Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

O lecție neînțeleasă

Mihnea GRAUR

Creditarea persoanelor fizice este un fenomen economic important nu doar pentru nevoile populației, influența asupra consumului fiind extrem de importantă, implicit asupra producției de bunuri și servicii, dar și a importurilor. Producția internă este favorizată de o cerere în creștere, firmele produc mai mult și, de obicei, la costuri unitare mai mici, numărul angajaților crește.


Bunăstarea agenților eco­no­mi­ci înseamnă și bunăs­ta­rea bugetului statului, care în­casează tot mai multe taxe și im­pozite: TVA și accize mai mari datorită volumului crescut, impozitul pe profit, taxele și impozitele salariale etc. Dacă firmele preferă creșterea investițiilor și diminuarea profiturilor, aceasta se tra­duce în creșterea producției – de cele mai multe ori în lanț în industrii atât pe verticală, cât și pe orizontală. Și ciclul se reia, favorizând creșterea econo­mică.
Lecția este simplă, dar din păcate insuficient înțeleasă, deși experiențele din ultimele două decenii ar fi trebuit să fie suficiente. Bineînțeles că există o multitudine de factori care influen­țea­ză fiecare latură economică expusă mai sus, dar pentru reglarea para­metrilor este extrem de important ca la “butoane” să se afle oamenii care înțe­leg cum curg în cascadă fenomenele economice.
Gafele
Creșterea economică dintre 2000 și 2008 a fost întemeiată pe principiile expuse. Din ecuație – probabil ați ob­ser­vat din start – lipsesc importurile și exporturile. Scăderea dobânzii a con­dus la creșterea cererii nu doar de pro­duse românești, ci și din import.
Paranteză – creșterea accelerată a importurilor a fost determinată de mulți factori asupra cărora ne vom apleca cu altă ocazie:
- cererea de resurse pentru indus­trie (petrol și gaze, cărbuni, minerale);
- lipsa/insuficiența producției inter­ne (produse IT&C, electrocasnice, uti­laje industriale, mijloace de transport, unele categorii de alimente);
- agricultura subdezvoltată;
- “patriotismul” multinaționalelor: im­por­turi nejustificate;
- atracția psihologică a consu­ma­torului față de produse de import (auto­turisme, produse textile și alimentare).
Economia a fost lăsată să se des­curce singură, în speranța că se va autoregla. S-a mizat că firmele româ­nești vor face eforturi reale de a crește calitatea produselor, apoi volumul pro­ducției și productivitatea muncii. Astfel, treptat s-ar fi ajuns la scăderea impor­turilor și creșterea exportului, ducând pe termen lung la echilibrarea balanței comerciale.
Lucrurile nu au stat chiar așa, guver­nanții uitând că trebuie să răsplă­tească producătorii cu un tratament pe măsura celui de care beneficiază concurența externă: strategii națio­na­le pe termen lung, infrastructură, sistem fiscal stabil și eficient etc. Cu excepția eforturilor fostului ministru de finanțe Tănăsescu, guvernanții nu au făcut nimic, din contră!
În același timp, BNR a trebuit să liberalizeze capitalurile și evoluția cursu­lui de schimb. Au intrat în țară capitaluri investiționale, dar și specu­lative, banii trimiși de cei plecați la muncă în străinătate, ceea ce a dus la aprecierea leului față de euro și dolar mult peste realitățile economiei națio­nale. Banca Națională are trei pârghii: dobânda, rezervele și normele de cre­ditare. Spre deosebire de guvernanți, BNR s-a folosit de instrumentele care îi stau la dispoziție.
Guvernatorul Mugur Isărescu a ie­șit în numeroase rânduri la rampă să tragă semnale de alarmă, dar câți au înțeles ce spune?! Cu toate acestea, din septembrie 2008 curg încontinuu acu­zele că nu a anticipat ce s-a întâm­plat. Putea face mai mult în condițiile în care nu putea să fie înțeles nici măcar de așa-zișii miniștri de finanțe Ionuț Popescu, Sebastian Vlădescu, Varujam Vosganian și Gh. Pogea? Întot­deauna se poate mai mult, mereu există așteptări ridicate din partea ce­lor de la care ai pretenții, dar gafele impardonabile nu trebuie ascunse sub preș.
Dobânda
BNR a avut coșmaruri prea mari de pe urma inflației din anii 1990 și, când inflația a început să scadă, a ezitat să lase dobânda de politică monetară în jos într-un ritm natural. Atitudine con­servatoare, prudentă. În ciuda creșterii economice și a inflației păstrate sub control, Isărescu frâna economia. Când a observat că realitatea bate fil­mul, anul 2004 fiind primul cu o infla­ție sub 10% și cu creștere PIB de peste 8%, nu a mai avut încotro și în acel an a coborât-o de la 21% la 17% .
“Încurajat” de noul guvern D.A., în 2005 dă liber la credite. Brusc. Ati­tu­dinea sa prudentă a dispărut subit. În septembrie 2005 dobânda a fost fixată la 7,5% în condițiile unei inflații de 8,6%!
Dobândă vs. inflație
Variațiile au fost minore în urmă­to­rii doi ani și jumătate, cu un minim de 7% în vara anului 2007, în acel an infla­ția fiind de 6,6%! Reamintesc totodată cursul de schimb din iulie-au­gust 2007:  1 euro = 3,2 lei!
Tot atunci băncile au ieșit pe piață cu o mulțime de promoții încântătoare la prima vedere, iar BNR a închis ochii la scoringul calculat pe DAE pro­mo­țio­nal, nu pe cel real. Clientul era încântat că în primele 6 sau 12 luni plătea o dobândă mică, iar rata cu tot cu do­bândă era să spunem de 1000 lei, echivalent 300 euro. Acum, după ce perioada s-a încheiat, dobânda varia­bilă a luat-o în sus, iar leul s-a devalo­rizat, plătește 1400-1500 lei. Nu mai spun de scoringul calculat la valute mai mult sau mai puțin exotice, de exem­plu la franci elvețieni, unde Mugur Isărescu s-a mărginit doar să atenționeze verbal, efectul fiind nul sau poate chiar din contră, deter­mi­nând disperații după credit spre această variantă cu un grad de risc evident superior.
Atitudine  hiperoptimistă sau in­conș­tiență? Faptul că a ieșit pe sticlă și „a spus” nu scuză ce „a făcut”! Doar prin menținerea rezervelor în euro la un nivel ridicat nu obții mare lucru, ci doar încurajezi  dobânda mare practi­ca­tă de bănci. Fix același lucru pe care îl obții la împrumuturile în lei din „joaca” politicii de dobândă raportată la inflație.
Rezervele minime obligatorii
Situarea rezervelor minime obliga­torii la un nivel ridicat a fost o soluție la îndemână într-o perioadă în care intră­rile de euro favorizau investițiile, dar s-au dus mult în consum. Nu a stricat mult faptul că populația s-a îndreptat într-o asemenea direcție cât a stricat statul că a făcut același lucru cu o seninătate pe care miniștrii de finanțe liberali cu greu o pot explica astăzi.
Rolul primordial al rezervelor a fost de a diminua multiplicarea creditului, spre deosebire de dobândă care afec­tează și creditele deja contractate. Tocmai din acest punct de vedere cred că la acest capitol BNR a reacționat corect.
Îndrăznesc să afirm că nu ar fi stri­cat să fie și mai mari, dar nici nu putem să ne gândim că ar fi putut să le ducă la un nivel la care să creeze o imagine defavorabilă țarii.
Normele de creditare
Aici s-a scris istoria. Normele de creditare au fost făcute egalitarist. De-a valma. Nu contează venitul, ci con­tează procentul din venit. Nu contează că banca a mărit dobânda fără să te anunțe, contează că ai ajuns la biroul de credite pentru un pol. Etc.
Să fim bine înțeleși: creditul trebuie acordat cui poate plăti ratele, nu tu­tu­ror celor care au nevoie de un acoperiș. BNR nu a mers mai departe cu analiza și s-a complăcut în a frâna creditul la un procent care spune prea puține. Că acesta a fost de 35-40%, 50% sau peste e prea puțin important. A fost și este „o gafă monumentală” să limitezi la un procent anume pe toată lumea, indiferent de venit, și să nu faci un buget la nivel de împrumutat. Despre scoring am vorbit mai sus, dar trebuie readus în memorie tocmai pentru că nor­mele au permis calcule suprarea­liste.
Concret. Luăm două familii care vor credit ipotecar, prima familie are salariu lunar net de 3000 lei (apro­xi­mativ două salarii medii nete pe eco­nomie), cealaltă familie câștigă net 5000 lei. Ambele familii au cheltuieli lu­nare cu utilitățile de 800 lei (între­ținere, curent electric, telefonie, trans­port etc.). Mai punem 1000 lei pentru mâncare și alte produse de strictă necesitate, iar grădinița este 200 lei. Prima familie rămâne cu o rată maxi­mă posibilă de 1000 lei, adică mai puțin de 250 euro, fără să ne mai gân­dim la renovarea apartamentului, mașină sau concedii. Aceasta  se tra­duce într-un credit de 20.000 euro rambursabili în 20 de ani, bani cu care cel mult poate plăti un avans. Cealaltă  familie rămâne cu o rată maximă posi­bilă de 3000 lei, adică 700 euro, deci se poate gândi la o rată de 650 euro pe 20 de ani pentru achitarea unui împru­mut de 50.000 euro cu care își poate cumpăra în mod cert ceva.
Pe așa-zisa logică a unui grad ma­xim de îndatorare de 50%, riscurile sunt imense pentru prima familie, iar a doua nu poate să contracteze cât are nevoie, deși și-ar permite și poate, cu timpul, ar ajunge în clasa medie.
În practică se poate face un model de buget lunar universal, cu norme care să permită adaptarea pentru fiecare situație în parte, iar la sfârșit să se ia în calcul și alte riscuri potențiale în funcție de o grilă prestabilită a sensi­tivităților pentru cursul de schimb, inflație etc.
Un mecanism asemănător a existat la un moment dat în sistemul bancar românesc, dar a fost înlocuit o dată cu privatizarea cvasitotală a băncilor româ­nești. Avea destule minusuri – în primul rând birocrația –, dar putea fi perfec­ționat, nu aruncat la coș cu aroganță.
Pare complicat, dar se poate crea un model care să funcționeze simplu și eficient. Mediile sociale sărace vor avea acces mai greu la credite mari, la achiziția de locuințe, dar grijile sociale sunt la Guvern, nu la BNR.
O altă problemă cauzată de BNR a fost încurajarea spiritului cămătăresc. Iar aici suferă și persoanele juridice, nu doar populația. Băncile au putut ani de zile să trateze cu sictir clienții, să schim­be dobânda unilateral, eventual să intro­ducă noi comisioane și să-și facă recla­mă mincinoasă.
Concluzionând, aici s-au făcut cele mai mari gafe isăresciene. S-a dorit dimi­nuarea riscurilor, dar s-a obținut fix pe dos. Singurele norme bine-venite sunt regle­mentările privind instituțiile finan­cia­re nebancare și cele referitoare la obli­gativitatea informării clientului asu­pra DAE. Dar și acestea au apărut târziu, curativ, ca efect la o problemă acutizată și intens mediatizată, neexistând măsuri preventive, anticipative. Doar post-factum.
Publicat în : Economie  de la numărul 67

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: