Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

G20 și viitorul capitalismului

Virginia MIRCEA

Directorul FMIEconomia și schemele de participare la profit NU sunt inclusive, adică nu se împart la toată lumea,  de aceea mii de oameni au protestat pe străzile Londrei în perioada Summit-ului G20, de la începutul lunii aprilie. Sistemul economic dominant, în lumea de astăzi, îi exclude pe majoritatea oamenilor de pe această planetă. Deși creșterea este generată de părțile mai sărace ale lumii sau “piețele emergente”, profiturile adunate de corporații pleacă în Occident, iar dreptul de proprietate rămâne în mâinile lumii dezvoltate.


Atunci când sitemul economic dominant îi include pe săra­ci, îi abuzează prin cre­dite, ur­mate de investirea banilor câștigați cu greu de aceștia în produse finan­ciare abstracte vândute înapoi oame­nilor până când totul se prăbușește. Cine sunt cei mai afectați? Săracii!
“Oamenii nu sunt simple mașini de făcut bani!”  spune Muhammad Yunus în cartea sa, Creating a World Without Po­verty: The Future of Capitalism (“Creând o lume fără sărăcie: Viitorul capitalismului”). El compară lumea cu o autostradă de mare viteză, cu multe benzi, fără semafoare și cu mașini rapide trecând ca fulgerul, unde vehiculele mai mici și mai încete sunt aruncate de pe carosabil. Însă aceleași vehicule sunt perfecte pentru distribuție locală, rurală (și sunt în număr foarte mare), deservind o parte uriașă a lumii. Comparația este posi­bi­lă, deoarece atât micro-economiile deservite cel mai bine de acest gen de ric­șă și de mașini mici, camioane, biciclete și autobuze, cât și infras­truc­tura economică, ce include micro­cre­dite, făbricuțe și săraci care operează ca micro-distribuitori, sunt incapabile să facă față economiei globale. Însă sunt mai mult decât capabile să func­ționeze bine la nivel micro.
De fapt, marile corporații își distri­buie produsele prin sisteme localizate. Țările bogate nu știu să facă bine micro-distribuție; localnicii da. Ei își cunosc satele și clienții. Ei păstrează intacte legăturile inter-umane, ceea ce lumea “dezvoltată” a pierdut în mare parte, pentru că s-a dezvoltat foarte mult economic, a fuzionat, a schimbat, a rotit și a închiriat, într-o economie căreia îi lipsește elementul uman. Occi­dentalii au pierdut mult din această legătură cu economiile lor, chiar dacă participă la rețele sociale pe internet, de fapt au mai puține legături inter-umane.
Dar firmele comerciale, acționarii “din cealaltă parte a lumii” fac bani din această cunoaștere a micro-distri­bu­ției. Profită de legăturile lor inter-u­mane. Micro-firma este un domeniu cu un potențial uriaș de creștere pentru aceste țări și, dacă este gestionat bine, țările în cauză pot beneficia de cea mai importantă resursă: propriii oameni. Iar occidentalii pot învăța/aminti că eco­nomia este făcută de și pentru oameni, nu doar pentru a stoarce profi­turi. Companiile sunt făcute pentru a sluji oamenii, și nu invers.
Dacă lumea în curs de dezvoltare ar ști să profite de elementul uman și ar deveni proprietari ai propriilor com­panii și ar crea propriile produse în loc să cumpere ceea ce vrea Occidentul să le vândă, atunci banii și profiturile ar rămâne în statele lor. Ei ar fi proprie­ta­rii viitorului lor, în loc să fie dependenți de firme occidentale care să furnizeze totul, de la conserve la produse farma­ceu­tice sau să fie dependenți de contrac­te occidentale impuse de Banca Mondială și de datoria forțată față de FMI. De ce să nu se înființezi mai multe firme locale? De ce să nu exis­te mai multe parteneriate și afaceri so­ciale ca cele descrise de Muha­mmad Yunus, și să nu se creeze școli de medicină, companii de teleco­mu­nicații și mici fabrici de iaurturi tip Danone cu propria infrastructură de microdistribuție și salvând familiile de la sărăcie?
Acest lucru se poate realiza prin facilitarea accesului la microcredite. Statele în curs de dezvoltare pot deveni proprietare ale propriului viitor dacă vor produce și vor distribui propriul conținut prin propriile companii.
Pentru a face ce spune Yunus,  pentru a “crea o lume fără sărăcie” și a construi această versiune sustenabilă a “Viitorului Capitalismului“, trebuie ca lumea să se întoarcă la rădăcinile capi­talismului, la acele legături umane, la încrederea în bănci și în producție concretă. Problema nu este capitalis­mul, ci lăcomia și lipsa elementului uman. Țările în curs de dezvoltare ar trebuie privite nu doar ca simple resurse de potențial natural care să fie distruse de companii, iar profiturile să fie retrimise în părțile mai bogate ale lumii (sau autorităților locale corupte), ci ca locuri pline de legături inter-umane și cunoștințe locale... locuri unde oamenii sunt cei mai creativi.

Summit-ul G20


Summit-ul G-20 din Londra, de pe 2 aprilie, a mers bine. Nu la fel de bine cum se anunța, lucru valabil pentru aproape toate evenimentele politice, dar mult mai bine decât majoritatea întrunirilor G-7, 8 sau 20. G-20 include, pe lângă țările G-8 – Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Rusia, Ma­rea Britanie și Statele Unite –, repre­zen­tanți ai următoarelor țări: Argentina, Australia, Brazilia, China, India, Indonezia, Mexic, Arabia Sau­di­tă, Africa de Sud, Coreea de Sud, Turcia și Uniunea Europeană. Această ultimă reuniune a venit într-un moment în care inactivitatea retorică obișnuită era de neconceput. În primul rând este recesiunea globală, cea mai gravă din ultimii peste 60 de ani, și problema ime­diată a rezolvării sale prin stimu­lente fiscale și monetare, precum și prin­tr-o posibilă acțiune coordonată menită să “repare” sistemul financiar global. Apoi este nevoie de reformă legislativă. Și, din păcate ultima pe agen­dă, problema ajutorării țărilor celor mai sărace, care, prin înghețarea creditelor, reducerea exporturilor și scăderea prețurilor la mărfuri, plătesc cel mai scump, în termeni umani, un dezastru provocat de cei mai bogați oameni din cele mai bogate țări.
La conferința de presă comună cu premierul britanic Gordon Brown, în deschiderea Summit-ului G-20, Obama a spus, cu privire la criza economică globală: “Unii sunt de vină, dar toți sunt responsabili.” Reuniunea a trebuit de asemenea să ia unele decizii privind Fondul Monetar Internațional (FMI): câți bani va primi și care va fi rolul său în lunile și anii următori? Obama nu a obținut programul de stimulare globală de 2 trilioane de dolari pe care se spu­ne că îl doreau el și premierul britanic Gordon Brown, dar a obținut peste un trilion de dolari pentru a ajuta statele în curs de dezvoltare și pentru a oferi un stimulent economiilor mai mari afla­te în dificultate, cum ar fi a Mexicului și cele din Europa de Est.

FMI – o nouă politică?

FMI ar trebui să elimine condițiile dăunătoare pe cale le impune adesea atunci când acordă împrumuturi. Acum aproape 10 ani, în ultima criză eco­no­mică internațională majoră – care a început în Asia – SUA au inițiat o subs­tanțială mărire de buget pentru FMI, iar rezultatele au fost dezastruoase. Fon­dul a adâncit criza din Asia, în special prin impunerea de condiții economice și structurale care au făcut mai mult rău țărilor celor mai afectate de criză, care au împrumutat bani de la FMI (Indonezia, Thailanda, Coreea de Sud și Filipine. FMI-ul a făcut cel puțin la fel de mult rău în Rusia și alte țări, mai ales Argentina, în aceeași perioadă.
Țările și-au învățat lecția și și-au strâns rezerve, astfel încât să nu mai aibă nevoie de FMI. Fondul, fără a-și recunoaște vreo responsabilitate și fără a concedia pe nimeni (așa cum au făcut recent și unele corporații ame­ri­cane), susține că a învățat propria lecție și că și-a schimbat politicile. Însă există prea multe semne îngrijorătoare, care indică exact contrariul.
De exemplu, cel puțin nouă acor­duri negociate de Fond din septembrie 2008 încoace, între care cele cu țări est-europene, El Salvador și Pakistan, conțin unele elemente care induc contracția economiei. Între acestea se numără politici de reducere a chel­tu­ielilor bugetare, de mărire a dobânzilor, înghețarea salariilor în sectorul public și alte măsuri care vor reduce cererea totală sau vor împiedica programele de stimulente economice în actuala criză.
De multă vreme, FMI folosește stan­darde duble când este vorba de perioade de scădere economică. Pentru țările bogate, poate fi de-a drep­tul keynesian: se recomandă în prezent un stimul fiscal global de 2 % din PIB. Dar pentru țările în curs de dezvoltare, obligate cumva să urmeze sfaturile Fon­dului, povestea e cu totul diferită: ele “nu își pot permite” astfel de politici expansioniste în timpul unei recesiuni.
Această atitudine poate submina scopul împrumutării de fonduri țărilor în curs de dezvoltare în perioade de declin economic – acest scop fiind ace­la de a le permite să aplice politici de expan­siune economică. Principalul motiv pentru care aceste state “nu-și pot permite” să facă ce fac SUA și alte țări bogate în timpul acestei recesiuni – de exemplu să aibă deficite bugetare mari – este acela că își pot epuiza resur­sele valutare (în principal dolari). Cu alte cuvinte, dacă economiile lor cresc într-un ritm normal în timp ce alte economii scad, importurile lor vor creș­te mai rapid decât exporturile, și balan­ța lor comercială va fi afectată. Sco­pul sprijinului extern este să permită acest lucru, în loc să facă economia să scadă pentru a regla balanța comercială.
Într-un anumit sens, nu este tocmai corect să învinovățim FMI pentru politicile sale greșite, deoarece Fondul are un șef: Departamentul Trezoreriei SUA. Deși are 185 de state membre, în mare Washingtonul este cel care ia deciziile. Acest aranjament a fost agreat la înființarea Fondului în 1944, când Europa era distrusă și cele mai multe țări în curs de dezvoltare erau colonii încă. Acum, China are a doua economie din lume ca mărime și 1,3 miliarde de locuitori, dar doar 3,7 la sută din voturi în FMI – și asta după o luptă de un deceniu pentru modifi­ca­rea distribuției drepturilor de vot și după ce China a beneficiat de una din cele mai semnificative creșteri a puterii de vot dintre statele în curs de dez­voltare, în cadrul “reformelor” de anul trecut. Europa, Japonia și alte țări bo­gate ar putea câștiga la vot împotriva SUA, dar preferă să nu clatine barca de teamă că orice amenințare a con­trolului american asupra acestei ins­ti­tuții (și a Băncii Mondiale) ar putea da curaj economiilor în curs de dezvoltare.
Este de înțeles nemulțumirea stâr­nită de decizia administrației Obama de a numi în funcții-cheie persoane cu o mare responsabilitate pentru criza economică actuală. FMI are aceeași pro­blemă, dar mult mai gravă. Cei nu­miți de Obama vor fi supuși la presiuni și forțați să demisioneze dacă dau greș, iar democrații se vor confrunta cu noi alegeri. FMI nu are un mecanism asemănător de răspundere.
Și atunci, ce speranțe de reformă există? Pentru reforme imediate, există presiunea societății civile, care în ulti­mul deceniu a reușit să forțeze anu­larea unor datorii ale țărilor sărace în valoare de 88 de miliarde de dolari. Coaliții ca “Put People First“, din Marea Bri­tanie, cu 138 de organizații mem­bre, pun presiuni pe FMI și BM să renunțe la impunerea de condiții dezavan­tajoase asupra țărilor sărace și să le mai anuleze din datorii, iar pe țările bogate să își respecte anga­ jamen­tele privind acordarea de ajutoare. În SUA, organizația religioasă “Jubilee USA” și grupuri aliate fac lobby în Congres, cerând ca FMI să vândă o parte din rezerva de aur de câteva zeci de miliarde de dolari și să folosească banii pentru a anula datoriile țărilor sărace.
"BarackPropuneri mai ambițioase de refor­mă pe termen lung vin din partea Comi­siei ONU conduse de economistul Joseph Stiglitz, laureat al Premiului Nobel. Această comisie propune înfi­ințarea unui Consiliu Economic Global, un sistem de rezerve globale extins și alte aranjamente instituționale – inclu­siv ajutoare constante pentru țările sărace – care să nu fie supuse veto-ului țărilor bogate, așa cum sunt în prezent FMI și BM. Guvernul Chinei a anunțat recent susținerea sa pentru înlocuirea dolarului, ca monedă a rezer­vei globale, cu o altă valută.
Între timp, cele mai importante refor­me vor avea loc la nivel național și regional, scurtcircuitând G-7 și grupul G-20, extins doar formal. În ultimele luni, China a schimbat câteva miliarde de dolari pentru Coreea de Sud, Hong-Kong, Indonezia, Malaysia și Belarus, după ce lipsa reformelor în organizarea FMI a determinat-o să refuze cererile țărilor bogate de a suplimenta bugetul Fondului. Țările ASEAN + 3 (cele zece din Asociația Asiei de Sud-Est plus Chi­na, Japonia și Coreea de Sud) pre­gătesc înființarea unui Fond Monetar Asiatic, cu un buget de 120 de miliarde dolari. Iar Banca Sudului din America de Sud va fi probabil deschisă în mai, cu un capital inițial de 10 miliarde do­lari, furnizat de Argentina, Brazilia, Vene­zuela, Bolivia, Ecuador, Paraguay și Uruguay.
Dacă țările în curs de dezvoltare vor să demonstreze membrilor G-7 că pot evita aranjamente care le deza­van­tajează, creând alternative la nivel național și regional, poate că guvernele țărilor bogate vor ajunge să înțeleagă faptul că este nevoie de reforme financiare internaționale profunde.
G20 – noi reglementări financiare
Există de asemenea noi regle­men­tări financiare, legate de paradisurile fiscale pentru firme și de fondurile de risc, dar sunt foarte departe de regimul global centralizat pentru care insista președintele francez Nicolas Sarkozy. În loc de asta, există un Comitet pentru Stabilitate Financiară, care va moni­toriza, dar nu va lua măsuri privind ope­rațiunile financiare trans-naționale majore, aceste măsuri fiind lăsate în seama guvernelor naționale. Rămâne de văzut dacă acestea vor fi capabile de așa ceva. Este mult mai mult decât ce era și cu siguranță prea mult pentru vocile care doreau cu orice preț un regim laissez-faire, dar nu este o schimbare radicală.
De fapt, Obama însuși a intervenit când discuțiile s-au încins între Sarkozy și președintele chinez Hu Jintao. Sarkozy dorea includerea unui raport european în care să fie nominalizate aceste paradisuri fiscale, inclusiv cele mari, cum ar fi China, în concluziile oficiale ale Summit-ului G-20. Obama i-a convins pe ambii să fie de acord cu includerea unei referințe la raportul european, și nu a raportului în sine.

Minisummit-uri de succes pentru Obama

Obama a avut un minisummit de succes la Londra cu președintele rus Dmitri Medvedev, care l-a numit ulte­rior pe președintele american „tova­ră­șul meu”. Obama va participa în iulie la un summit în toată regula la Moscova.
Întâlnirile la nivel înalt de la Londra între Obama și liderii Rusiei, Chinei și Indiei au părut să meargă bine. Pre­mierul indian Manmohan Singh a fost de acord să aibă în continuare răbdare cu Pakistanul, în urma atentatelor din Mumbai din toamna trecută. Președin­tele chinez Hu Jintao a primit cu calm ideea trimiterii de distrugătoare ale Ma­rinei americane care să protejeze misiunile de supraveghere americane din Marea Chinei de Sud și a fost de acord cu o întâlnire la nivel înalt spre sfârșitul acestui an. Cei doi au convenit să stabilească un proces mai strâns de consultare regulată, cu întâlniri cel puțin semestriale între miniștrii de externe și de finanțe ai celor două țări. Prima întâlnire de acest fel va avea lor în iulie la Washington. Cel mai important, Obama pare să se fi înțeles bine cu președintele rus Dmitri Medvedev. Cei doi au stabilit să reducă numărul de arme nucleare, iar Obama va merge la Moscova în iulie pentru o întâlnire obișnuită la nivel înalt.
A mai fost factorul „celebritate”, care în cazul lui Obama este uriașă. Primul ministru indian i-a cerut un autograf lui Obama pentru fiica lui.
Publicat în : Cover story  de la numărul 65

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: