Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Marea Schimbare

Mircea MALIȚA

Cea mai bună ipoteză pentru un traseu final reușit este aceea a absenței unui conflict global, a unui mare război regional și acceptarea ideii că unele conflicte locale vor persista, dar nu se vor extinde. Ideea că, dacă o casă arde, arde și satul nu se aplică, spre satisfacția unor țări mai mici. La summitul alianței de la Teheran, Churchill a spus: „Cât de mic mă simt ca englez, între acești uriași.”
Oricare ar fi mixtura scenariului de mijloc, sămânța Marii Schimbări a fost pusă în pământ și de ea vor avea parte generațiile viitoare. Avantajul prospectologului care nu socotește timpul istoriei în zile și ani, ci în decenii și secole este acela de a rămâne un optimist, oricât l-ar contrazice realitatea imediată.


Îl invit pe tânărul inter­locutor să se așeze la masa mea și să ac­cep­te să întreprindem împreună schițarea unui studiu pros­pec­tiv al lumii în care își va croi drumul vieții în următorii ani. Cădem de acord asupra încadrării schiței nu în regnul eseisticii, ci al unui efort atât de științific cât permite sta­diul prospectivei în prezent. Deci nu speculații, cât fapte. Să adopte stilul tendențial al americanilor? Nu e prea bi­ne, fiindcă criza a adus toate curbele statistice la pământ și e greu să deslușești vreo direcție previzibilă. Prea multă ceață pentru tendințe. Mai potrivită ar fi metoda europeană a scenariilor. Le descriem pe cele posibile și apoi le cântărim probabili­ta­tea de înfăptuire.
Pe ce durată? S-a scris mult despre 2020, dar e prea aproape. Pasul gene­ra­țiilor este acum între 25 și 30 de ani. În 2020 prietenul meu va fi matur, va avea familie și copii și astfel în jur vor conviețui trei generații succesive „consensuale”, for­mulă aptă pentru ducerea proiectelor la bun sfârșit. Va fi deci interesat ce va face el în primul deceniu de com­ple­tă maturitate. În lumina a ceea ce am vorbit despre du­bla spirală a învățării și a muncii, fișa lui conține urmă­toarele date: născut 1986, începerea vieții active în 2002, în pregătire sau per­fec­ționare 2009, jumătate din viața activă 2031, sfâr­șitul vieții active 2062. Nu e prea pretențios să te gân­dești la cele două decenii care ne despart de 2030. Putem presupune că până atunci va schimba profe­siu­nile în jur de 3 ori și va urma 6-8 stagii de reciclare, con­form normelor educației continue.
Înainte de a desemna profilul lumii și societății în care va trăi e nevoie să parcurgem pe scurt tabloul lor de azi. Ce ar putea constitui pe scurt un punct de plecare încurajant și pe alocuri strălucitor?
La prima vedere, la aceas­tă oră, lumea se poate mân­dri cu:
Progresul științei și inova­țiile tehnologiei;
Rețelele de comunicare instan­tanee pe glob și gene­ralizarea utilizării calcula­to­ru­lui;
 Proiecte comune de vârf în explorarea spațiului cos­mic, în biologie și medicină. Abordarea problematicii glo­bale ce adună temele vitale ale omenirii.
Caracteristici negative ar fi:
Falii și prăpăstii între țări, societăți și regiuni privind stadiul dezvoltării, cu un nivel incredibil al gradului de sărăcie pentru un sfert din omenire.
Numărul ridicat al conflic­telor sângeroase, al litigiilor grave nerezolvate, insecuri­ta­tea globală, locală și a indi­vidului;
Boli și epidemii, lipsa de protecție în cataclismele na­tu­rale și cele provocate de om.
Observatorul lui Sirius, al lui Voltaire, s-ar întreba cum una și aceeași minte a omului produce lucruri atât de opuse. Ce fel de minte e aceea care luminează calea spre cunoaștere și  apoi să pună obstacole spre ea? Discutasem pe larg problema și acum puteam începe și schița prospectivă, cu acceptarea acestei dualități tragice. Știam că atunci când mintea e bolnavă lumea e bolnavă. Apare în condiții de ceață, exacerbarea, urmată de fraudă și violență. Homo Sapiens conviețuiește cu Homo Fraudens. Ambii sunt premise ale studiului. Infla­ma­rea individualismului și apoi manipularea lui este ia­răși un dat al problemei. După cum înțelepciunea, raționalitatea și inteligența unor minți pot contracara daunele cauzate de cele învolburate. Lumea este din cauza lor foarte dezarti­cu­lată. În ciuda proceselor integrative, parcurse de noi atent, armonia e stricată de stri­dențele fracțiunilor sepa­ra­tiste. Sunt atât de grave în opoziția și tensiunea între ele cele două curente încât putem să ne întrebăm dacă integrarea vs. Fragmentarea nu va fi marea temă de preocupări a următoarelor decenii. E foarte probabil ca soar­ta „familiei unice a ome­nirii” și „consolidarea strate­gi­ilor ei de supraviețuire” să fie decise într-un astfel de „război al celor două roze”, cum se numea un conflict dinastic celebru în istoria Angliei.
Dar nu e de rezolvat o sim­plă contradicție. Se pare că toate miturile s-au strâns la un loc și s-au angajat în luptă împotriva realismului, că toate perechile de opuși: civilizație-culturi, cunoștințe-credințe, funcțiune-structură, întreg-parte și întreg corte­giul opușilor inseparabili stu­diați de noi sunt  pe punctul de a exploda, angajându-se în confruntări  decisive.
Este foarte posibil ca feno­menul semnalat să fie suscitat de o împrejurare neașteptată și gravă. Este criza globală economică și politică. Ea a fisurat sistemul, lăsând să i se vadă mărun­ta­iele: structuri, mecanisme, organisme care ticăie sau se opresc, funcționează sau au pene. Tot criza arată cu degetul spre porțiunile care trebuie vindecate prioritar.
Vom începe cu Scenariul Suc­cesului, scris pentru omenire, dar citit în interesul personal al tânărului coautor care se gândește la drumul ce-l va putea croi în încleștarea tipică volburei crizelor și tranzițiilor.
Succesul

Experții se pun de acord în a aprecia că criza globală a economiei este rezolvabilă și că eradicarea ei se va pro­duce într-un termen previ­zibil, care oricum nu depă­șeș­te anul 2030 și se situea­ză  în anii mai apropiați (2020 de pildă). Oricum criza va fi depășită în perioada vizată de scenariu.  
Se poate înregistra la înce­putul anului 2009 crearea unui climat propice conlu­crării internaționale, privit peste tot ca o condiție nece­sa­ră pentru stingerea crizei. Semnele înregistrate cu nu­an­țe și rețineri normale dau speranțe că acest climat se va consolida. El s-ar putea dovedi apt să favorizeze și să rezolve criza politica, ce acoperă o pletoră de disfunc­țio­nalități ale sistemului internațional, inclusiv conflic­te­le în curs sau potențiale. (Fiecare din evaluări poate invo­ca în sprijinul ei comunicate oficiale, texte, declarații și tatonări diplo­ma­tice).
Cea mai importantă con­vertire a climatului de încre­dere sporită (sau risipire gradua­lă a unor stări încordate) ar consta în urmărirea unui scop mai ambițios: conciliere la nivelul marilor puteri. Nu este pentru prima dată când pacea lumii depinde de relațiile între ele. Când relațiile erau bune, s-a reușit prin cooperarea lor să se inhibe apetența hegemonică, imperialistă sau impulsurile la cuceriri și anexări de teritorii și să se rezolve unele interese economice. Când subliniem rolul marilor puteri în destinul omenirii, nu neglijăm desigur aportul altor state mici sau mijlocii sau al grupărilor regionale la bunăstarea sistemului în ansamblu. Faptul că marile puteri, păstrându-și poziția lor de lideri, lărgesc cercul partenerilor, așa cum s-a întâmplat la Conferința celor 20 de țări de la Londra în aprilie 2009, este un semnal că schimbarea configurației puterii pe glob este un fenomen perceput, susceptibil de negocieri și discuții.
O suită de întâlniri de vârf (legate sau nu de criză) va întruni în această perioadă principalele puteri: SUA, China, Europa și Rusia, care sunt legate și de poziția lor privilegiată în Consiliul de Securitate al ONU. În cursul acestei perioade, Europa va fi probabil reprezentată unitar. Alte puteri continentale, ca Brazilia, India, Japonia, vor fi atrase parțial, în calitate de observatori și invitați speciali.
Candidata la poziția întâi în ordinea abordării problemelor politice pare a fi dezarmarea. Am văzut de atâtea ori că un proiect integrativ începe ca prim pas prin abordarea unei teme tehnice. Dezarmarea există pe ordinea de zi, dar a fost scoasă unilateral de Bush. Deci e o inițiativă sim­plă a o relua. Este susceptibilă de a fi negociată, într-un moment  în care armamentele au devenit o povară costisitoare pentru state, iar efica­c­itatea lor e pusă sub semnul îndoielii.
Discutarea dezarmării conduce la deschi­derea dosarului securității globale și al celei mai grave amenințări pentru întreaga omenire: armele nucleare. Această ultimă temă, veche de peste o jumătate de veac, n-a avut niciodată soluții satisfăcătoare și s-a agravat continuu. Ea se află acum din nou pe agenda nescrisă a summit-urilor.
Nu se strâng marile puteri laolaltă fără a-și reînvia declarațiile de nebeligeranță. Și de a-și lua angajamente noi cerute de condițiile vremii și de schimbările posibile. Relațiile încordate, cum erau între SUA și URSS, au exclus posibilitatea unui conflict nuclear și chiar a unuia con­ven­țional, care ar fi putut escalada, timp de decenii. Un subiect ce a apărut spre sfârșitul Războiului Rece a fost acela al angajamentului părților de a nu folosi greutățile interne ale unora  pentru a avansa interese proprii sau a le slăbi poziția în lume. Într-un moment în care își asumă sarcina de a garanta pacea în lume, e natural ca marile puteri să excludă, ca prim pas, posibilitatea con­flictelor între ele.
Dacă se câștigă termenul cinetic de „mo­ment” în lărgirea succesivă a agendei politice, își mai face loc o problemă, mai spinoasă decât cele precedente, și anume problema zonelor de influență, dependență sau dominație. Invocată mereu pe motive de securitate proprie, problema nu s-a dezlipit de evoluția și politica marilor puteri. Chiar și aici, tehnica relațiilor interna­țio­nale și imaginația prospectologilor nu se dau bătute în căutarea de soluții. De ce nu s-ar declanșa un curent mai larg cuprinzând și marile puteri, de a reînvia și dezvolta politicile de bună vecinătate? Toate statele au interesul de a nu avea dușmani la frontierele lor, iar remediul sigur constă în constituirea unor relații reciproce de bună vecinătate. S-ar putea ca această soluție să aibă un ecou atât de consistent la toate statele mari și mici, încât proiectul să fie botezat pentru istorie: Pacea vecinilor.
Același fir pe care au fost înșirate problemele păcii și securității mai face să se mai ivească una. Să ne amintim că după sfârșitul celui de-al doilea război mondial, s-au făcut încercări mari de a întrona un regim stabil de pace. Două elemente esențiale au intrat în soluție: normele (obligațiile statelor, angajamentul de a nu recurge la forță și celelalte prevederi ale Cartei ONU) și instituția (ONU), prin care statele mem­bre erau obligate să contribuie la represiunea agresorului prin sistemul securității colective. Este principiul care stă și la baza NATO: te atingi de unul, te atingi de toți. Sistemul nu a funcționat din cauza disensiunii marilor puteri, normele nu au mai fost respectate, iar instituția a slăbit continuu. Se spune că după 50 de ani, o instituție se îmbolnăvește atât de mult, roasă fie de corupție fie de birocratism, încât își pierde relevanța. Poate fi reamenajată sau înlocuită. Întrebarea se pune la ONU și numeroase voci sunt pentru o revizie totală. Ce părere vor avea la un summit pe această temă marile puteri când va fi pe agendă? Încercările făcute în ultimii ani au eșuat, din cauza dezacordului lor. Dar, după ce vor prinde obiceiul de a rezolva probleme chiar mai grele, nu vor găsi o formulă acceptabilă? Soluții arhitectonice există și clădiri monu­mentale istorice pot deveni din nou funcționale.
Din momentul în care sistemul interna­țional al statelor este dezbătut, iar criza a obligat statele să dezbată instituțiile eco­no­mice și financiare internaționale, înseamnă că sunt toate elemen­tele de a răspunde la înscăunarea globalității, dotarea ei cu norme și instituții adecvate. În perioada scenariului Succes, ea își va merita numele, prin realizarea unor schimbări treptate care vor înlocui sistemul internațional fragmentat și desincronizat al statelor și al instituțiilor cu sistemul global lărgit cu agenții nestatali multipli.
Am insistat în punctele anterioare asupra subiectelor care țin de civilizația omenirii, de salvarea și promovarea ei. Stâlpii civilizației fiind știința și tehnologia sprijinite de eco­nomie și societatea cunoașterii, se așteaptă ca noua configurație globală a păcii să le solicite proiecte internaționale pentru care acum lipsesc sponsori. Ele sunt nu doar grandioase, ci și fezabile. Poduri peste strâm­tori, construirea de insule artificiale, extin­derea altora prea mici, ame­na­jări de căi feroviare, acțiuni antideșer­tificare, proiecte vizând hrana și apa. Probabil că aceste de­cenii vor câștiga titlul Era Macropro­iectelor.
Dar influența poate fi și reciprocă. Desco­periri epocale în domeniul sau creierului sunt capabile să producă asemenea șocuri, încât aplicarea lor la problemele vieții omului să producă schimbări semnificative pe arena po­litică, economică și socială.
Climatul de pace constituit pe căi politice și diplomatice va da șanse noi culturilor și dreptului  lor   inalienabil la diversitate. Știința va avea rolul ei amplificat, dar și culturilor li se va deschide perspectiva etalării și comunicării specificității lor. Acest orizont larg va face să slăbească (și poate chiar să dizolve) confiscarea culturilor și folosirea lor în jocurile de putere vicioase și criminale. Reînvierea tradiției unui Bagdad care timp de cinci secole a stat în centrul culturii lumii își așteaptă actorii alungați de clici și triburi. Multe populații ale lumii vor să folosească prilejul de a aminti omenirii că la formarea patrimoniului comun al umanității au contribuit și ele.
Impactul păcii globale asupra civilizației și cultu­rilor le reamintește tinerilor că prima le oferă roluri și a doua identitate. În cazul acestui scenariu rolurile vor fi multiplicate pe o scară largă. Noi profesiuni sunt deja anunțate de studii prospective. Șansele de a fi solicitați se înmulțesc. Demnitatea poziției în societate, ce se deduce din roluri, crește și ea.
Statutul pe care îl oferă cultura unui individ este definit de identitatea sa. E înnăscută, e descrisă de limba maternă, aparține unei familii întinse în spațiu și timp. Își însușește tradiții, deprinderi, înclinații proprii identității sale și, mai mult decât atât, conform datelor psihologiei și biologiei moderne, construiește o formă proprie a minții sale după tiparul mediului în care se află în vârsta cea mai fragedă. Putem discuta despre situația specială a identităților multiple (familii mixte, emigranți, studii în alte țări etc.), dar tinerii rețin că ceva mai durabil și rezistent ca identitatea națională nu există. Dictonul latin spunea: „Naturam expellas furca, tamen usque recurrit” (Alungi natura cu furca, ea revine mereu). Evenimentele arată că identitatea ajută la demnitatea de sine și la „formularea de obiec­tive ambițioase”. O cunoaștem după înfierbân­tarea care duce la mit și violență, război și distrugere. La clavecinul moderat, cum spunea Bach, identitatea este o inimă care bate continuu generând afirmația și creația.
 Reflecții între scenarii  

Legat de scenariul Succes este un om politic de mare notorietate care și-a câștigat adepți în tara sa și în afara granițelor ei: Barack Obama. Prezența sa activă în campania mondiala anti-criză îl asociază scenariului, dar mai ales faptul că în această operă a lansat cea mai mare parte a problemelor post-criză. În contactele sale din această perioadă (preia postul de președinte al SUA imediat după izbucnirea crizei) el folosește momentele de conlucrare și încredere pentru a lansa proiecte viitoare privind rezolvarea crizei politice. Cu Rusia enunță disponibilitatea pentru negocieri de dezarmare, în Caraibe vorbește despre „buna vecinătate” aplicabilă la relațiile externe și interne al Americii Latine, întinde mâna celorlalte mari puteri și apoi statelor prinse în conflicte și care uneori se află de cealaltă parte a baricadei față de SUA. Afirmă rolul căilor politice și diplomatice în găsirea de soluții, respinge doctrina unilateralistă a lui Bush, dar nu îmbrățișează nici o altă doctrină pentru a nu-și limita libertatea de a decide, recunoaște o singură identitate, aceea de cetățean american și statutul conform căruia veghează la interesele țării sale. În  același timp formulează scopuri de pace și prosperitate pentru întreaga omenire, relații pașnice și, mai mult decât atât, caută parteneri peste tot pentru conlucrare.
Există un alt motiv pentru care îl cităm. În preambulul exercițiului nostru prospectiv stau studii privind mintea omului așa cum gândirea ei se oglindește pe planul societăților și evenimentelor istorice. Or, Obama ilustrează potențialul minții de a da înțelepciune (ca strateg), raționalitate (ca tactician) și inteligență (imaginație și putere de inovare). Cine parcurge cele două volume autobiografice, vreo 4-5 cărți scrise despre el, cele 4 discursuri istorice și o parte din conferințele sale de presă sau intervenții publice nu are nevoie de nici un argument suplimentar pentru a constata puterea minții sale. Este remarcabilă și consecvența cu care s-a format și educat ca sprijinitor al celor „obidiți și umiliți”, cum ar zice Dostoievski, al categoriilor neprivilegiate, cei de la baza societății. A mai fost un președinte care a vrut să se adreseze celor de la „baza piramidei” (Roosevelt). Se pare că a ajuns la fiecare treapă a ascensiunii sale la concluzia că numai la pârghiile puterii se pot rezolva problemele acestei categorii. Pe plan mondial și-a propus să restabilească rolul de lider (nu de hegemon unic) al SUA, ilustrat prin crearea unei comunității legate de scopuri comune. Se povestește că în timpul campaniei sale, aflat într-o comunitate a negrilor, Obama a adoptat stilul reuniunilor religioase, cu întrebări și răspunsuri în cor. A întrebat  „Veniți să schimbăm America?”  „Venim, venim!” a fost răspunsul. După mai multe între­bări, a pus una neașteptată:  „Veniți să schim­băm lumea?” Derutați de magnitudinea sarcinii, publicul a strigat totuși: „ Venim, venim!”
Obama și-a închinat anii de președinție, prim­ul și al doilea posibil termen care s-ar încheia în 2016, acestor scopuri ale schimbării acasă și în largul lumii. De aceea îl putem invoca pe el ca o șansă principală a realizării obiec­tivelor din prima jumătate a etapei Succes.     
 Eșecul

În mare parte, acest scenariu constă în eșuarea scenariului de succes. Există factori ce trebuie luați în calcul și care lucrează cu sârg și deliberare la distrugerea scenariului prim. Nu este o speculație bazată pe experiența că orice schimbare este contracarată de o „contra­re­formă”. Sub ochii noștri încearcă să prindă miez mișcarea celor ce se simt amenințați de o remodelare a sistemului mondial. Sunt în primul rând cei care văd diminuată capacitatea lor de a-i „frauda”, „manevra”, „influența” pe alții. Sunt apoi numeroși teoreticieni care își pun masca inocenței în discutarea crizei, uitând că au elaborat metode subtile de a oferi condiții propice fraudei, ajutând-o prin complicitate sau conivență. Oamenii născuți și formați cu vocația luptei, confruntării există peste tot; anarhiști, revoluționari de profesie, mercenari, personajele traficului ilegal, ale speculației criminale și ale escrocheriei savante. Ei reacționează epidermic la un curent de reformă. Această mobilizare se simte și în cursul dezbaterii crizei. Tema nu este atât criza cât perioada post-criză care s-ar putea dovedi inospitalieră pentru ei.
În acest scenariu înflorește încercarea de a distrage energia societății de la urmărirea scopurilor esențiale și de a o consuma în conflicte false, drame artificiale, crize imaginare. Apar cultivarea sistematică a neîncrederii și a fricii și producerea confuziei pe planul dezbaterilor și opiniilor, cu un cuvânt propagarea în exces a tuturor componentelor unei vremi de volbură.
Nemulțumit cu aceasta, frontul difuz al urii ar putea provoca războaie civile, răzmerițe, proteste populare și toate acele manifestări care au un apel la oamenii rupți de realitate și raționament, dar ușor atașabili prin sloganuri și incitații afective.
Un lucru aproape cert este închiderea dosarelor de rezolvare a conflictelor perene (durabile, netratabile sau cronice) pentru o nouă perioadă de așteptare. În urma unei crize politice care a golit masa soluțiilor, nu ne putem aștepta la un statu-quo-ante, ci la o înrăutățire. Lista conflictelor deschise va fi în creștere, iar ardoarea luptei va avea noi puseuri. Țările aflate chiar și acum în afara sferei rezonabile vor găsi noi îndemnuri la opera lor de a mări insecuritatea în lume, putând da a doua perioadă de înflorire a terorismului și a subminărilor oculte.
Contracararea crizei va fi mult îngreunată în acest scenariu, mergând până la prelungirea ei în timp și extinderea ei orizontală în domeniul hranei și apei. Colaborarea între marile state fiind blocată, controlul domeniului infracțional va fi diminuat, iar „pirații” crizei vor reapărea ca o nouă specie de profitori.
Dezamăgită și neputincioasă, pătura de mijloc va mări prin teamă și angoasă gravitatea eșecului „post-criză”, care o va reduce la situația de care credea că s-a debarasat. La acest punct apare primejdia unui nou fenomen, care fusese redus anterior la o stare letargică. Este vorba de naționalism, a cărui existență se mulțumea anterior la agitații internaționale, de tip european sau global.
Identitatea își va bate strident tobele și vor reapărea pe toate continentele, Europa nefâcând excepție, mișcări și guverne de tipul naționalismului extrem și antidemocratismului declarat. De data aceasta manipulatorii vor avea o altă țintă decât consumatorul abuzat și-și va căuta clienții în sfera tinerilor doritori de senzații tari.
Explorarea culturilor în scopuri politice și războinice va continua și după toate probabilitățile se va extinde. Tinerii  vor fi mândri că aparțin unei culturi superioare celorlalte, adverse și rivale, și vor sufoca ideea apartenenței la o mare familie solidară umană pe care toate națiunile au servit-o cu ce au avut mai bun din sacul lor.
Insecuritatea externă, eșecurile inițiativelor pe plan global vor aduce un public larg la vechea agendă domestică, pe care o va trata cu pasiunea localismului și în tradiția conflictului tribal. Nu te văd bine, tinere prieten, și îți doresc tărie de caracter să nu fi luat de val. Ceva te poate însenina răsfoind istoria crizelor: baloanele se umflă până la punctul inevitabil când crapă. Deci având în parte experiența scurtă, dar promițătoare a unui început de scenariu de Succes, este greu de crezut că lumea care a avut prilejul unui început de maturizare va persista în păcatul excesului și al fierbințelii minții.
Este posibil ca enormitatea evidentă a unei erori, abuzul puterii necontrolate sau iminența vreunei grave amenințări a supraviețuirii speciei să trezească tot în acest interval de timp simțul realității și măsurii, punând în paranteze o recidivă a vremii celei proaste.
Asocierea lui Obama la scenariul Succes ne atrage atenția asupra faptului că, dacă autoritatea sa va fi amenințată, neputința ar putea contamina soarta scenariului. Semne îngrijorătoare sunt. Constituirea unui „front al urii” a fost semnalată în publicațiile ce nu-i sunt prietene. Pentru  moment aprobarea publică a lui Obama este impresionantă, așa cum se vede la împlinirea celor 100 de zile de guvernare. Dar toți partizanii lui Obama pe plan mondial, din ce în ce mai atrași de proiectele sale globale, vor urmări cu sufletul la gură evoluția politică din SUA, menținerea sau slăbirea unei autorități încă impecabilă.

 Scenariul Mixt

Succesul a fost cel mai documentat scenariu. Al doilea, Eșecul, a fost cel mai subțire. El nu făcea decât să înregistreze ce se întâmpla în primul, schimbând semnul de la + la -.
S-ar putea ca lucrurile să nu se petreacă în temenii optimismului robust al primului scenariu, dar nici în viziunea apocaliptică a Eșecului. Pentru această situație este conceput de obicei un scenariu intermediar, cu enunțuri din primul și cu elemente din al doilea. Numărul combinațiilor posibile este foarte mare.
De aceea vom enumera doar câteva situații posibile.
Obama va avea un singur termen (2008-2012), fiind înfrânt de frontul republican a cărui ostilitate va crește o dată cu populația câștigată pentru opoziție.
În acest caz soarta Marii Schimbării (The Big Shift), așa cum ar putea fi numită realizarea acelei comunități pașnice a lumii globale, ar deveni problematică. Moștenirea lăsată după 4 ani de eforturi va putea fi valorificată în câteva direcții, dar radicalitatea schimbării va fi pierdută.
Obama va avea parte de al doilea termen. Este aproape sigur că efortul celor 8 ani de președinție va putea fi fructificat în mult mai multe direcții, dacă nu în toate.
Energia lui Obama va fi absorbită de lupta politică și electorală din interior. Aceasta îl va face precaut sau chiar timid în inițiativele pe plan extern. Se poate întâmpla ca într-adevăr aceasta să fie chiar o caracteristică a primului termen, până  în 2012. Dar în al doilea termen, el va putea renunța la anumite inhibiții și aplica cu energie sporită cele întreprinse anterior.
Ceilalți 17 ani pană în 2030 (trei noi președinți americani după  Obama) depind în mare măsură de succesul său. Dar șansele unei continuări a drumului spre Marea Schimbare pot fi considerabile.
Faptul că am folosit o singură mare putere ca factor al influențării drumului până în 2030 nu înseamnă că analize similare privind evoluția celorlalte mari puteri nu pot fi la fel de semni­ficative. În cazul SUA, care au generat sub Bush cele două crize globale, politică (unila­te­ralismul lui Bush) și economică (recent), se manifestă o responsabilitate crescută.
Celelalte evenimente care pot aduce slăbirea curentului de schimbare până în 2016 sunt următoarele:
- Realizarea sau nu a unei soluții de pace în Orientul Mijlociu între israelieni și palestinieni;
- Avansul sau reculul terorismului și al curentelor extremiste islamice în lumea arabă;
- Opinia sau acceptarea accesului la arma atomică a Iranului și Coreei de Nord;
- Creșterea sau diminuarea numărului de conflicte locale și al războaielor identitare;
- Evenimente destabilizatoare în sânul marilor actori –  Rusia, China și Europa în relațiile lor în zona de vecinătate;
- Nu pot fi omise bineînțeles nici catastrofele naturale.
Cea mai bună ipoteză pentru un traseu final reușit este aceea a absenței unui conflict global, a unui mare război regional și acceptarea ideii că unele conflicte locale vor persista, dar nu se vor extinde. Ideea că, dacă o casă arde, arde și satul nu se aplică, spre satisfacția unor țări mai mici. La summitul alianței de la Teheran, Churchill a spus: „Cât de mic mă simt ca englez, între acești uriași.”
Oricare ar fi mixtura scenariului de mijloc, sămânța Marii Schimbări a fost pusă în pământ și de ea vor avea parte generațiile viitoare. Avantajul prospectologului care nu socotește timpul istoriei în zile și ani, ci în decenii și secole este acela de a rămâne un optimist, oricât l-ar contrazice realitatea imediată.


Publicat în : Scenarii 2030  de la numărul 67

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: