Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cristian Diaconescu la Moscova: pragmatismul, de la vorbe la fapte

Laurențiu CONSTANTINIU

Cristian Diaconescu și Serghei LavrovÎntr-un interviu acordat revistei „22”, în data de 27 ianuarie 2009, la scurt timp după învestirea sa în funcția de ministru al Afacerilor Externe al României, dl. Cristian Diaconescu, discutând despre relațiile dintre România și Federația Rusă, afirma că „există o clară insatisfacție în relația cu Federația Rusă”, iar afirmația domniei sale este perfect îndreptățită, ținând cont de nivelul la care se află relațiile ruso-române.


O abordare stângace

Dacă ar fi să privim retrospectiv, putem spune că, mai ales după 1990, sentimentul de insatisfacție din rela­țiile româno-ruse nu numai că a fost per­manent, dar că, în anumite mo­mente, relațiile s-au caracterizat, mai degrabă, printr-o răceală condes­cen­dentă, manifestată de ambele părți. În repetate rânduri, România a adus în discuție – în dialogul bilateral – o serie de probleme, care, în viziunea părții ruse, și-ar fi găsit mai bine locul ca teme într-un plan de cercetare al unui institut de istorie: problema tezaurului și cea a Basarabiei. Mai mult, auto­ri­tățile române au făcut din aceste probleme o condiție pentru „dezghe­ța­rea” relațiilor bilaterale. De partea cealaltă, Federația Rusă, confruntată atât cu problemele interne – inerente unei tranziții dureroase –, cât și cu o se­rie de provocări externe – destrămarea Uniunii Sovietice, pier­de­rea statutului de superputere, valul de rusofobie venit din Occident –, a acor­dat mai puțină atenție foștilor „sateliți”, con­centrându-se mai mult pe „veci­nătatea apropiată”. Într-un cuvânt, putem spune că cele două țări, după o jumătate de secol de coabitare forțată în „lagărul socialist”, și-au întors spa­tele una alteia, fiecare apucând-o pe propriul drum.
Dacă atitudinea Rusiei poate fi înțeleasă, dată fiind complexitatea problemelor interne și externe cu care aceasta s-a confruntat după 1991, clasa politică românească de după 1989 a dat dovadă de o mare stân­găcie în abordarea relației cu Federația Rusă. Fiind convins că o bună relație cu Rusia ar fi adus o serie de avantaje României, dl. Ion Iliescu – timorat de amin­tirea semnării tratatului, din 1991, cu defuncta Uniune Sovietică – a preferat să nu întreprindă demersuri semnificative în relația bilaterală. Cel de-al doilea președinte român, dl. Emil Constantinescu, a continuat pe o linie oarecum asemănătoare, menținând relația într-o stare de relativă funcțio­nalitate. În fine, actualul președinte, dl. Traian Băsescu, venit pe valul revo­luțiilor portocalii din 2004, a adoptat o retorică rusofobă deranjantă pentru auto­ritățile de la Moscova, dar adu­cătoare de simpatie într-o țară precum România, unde sentimentele antiruse sunt foarte puternice. Pe termen scurt, câștigurile au fost mari pentru dl. Băsescu, pe termen mediu și lung însă Federația Rusă – stabilizată pe plan intern și extern după haoticii ani ai lui Boris Elțân – a avut câștig de cauză, abordând relația cu România extrem de pragmatic.
De fiecare dată când la București se schimba guvernul, noile autorități declarau ritos că, în relația cu Fede­rația Rusă, este necesară „o abordare pragmatică”. Pragmatismul însă nu a depășit niciodată nivelul declarațiilor, iar acest lucru ne-a costat – și ne va costa, dacă o astfel de atitudine contra­productivă nu se va schimba – din ce în ce mai mult. De cealaltă par­te, Federația Rusă a dat dovadă de pragmatism în ce ne privește, balanța come­rcială dintre România și Fede­ra­ția Rusă dezechilibrându-se, cu fiecare an, în defavoarea României.
Semnarea Tratatului privind relațiile prietenești și de cooperare între România și Federația Rusă, la 4 iulie 2003, ar fi trebuit să constituie o moment de cotitură în relațiile bila­terale româno-ruse, care să contribuie la relansarea acestora. Cum ar fi spus Noica, „N-a fost să fie!”. După acest moment, un prieten rus, fin cunoscător al realităților românești, a făcut o observație cu care, pe moment, nu am fost de acord: „Acest tratat a fost semnat pentru ca ambele țări să își urmărească mai departe propria agendă și nu pentru îmbunătățirea re­la­ției bilaterale”. Acum, privind retros­pectiv, consider că a avut dreptate.
Vectorul economic al relațiilor româno-ruse
Situându-se în descendența prede­cesorilor săi, dl. Cristian Diaconescu a consi­derat necesar că abordarea „pragmatică” nu trebuie să lipsească din modul de abordare al relației cu Federația Rusă. Și se pare că nu doar la nivel declarativ deoarece, la 27 februarie 2009, domnia sa a întreprins o vizită-fulger în Federația Rusă, întâl­nindu-se cu omologul său, Serghei Lavrov. Dacă ar fi să judecăm după cele declarate de cei doi miniștri la con­ferința de presă comună, putem spune că există premise care ne fac să credem că se poate trece de la vorbe la fapte. Dl. Diaconescu s-a folosit de acest prilej pentru a exprima care sunt ce­le trei priorități ale României în relația cu Federația Rusă: „re­echi­li­brarea balanței comerciale; conso­li­darea prezenței românești în eco­no­mia rusă; elaborarea și susținerea unor proiecte comune româno-ruse pe terțe piețe”.
Rămâne de văzut cum va reuși dl. Diaconescu să-i convingă pe factorii de decizie de la București să întreprindă demersuri în direcția rezolvării celor trei probleme prioritare anunțate. Reechilibrarea balanței comerciale cu Federația Rusă și consolidarea prezen­ței românești în economia rusă cer eforturi susținute din partea clasei politice românești pentru a-i convinge pe investitorii români că este profitabil să investești în Federația Rusă, în pofida reticențelor existente. Alte state din Uniunea Europeană ne-au luat-o înainte, iar acum România trebuie să-și facă loc pe o piață care – cel puțin la nivelul marilor orașe – este ocupată.
În paralel cu intensificarea pre­ze­nței românești în peisajul economic rus, credem că ar trebui resuscitate legă­turile din domeniul cultural, nealterate încă de factorul politic. Din ace­st punct de vedere, considerăm că deschiderea unui Institut Cultural Ro­mân la Moscova (și, reciproc, a unui Institut Cultural Rus la București) ar aduce un suflu nou în relația bilaterală. Într-o relație în care politicul a primat întot­deauna, credem că schimburile culturale ar ajuta cele două popoare să se cunoască și să se înțeleagă reciproc mult mai bine. În fine, dar nu în ultimul rând, credem că limbii ruse ar trebui să i se acorde o importanță mult mai ma­re în instituțiile de învățământ ro­mâ­neș­ti. În legătură cu aceasta, rene­go­cierea și aplicarea Acordului din domeniul cultural, al științei și învăță­mâ­ntului (semnat la 27 septembrie 1993), în baza căruia cei doritori să în­vețe limba rusă să aibă posibilitatea de a merge la studii în Federația Rusă, s-ar dovedi la fel de benefice pentru relația bilaterală.
Toate aceste demersuri ar trebui să se înscrie într-o politică „a pașilor mă­runți”, pe care România trebuie să-i fa­că în direcția Rusiei. Dl. Diaconescu, în calitate de titular al Ministerului Afacerilor Externe, și ceilalți factori de decizie din politica externă româ­nească trebuie să înțeleagă faptul că a persista în atitudinea rusofobă de până acum va fi contraproductiv pen­tru România și că a sosit timpul să se treacă de la vorbe la fapte.  (L. C.)
Publicat în : Politica externa  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: