Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Rusia și China: viitorul centru de greutate al Asiei?

Laurențiu CONSTANTINIU

Hu Jintao și Dimitri MedvedevHenry Kissinger, cu experiența provenită din contactele avute cu liderii sovietici, considera că rușii/sovieticii sunt „[...] o națiune care supraviețuise nu prin civilizarea cuceritorilor, ci prin faptul că dăinuise mai mult decât ei, un popor suspendat între Europa și Asia, fără să aparțină nici uneia pe de-a întregul, cu o cultură care își distrusese tradițiile, fără să le înlocuiască în întregime”. Fostul secretar de Stat american evidenția astfel însemnătatea poziției geografice a Federației Ruse în politica externă promovată de către aceasta.


Puțină geopolitică

Situată pe două continente, Rusia a pendulat mai mereu între Europa și Asia, fapt care a favorizat apariția unei adevărate „schizofrenii” – dar nu în sensul me­dical, ci etimologic al termenului – la ni­velul mentalului colectiv rus. De-a lungul timpului, această „schizofrenie” se va afla la originea uneia dintre între­bările, „Kto mî?/Cine suntem noi?” – formând, împreună cu celelalte două, „Șto delati?/Ce-i de făcut?” și „Kto vi­no­vat?/Cine-i vinovat?”, triada intero­gativ-existențială rusă – care avea să marcheze cultura rusă și generații întregi de intelectuali, preocupate să găsească un răspuns și să se afle la orginea unei intense dezbateri din societatea rusă: aceea dintre slavofili și occidentali, dintre tradiționalism și modernitate.
Vecinătatea Chinei a influențat Ru­sia, mai ales politica ei externă. În primul sfert de veac al secolului al XX-lea, contele Trubețkoi punea bazele unei mișcări euro-asiatice – care sus­ți­nea specificitatea euro-asiatică a Rusiei –, care, astăzi, are în Federația Rusă din ce în ce mai mulți adepți. Ad­mirația și atracția Rusiei față de China s-au consolidat și mai mult după experiența economică traumatizantă prin care a trecut societatea rusă în anii 1990. De aceea, autoritățile de la Moscova, începând cu anul 2000, au făcut din China unul din vectorii de bază ai politicii externe ruse.
O dovadă a acestei afinități pe care Rusia o are pentru China o constituie și semnarea unui acord – la jumătatea lunii februarie a acestui an – potrivit căruia o serie de bănci din China vor acorda companiilor rusești Transnefti și Rosnefti un împrumut în valoare de 25 miliarde dolari – 15 miliarde dolari pentru Transnefti și 10 miliarde dolari pentru Rosnefti –, acestea din urmă, la rândul lor, obligându-se să constru­ias­că o conductă pentru transportul petrolului până în China, în prelungirea conductei care urmează să lege Si­beria de Est de Oceanul Pacific. Prin această mișcare, China încearcă astfel să se substituie Statelor Unite, a căror încercare de a coopera cu țările Asiei Centrale în lupta împotriva terorismului din Afganistan a eșuat.
Construirea unei conducte către China nu reprezintă o noutate. Astfel de planuri, privind transformarea Chinei într-unul din principalii bene­fi­ciari ai petrolului rusesc, au mai exis­tat, însă ele au fost tărăgănate din pricina dificultății factorilor de decizie de la Moscova de a alege între două importante piețe de desfacere: China și Japonia. Deși planuri pentru cons­truirea conductei către China au exis­tat încă din perioada Elțân, ele s-au con­cretizat abia în aprilie 2003, când președinții rus și chinez de la acea vreme – Vladimir Putin și Hu Jintao – au semnat un acord privind cons­trui­rea conductei până la Dazin, prin­ci­palul centru de prelucrare a petrolului din Manciuria Interioară.
Termenii noului acord ne arată im­portanța Chinei pentru industria pe­trolieră rusă: barilul de petrol va fi vândut Chinei la un preț de 22 dolari, în timp ce dobânda împrumutului acordat de băncile chineze este de 6%. Capacitatea conductei va fi de 1,6 milioane barili/zi. Cu banii împru­mu­tați, partea rusă va construi conducta sus-amintită și va da în exploatare noi parcele de forare, cu ajutorul cărora va trebui să exporte către China 300.000 barili/zi.
Către o Antantă ruso-chineză

Construirea acestei conducte are o primă consecință: scoaterea din cărți – cel puțin pentru o bună perioadă de timp – a Kazahstanului, principalul concurent al Rusiei în plan petrolier în Asia Centrală. În urma acestui acord, gigantul petrolier de stat kazah, KazMunaiGaz, va trebui să găsească alte soluții pentru transportul petrolului său către Asia.
În al doilea rând, recentul acord ruso-chinez reprezintă prima tentativă concretă a factorilor de decizie de la Kremlin privind reorientarea exportului de produse petroliere dinspre Europa spre Asia. O dovadă în plus în această direcție o constituie și darea în exploa­tare a primei stații pentru lichefierea gazului, în vederea transportului aces­tuia către Siberia Orientală. Întreaga producție de gaz va fi livrată Japoniei – cea mai mare parte a acesteia –, statelor din America de Nord și Coreii de Sud.
În fine, acest acord poate fi văzut și ca o etapă a luptei care se dă între cei doi semnatari pentru extinderea influ­en­ței lor în zona Asiei Centrale. Be­neficiind de avantajul specta­cu­loasei creșteri economice din ultimul dece­niu, China a făcut din Asia Centrală una din zonele sale favorite de expan­siune economică. Iar demersurile întreprinse de către factorii de decizie de la Beijing nu reprezintă altceva decât o dovadă în acest sens: impli­carea companiilor petroliere chineze în Kârgâzstan; semnarea, la sfârșitul anilor 1990, a unui acord privind construirea unei conducte petroliere care să lege partea estică a Kazah­stanului de vestul Chinei; negocierile purtate anul trecut cu autoritățile din Turk­menistan, finalizate prin dema­ra­rea construcției unei conducte cu destinația China, care să tranziteze Uzbe­kistanul și Kazahstanul; și nu în ultimul rând, folosirea Organizației pentru cooperare de la Shanghai ca vector de consolidare a cooperării în zonă, mai ales în domeniul petrolier (a se vedea Tratatul de prietenie și cooperare din 2005, semnat de către statele membre).
În pofida concurenței care se ma­nifestă între cei doi centri de putere – Rusia și China – atât liderii ruși, cât și cei chinezi au realizat importanța eco­nomică și geostrategică a Asiei Centrale și, împreună, întreprind demer­suri pentru sporirea prezenței lor în zonă. Dacă China are atuul creșterii economice, putem afirma că Ru­sia se folosește de avantajele conferite de statutul de fostă me­tropolă, de prezența în zonă a unei importante minorități ruse, precum și de moștenirea legăturilor – culturale, eco­nomice și, de ce nu, politice – din perioada defunctei Uniuni Sovietice. Cooperarea ruso-chineză a dobândit un puternic impuls în urma semnării, în iulie 2001, a Tratatului de bună veci­nătate, prietenie și cooperare (pe 50 de ani). Implicarea Statelor Unite în zonă nu a fost bine văzută de către cei doi parteneri, iar ea nu a făcut altceva decât să grăbească demersurile pen­tru sporirea și consolidarea prezenței ruse și chineze în zonă. Consecințele nu au întârziat să apară, și, astfel, în 2005, Uzbekistanul a încetat cola­bo­rarea militară cu Statele Unite, iar baza militară americană de la Manas (Kârgâzstan) tinde să devină o relicvă care aparține trecutului, autoritățile de la Tașkent nemaifiind interesate în a o menține. Atât China, cât și Rusia pri­mesc un ajutor nesperat, poate, în extin­derea și consolidarea prezenței lor în zonă de la statele europene și de la Statele Unite, care nu și-au conturat o strategie clară față de țările din zona Asiei Centrale, în pofida unor pași întreprinși de europeni în direcția elaborării ei (a se vedea documentul adoptat în 2007 de statele membre ale Uniunii Europene, intitulat Strategia de parteneriat cu Asia Centrală).
Sunt, așadar, temeiuri să afirmăm că, după o lungă perioadă de gestație, „Antanta” ruso-chineză începe să prindă contur, iar acest lucru – pe lângă avantajele directe, obținute de cei doi parteneri – va avea drept consecință și transformarea cât mai rapidă a zonei asiatice într-un viitor centru de putere politic, dar, mai ales, economic, de care „Lumea Veche” (prin această sintagmă avem în vedere statele din zona euro-atlantică) va fi obligată să țină cont din ce în ce mai mult.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: