Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

E-Revoluția judiciară

Claudia CRISTESCU

Antonio Di PietroLa începutul anilor 1990, o echipă de șase magistrați ai Procuraturii din Milano reușea delegitimarea și demiterea unei întregi clase politice sub acuza de corupție. Ancheta Mani Pulite genera prima “revoluție judiciară” și lansa mitul magistraților antisistem prin imaginea celebrilor judecători Giovanni Falcone și Antonio di Pietro.  


Până la a atinge maturitatea modelului italian, mișcarea de frondă a magistraților români ia forma unei revoluții judiciare virtuale care, sub protecția ano­nima­tului, se revendică de la figura procu­rorului-martir Cristian Panait ce s-a opus presiunilor exercitate de către superiori asupra sa în dosarul Lele apelând la un gest definitiv.

Magistrații de gherilă

Echipa din spatele blogurilor Jude in Romanica, Jude de servici`, Justitiar Roman, Gherila virtuală, Project Panait, UltraJuridic, Just R, avocat in romania se autodefinește ca una formată din oameni ai sistemului judiciar conștienți de limitele, excesele sau erorile acestuia și care au fost părtăși la multe din abuzurile lui. Trendul antisistem reclamă inexistența vocilor libere ale magistraților cărora subordonarea le-a intrat în sânge, ca efect al unui mecanism care îi împinge spre nivelare și îi protejează doar atâta timp cât nu ies în evidență.
Nevoia de eroi
Prin informațiile și probele „din interior” lansate, magistrații antisistem încearcă să corecteze ceea ce ei numesc deficitul caracterelor puter­nice din Justiție și să tragă un semnal de alarmă cu privire la incompetența, grobianismul, autoritarismul și hoția multiplicată la nivelul sistemului. Revo­luția judiciară virtuală are un discurs pe măsură: „Suntem o grupă de parti­zani care atrage în ambuscade insti­tu­țiile statului pentru a elimina incom­pe­tența și lipsa de integritate” și care vrea să releve “fața ascunsă a Justiției române”.
JudeInRomanica a fost primul blog anonim al cuiva din sistem, ulterior, JIR a devenit o echipă: la personajul inițial, s-au adăugat doi judecători din pro­vincie, JudedeServici` și Justi­tiar­Ro­man. Fiecare are câte o sarcină bine definită: primul e analist, al doilea adună informații din sistem, iar ultimul monitorizează presa. JIR se vrea o voce a celor mulți care nu au posibilitatea ori curajul să declare anumite lucruri.

Frustrați și nedeontologi

În opinia purtătorului de cuvânt al Curții de Apel Timișoara, judecătorul Cristian Pup, moda blogerilor și foru­miștilor magistrați antisistem este preluată din Statele Unite, unde autoritățile au formulat, însă, o poziție tranșantă în direcția procurorilor și judecătorilor cărora li s-a interzis să emită în public păreri și comentarii personale despre anchetele în curs de desfășurare. Deși pe site-urile și blo­gurile românești sunt postate o serie de dovezi și documente care atestă apartenența autorilor la sistem, „nu trebuie exclusă categoria pretinșilor oameni din sistem care sunt, de fapt, niște frustrați ce nu au reușit să treacă de examinările Institutului Național de Mgistratură”, crede Cristian Pup.
Pe de altă parte, președinta Curții de Apel Timișoara, Lidia Barac, vede motivația mișcării virtuale antisistem în intenția de a remedia anumite defecțiuni ale sistemului judiciar. Deși recunoaște existența faptelor ce pot conduce la aprecieri anti-Justiție de genul celor formulate pe respectivele bloguri, Lidia Barac invocă prevederile din Codul deontologic al meseriei de magistrat care interzice publicarea unor date din anchete. În plus, președinta Curții de Apel Timișoara consideră că „toate criticile ar trebui adresate forului special instituit în acest sens, Consiliul Superior al Magis­traturii”.

Cele 10 porunci ale Justiției românești
M
agistrații antisistem nu s-au rezu­mat la a divulga informații „din interior”, ci au lan­sat un inedit Manual de supraviețuire în Justiție cu cele zece porunci pe care un procuror, judecător sau avocat trebuie să le respecte pentru a câștiga dosare ce păreau pierdute, pentru a câștiga respectul șefilor sau pentru a fi promovat.
1. Înainte de CEDO, Constituție și alte acte normative, învață „legea tăcerii”. În cazul avocaților, nu critica judecătorii în public, altfel riști să nu mai câștigi cauze la instanța res­pectivă.
2. Nu uita că o coloană dreaptă greu e acceptată într-o lume a never­tebratelor. În cazul avocaților, indi­ferent ce soluții ți-a dat un judecător, salută-l întotdeauna primul și laudă-l cum arată. Nu uita că vei avea cauze care vor ajunge la el.
3. Dosarele se rezolvă încet și sigur: dacă le rezolvi prea repede, statistic vei rămâne fără obiectul muncii. În cazul avocaților, nu te chinui să obții o soluție corectă la fond pentru că greșeala judecătorilor înseamnă onorariu în plus pentru tine ca să exerciți căile de atac.
4. Nu te opune șefilor și acceptă invitațiile la „o cafea”, locul sacru unde se pune instanța la cale.
5. Nu critica CSM. De el depinde cariera ta, așa că ai grijă ce spui.
6. Toarnă-ți colegii din opoziție. Când vor veni ei la putere, toarnă-i pe ceilalți.
7. Nu ieși în evidență cu nimic: nu purta fustă scurtă, nu îți face blog, nu comenta pe ziarele online și trimite doar mailuri laudative. În cazul avo­ca­ți­lor, nu te îmbrăca niciodată mai elegant decât judecătorul cauzei și nu uita florile de 8 martie și cadourile de Crăciun pentru judecători.
8. Nu lega prietenii.
9. Rămâi în organizația profe­sio­na­lă atâta timp cât și șefii rămân.
10. Semnează orice petiție pentru apărarea justiției sau creșterea salariilor.

Corupția – mit de presă

Unii purtători de robe confirmă mențiunile decalogului-pamflet, alții le consideră simple mituri. Potrivit avo­catului Florin Kovacs, nu există clișee despre Justiția românească, ci doar neajunsuri reale concretizate în aroganța judecătorilor, practica plătirii polițelor și a răzbunărilor pe calea sen­tințelor formulate, susținerea unui grup de interese, cumetria de conjunctură și în favorizarea accesului în justiție al oportuniștilor. Mai moderat, tânărul avo­cat Marius Țunea reclamă supra­aglo­merarea sistemului judiciar dato­rată numărului mic de judecători raportat la volumul cauzelor și legis­la­ția prost formulată care lasă loc la prea multe interpretări. În timp ce corupția alarmantă, salariile mari ale magis­traților și Raiul justițiabililor români numit CEDO le consideră mituri amplificate de presă.
Că nivelul salarizării în rândul magistraților români nu este deloc exagerat, ci chiar cel mai scăzut dintre statele Uniunii Europene, susține și judecătorul Cristian Pup, care impută curentului anti-Justiție că pune totul pe seama corupției magistraților, neluând în calcul faza de cercetare anterioară instrumentată de organele de Poliție, finalizată adeseori cu eticheta „dosar cu autor necunoscut”.
Incompetență și dezinformare
La capitolul neajunsuri ale Justiției, președinta Curții de Apel Timișoara, Lidia Barac, invocă fluctuația perso­na­lului prin detașări și transferuri, acuta lipsă de grefieri, limitele bugetare și capacitatea instituțională redusă a structurilor de pregătire a magistraților, cum este Institutul Național al Magis­traturii, dublate de instabilitatea legislativă accentuată care favorizează corupția.
Vinovați de percepția negativă a Justiției de către populație nu sunt magistrații corupți, al căror număr s-a diminuat considerabil grație meca­nis­me­lor de control, ci magistrații incom­petenți și sădirea neîncrederii prin mass-media, crede Lidia Barac. În opinia președintei Curții de Apel Timișoara, „s-a atins acel nivel în care cetățeanul de rând crede că CEDO este singurul loc unde i se poate face dreptate și că sistemul american cu jurați este mai bun, fără să țină cont de nivelul ridicat al culturii juridice americane comparativ cu justițiabilii români care nu își cunosc drepturile și obli­gațiile”.

RomaniaCurata.ro

“Reforma sistemului judiciar este marcată de stagnare sau regres, lupta împotriva corupției a fost blocată ca urmare a atacurilor politice și legis­la­tive la adresa instituțiilor anticorupție, iar măsurile de reformă nu sunt implementate conform angajamentelor asu­mate în relația cu Comisia Euro­peană”. Aceasta este concluzia rapor­tului pe 2008 privind Starea Justiției și Lupta împotriva Corupției publicat pe Portalul RomaniaCurata.ro, un site susținut de resursele financiare, logis­tice și umane a 7 organizații neguver­na­mentale și sindicale: Freedom House, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academică din România, Academia de Advocacy, Centrul pentru Jurnalism Independent, Cartel Alfa, Societatea Timișoara, Alianța Civică. Sub deviza “Noi nu uităm”, site-ul urmă­rește în desfășurarea lor toate ma­rile dosare de corupție, monito­rizând averile și conflictele de interese ale clasei politice autohtone și semnalând orice devieri de la lege sau de la criteriile de integritate.

Delegitimarea magistraților

Pornind de la ancheta Mani Pulite și de la similaritatea sistemului corupt italian cu cel românesc, articolul “Cinci lecții italiene despre anticorupție” publicat în 2006 de Cristian Ghinea în Dilema Veche avertiza asupra faptului că magistrații care se vor încumeta să ancheteze criminalitatea gulerelor albe vor cunoaște oprobriul opiniei publice – de a cărei susținere și popularitate maximă se vor bucura la începutul anchetelor – și vor fi delegitimați de pu­terea politică vizată în anchetele judiciare. După ce a scăpat prin șiretlicuri de condamnare, Silvio Berlus­coni s-a lansat într-o aprigă campanie de delegitimare a puterii judiciare prin intermediul trusturilor sale de presă, declarând: „Mani Pulite nu a fost o revoluție, ci o tentativă de subminare a politicului. A marcat o perioadă întunecată, inchizitorială”.
Cu toate că anchetele magistraților italieni antisistem nu au reușit să obțină condamnarea tuturor perso­na­jelor investigate, iar simbolurile luptei anticorupție au fost fie forțate să pără­sească magistratura (cazul jude­căto­rului Antonio di Pietro), fie asasinate (cazul judecătorilor Giovanni Falcone și Paolo Borsellino), s-a demonstrat, în schimb, faptul că este suficient un grup restrâns de magistrați antisistem pentru a zgâlțâi din temelii un sistem corupt. E-Revoluția judiciară româ­nească poate fi un început în acest sens.

Relații informale între magistrați și politicieni  

Italia a reprezentat un caz extrem de corupție politică sistemică dezvol­tată într-un cadru democratic, iar ancheta Mani Pulite a conferit un plus de unicitate cazului italian prin faptul că, pentru prima dată, o întreagă clasă politică a fost demisă și delegitimată ca urmare a unei acțiuni judiciare: 12.000 de persoane anchetate, 5 prim-miniștri acuzați, 3 condamnați. Partidul Democrat-Creștin, Partidul Republican și Partidul Liberal s-au prăbușit, altele au fost forțate să se reorganizeze
În istoria Republicii Italiene a exis­tat o puternică tendință spre stabilirea de contacte și relații între justiție și politică, între judecători și partidele politice, între facțiuni ale judiciarului și partide ori facțiuni ale partidelor. În une­le cazuri, aceste contacte au rezultat în corupție politică.
Pentru a submina investigațiile judi­ciare ori pentru a influența magistrații, puterea politică a recurs la mai multe tactici:
- apelul la resursele instituționale de control politic asupra judiciarului: în timpul anchetei Mani Pulite, miniștrii de Justiție ai cabinetului Berlusconi, res­pectiv Dini au ordonat realizarea unor inspecții la Procuratura din Milano vizând oprirea anchetei;  
- campania împotriva puterii judi­ciare și referendumul privind „respon­sa­bilitatea civilă” a magistraților față de cazurile anchetate, ambele orga­nizate de Partidul Socialist;  
- tentative de blocare a inves­ti­gațiilor Mani Pulite prin propuneri de amnistiere;
- proiect de lege propus de Gu­ver­nul Berlusconi privind diminuarea puterii de arest a judecătorilor;
- influențarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii;
- influențarea magistraților prin pro­movări în funcții și avansări în ierarhia judiciară;
- mituirea magistraților pentru obți­nerea unor verdicte favorabile;
- intimidarea magistraților „inco­mo­zi”.
Așadar, augmentarea corupției poli­tice a favorizat un fenomen similar în cadrul puterii judiciare, având ca efect obstrucționarea anchetelor și sporirea cazurilor de nesancționare a actorilor politici corupți. Cu toate acestea, ancheta Procuraturii din Mila­no inițiată în 1992 avea să submineze autoritatea liderilor de partid și să delegitimeze o întreagă clasă politică. Cel puțin în faza incipientă, susținerea populară sporea pe măsură ce an­cheta avansa și se operau noi arestări. În plus, rolul magistraților nu se limita la reprimarea corupției, ci avea un ca­racter simbolic: acela de a reprezenta moralitatea publică și de a exercita un control al virtuților clasei politice. Ulterior, însă, s-a produs diminuarea legitimității populare a magistraților, urmare a revitalizării partidelor politice și a campaniilor de denigrare a magistraturii de către subiecții politici anchetați.
Ancheta judiciară Mani Pulite – prin revelațiile sale în natură de corupție politică – a echivalat cu spo­ri­rea tensiunilor dintre Executiv și pute­rea judiciară, cu „politizarea magis­tra­turii” (sau „juridizarea politicului”) prin sporirea intervenției juridicului în procesul politic, cu o substituire de roluri între magistrați și politicieni, în sensul că cei dintâi au interpretat eșecul clasei politice ca o necesitate de a le prelua rolul de apărător al intereselor comunității.

Revoluția judiciară ca „suspendare a politicului”

Ancheta Mani Pulite (sau Tangen­to­poli, cum mai este numită) a echivalat cu emergența puterii judiciare ca putere politică, cu transformarea magistraților în subiecții politici ai unei lovituri de stat. Acțiunea procurorilor milanezi, concepută în numele impar­țialității magistraturii, ca subordonare absolută a politicii față de magis­tra­tură, s-a materializat într-o lovitură de stat. Cum altfel poate fi denumită operațiunea instituțională care a avut ca efect îndepărtarea tuturor parti­delor majoritare ce formau Guvernul? Acesta este argumentul detractorilor „Revoluției Judiciare” a magistraților italieni.
Schimbarea politică, spun ei, nu s-a realizat printr-un consens demo­cra­tic, ci ca urmare a unui nou tip de lovitură de stat – opera magistraților și a mass-media care legitima acest proces. Lovitura de stat nu a bene­ficiat, însă, de consensul popular, dovadă succesul lui Silvio Berlusconi și al Forzei Italia la alegerile din 1994 ce a simbolizat tocmai contestarea legitimității intervenției politice a magistraților.
Astfel, tentativa magistraturii de asu­mare a unui rol superior în stat a eșuat prin legitimarea populară și învestirea guvernamentală a coaliției conduse de Forza Italia. Succesul acțiunii ar fi echivalat cu statuarea principiului că nimic nu poate limita puterea procurorilor și judecătorilor italieni.
Caracterul revoluționar al anchetei Mani Pulite este de necontestat, având în vedere dezintegrarea unor partide politice, a unei clase politice, a unui întreg sistem politic pe care le-a ge­ne­rat. În ceea ce privește, însă, mobilul inițierii investigațiilor există două variante: 1. eliminarea corupției (ce a avut ca efect colateral și neinten­ționat/involuntar, înlăturarea regimului politic) și 2. eliminarea intenționată a anumitor partide politice sau a unui sistem politic.
Prima variantă corespunde atri­bu­ției pe care legea o stabilește magis­traților, care – prin definiție – trebuie să fie super partes și dezinteresați de orice orientare subiectivă (politică, religioasă ori de altă natură) a celui anchetat, luând în considerare exclusiv datele obiective ale comiterii infrac­țiu­nii.
A doua variantă presupune alte­rarea atribuțiilor legale ale magis­tra­turii, chiar dacă se presupune verosimilă ipoteza că anchetatorii aveau convingerea concentrării corupției la nivelul anumitor forțe politice. Căci sarcina judecării parti­delor politice nu incumbă juridicului, ci populației care dispune de puterea sancționării electorale a clasei politice.
De asemenea, în ipoteza că obiectivul principal ar fi fost corupția politică, ancheta judiciară ar fi trebuit să întrunească cel puțin două carac­teristici de bază, anume conti­nuitatea temporală și extinderea generală.
Sub aspect temporal, investigațiile nu au cunoscut o continuitate: au fost inițiate într-un moment politic precis, bine determinat, și au avansat cu o coin­cidență bizară în funcție de evoluția politică a Italiei. O campanie anticorupție nu trebuie să aștepte momente favorabile pentru a fi inițiată, așa cum s-a întâmplat în cazul Mani Pulite, care pornește o dată cu crearea unor condiții politice (căderea Zidului Berlinului, evoluția ascendentă a Ligii Nordului, criza partidelor Primei Republici) și se oprește o dată cu distrugerea sistemului politic al Primei Republici.
Sub aspectul extinderii generale, ancheta a atins doar anumite sectoare ale politicii (adică partidele de la dreapta spectrului politic) și nu altele (precum Partidul Comunist Italian, în cazul căruia ancheta a fost blocată, deși personajul de la care a pornit ancheta Mani Pulite – adică Mario Chiesa – era membru PCI).
Criticii acțiunii judiciare de la debutul anilor 1990 au în vedere în primul rând deficitul de imagine suferit de acei actori politici anchetați și acuzați, dar dovediți ulterior inocenți. Pe acest considerent, se propune o demitizare a magistraților și a infai­libi­li­tății ori imparțialității acestora. În plus – argumentează ei – „Revoluția judi­cia­ră” (la rivoluzione giudiziaria) a echi­va­lat cu o „suspendare a politicului” în favoarea puterii magistraturii, care s-a redefinit ca „moderator social” și ca „meta­putere normativă” ce subor­do­nează totul propriei sfere de acțiune ori sancțiune. Procesul de revelare a mecanismului corupției politice prin Tangentopoli a avut ca efect disoluția unității statale, prin reliefarea gradului de ilegalitate și ilegitimitate al unității statale existente. 

Publicat în : Politica interna  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: