Navigare

• Acasă
• Arhiva
• Cuvânt înainte
• Redacţia
• Distribuţie
• Secţiuni
  • Cover story
  • Editorial
  • Politica externa
  • Interviu
  • Politica interna
  • Economie
  • Idei în mers de Mircea Malita
  • Români în lume
  • Idei contemporane
  • Sanatate
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Politici regionale
  • Mari corporatii
  • În lume
  • English
  • Scenarii 2030

Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare

Lunile anterioare martie 2010februarie 2010decembrie 2009noiembrie 2009iunie 2009aprilie 2009martie 2009februarie 2009decembrie 2008noiembrie 2008octombrie 2008septembrie 2008iunie 2008mai 2008aprilie 2008martie 2008decembrie 2007noiembrie 2007octombrie 2007septembrie 2007iulie 2007iunie 2007mai 2007martie 2007februarie 2007decembrie 2006octombrie 2006septembrie 2006iulie 2006iunie 2006aprilie 2006martie 2006februarie 2006decembrie 2005noiembrie 2005octombrie 2005septembrie 2005iulie 2005iunie 2005mai 2005aprilie 2005martie 2005februarie 2005decembrie 2004octombrie 2004septembrie 2004iulie 2004iunie 2004mai 2004aprilie 2004martie 2004ianuarie 2004noiembrie 2003octombrie 2003aprilie 2003
 

Autor

Autor acad. Mircea MALIŢAAda MESEŞANAdrian MIHALACHEAdrian SORESCUAlain MARTELAlex TISMANAAlex TODERICIUAlexandra ŞTEFAlexandru DONAlexandru TODERICIUAlexandru-Dan TODERIAlin POPESCUAlin THEODORUAmalia POPEANGĂAmalia POPEANGĂAmalia POPEANGĂAmy GOODMANAna-Maria TĂNASAndra TEODORUAndreea PAUL (VASS)Andreea POPESCUAndreea VASSAndrei ŢĂRAndrei BĂDINAndrei MIROIUAndrei MIROIU, Radu Andrei STOICAAndrei ŢĂRANUAndrei THEODORESCUAngela BRODYAngelica LAZĂRAnthony McArthurAnton CARAGEAAnton COMĂNESCUArthur SUCIUArthur SUCIU, Radu CArtiom GORBACIOV ASR Principele Radu Barbara EHRENREICHBo EKMANBogdan CIOCĂNELBogdan George RĂDULEBogdan V. BANUCătălin BACadran PoliticCătălin ALBUCătălin BĂRBULESCUCezar DOBREClaudia CRISTESCUClaudiu LUCACIClaudiu PĂDUREANCodru VRABIEConstantin LUPUConstantin NIŢĂConstantin PREDACora MUNTEANCoralia Denisa NOVECorina DRAGOMIRESCUCornel CODIŢĂCREDDCristian BANUCristian BRĂTESCUCristian TRONCOTĂCristina NEDELCUDADan BARBUDan Horaţiu POPADan MiheţanDan THEODORUDaniel BIRODaniel BUTIDaniel CRISTEA ENACHDavid M.Diana DUMITRUDiana ILIESCUDoris WEBERDouglas HayninDr Farrukh SaleemDr Valentin IFdr. Marina HERGHELEGdr. Melania DRĂGHICIDr. V. Iftenie, dr. dr. Virgil MATEESCUDrago HEDLDragoº TÃBDragoş Alexandru BĂNDragoş DINCĂDragoş TĂBĂRANEl Hassan bin TalalEmil POPESCUEugen PopescuFernando NORIEFlorea MIUFlorin CONSTANTINIUFlorin STANG.P.Gabriel HÎNCEANGabriel SOPANDAGabriela IONITAGabriela IONIŢĂGeanina CRETUGeorge ANGLIŢOIUGeorge BAKERGeorge HAMILTONGheorghe ZBUCHEAIgor ANTONOVIoan TIMOFTEIon BULEIIonut GAIDAUIonuţ APAHIDEANUIonuţ GAIDĂUIulia Elena ŢUŢUIANUIulia VASSIulian CHIFUIulian FOTAIulian POPESCUIustina MACOVEIJ. C.Jim HightowerJonathan SCHELLJorg MULLERKalman Mizsei şi NicKrasimir PETROVLaura GAFENCULaurenţiu CONSTANTINLavinia GRIGORELuiza MURESANUManuela BĂDĂLUŢĂMarina HERGHELEGIUMarius GHILEZANMark THOMPSONMark WILBURMarshall AuerbackMichael COHENMihaela DUMITRUMihaela ENACHEMihaela VASIUMihai VINTILĂMihai-Victor STOIANMihnea GRAURMilan CulibrkMircea MALIŢAMircea THEODORESCUMiron MANEGAMiruna SCÂNTEIENina GEORGESCUOana Claudia IACOBOana Claudia IACOB, Oana IACOB, Bogdana Ovidiu SOLONARPedja OBRADOVIC şi DPhillip C. SaundersPompiliu COMŞAProf. Cornel CODITARadu ARGHIRRadu BRĂILEANURadu CUCUTĂRadu GEORGESCURadu MIHĂILEANURadu Sebastian UNGURRadu, Principe de HoRaluca ŞERBĂNESCURaluca ŞTIREANURaul MARIANRaul MARIAN şi ArthuRăzvan MUSTEARedactiaRomeo RAICURoxana IONICIRoxana MAZILUSebastian HULUBANSilviu PETRESimina RADU-BUCURENCSimona PirlacSimona SOAREStanislav SECRIERUStanislav SECRIERU, Stefan StanciugeluTheodor VULPETim JUDAHTimothy Garton ASHTom NILSONVictor MAIERViorel DOGARUViorel DOLHAViorica ANTONOVVirginia MIRCEAVirginia MIRCEA, AndVirginia MIRCEA, CriVlad ANTONESCUVladimir Tismăn
 

Necesitatea patriotismului într-o lume globalizată

Silviu PETRE

O dată ce ai pus ca izvor al modernităţii conceptul de libertate, evoluţia acesteia a mers în cascade. Dezvoltarea drepturilor civile a presupus decuplarea unui anumit tip de determinism de capacitatea indivizilor (luaţi singular sau colectiv).


Meritocraţia presupune, aşa­dar, concentrarea evaluării nu pe clasa, rasa, genul, reli­gia sau naţionalitatea indivizilor, ci pe capacitatea acestora de a reuşi în societate. Globalizarea promite astfel înlăturarea ultimelor bariere geo-socio-culturale care condiţionează libertatea umană. Poţi lucra oriunde şi profesa aproape orice meserie fără a mai fi le­gat de prejudecăţile tradiţionale, naţiu­nea ori cultura în care te-ai născut şi format, limba în care ai fost educat ş.a.m.d. Expresia de “self made man” es­te dusă astfel până la ultimele sale consecinţe şi promite posibilitatea ca fiecare dintre noi să se reclădească sau reinventeze, voinţa fiindu-i singura gra­niţă. Într-un asemenea curent de opi­nie a face apologia localului sau naţio­­nalului poate părea învechită, dacă nu chiar reacţionară, dacă discu­tăm cu un adept intransigent al globa­lizării.
Globalizarea a accelerat modali­tă­ţile de socializare a speciei umane. Posibilitatea de a fi împreună cu orice conjunctură, de a cunoaşte mai mulţi oameni decât oricând, de a călatori şi a te dezvolta reprezintă un pachet de privi­legii greu de ignorat.
Dar, ca orice promisiune, dacă este afirmată necondiţionat şi nu-şi rezervă frâna falsificaţionismului, devine o uto­pie. Iar orice utopie provine dintr-o oligo­topie – de la încercarea de a extrapola o experienţă redusă la nivelul întregului spaţiu. Dacă unii au reuşit, oricine poate reuşi. Nu aici se rezumă cartea de vizită a oricărei promisiuni?
Să luăm ca exemplu Uniunea Euro­peană şi comunitatea euro-atlantică.
Unificarea europeană şi matu­riza­rea comunităţii euro-atalntice au adus abolirea balanţei de putere şi creş­te­rea prosperităţii fără precedent în spa­ţiul civilizaţiei occidentale. Cu toate imperfecţiunile inerente oricărei clădiri umane, comunitatea euro-atlantică (luată ca model de amalagamare supra­na­ţională) pare să aducă bene­ficii superioare costurilor. Încercarea de a-i prolifera exemplul pare semnul unei gândiri mature şi realiste. Şi totu­şi, adepţii radicali ai globalizării, fie în ceea ce priveşte supremaţia pieţei sau slăbirea suveranităţii statale, uită că orice vis măreţ se opreşte pe undeva pe drum. Alături de ramura de măslin şi de electrocasnice, globalizarea a pro­dus în nenumărate locuri nu accen­tuarea clasei de mijloc, ci prole­tariza­rea şi pauperizarea comunităţilor; lipsa de respect faţă de mediu; inducerea unei filozofii consumeriste care distruge tradiţiile şi îi încurajează omului dorinţele succesive şi nelimi­tate. Spuse fiind cele de mai sus, apologia localismului şi chiar a patrio­tismului nu mai pare atât de rău-venită. În rândurile de mai jos voi încer­ca sa prezint o serie de argumente în favoarea lor.
Pentru un patriotism ştiinţific?!
Subtitlul de mai sus pare să creeze impresia abdicării spiritului ştiinţific în favoarea fundamentalismului ideolo­gic. Iar secolul al XX-lea a cunoscut deja prea multe deturnări ale ştiinţei pentru a justifica actele cele mai abominabile. Pentru a scăpa de prejudecăţi trebuie să prezentăm o argumentaţie în cascadă.
 În primul rând ştiinţa şi mai ales ştiinţele exacte (hard) sunt asociate cu capacitatea predicţiei sub forma unor enunţuri de tipul “dacă A, atunci B”. Însă, dacă stricta cauzalitate este singurul criteriu, ar trebuie să negăm caracterul ştiinţific al domeniilor uma­niste, sociale: sociologia, economia, istoria ş.a.m.d. Chiar dacă factorul uman introduce o infinitate de variabile într-un proces, aceasta nu ne împie­dică să distilăm anumite modele de acţiune şi pe baza lor să facem predicţii.
În al doilea rând, tebuie spus că ştiin­ţa trebuie să răspundă unor nevoi omeneşti care la rândul lor nu sunt de multe ori cercetate, ci luate ca axiome: fericirea, prosperitatea, progresul, efi­cienţa sau vreun alt scop specific. Astfel Aristotel, Kautilya sau Machia­velli îşi propun să ofere un ghid de strategii şi norme bazate pe observaţie şi istorie pentru a-i ajuta pe principi să guverneze mai bine. Adam Smith şi economiştii moderni pornesc de la ideea că este în natura noastră a căuta prosperitatea şi încearcă să ne arate cum o putem atinge fără a prejudicia în acelaşi timp nevoia de moralitate. Părinţii Constituţiei americane pornesc de la ideea că oamenii caută fericirea şi libertatea. De aceea strădania lor ţinteşte spre edificarea unui guver­nă­mânt care să asigure maximul de bine îngrădind efectele negative ale naturii umane.
În al treilea rând, se poate aduce drept critică observaţia de bun simţ că sentimentele nu pot fi comandate. Ele nu pot fi într-adevăr acţionate precum un automat, dar pot fi stimulate sau împărtăşite. Modul în care acţionăm conştient faţă de un om este motivat de dorinţa de a-i stârni anumite afecte. Sistemul educaţional sau inserţia socială au drept scop (indiferent de măsura în care reuşesc) indu­ce­rea/sti­mularea unei anumite sociabilităţi bazate pe anumite sentimente/loia­lităţi. Sociologia şi psihologia lucrează cu termenul de familie, dar modul în care se structurează sentimentele ce leagă membrii unei familii diferă de la caz la caz şi presupune o serie de alegeri individuale (chiar dacă alegerile respective au o relevanţă socială).
Waltz şi teoria firmelor
Când publica în 1979 “Teoria poli­ticii internaţionale” (Polirom, Bucu­reşti, 2006), Kenneth Waltz viza câştigarea unui pariu intelectual cu înaintaşii săi în domeniu pe care îi acuza că nu au reuşit să explice dinamica relaţiilor dintre state. Instisfacţia faţă de scrierile unor autori precum Raymond Aron, Henry Kissinger, Stanley Hof­fman, John Hobson sau Harry Magdoff era că se focalizaseră prea mult pe trăsăturile particulare ale statelor şi prea puţin pe sistemul internaţional în ansamblu. Waltz găseşte soluţia în teoria actorului raţional şi în teoria firmelor. Statele, precum firmele, sunt actori raţionali care urmăresc două obiective: supravieţuirea şi maximi­za­rea profitului. Sistemul internaţional pre­cum o piaţă înseamnă mai mult decât suma deciziilor actorilor impli­caţi. Piaţa, respectiv sistemul induc o socializare a statelor care determină o uniformizare a comportamentelor, indiferent de trăsăturile interioare ale fiecărui stat, precum psihologia condu­cătorilor, tipul guvernului, ideologia ori alte repere axiologice. Waltz îşi inspiră teoria din comportamentul bipolar al celor două superputeri nucleare, SUA şi Uniunea Sovietică, într-o perioadă când se tociseră rivalitătile ideologice şi se direcţiona rivalitatea prin inter­me­diul interpuşilor în uriaşul teatru numit Lumea a Treia. Deşi construcţiei waltzie­ne i se aduc o seamă de repro­şuri (faptul că simplifică mult tabloul relaţiilor dintre state, că este prea sta­to­centristă, că nu ţine seama de ele­mente imponderabile precum valorile, religia şi ideologia), ea a lăsat un teren fertil pe care se poate progresa.
Cum arătam în subcapitolul ante­rior, ştiinţele sociale se bazează pe o serie de asumpţii axiomatice primare despre natura umană (dorinţa de autoconservare, de supravieţuire, de afirmare, de hrană etc.). Raţionalitatea ar exprima, aşadar, mai degrabă o meto­dă, un inventar de proceduri şi instrumente care permit atingerea scopului cu cel mai mic efort posibil. Motivaţia sau scopul în sine poate fi în afara raţionalului, eticii sau chiar posibilului. Astfel, unui zelot sau unui terorist fundamentalist i se poate părea raţională o crimă sau un act care îi netezeşte drumul spre paradis. Pentru un ateu, un laic sau un pacifist actul distrugerii unei vieţi în numele religiei sau al unei lumi paradisiace improbabile sau inexistente poate să fie complet iraţional. (În mod ironic, ducând argumentul waltizian până la ultimele sale consecinţe ajungem la un reducţionsim absolut: fiecare stat fiind diferit de celelalte, are raţionalitatea sa unică. Realitatea se opreşte undeva la mijloc între extremele gândirii. Dacă nu sunt fracturi ideologice majore în sistem, precum în timpul Războiului Rece, în diferenţele dintre state pot fi găsiţi numitori comuni.)
Capitalul social ca patriotism
Teoria lui Kenneth Waltz, deşi sedu­cătoare, este incompletă şi rămâne în suspensie. Este prea simplist a presupune că statele sunt actori raţionali ab initio, şi punct. Realitatea mediului internaţional, mai ales a celui post-glacial, de după 1990, arată o puzderie de state slabe, eşuate, care contribuie la prolife­rarea unor entităţi non-statele nocive (precum mafiile sau terorismul) şi cariază sistemul interna­ţio­nal. Ba mai mult. Cele mai feroce conflicte şi crize umanitare nu au vizat relaţiile inters­tatale, ci sectorul naţio­nal, domestic. De la faptele geno­ci­dare din prima jumătate a secolului al XX-lea, continuând cu regimul khmerilor roşii, violenţele din interiorul socie­tăţilor pre­domină. Din 108 conflicte care au avut loc între 1989 şi 1998, 92 au fost intra­statale (Wallens­teen & Sollenbeg, 1996, Sollenberg, 1998).
 Dacă prezumăm statul ca fiind un actor raţional, atunci trebuie observat că, aşa cum o firmă nu  poate exista în absenţa unui team-building matur, tot aşa un stat în care nu există un capital social ridicat nu se poate comporta ca un decident raţional (sau măcar moderat).
Marea problemă a ştiintei politice a secolului al XXI-lea, sesiza Fukuyama (“Încredere. Virtuţile sociale şi crearea prospe­rităţii”, Antet, Prahova, 1995; “Construcţia statelor”, Antet, Prahova, 2003) este construcţia statelor, procesul de nation şi respectiv institution-building. Sau, mai limpede spus, crearea patrio­tismului. Ce este patriotismul dacă nu un pro­ces de team-building la o scară extrapolată?
Nu este suficient ca ONU sau alte foruri să aloce bani pentru reconstrucţie şi dezvoltare din moment ce persoanele interesate, adică cei aflaţi la faţa locului, nu doresc să-şi îmbunătăţească şi condiţia. Oamenii tebuie încurajaţi să-şi iubească ţara, nu într-un mod ermetic şi revanşard, ci prin cultivarea capitalului social, a încrederii şi cooperării. Politica nu poate fi eficientă decât în măsura în care dorim să construim împreună un polis, să ne punem la dispoziţia celorlalţi.
Nu este la urma-urmei sloganul “Gân­deşte global, acţionează local”mantra zilelor noastre? Expresia unui optimism prin care diferenţele specifice să se armonizeze şi să se racordeze la un lexicon universal minimal.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 67

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Linkuri

• Proceduri, instructiuni, fise de post
• Virginia MIRCEA
• Gabriela Ioniţă
• Andreea VASS

Semnal editorial

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Login: