Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Nato, la răscruce de drumuri

Dragoș TĂBĂRAN

Președintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel, și fostul secretar general NATO, Jaap de Hoop Scheffer Alianța Nord-Atlantică a împlinit 60 de ani. Șase decenii în care și-a îndeplinit cu succes misiunea asumată în 1949: asigurarea securității colective a statelor membre și evitarea unui nou conflict în Europa. Alianța este acum la o adevărată răscruce de drumuri: NATO trebuie să se regândească, să se adapteze noilor provocări de securitate, noilor misiuni asumate, trebuie să stabilească o nouă relație cu Rusia.

NATO are nevoie de un nou concept strategic, de o nouă evaluare a extinderii și a pro­gramelor de înzestrare – criza finan­cia­ră mondială își face simțite efectele și la Cartierul General de la Bruxelles –, de o nouă filosofie. Există deja sem­na­le că transformările au început.
Cu numai două zile înaintea sum­mit-ului găzduit în comun de Franța și Germania, NATO a acceptat doi noi mem­bri, Croația și Albania. A fost o ceremonie scurtă și modestă găzduită de Departamentul de Stat la care au participat ambasadorii celor două țări și secretarul de stat adjunct, James Steinberg. Semnificația sa este, însă, majoră. NATO a „închis” arcul de cerc stra­tegic din Balcani și, cel puțin pe termen scurt, a oprit extinderea spre Est. Diplomați din statele membre ale Alianței au comunicat deja discret că Macedonia, Georgia sau Ucraina nu sunt încă pregătite pentru a adera, iar extinderea devine un obiectiv secun­dar. În cazul Macedoniei continuă impasul creat la summit-ul de la Bu­cu­rești când Grecia a blocat aderarea statului vecin din cauza eternei dispute privind numele. Georgia și Ucraina sunt, însă, două dosare mult mai com­plicate. Rusia s-a opus cu vehemență aderării celor doua foste republici sovietice și a reușit să blocheze chiar și acordarea membership action plan pentru Kiev și Tbilisi, în ciuda simpatiei și eforturilor președintelui Bush. Admi­nis­trația Obama este mai puțin inte­re­sată de continuarea extinderii în Est și de inflamarea relației cu Rusia, ba chiar sunt semnale clare că Barack Obama vrea să construiască o nouă relație cu Moscova. O primă întâlnire cu Dmitri Medvedev s-a încheiat cu angajamentul celor doi de a reduce arse­nalele nucleare sub plafonul convenit prin Tratatul de la Moscova, din 2002.
Summit-ul găzduit de Franța și Germania a confirmat anticipările: președintele Obama a venit cu un obiec­tiv clar, atragerea partenerilor europeni la noua strategie a Statelor Unite în Afganistan și sporirea participării europenilor la efortul de răz­boi, în bani și mai ales în militari. Obama ar putea spune „VENI, VIDI, VICI”. Desigur dar… până când? Parte­ne­rii Washingtonului au promis 5.000 de soldați și câteva sute de milioane de euro, dar greul efortului de război rămâne pe umerii Americii și nu este clar cât timp vor putea guvernele europene să susțină un război absolut nepo­pular, așa cum este cel din Afga­nistan, prea greu, prea costisitor și prea departe pentru Bătrânul Conti­nent.
Misiunea NATO în Afganistan este, însă, extrem de importantă pentru viitorul Alianței cu atât mai mult cu cât situația din teren este din ce în ce mai complicată și mai periculoasă. În ciuda unei prezențe militare masive și a sprijinului pe care comunitatea inter­na­țională îl dă noilor autorități de la Kabul, Afganistanul este departe de a fi securizat. Talibanii și-au intensificat acțiunile beneficiind de sanctuarul oferit de triburile paștune din vestul Pakistanului, de incapacitatea Islama­ba­dului de a-și securiza frontiera cu Afganistanul și de a pune sub control Belucistanul gestionat în continuare de triburile locale. Pakistanul însuși este în pericol să explodeze, iar anga­ja­men­tul politicienilor de a susține strategia americană în Afganistan este subminat de implicarea structurilor militare și informative apropiate cercurilor isla­mis­te în susținerea talibanilor. De altfel, talibanii sunt creația atot­puternicului Inter-Services Intelligence, serviciul secret pakistanez, în timpul rezistenței anti-sovietice. Mai mult, talibanii fac parte din etnia majoritara paștună, radical opusă minorităților din nord, tadjikă și uzbekă, pe care se bazează de fapt președintele Kharzai. Este și motivul pentru care principalele probleme de securitate și, implicit, pierderile de militari NATO sunt în provinciile din sud, Helmand și Qalat. Strategia militară americană în Afganistan a dus, până acum, la una dintre cele mai grave controverse în cadrul Alianței. Washingtonul și aliații care duc greul în prima linie – Canada, Olanda, Marea Britanie – le-au cerut partenerilor să-și suplimenteze forțele în zonele de mare risc. Canada și Olanda au amenințat chiar că își retrag trupele din Afganistan dacă alte puteri semnificative din NATO – Franța, Germania – nu contribuie cu trupe în prima linie.
Obama a relansat relația transat­lan­tică, dar, dincolo de zâmbete, blitz-uri și cupe cu șampanie, divergențele rămân. Alianța și-a reafirmat politica „porților deschise”, dar a evitat orice menționare a Ucrainei sau Georgiei. Alianța a salutat revenirea Franței în structura de comandă centralizată a NATO și angajarea europenilor în modernizarea tehnicii de luptă și logistice, dar a uitat să cuantifice în bani și echipamente participarea euro­penilor la apărarea comună. Europenii vor să-și folosească resursele pentru dezvoltarea capacităților militare ale UE, cel mai puțin dezvoltat din cei trei piloni ai construcției europene, Statele Unite insistă pentru alocarea de resurse în cadrul NATO. Mai mult, sunt țări europene care, în noile condiții geo­politice, nu mai consideră progra­mele de înzestrare militară o prioritate. Dar NATO, prin noile misiuni asumate, are nevoie de capacități suplimentare, iar factura prezentată până acum de Washington i-a făcut pe unii europeni să ridice sprâncenele. Pe de altă parte, operațiunile din Irak, Afganistan și nu numai au demonstrat că sunt puține țările care pot avea o contribuție reală, semnificativă, la efortul de război comun. Washingtonul încearcă să-și con­vingă aliații că „apărare comună” înseamnă și „efort comun”, uman și fi­nan­ciar. Dincolo de eschivele privind cheltuielile militare rămâne și interesul pentru susținerea financiară a pro­pri­ilor industrii de armament. Criza financiară mondială a adus o presiune suplimentară asupra bugetelor mili­ta­re. Multe state își reconsideră pro­gra­mele de înarmare sau de dezvoltare ale unor proiecte. Varianta de trans­port militar a lui Airbus 400 a fost suspendată, Marea Britanie vrea să renunțe la construirea portavioanelor și chiar și în Statele Unite sunt voci ostile proiectelor costisitoare de tipul F 22.
Nu în ultimul rând, Alianța a reafirmat natura specială a relației cu Rusia, semnal că la Bruxelles, a se citi la Washington, părerea Kremlinului contează. Cei 28 de aliați au decis stabilirea unui nou concept strategic și le-au dat experților temă pentru acasă până la summit-ul următor care va fi găzduit de Portugalia.
Barack Obama a mai reușit la summit-ul franco-german și o lovitură diplomatică și personală de mare im­pact mediatic: a convins Turcia să renunțe la blocarea alegerii premie­rului danez Anders Fogh Rasmussen – devenit inamic public numărul unu în ță­rile islamice pentru că nu a con­damnat explicit caricaturile jignitoare la adresa profetului Mahomed – în funcția de secretar general al NATO. Turcia a primit în schimb câteva posturi-cheie în structura de comandă a Alianței – un atu și pentru Washing­ton de care, militar, Ankara este mai apropiată decât Parisul sau Berlinul – și susținere pentru aderarea la Uniunea Europeană, în măsura în care Casa Albă îi poate influența pe cei 27 când e vorba de extindere.
Trăgând linie, putem spune că a fost un summit reușit. Barack Obama a pășit elegant, eficient și stăpân pe sine în politica internațională, aliații euro­peni au cedat puțin și au păstrat foarte mult, marile dosare au fost amânate pentru viitoarea întâlnire, NATO și-a reafirmat angajamentul pentru apă­rarea colectivă și dorința de a exista pe mai departe. Împreună cu reuniunea G 20 de la Londra și cu dialogul U.E.-Statele Unite de la Praga, fără să uităm prima întâlnire Obama-Medvedev, sum­mit-ul NATO a marcat un nou început în relațiile interna­țio­nale.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: