Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Parchetul în România

Victor MAIER

Nota redacției: Acest articol a fost publicat în numărul 27, în iulie 2005. S-a schimbat ceva?

În pragul aderării la Uniunea Europeană, unul dintre capitolele cu probleme deosebite a rămas justiția. În acest domeniu, problema principală, alături de cea a independenței reale a judecătorilor, o reprezintă sistemul concret de organizare și de funcționare a Parchetelor.


Într-o societate democratică, ma­gistrații ce funcționează în cadrul Parchetelor trebuie să înde­plinească unele condiții foarte stric­te, scopul lor primordial fiind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Acesta este motivul pentru care atât Uniunea Europeană, cât și Consiliul Europei insis­tă foarte mult pe calitatea acti­vității Parchetelor în țările candidate la aderare.

Statutul procurorilor și modul lor de acțiune

Dacă în alte domenii de activitate condițiile europene au fost îndeplinite, în ceea ce privește statutul procurorilor și modul de acțiune al acestora mai sunt multe lucruri de făcut. Această situație de fapt se datorează trenării nepermise a reformelor în domeniul justiției după decembrie 1989.
Deși la nivel legislativ, formal, acti­vitatea procurorilor a fost reorganizată substanțial, la nivelul practic, al acti­vității concrete în procesul penal, sunt foarte multe lucruri care nu s-au schimbat deloc în ultimii 15 ani. Acest tip de gândire și de acțiune, pe care-l vom exemplifica mai jos, este mult mai apropiat de scopurile pentru care, în 1952, a fost înființată Procuratura comunistă decât de principiile statului de drept în care drepturile funda­men­tale ale omului sunt primordiale față de interesele etatice.
Procuratura, instituție de sorginte sovietică, a fost înființată prin Legea nr. 6 din 1952, fiind una dintre princi­pa­lele arme ale puterii comuniste utili­za­te în vederea aservirii totale a societății ro­mâ­nești. Această instituție era mult diferită de Parchetele de inspirație franceză care existaseră până atunci în sistemul de drept penal românesc. Rolul acestei noi instituții, preluată din experiența sovietică, nu era de a îndeplini funcția inchizitorială în socie­tate, cu respectarea strictă a dreptu­ri­lor fundamentale, a normelor de procedură, ci era menită în principal să fie utilizată ca instrument de presiune împotriva opozanților regimului.
Pentru îndeplinirea acestui scop, noua instituție a puterii totalitare nu trebuia să se “împiedice” în nici un fel în norme de procedură imperative, ci trebuia să dispună de putere cvasi-absolută în toate fazele procesului penal. Timp de 40 de ani, Procuratura și-a îndeplinit cu succes rolul de mai sus prin instituirea unor practici arbi­tra­re care, treptat, au influențat menta­litatea și modul de acțiune al majo­rității participanților la procesul penal.
S-a ajuns astfel ca, în multe situații, cel care dădea de fapt soluția în proces să fie procurorul, și nu judecătorul, instan­țele de judecată devenind anexe ale Procuraturii. Spre exemplu, soluțiile de achitare au devenit rarisime, com­pa­rativ cu statele democratice unde în aproximativ jumătate din cazurile trimise în judecată de către Parchete judecătorii dau soluții de achitare.
Problema principală a sistemului ju­ridic român este că și după decem­brie 1989, în ciuda schimbării, uneori radicale a legislației, mentalitatea descrisă mai sus, indusă nu numai pro­curorilor, ci și judecătorilor și celor­lalți participanți la procesul penal, nu s-a schim­bat decât foarte puțin. Nu ne referim aici la normele legale care în genere sunt cel mai ușor de schimbat, ci la aplicarea lor în practică, la des­fă­șurarea concretă a procesului penal.

Perpetuarea mentalității totalitare

Mai jos vom da pe scurt numai câteva exemple de perpetuare a mentalității specifice unui stat totalitar în cadrul societății românești de azi:
- Arma principală pe care o avea la îndemână procurorul pentru a face pre­siuni asupra persoanelor cercetate era posibilitatea de a lua măsura arestării preventive. În statele democratice acest lucru nu îl putea face decât un magistrat care se bucura de inde­pen­dență, iar nu unul subordonat ierarhic, așa cum este procurorul în România. Cu toate acestea, în ciuda avertis­men­telor Consiliului Europei și chiar a semnalelor certe date de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului (hotă­rârea pronunțată încă din 1998 în cazul Vasilescu), România a menținut timp de aproape 14 ani această pre­ro­gativă nedemocratică a procurorilor. Abia în anul 2003, sub presiunea exer­ci­tată de instanța europeană, prin condamnarea statului român în mod expres pe acest aspect, autoritățile au decis cu greu să dea prerogativa luării măsurii arestării preventive în com­pe­tența judecătorului. Cu toate acestea, și în prezent, în marea majoritate a cazurilor, propunerile de arestare fă­cute de Parchet sunt admise de judecători din obediență, fiind foarte rare cazurile de respingere a acestora;   
- În aceeași ordine de idei, propu­nerile de prelungire a arestării preven­tive făcute în faza de urmărire penală sunt admise fără ca în cauză să existe probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, așa cum cere expres Codul de procedură penală. Aceste propuneri sunt admise în ciuda nerespectării uneori flagrante a condițiilor legale, cum ar fi termenul în care trebuie făcută o astfel de cerere de prelungire;
- Dar maniera abuzivă de a acționa a Parchetului, nesancționată în nici un fel de instanțele de judecată, nu se oprește la problematica arestării pre­ventive. În unele cazuri, chiar dacă textele de lege sunt în conformitate cu cerințele unei societăți deschise, ele sunt golite de conținut de practica nelegală a Parchetelor, practică ce este confirmată din servilism de către ins­tanțele de judecată. Un exemplu eloc­vent îl constituie problema formu­la­relor pe care se iau declarații în faza de urmărire penală. Astfel, până la 1 ianuarie 2004, Codul de procedură penală nu impunea ca aceste formulare pe care se iau astfel de declarații să fie evidențiate în vreun fel, ceea ce ducea de multe ori la abuzuri din partea procurorilor, care nu depu­neau la dosarul cauzei toate decla­rațiile, ci numai pe cele în defavoarea sau în favoarea inculpatului, în funcție de interesul urmărit. Pentru a pune capăt acestor practici nelegale, legiui­torul, prin modificarea Codului de proce­dură penală, a impus, începând cu 1 ianuarie 2004, ca aceste de­clarații să fie luate pe formulare cu regim special, a căror evidență se ține separat. Cu toate acestea, textul de lege nu este aplicat, în cvasitotalitatea cazurilor declarațiile fiind în continuare luate pe formulare obișnuite. În plus, instanțele de judecată, deși ar trebui să anuleze sau să înlăture astfel de declarații, luate cu încălcarea expresă a legii, le confirmă și le utilizează în procesul penal;
- Un alt aspect îl reprezintă încăl­carea dreptului la apărare. Din acest punct de vedere am dori să subliniem doar faptul că, în multe cazuri, dosarul de urmărire penală nu este pus la dispoziția apărătorului decât înainte de trimiterea în judecată, invocându-se un pretins caracter secret al urmăririi pe­nale, deși nicăieri în Codul de proce­dură penală nu scrie așa ceva. Or, este evident că nu se poate face o apărare eficientă fără a se cunoaște conținutul dosarului de urmărire penală. În sta­te­le democratice, înainte de a se lua pri­ma declarație de inculpat, apără­to­rul este convocat la Parchet unde poate studia dosarul și chiar poate obține copii ale acestuia;
- Conform rolului pe care-l avea înainte de 1989 în sistemul totalitar, în Parchet predomina mentalitatea că el nu greșește niciodată și că toți cei tri­miși în judecată trebuie condamnați. Astfel, sunt rarisime cazurile când un procuror de ședință cere achitarea. În plus, în mod absolut automat, atunci când instanța pronunța o soluție de achitare, procurorul exercita calea de atac, fiind pasibil de tragere la răspundere dacă nu o făcea. În fapt, deși legea prevede că procurorul trebuie să urmărească aflarea ade­vă­rului, în practică se urmărește obține­rea cu orice preț a condamnării celui tri­mis în judecată;
- Se adaugă la toate acestea me­dia­tizarea excesivă a proceselor, furni­za­rea de informații confidențiale și trun­chiate către presă pentru atra­gerea opiniei publice și efectuării de presiuni asupra judecătorilor în scopul luării măsurilor propuse de Parchet. Toate acestea duc la încălcarea drep­turilor fundamentale ale inculpaților, în special a prezumpției de nevinovăție ca­re în România a devenit o formă lip­sită de conținut.
Acestea sunt numai câteva exem­ple ale felului în care s-a perpetuat mentalitatea totalitară în instituțiile ce înfăptuiesc justiția în România. Nu ar fi posibile aceste abuzuri dacă instanțele de judecată și-ar îndeplini rolul de garant al statului de drept și ar san­cționa abuzurile Parchetului. În loc să facă acest lucru, ele le confirmă, dând dovadă de o mare reținere. Această atitudine este oarecum explicabilă atât prin modul de formare al judecătorilor, cât și prin modul de accedere la fun­cție. Ei urmează aceeași specializare ca procurorii, Institutul Național al Magistraturii, iar cea mai mare parte a judecătorilor de la secțiile penale sunt foști procurori.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: