Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

SUA-Iran: Nevoia unei diplomații reușite

Virginia MIRCEA

Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, a propus o dezbatere cu Obama la sediul ONU din New York „privind rădăcinile problemelor lumii„, dar a subliniat că Teheranul nu va ceda presiunii pe tema programului nuclear. Iranul susține că este pregătit pentru discuții „constructive“, dar a respins în mod repetat solicitările de a pune capăt programului de îmbogățire a uraniului, care poate fi folosit atât în scop civil, cât și militar.

Președintele Obama, în mesa­jul de felicitare adresat „po­po­rului și conducătorilor Republicii Islamice Iran” de Nowruz, o sărbătoare persană, în martie, a inclus fraze care să reducă scepticismul iranian privind disponibilitatea SUA de a renunța la încercările de a răsturna guvernul și de a adopta o abordare diplomatică mai cuprinzătoare.
Diplomații iranieni au afirmat că disponibilitatea declarată a preșe­din­telui american de a trata Iranul „pe ba­za intereselor reciproce” într-o atmos­feră de „respect reciproc” a fost deose­bit de bine primită în Teheran. Potrivit lor, răspunsul rapid al liderului suprem al țării, Ayatollahul Ali Khamenei — care a inclus o frază fără precedent, și anume că „dacă voi vă veți schimba, și comportamentul nostru se va schim­ba” —, a fost un semnal sincer al deschi­derii Iranului față de propunerile diplomatice substanțiale făcute de noua administrație americană.
E posibil ca președintele Obama să facă pașii îndrăzneți necesari pentru a realiza o apropiere strategică de Tehe­ran, de felul celei reușite de Nixon cu China, în anul 1972. Deocamdată, admi­nistrația Obama nu a făcut nimic pentru a desființa sau respinge un pro­gram aparent secret, însă foarte bine mediatizat, lansat în al doilea mandat al președintelui George W. Bush, și care alocă milioane de dolari pentru destabilizarea Republicii Islamice. În aceste condiții, guvernul iranian — indiferent de cine câștigă alegerile prezi­dențiale din 12 iunie — va con­ti­nua să suspecteze că intențiile americane față de Republica Islamică ră­mân, în esență, ostile.
În acest context, acuzația Ayato­l­lahului Khamenei, potrivit căreia „bani, arme și organizații sunt folosite de americanii de dincolo de granița noas­tră vestică pentru a lupta împotriva siste­mului Republicii Islamice”, reflec­tă o îngrijorare legitimă cu privire la intențiile americane. Președintele Oba­ma a accentuat această îngrijorare refuzând să lupte, deocamdată, pentru un „mare compromis” americano-ira­nian, un cadru extins pentru rezolvarea divergențelor bilaterale importante și pentru realinierea fundamentală a relațiilor.
Însă unii oficiali susțin că admi­nistrația americană ar putea fi pre­gătită să accepte ca parte a acordului un program limitat de îmbogățire a uraniului pe teritoriul iranian — cu alte cuvinte vor să li se recunoască „me­ritul” de a accepta o realitate. Dar SUA au nevoie de mai multe argumente pentru a convinge Teheranul de proas­păta seriozitate a administrației Oba­ma.
Cu siguranță Teheranul nu va fi convins de seriozitatea SUA dacă Washingtonul acceptă insistențele Israelului privind un deadline pentru o încălzire reușită a relațiilor americano-iraniene. Deși purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Robert Gibbs, a declarat presei că nu va fi impus nici un astfel de deadline, președintele Obama însuși a spus, după întâlnirea cu primul ministru israelian Benjamin Neta­ny­ahu, că dorește să vadă un „progres” în negocierile nucleare până la sfârșitul anului. El a sprijinit de ase­menea înființarea unui grup de lucru la nivel înalt israeliano-american pentru identificarea de măsuri coercitive dacă Iranul nu îndeplinește condițiile SUA privind limitarea activităților nucleare.
Mai exact, secretarul Clinton și Ross au făcut presiuni asupra altor membri permanenți ai Consiliului de Securitate al ONU și asupra Germaniei să intensifice sancțiunile împotriva Ira­nului dacă Teheranul nu acceptă să limiteze lărgirea programului de com­bustibil nuclear înainte de ședința Adu­nării Generale a ONU de la New York la sfârșitul lui septembrie.
Dincolo de problema nucleară, abor­darea administrației americane față de Iran degenerează într-o versiune puțin înfrumusețată a abor­dării lui George W. Bush — adică un efort de a ține sub control o așa-numită amenințare iraniană fără a încerca de fapt să se rezolve conflictele politice de profunzime. Oficialii administrației Oba­ma cad pradă unei iluzii din era Bush: aceea că preocuparea față de o amenințare iraniană în creștere i-ar putea uni pe israelieni și statele arabe moderate într-o mare alianță sub conducerea Washingtonului. Ideea unei coaliții între Israel și statele arabe moderate, menită să mențină sub control Iranul, nu este doar iluzorie; ea ar lăsa aspectele palestinian și siriano-libanez ale conflictului arabo-israelian nerezolvate, iar perspectiva rezolvării lor în cădere liberă. Aceste aspecte nu pot fi rezolvate fără o interacțiune de substanță a SUA cu Iranul și aliații săi regionali, Hamas și Hezbollah.
Partea cea mai grea în abordarea americană față de Iran implică adop­tarea de către președintele Obama a unor poziții pe care electoratul său și unii dintre aliați nu le vor primi cu bucurie. Pentru a reface politica privind Iranul, președintele ar trebui să se angajeze să nu folosească forța pentru a modifica granițele sau forma de guvernământ a Republicii Islamice. De asemenea, ar trebui să accepte faptul că Iranul va continua să îmbogățească uraniu și că singura rezolvare posibilă realistă a problemei nucleare ar fi ca Iranul să ajungă în poziția Japoniei — o națiune cu un program nuclear tot mai sofisticat, care este atent monitorizată împotriva riscurilor de proliferare. În plus, președintele ar trebui să accepte că relațiile Iranului cu Hamas și Hezbollah vor continua, și să fie dispus să coopereze cu Teheranul pentru a integra aceste grupări în acorduri durabile care să rezolve conflictele politice profunde din Orientul Mijlociu.
Președintele Richard Nixon a reușit să se distanțeze de o politică de un sfert de secol privind Republica Populară Chineză și să reorienteze poziția SUA față de Beijing într-un mod care să servească extrem de bine intereselor americane mai bine de 30 de ani. A fost nevoie de viziune strategică, lipsă de remușcări politice și hotărâre personală. Este posibil ca președintele Obama să înceapă în curând să demonstreze aceleași calități pentru a elabora o nouă abordare față de Iran.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 67

Comentarii

Comentariul nr.1 - a a spus în 04.07.2009 01:04:00:
Nimic din toate acestea nu va fi facut.Inertia este prea mare(este uriasa),iar lucrurile vor evolua,mai mult sau mai putin lent,spre sfarsitul inevitabil.Daca lumea ar fi condusa de pragmatism(care este totuna cu intelepciunea),nu de ideologie(care este totuna cu nebunia institutionalizata) si nu ar fi existat preeminenta luptei interne(cauzata de distribuirea puterii prin alegeri libere,dar necinstite)asupra agendei externe si in fond asupra unei adevarate rezolvari a tuturor problemelor omenirii,s-ar mai fi putut spera.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: