Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Codurile pe care nu și le asumă nimeni

Radu CUCUTĂ

Cătălin PredoiuDecizia Executivului de a promova proiectele codurilor penal, respectiv civil prin intermediul procedurii de asumare a răspunderii guvernamentale a generat noi dezbateri televizate și noi intervenții caustice sau, dimpotrivă, laudative față de decizia adoptată de Cabinet, în urma presiunilor președintelui. Acesta păstrează satisfacția de imagine că, mai devreme sau mai târziu, în ciuda protestelor inițiale, parlamentarii ajung la soluția avansată de el la începutul anului, chiar dacă între timp a fost derulat un proces parlamentar de amendare și discutare a celor două proiecte înaintate de Ministerul Justiției.


În contextul mediatic trebuie observate și efectele acestei dinamici asupra organizațiilor din societatea civilă – dezamăgite de tonul frust al președintelui, care a cerut amendamente și nu discuții de principiu, coaliția societății civile și-a asumat mai degrabă obiectivul clarificării juridice a noțiunii de „dez­ba­tere publică” statuat de legislația românească decât blocarea propriu-zisă a acestor proiecte. Pentru mo­ment, atingerea lui pare iluzorie – este dificil de anticipat în ce măsură o instanță judecătorească va preciza exact care este sau care ar trebui să fie conținutul „dezbaterii publice”, având în vedere că obligativitatea realizării ei pentru fiecare proiect de lege a fost înțeleasă de instituțiile publice drept o simplă postare pe site-ul propriu a pro­iectului, urmată de continuarea neabă­tută a traseului legislativ. În același tim­p, trebuie observat și că protestele acestor organizații – care au formulat, este drept, o listă de probleme ale proiectelor ce merita luată în discuție (spre surprinderea președintelui, ele existau înainte ca Traian Băsescu să ceară organizațiilor din societatea civilă formularea lor) – nu au avut nici o consecință din punct de vedere insti­tuțional (dacă alte inițiative similare au stârnit comentarii ale partidelor po­li­tice sau chiar acțiuni concrete – elimi­nări de pe lista de candidați în unele situații –, în cazul de față, coaliția guver­namentală nu a părut încorsetată de criticile venite din spațiul public).
Asumarea de către aceste orga­ni­zații a obiectivului blocării proiectelor prin invocarea nerealizării dezbaterii publice cerute de orice asemenea propunere legislativă arată totuși că există probleme grave la acest nivel. Modul în care instituțiile publice con­si­deră că este normal să se realizeze aceste proiecte are carențe majore de transparență. Comisii de specialiști coordonate în acest caz de Ministerul Justiției au încropit cele patru proiecte. Aparent, nici o problemă – recu­noaș­tem autoritatea epistemică a juriștilor și sperăm cantitativ că mai mulți juriști înseamnă legi mai bune. Se pot naște în acest punct întrebări cu privire la componența comisiei, dar cele mai gra­ve probleme sunt reprezentate tocmai de mascarea, în numeroase privințe, a unor probleme de alegere politică (și chiar etică) sub mantra specializării. Incriminarea unor fapte sau, dimpotrivă, dezincriminarea lor, ati­tu­dinea față de proprietate, drep­tu­rile garantate uneia sau alteia dintre părțile unui contract nu sunt niciodată opțiuni exclusiv raționale. Din multe puncte de vedere (așa cum am văzut în cazul puținelor dezbateri la obiect din presă pe marginea unor probleme pre­cum avortul, incestul, drepturile de autor sau admisibilitatea probelor obți­nute prin mijloace nelegale), opțiunile nu pot reflecta o raționalitate ultimă, ci o opțiune determinată exclusiv de atașamentul autorilor față de anumite valori. În acest punct filtrul politi­cia­nului devine necesar în dezbaterea pu­blică – el trebuie să reflecte acele va­lori (cel puțin la nivel teoretic), atitu­dinea sa și implicit a susținătorilor săi față de aceste repere. Specialiștii care fac aceste proiecte nu sunt, spre deo­se­bire de politicieni, responsabili în fa­ța electoratului. Competența îi poate îndreptăți să participe la acest proces. Este discutabil însă în ce măsură ea le oferă dreptul de a lua în conclav decizii politice.
Nu trebuie să ne amăgim că la nive­lul Parlamentului lucrurile au stat în mod fundamental diferit. Caracterul ezoteric al procesului decizional (nu cred că un cod trebuie să fie în atenția publică paragraf cu paragraf, dar concentrarea relatărilor mediatice pe cursa contracronometru a proiectelor spre plenul camerelor nu este nici ea o alternativă serioasă) a fost reluat de alți juriști, de această dată învestiți cu autoritate politică, în calitate de mem­bri ai Parlamentului. Este de prisos să spunem că aceleași convin­geri „profe­sioniste” au fost împărtășite și de aceștia (dezincriminarea unor fapte sau reducerea pedepselor sunt ches­tiuni „tehnice”) – alături de concepția defectuoasă prezentă în politica de reformare instituțională: la început a fost cuvântul. Din lege, în opinia juriș­tilor români, se materializează drepta­tea. Important este, așa cum ne asigură și președintele, să avem legile. Lipsa unui studiu de fezabilitate, pen­tru a observa care ar putea fi efectele nefaste ale introducerii acestor legi (inclusiv a unor studii de caz sau a unor „testări” ale legislației în cazul unor „procese de probă”), nu a fost lua­tă în calcul nici la nivelul parla­menta­rilor juriști.
Să recapitulăm: un grup de spe­cialiști elaborează patru acte funda­men­tale; acestea sunt amendate și discu­tate de un număr restrâns de parla­mentari; președintele, în virtutea atri­buțiilor sale legislative, decide că este nevoie de măcar două dintre aceste legi extrem de repede, drept pentru care cere adoptarea codului penal și a celui civil prin asumarea răspunderii guvernamentale; Cabinetul (ca Parlament de urgență al coaliției) se execută și pregătește procedura. Urmează ca o coaliție parlamentară care ocupă 70% din locurile în Legislativ să voteze (fără a fi citit miile de articole din cele două proiecte și, cel mai important, fără a le fi discutat) pro­punerea Executivului. Întregul pro­ces poartă numele de asumare a răspun­derii.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 67

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: