Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Ion Deaconescu, în dialog cu Emil Cioran

Constantin PREDA

Născut la 7 martie 1947 în localitatea Târgu Logrești, județul Gorj, absolvent al Facultății de Filologie și Drept Bucu­rești, autor a peste 30 de volume de versuri, critică literară și traduceri, scri­itorul Ion Deaconescu este, în prezent, decan al Facultății de Jurnalism (Universitatea din Craiova). Ion Deaconescu a călătorit în toată lumea, ținând o strân­să legătură cu unii dintre cei mai importanți scriitori, savanți și jurnaliști români din diaspora: Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugène Ionesco, George Uscătescu, Ion Miloș, Monica Lovi­nes­cu, George Astaloș și Nicolae Mate­escu-Matte, ultimul fiind creatorul „Dreptului cosmic” și ex-consilier (pe probleme spațiale) al președintelui american Jimmy Carter. Cu Emil Cioran (pe care l-a cu­noscut în 1987 și de a cărui prietenie s-a bucurat, având ocazia de a-l vizita, de mai multe ori, la Paris) a realizat, în 1988, un interviu antologic de circa 60 de pagini. Redăm mai jos, în exclusivitate pentru „Cadran Politic”, unele frag­mente din acest tulburător dialog rea­lizat cu celebrul autor al „Schimbării la față a României”... (Constantin Preda)

„Dacă Pătrășcanu nu era ucis, eu și Eliade ne întorceam în România”
Domnule Cioran, aș dori, cu per­misiunea domniei voastre, să abor­dăm un subiect delicat. S-a spus, în România, aici, la Paris, dar și aiurea, că ați fost membru al mișcării legionare. Credeți-mă, vă întreb despre această situație cu multă jenă și temere, fiind un punct litigios al existenței dum­nea­voastră.
Garda de Fier a fost un moment delirant, șocant și nebunesc al istoriei României. Cu accente naționaliste și creș­tinești la început, Mișcarea a degenerat, în final, în acte reprobabile. O stare de euforie, delirantă care ne-a cuprins pe toți. Un exces ce ne-a molip­sit pentru a face istorie și a ne implica în prezentul ei. O stare pasională fără măsură. O obsesie necesară, atunci. Falimentară, apoi. Eram tineri, inteli­gen­ți, expansivi, subscriind la fana­tis­mul clipei și al visului. În orice caz, ace­eași istorie, pe care am dorit s-o edificăm altfel, ne-a scuipat pe obraz. Ne-a pălmuit și ne-a împovărat cu tembelismul ei. Regretele sunt tardive!
Știu că ați fost chemat cu insis­tență de către organele militare ro­mânești să reveniți în țară spre a fi mobilizat, România fiind în război, alături de nemți.
A fost o problemă grea pentru mine. Atașatul nostru la Paris, colo­ne­lul Gorgoveanu, locuia în același hotel în care se afla și comenduirea ger­mană și, tot timpul, mă amenința cu tribunalul militar dacă nu mă întorc în România, la armată. Enervat de insis­tențele acestuia, i-am spus într-o zi că, dacă nu mă lasă în pace, o să las scris la gazetă că mi-am luat viața din cauza lui. Poate că l-am impresionat sau, cine știe, că, de atunci, m-a lăsat în pace.
De ce nu ați revenit, în patrie după război?
Inițial, nu aveam de gând să mă sta­bilesc în Franța. Războiul a fost cau­za deciziei mele de a rămâne la Paris. Mi-am dat seama că României i-ar fi trebuit peste 20 de ani să se refacă după dezastrul pricinuit de război. Dacă Pătrășcanu n-ar fi fost ucis de-ai lui, eu și Eliade ne-am fi întors în țară. Pătrășcanu era un fin intelectual. M-a îngrijorat uciderea acestuia de către comuniști. Nu am avut viziunea pier­derii războiului de către România și că se va complica atât de dezastruos.
„Cred în disperarea de fiecare zi”
Domnule Cioran, acum, la vârsta dum­neavoastră, Îl mai huliți pe Dum­nezeu? N-ați obosit luându-L în răspăr și obligându-L să vă asculte?
Eu L-am obosit pe Dumnezeu, nu El pe mine. N-am vrut niciodată să-L servesc. Dacă aș fi făcut-o, mi-aș fi pier­dut inițiativa și libertatea. Este injust să-L crezi pe Dumnezeu dea­supra oamenilor. Fără ei, fără oameni, Dumnezeu ar fi singur, un neajutorat. N-ar avea nici un destin. În relația cu El, omul ar trebui să fie mai orgolios, căci el determină balanța sorții. Nicidecum, Dumnezeu. Prea egoist, Dumnezeu nu m-a impresionat niciodată. Întot­deau­na plictisit, prea așteaptă rugăciunea noastră. După mine, e repuscular. Dacă nu se pervertește, nu are nici o șansă.
Cum să se pervertească?
Să devină mai uman. S-ar însă­nă­to­și în ochii celor nevoiași, sătui de mister și iluzii înșelate. Căci, mono­po­lizând toate spaimele și lașitățile noastre, devine un stigmat pentru mân­tuirea fiecăruia dintre noi. Dacă ar intra în șomaj, s-ar putea ca Dumnezeu să învețe câte ceva din dezertările și visele neîmplinite ale omului.
Dar dumneavoastră în ce credeți cel mai mult?
În disperarea de fiecare zi. Dacă n-aș dispera, n-aș trăi. Mă desăvârșesc me­reu în nefericire. E singurul meu scop.
V-au plăcut femeile?
Numai cele inteligente, gata ori­când să refuze dragostea în favoarea creației. În fond, un alt gen de impos­tură. Infidelitate pentru luciditate. În artă, ca și în amor, chinurile îl pres­chimbă pe creator în victimă. A te dezbrăca în fața celorlalți înseamnă înnobilarea existenței. Adică superior lui Dumnezeu.
Ce vă spune numele de Lise Roboau?
O prietenă din tinerețea mea pariziană. O soluție în neliniștile mele epileptice.
Îmi dați voie să vă citesc un fragment dintr-o scrisoare extrem de interesantă și caldă pe care v-a trimis-o cu mulți ani în urmă?
(râde) Sunt curios să aud ce prostii îmi scria.
„J`ai soif de vos yeux, de votre corps. Vous êtes mon seul, mon unique ami.” (Mi-e sete de ochii tăi, de trupul tău. Numai tu ești pentru mine, singurul meu prieten)
Grotesc. Tinerețea e o stare deplo­rabilă, funestă, ca însăși dragostea. Îți ruinează vitalitatea. (...)
„Românii sunt lipsiți de voință”
Ce vă reproșați? Există ceva în viața dumneavoastră de care să vă fie jenă?
Îmi reproșez multe pagini din „Schim­barea la față a României”. Îmi mai reproșez că unii prieteni din tinerețe au suferit mai mult ca mine. Ei au fost în pușcării, unii au murit chiar, pe când eu am trăit atât de mult, un deșeu al aspirațiilor noastre. O ano­ma­lie. Noica, de exemplu. Aproape un sfânt. Pe când eu, un orgolios, exilat în principii. Nu e normal. E o contradicție, și nu-mi face bine. Viața nu mă ispi­teș­te, n-am câștigat nimic fiind viu, trăind la umbra Turnului Eiffel. Aproape o tra­gedie. N-aveți cum să înțelegeți aceas­tă contradicție. Ambiția, uneori, nu cedează în fața modestiei. Mă dezgust.
Domnule Cioran, vă mărturisesc că m-au speriat unele afirmații pe care le-ați făcut în legătură cu România și viitorul ei. Și astăzi credeți la fel despre România?
Românii sunt lipsiți de voință, fă­când din a munci o emblemă specială, un stil existențial. Suntem cei mai ospi­talieri, cei mai viteji, cei mai inteligenți, ne mulțumim cu destinul și cu condiția de a nu face nimic. Nu ne-am schimbat deloc.
Și totuși, ce ar trebui făcut ca România să nu cadă din timp, acum la întretăieri de milenii?
Să nu mai fim paraziții unor glorii desuete. Să nu mai vorbim de idealuri, ci să edificăm istoria propriei noastre identități (...). Și încă ceva important: să rezolvăm cazul evreilor din cel de-al doilea război mondial. E timpul să spunem răspicat că nu am fost barbari. Că i-am ajutat pe evrei să nu fie decimați. Trebuie să scriem cărți, să luăm legătura cu cei care ne defăimează în legătură cu acest subiect. Evreii ne sunt datori. Dar nu le cerem nimic. Să recunoască doar adevărul. Dacă se va înțelege exact poziția României în anii patruzeci, vom sta cu fruntea sus. Dacă nu, vom fi culpabilizați mereu, cu efecte îngrozitoare.
„Îi stimez pe unguri pentru încăpățânarea lor”
E o problemă de competență, nu-i așa?
Desigur. Nu trebuie să ne ade­me­nim cu lucruri insignifiante, neinte­re­sante și confortabile pe moment. Și ar mai fi ceva. E nevoie să facem ceva pentru a diminua din orgoliul ne­mă­surat al ungurilor de țară civilizată atunci când se compară cu noi. Nu e bine să devenim dușmanul ungurilor ori al sârbilor. Ungurii sunt maeștri în propagandă. Emigrația lor e puternică, unită și bogată. În special cea din America. Știu să se folosească și de fru­musețea unguroaicelor. Au orga­ni­zat aici, la Paris, o manifestare. Cu fil­me, cărți, conferințe. S-a băut „Tokai” gratis, mii de litri, servit de unguroaice cu fustițe de-o palmă și cu cizmulițele roșii.
Ați scris teribil despre unguri. Sentimentele dumneavoastră pot să fie decodate și altfel, acum?
Îi stimez pentru încăpățânarea și consecvența lor. Îmi displace însă îngâmfarea lor de grofi și tertipurile de vechili la curțile austriece.
Fără se deveniți oracol, ce se va întâmpla cu Europa noastră, știindu-se faptul că America, Japonia, țările asiatice i-au devenit concurente, fiind foarte bogate?
E o problemă. Franceza a pierdut competiția cu engleza. Francezii s-au plictisit să tot fie centrul cultural al lumii. Altădată nu era posibil. Și to­tu­și... America are inteligența profitului, a banilor. China n-a fost niciodată o ficțiune. Ea va fi pericol adevărat în sensul excesului de răbdare și muncă. Japonia n-o să uite niciodată Hiro­shi­ma. Are instinctul revanșei. Dacă Ger­mania va renunța la orgolii și la fiorii puterii și se va alia cu Franța, atunci Europa nu o să mai fie cea mai mare provincie a lumii.
N-ați spus nimic de Uniunea Sovietică!
Rusia a dat dintotdeauna impresia de amestec de gubernie, cu bețivi, mujici și forța țarilor luminați și agresivi. Expresie iluzorie a lui Dostoievski și a lui Tolstoi. Rușii nu trebuie uitați, mai ales că ne sunt vecini. Fatalmente, le simți răsuflarea cu miros de votcă și mahorcă, praf de pușcă și sudoare de kazacioc. De multă vreme au devenit o obsesie pentru mulți. Inclusiv pentru americani...
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: