în defensivă alianța cosmopolită a adversarilor săi, alianță care, pe lângă Antonescu și Geoană, îl mai are drept candidat pe udemeristul Kelemen Hunor. Cine este mai patriot și pentru cine? Aceasta va fi o încercare și la prezidențialele din acest an.
Publicat în : Cover story  de la numărul 68

Comentarii

Comentariul nr.1 - vali a spus în 04.12.2009 08:16:00:
HAI LA VOT
Oameni buni , se lasă iarna
Și vin șmecherii de-avalma,
Fel de fel de trepăduși
Să vă bată pe la uși,
Fel de fel de mafioți
Să vă bată pe la porți,
Să vă-ndemne să-i dați votul
Tot lui ăla, matelotul,
Tot lui ăla, ipocrit
Care ne-a mai păcălit.
Tot lui ăla ... dansatorul
Care-a tras în piept poporul,
Hăhăind fără rușine
Sloganul ,,să trăiți bine”
Și nu-i crapă din obraz
Când vede cum trăim azi.
Bănuiesc că n-ați uitat
Cum se dădea el bărbat,
Anunțând că pune-n piețe
Numai țepe, numai bețe
Și c-o să înfingă-n ele
Zeci și sute de lichele;
Toți corupții nesătui,
(care nu-s din gașca lui)
Știți cum ne dădea povețe
Să ne adunăm în piețe,
Să venim buluc, puhoaie,
Să mai facă EL o baie
De mulțime populară
Păcălită cu gargară.
Știți cât se mai lăuda
EL cu alianța ,,DA”
Păcălind o țară-ntreagă
C-o să facă și-o să dreagă
Dar șiretul demagog
Cu obrazul de potlog
După ce ne-a tras pe sfoară
Ne cerșește votul iară.
Cine nu-și aduce-aminte
Când proaspătul președinte
Singur și-a repartizat
Un viloi cât un palat?
Dar ce-i strigător la cer
Este c-acest pișicher
Specialist în combinații
Dă mereu vina pe alții.
Se tot duce, marinarul,
La Bunu, la Moraru,
Umilul gazetăraș
Care se pretinde naș
Și din sumbra catacombă
Mai lansează câte-o bombă
Și pe-un ton sforăitor
Apelează la bobor.
,,Dragi români, pe țara asta,
A căzut din cer năpasta
Fiindcă niște lichele
Se iau de fetele mele.
Ba că fiica-mea Ioana,
Are-o casă cât cazarma
Și, spun niște hahalere,
C-ar fi costat o avere,
De se-ntreabă găozarii
De unde-a luat dolarii.
Cum de unde i-a ciordit?
Fata a muncit cinstit.
Doar nu i-a luat degeaba
La barbut sau neagra-alba.
S-a spetit pe la Focșani
Printre proști, printre mârlani
Și i-a suportat pe toți,
Infractori și mafioți
Fără să dea de-nțeles
Că-i fată din ... meam ales.
Altă bandă, altă clică
Se ia de fata cea mică
Și-o acuză, nesimțiții,
C-ar fi prietenă cu Ridzi,
Aia de la tineret
Ce-a dat iama prin buget.
Eu nu spun că a furat,
Dar m-a făcut de rahat.
Și mogulii, doar îi știți
Cât de tare sunt porniți
Să arunce anatema
Pe mine și pe Elena.
Arunce-o, lua-i-ar dracu
Și pe ei și pe Ciutacu,
Și pe Gâdea și pe Stan,
Pe Badea că-i golan,
Fiindc-aceste tonomate,
Musai trebuie casate.
Eu am spus-o și insist;
Nu știu căt o să rezist.
Dar le fac eu o figură
Și le scap un cap în gură
Închei, căci am obosit,
Parcă m-am mai răcorit
Dar sunt foarte ocupat
Fiindcă mi-am planificat
O excursie-n zăvoi
Să mai tund câteva oi,
Iar dacă tund și cârlanii
Mă votează toți ciobanii”.
***
Iată cine vine iară
Și insistă să ne ceară
Să-i mai dăm o dată votul...
O să-i dăm, însă cu ... cotul.
O să-i dăm, să țină minte
Că dac-a fost președinte
N-a făcut decât gargară
Și zâzanie în țară.
Poate-și va aduce-aminte
De scandaluri și conflicte
Despre casa ...Mihăilean
Și de fuga lui Hayssam.
De-și aduce-aminte, poate
Că n-o să mai dea din coate,
Hăhăind mahmur prin țară
Să-l voteze lumea iară
Gata, farsa s-a-ncheiat;
Cu toți ne-am edificat
Și votăm în prag de iarnă.
PREȘEDINTE – MIRCEA GEOANĂ.
Îl votăm fiindcă are
Expertiză și onoare
Și prezintă garanția
Să transforme România.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: