Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Noile coduri – între doctrină și practica judiciară

Radu CUCUTĂ

Prezentarea de către Ministerul Justiției a proiectelor pentru noile coduri și legi procedurale a constituit punctul de origine al unor dezbateri importante în spațiul politic și în cel mediatic. Nu trebuie omis nici faptul că teza corectitudinii sau a erorilor din propunerile avansate de către minister a fost apropriată de lideri politici, pregătiți să susțină cauza unor dezincriminări sau incriminări ale unor fapte, precum și mini-cruciade mediatice în favoarea apărării drepturilor cetățenești periclitate de infamele prevederi legislative în dezbatere.

În fața valului de opoziție, Cabinetul s-a resemnat să ac­cep­te dezbaterea parla­men­tară a acestor proiecte, lăsând însă să se înțeleagă faptul că există o limită pen­tru răbdarea sa (în cazul în care amen­darea nu va fi finalizată, Guvernul își va asuma răspunderea asupra celor patru proiecte). Situația mi se pare relevantă prin paradoxurile pe care le generează pentru disfuncționalitățile instituțio­na­le ale sistemului politic românesc.
Pe de o parte, este întrutotul le­gitimă solicitarea unei dezbateri legis­lative – dacă nici cele patru coduri care reglementează marea majoritate a interacțiunilor umane și marea parte a fenomenului judiciar nu trebuie discu­tate de Legislativ (în țările demo­cra­tice, autoritatea supremă în materie), atunci rolul parlamentului este pus serios în discuție de o asemenea procedură. Trecând de lipsa de iniți­a­tivă a parlamentarilor (care s-au resemnat în primă instanță să preia criti­cile din presă), atitudinea Guver­nu­lui este chestionabilă instituțional și din alte puncte de vedere – dacă admitem necesitatea unei dezbateri, nu trebuie neapărat să o limităm tem­poral. În comisiile de specialitate din parlament nu se adună totuși niște prieteni care să dezbată gregar și neserios politicile juridice ale Guver­nului. Acceptarea necesității amendării reprezintă, cel puțin formal, accep­ta­rea ideii că aceste proiecte sunt perfectibile – motiv pentru care nu poți grăbi parlamentarii fie cu justificarea falsă că trebuie să adoptăm codurile la cererea Comisiei Europene, fie sub spec­trul asumării răspunderii (ipoteză ilogică – dacă dezbaterea trebuie să perfec­ționeze codurile, nu cred că riscul prelungirii dezbaterii este atât de mare încât să justifice revenirea la forma brută a proiectelor).
Pe de altă parte, este o dezbatere serioasă cu privire la acest caracter amendabil al celor patru proiecte. Cu părere de rău, trebuie să constat că dezbaterea publică nu a acordat nici un fel de atenție proiectului Codului de procedură civilă – într-un efort de comu­nicare cu publicul, Ministerul Justiției a prezentat replica sa la punc­tele în dezbatere pe agenda mediatică (iar în ceea ce privește acest proiect, ministerul nu a avut la ce să răspundă, așa cum atestă și site-ul instituției).
În dezbaterea reducționistă – sunt bune sau sunt proaste proiectele de coduri, trebuie notate câteva elemente de politică instituțională (recurente de altfel în practica politică românească) care suscită critici și eventuale îmbu­nă­tățiri. Pe de o parte, apărarea codu­rilor a presupus apelul la doctrina juri­dică și la legislația comparată, ca elemente supreme de legitimare a modi­ficărilor aduse de noile proiecte. Această privire doctrinară, care se pretinde una specializată (de unde și apelul la profesioniștii care au redactat proiectele sau la cei care le critică) re­duce foarte mult caracterul politic al legislației și asumarea răspunderii introducerii acestor modificări. Nu este totuna să incriminezi și să pedepsești corupția, într-o viziune, și nu este totu­na să lași doar oprobriul moral să planeze asupra ei din altă perspectivă. La nivelul de bază al procesului legi­ferării acestor aspecte importante, trebuie să existe asumarea unei viziuni doctrinare pentru care îți asumi o răs­pundere politică. Există elemente de calcul utilitarist care pot susține într-adevăr necesitatea adoptării unei poli­tici, dar resorturile ei morale nu sunt eficiența sau celeritatea ei, ci viziunea mai largă despre societatea româ­nea­scă și cum ar trebui ea organizată. Altminteri, sub pretextul că am studiat legis­lația celorlalte state și am luat ce este mai bun din fiecare parte, riscăm să adoptăm niște legi despre care credem că sunt soluția universal rațională și să ne descurcăm apoi cu problemele pe care practica legilor ni le va aduce în față.
Pe de altă parte, acest apel la legea penală sau civilă din alte state, ca și întregul proces de criticare a proiectelor de coduri aduce în prim-plan modul de fundamentare al aces­tor schimbări legislative. Impactul modi­ficării legislațiilor este unul institu­țional – avem reguli care prescriu con­duita și așteptările oamenilor pe care le schimbăm (în unele puncte chiar radical). Problema nu este schimbarea în sine, problema este estimarea efec­telor pe care ea le va produce. În linii mari, indivizii rămân niște actori care efectuează niște calcule, chiar dacă limitele acestui proces de raționalizare a realității există. Ei răspund la schim­barea regulilor și creează noi compor­tamente și atitudini pe care elaborarea și criticarea codurilor nici nu au încercat să le evalueze, pattern-uri de acțiune care pot fi sau nu dezirabile social. Care va fi consecința diminuării pedepselor? În lipsa unor studii, nu avem decât legislație comparată și opi­nii mai mult sau mai puțin adec­vate. Ce va rezulta ca urmare a nepedepsirii prostituției? Sau în urma admiterii pro­belor rezultate indirect din probe obți­nute ilegal? Vom avea posibili infractori care vor încerca să profite de legislația mai laxă sau vom avea autorități pu­blice care vor forța limitele legii, încercând în aceste cazuri să își cons­truiască o putere de fapt (ce nu le revine din noua legislație)? Există limi­te ale acestei analize pe termen mediu și lung (reacțiile cetățenilor la noile pre­vederi pot fi total neașteptate și impre­dic­tibile). Dar simpla cantonare în doctrina politică sau doctrina juridică nu ne garantează existența unor instrumente legale imune la critică și perfect aplica­bile, ci, cel mult, o abordare coerentă doc­trinar și neasumată politic din acest punct de vedere (pentru că doctrinele politice de la care se revendică partidele româ­nești ar trebui să ne spună de ce par­te a baricadei se vor situa politicienii în momentul în care protejează proprie­tatea sau când incriminează o anume conduită).
În același timp, un alt element tre­buie notat. Dacă, pe de o parte, dato­rită modului de interacțiune în spațiul public românesc era oarecum previzibil că vom aborda doar la acest nivel aces­te elemente de legislație, nu se poate trece peste lipsa din dezbatere a unor instituții sau asociații profe­sio­nale care repre­zintă interesele directe ale celor însăr­ci­nați să aplice legea. Avem asociații ale magis­traților, avem un CSM la fel cum avem barouri și avem un sindicat al polițiștilor.
Dincolo de revendicări salariale și mici gâlceve de status și de rol în care ele se cantonează, aceste asociații sau instituții ar trebui să fie direct intere­sate de dezbatera în cauză. Avocații, ju­decătorii și procurorii sunt în acest moment mai mult decât membri ai unei profesii care trebuie să respecte și să susțină legea. Când vorbim de schim­barea ei, părerile lor ar trebui să existe în această dezbatere și să fie ascultate (iar, dacă ele nu apar, în ciu­da orga­nizării acestor profesii, atunci există mijloace de testare a opi­niei, extrem de relevantă pentru cazul de față).
Concluzia dezbaterilor pe marginea celor patru proiecte este pesimistă. Fără să mă îndoiesc de profe­sio­na­lismul autorilor acestor proiecte sau de buna-credință a criticilor lor, cred că la finele dezbaterii vom avea un set de legi bine pus la punct și coerent doc­trinar (tehnic, măcar renu­mero­tarea unei legislații înde­lung modificate este un pas înainte). Necunoscuta totală este ce se va întâm­pla de acum înainte în practica juri­dică și care vor fi rezultatele neașteptate ale introducerii celor patru coduri.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: