Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Take Ionescu (1858-1922) „Europeanul”

Cezar DOBRE

 În urmă cu un secol, Take lo­nescu s-a remarcat în țară și apoi pe plan european ca o stră­lucită personalitate politică. S-a născut într-o familie modestă, la Ploiești, la 13/25 octombrie 1858. Pe linie ma­ternă se trăgea dintre românii bal­canici. A terminat studiile liceale la Cole­giul Sfântul Sava, perioadă în care a fost atras spre literatură publicând nuvele, versuri etc. În 1875 se afla la Paris ca student la Facultatea de Drept.


Ani de-a rândul s-a pregătit nu numai pentru meseria de jurist, dar și pentru a deveni un om de cultură umanistă, interesându-l totodată și problemele de politică națională și universală. Și-a făcut o serie de relații utile, atât în rândurile studenților români din capitala Franței, grupați într-o societate a lor și un cenaclu literar și politic, cât și în rândul unor personalități franceze, care au avut mai apoi un rol important în cultura și politica europene. S-a afirmat chiar în calitate de conferențiar, popularizând între altele ideea că, în vremurile medievale, românii au fost „santinela civilizației și apărătorii creștinătății la porțile Orientului”.
În anul 1881 a publicat o teză de doctorat, care a fost multă vreme o carte clasică pentru juriști. În paralel a început să participe la reuniuni continentale și să se remarce prin talentul său oratoric deosebit, care i-a adus porecla de „Gură de aur”.
În toamna anului 1881 și-a început cariera bucureșteană. Momentul era evocat apoi de el însuși astfel: „Am intrat în viață obscur și fără avere”. S-a afirmat în egală măsură ca avocat și ca publicist. De altfel, de-a lungul întregii sale vieți ziaristica a fost în egală măsură o preocupare și o armă permanentă.
A colaborat la multe publicații din țară și străinătate. A fost chiar întemeietor de publicații. Încă de la început a scris despre problematica națională și politica externă a României, afirmând ideea idealului național al unității tuturor românilor. A devenit unul dintre conferențiarii prețuiți de la Ateneul Român.
În anul 1884 și-a început cariera politică, ulterior dublată de cea de diplomat și care avea să se încheie doar o dată cu sfârșitul vieții sale.
Atunci, la vârsta de 26 de ani, Take Ionescu a devenit deputat, impunându-se rapid în viața parlamentară. Timp de doi ani a desfășurat activități în cadrul grupării liberale, după care s-a încadrat în Partidul Conservator.
Începând din 1891, de la vârsta de 33 de ani, a început și cariera minis­terială. A fost, între anii 1891 și 1921, în șapte rânduri, ministru la depar­tamente din cele mai diverse, precum: culte și instrucțiune, finanțe, interne, externe. Cariera lui ministerială a culminat cu cea de președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922), după ce în toamna anului 1918 mai fusese în Consiliul Național Român de la Paris, adevărat guvern român în exil, în condițiile complexe ale primei conflagrații mondiale.
Dincolo de preocuparea firească pentru problematica internă a țării, respectiv a domeniilor în care a avut responsabilități politice, el s-a preocu­pat în mod deosebit, statornic, de situa­ția românilor de peste hotare. Astfel, de exemplu, la sfârșitul seco­lului al XIX-lea, a asigurat consistente subvenții pentru instituțiile culturale și ziarele românești din Ardeal. A fost până la primul război mondial un susținător deosebit al cauzei românilor balcanici, fiind deosebit de popular și de iubit de aceștia. Regele Carol I l-a considerat „cel mai inteligent român din timpul domniei sale”.
În condițiile complexe de după răscoala țărănească din 1907, Take lonescu a întemeiat un nou partid pe care l-a denumit „conservator demo­crat” și care a obținut imediat impor­tante succese electorale. Credincios ideii sale de rotație guvernamentală a doar a două partide politice, regele Carol I nu i-a încredințat, atâta timp cât a domnit, mandat pentru formarea unui guvern.
Încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, Take Ionescu a stabilit ample legături la nivel european, fiind politicianul care a întreprins cele mai numeroase călătorii politice în Europa. A stabilit contacte și/sau a avut legături cu personalități remarcabile, care erau, sau au devenit, miniștri, cancelari, premieri, președinți de stat. S-a ilustrat în plan continental mai întâi cu ocazia războaielor balcanice din anii 1912-1913. A încercat atunci, în timpul unui periplu prin marile capitale europene, o soluționare pașnică a contradicțiilor ce antrenau încet lumea spre un război continental.
Atunci, ca și mai târziu, a militat pentru o apropiere între statele balca­nice, deci pentru liniște și securitate într-una din zonele cele mai nevralgice ale lumii din acea perioadă. A avut un rol de seamă, mai ales în culise, în timpul conferinței de pace de la București, din vara anului 1913, care a dat o nouă hartă politică spațiului sud-est european. Atunci s-a împrietenit cu importante personalități precum sâr­bul Nicola Pașici și grecul Elefterie Venizelos. La sfârșitul lunii octombrie, ca mediator internațional, a reușit să asigure semnarea păcii dintre Turcia și Grecia, asigurându-i-se fastuoase sărbătoriri și la Atena și la Constan­tinopol.
O nouă etapă a început în existența sa în vara anului 1914 o dată cu declanșarea primului război mondial. Atunci avea să declare cu o rară capa­citate de previzionare: „Vom vedea multe tronuri prăbușindu-se, vom vedea atotputernicia Americii și vom vedea omenirea făcând un mare pas spre stânga, spre socialismul revolu­ționar”. Inițial s-a situat pe poziția neutralității României. A devenit apoi, în numele politicii instinctului național, unul dintre cei mai de seamă animatori ai intrării României în război alături de Antantă în scopul eliberării fraților aflați sub stăpânirea Austro-Ungariei. În condiții complexe, în decembrie 1916, a intrat în calitate de vicepre­ședinte în guvernul de uniune națio­nală, prezidat de Ion I.C. Brătianu.
După înfrângerea vremelnică a românilor și semnarea armistițiului cu Puterile Centrale din decembrie 1917, Take Ionescu a ales calea exilului pen­tru a continua lupta prin propagandă și diplomație. A întemeiat și a condus cu energie și strălucire Consiliul Național al Unității Române, recunoscut ca repre­zentant legitim, autorizat, al românilor. A obținut recunoașterea legitimității unirii tuturor românilor „de la Nistru până la Tisa” într-un singur stat. Chiar de la sfârșitul anului 1918, a lansat ideea strângerii laolaltă a statelor mici dintre Marea Baltică și Marea Mediterană, pentru ca împreu­nă, formând un bloc de 75 de milioane de oameni, să-și asigure în egală măsu­ră interesele și securitatea. Din această idee s-a născut apoi Mica Înțelegere, grupând laolaltă România, Cehoslovacia și Iugoslavia.
Întemeierea Micii Înțelegeri, impor­tantă alianță regională din perioada interbelică, a fost ultimul act politic important al unei personalități de excepție ce a sfârșit pe neașteptate la 21 iunie 1922, pe insula Capri.
Recunoașterea sa internațională era confirmată din mesajele trimise de familia regală a României, regele Alexandru al Iugoslaviei, președinții Franței și Cehoslovaciei, premierii Italiei, Greciei, Iugoslaviei, Bulgariei, de numeroși alți șefi de guverne și de miniștri din întreaga lume.
Publicat în : Români în lume  de la numărul 67

Comentarii

Comentariul nr.1 - stan sandu a spus în 21.07.2009 02:22:00:
Ce poti spune despre un om ca Take Ionescu? Este greu sa se nasca azi, in conditiile actuale,un geniu cum a fost el.
Comentariul nr.2 - Cornel a spus în 06.12.2009 15:51:00:
Pacea de la Bucuresti 1913, este sigurul tratat international impus 100% de Romania.Pot sa afirm, ca e singura data cind o tara mica a eliminat de la masa negocierilor marile puteri.Un asemnea afront nu a trecut neobservat nici macar in presa lor, in special cea de limba germana, ei intelegand de atunci ca nu e de gluma titlulul ziarelor care anuntau ca trec Carpatii, desi se faceau manevre de traversare a Dunarii.
Vorbim de un om politic, asa l-as defini pe Take Ionescu.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: