Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Made in Romania

Mihnea GRAUR

    Privind asupra perspectivelor anului 2009, trebuie remarcate trei  componente cruciale care vor decide direcția pe care o vom apuca: în sus sau în jos. Prima componentă este bugetul pe anul 2009, apoi alegerile europarlamentare și prezidențiale, iar cea de-a treia componentă, poate cea mai importantă, relansarea programului “Fabricat în România” - pentru conștientizarea consumatorilor.



     Ritmul aberațiilor și bâlbâielilor actualului guvern începe să rivalizeze cu cel din perioada de “glorie” cederistă din 1997. Situația este cu atât mai caraghioasă cu cât portofoliul Finanțelor putea fi ocupat de Tănăsescu. Mugur Isărescu a încercat să-l ajute pe Boc dându-i-l pe Gherghina (un profesionist desăvârșit), dar cu o floare nu se face primăvară. Totuși s-a făcut primăvară până a fost gata bugetul. S-a ales praful de bugetul construit responsabil și în ideea respectării ideii de bugetare multianuală, așa cum s-au lăudat toți în campanie.
     Se angajează “cine trebuie”, apoi se face restructurare, creșterile salariale și de pensii sunt decise în direct la TV, apoi anulate sau amânate, modificările Codului Fiscal necesită deja o republicare a legii, se fac și se desfac scenarii telenovistico-oteviste pe ritmul melodiei lui Gyuri Pascu “Țara arde, babele se piaptănă”.

    Producem?

    Deși ne aflăm cu câteva săptămâni înainte ca INS să anunțe datele finale privind indicatorii macroeconomici pentru 2008, știm și singuri că industria reprezintă mai puțin de un sfert în structura PIB-ului. Perspectivele actuale nu sunt deloc încurajatoare, declinul în 2009 fiind din ce în ce mai probabil. Programul “Fabricat în România” este discutat și paradiscutat în România, dar ajutat de Germania care cu programul “rabla” face mai multe pentru industria românească decât toți miniștrii lui Boc.
    Nu mai departe de vara anului trecut erau mulți habarniști pentru care pericolul primordial era supraîncălzirea economiei, nu decalajul imens față de majoritatea membrilor Uniunii Europene. În realitate se vede deja cât de volatilă este această creștere atunci când PIB-ul ți-l fac alții. Cea mai mare contribuție la PIB – aproximativ 37% – provine din activitățile comerciale, turism, transport, telecomunicații și celelalte servicii. Adică cu 13% mai mult ca industria. Construcțiile reprezintă 9-10% din PIB, dar efortul s-a dovedit a fi cvasi-inutil, astăzi fiind peste o sută de mii de apartamente construite “pe stoc” și cu perspective mici de a fi vândute.
    Știm foarte clar că Occidentul ne-a dorit în U.E. și pentru a-și mări piața de desfacere, iar, în condițiile actuale ale crizei, se dovedește că a luat o decizie bună. Problema României este tocmai că a ajuns să nu mai producă decât câteva lucruri și să se îndrepte spre servicii prea devreme, sărind peste câteva etape importante și neglijând capitole întregi: de exemplu asigurarea unei minime independențe alimentare, încurajarea activităților de cercetare-dezvoltare și inovare, infrastructură, susținerea formării clasei de mijloc etc.

    Industria – victimă sau călău?

    Industria continuă să reprezinte una dintre cele mai importante ramuri care contribuie la creșterea economică durabilă, creând locuri de muncă și dezvoltând peste 35% din profitul total al activităților economice. Din nefericire, nivelul scăzut al industriei se regăsește în însăși problema primordială a României din ultimul deceniu: ritmul de creștere al industriei este insuficient pentru a susține un volum satisfăcător de exporturi, care să diminueze efectele ritmului exploziv de creștere a importurilor.
    Vorbim de o situație în care industria este și victimă, dar și călău. Este victimă datorită mentalităților noastre, dar și exagerărilor privind calitatea produselor românești, mafiei din distribuție/comerț (de exemplu scandalul hypermarketurilor este la nivel european), publicității necorespunzătoare (sau care lipsește) etc. Situația se agravează cu atât mai mult cu cât există produse de strictă necesitate care nu se produc în România sau, dacă totuși se produc, cota de piață tinde către nivele derizorii. Implicit, aceasta înseamnă obligația de a importa. Cifrele spun totul: 80% din legumele și fructele de pe piață și 70% din carnea prelucrată de industria alimentară sunt de import.
     Un exemplu simplu, concret: oricât m-am străduit, nu am găsit un săpun fabricat în România, majoritatea fiind importate din Polonia sau Turcia. O conservă de porumb dulce sau un borcan de castraveciori murați este fabricat în Bulgaria sau Ungaria, deși producătorul are sediul în România (atenție că scrie!). Producția românească de carne este bazată pe importuri, în 2008 importurile de carne și produse de carne au crescut cu peste 25% față de anul precedent. Cafeaua ambalată în România este mai scumpă decât cea importată de la compania-mamă din Germania sau Austria, în timp ce clăparii românești costă cu 20% mai puțin într-un magazin din New Jersey decât pe malurile Dâmboviței. Deh, prima atestare documentară a Bucureștiului a avut loc cu peste trei decenii înainte de descoperirea Americii.
    
    Atuurile industriei

    Totuși ce producem? Aici răspunsurile sunt nuanțabile, ca și modul în care a evoluat industria ultimelor două decenii. Pe de o parte este vorba de moștenirea celor cinci decenii de comunism în care accentul a fost pus pe independența cvasitotală, de nivelul tehnologic aflat undeva la nivelul anilor 1970, dar și de fenomenele economice postdecembriste.
    Energia electrică și termică, gazele și apa reprezintă circa 16% din totalul cifrei de afaceri industriale, la care trebuie să adăugăm 8% industria extractivă aferentă. Așadar, 76% este reprezentat de industria prelucrătoare în frunte cu industria alimentară și cea metalurgică cu 12% și respectiv 7%, urmate de industria mijloacelor de transport rutier cu 5,5%. Ponderea acesteia din urmă va continua să crească după intrarea în producție a fabricii Ford de la Craiova, ceea ce va angrena după sine și industriile adiacente, așa cum s-a întâmplat și cu Renault la Pitești.
     În ultimele săptămâni micile IMM-uri care produc diferite componente pentru Logan sau Sandero anunțau că se pregătesc de disponibilizări. Surpriza germană își spune cuvântul și iată că fabrica argeșeană va produce și în week-end-uri. Dacia  va rezista cu brio crizei, tocmai pentru că face mașini ieftine.
     Nici Ford nu va avea probleme cu uzina craioveană, mai mult chiar începând cu 2009 va avea un aport important asupra creșterii PIB-ului și diminuării deficitului comercial. Ford s-a obligat la o producție de peste 300 mii de automobile anual și la un grad de integrare al producției în România de peste 60%, ceea ce înseamnă că investiția de la Craiova va atrage de 4-5 ori mai mulți angajați în fabricile furnizorului.
     Mă simt nevoit să reamintesc reacția verticală a fostului prim-ministru Tăriceanu la decizia Comisiei Europene privind recuperarea unui ajutor de stat de 27 de milioane euro în privatizarea Automobile Craiova: „Sunt neplăcut surprins de decizia Comisiei pentru că aceasta apreciază că ar fi fost acordat un ajutor de stat. În fond, a fost o singură ofertă cu un preț, iar Comisia consideră că nu este îndeajuns de mare. Cu alte cuvinte, era mai bine s-o vindem pentru a produce hârtie igienică sau să se facă un complex de magazine.” „Ce vrea Comisia Europeană să facă România? Nasturi. Eventual, să fim exportatori de produse din lemn tradiționale?”
     Aceasta este realitatea. Dovada o regăsim pe rafturile din fiecare supermarket/hypermarket/cash&carry/mall/etc.
     
     Dictatura comerțului
     
     Jumătate din comerțul național este controlat de români, cealaltă jumătate se află în mâinile altora – multinaționalele. Aceste lanțuri de distribuție sunt foarte răspândite în teritoriu luând partea leului în orașele mari și mijlocii. Orașele cu populație de peste 20.000 de locuitori însumează aproape jumătate din populația țării, fără a mai lua în calcul străinii, elevii și studenții. Dacă ne raportăm și la puterea de cumpărare, devine evident impactul pe care îl au aceste multinaționale din comerț.
     Trei sferturi din legumele și fructele din supermarketuri sunt importate, retailerii acuzând faptul că producția românească a rămas una sezonieră. Paragina în care se află agricultura de atâtea decenii este de netăgăduit, dar piețele sunt pline de cartofii, ceapa sau merele românești. O treime din produsele de bază precum făina, mălaiul, zahărul sau sarea sunt importate, scuza cu prețurile ridicate datorită costurilor crescute ale materiei prime este reală doar prin prisma deficitului de capacitate de stocare. Produsele bio românești sunt exportate către Germania, prelucrate și întorcându-se în țară ca importuri la un preț de câteva ori mai mare.
     Mentalitățile de tipul „potențialul agricol uriaș al României” sau  „grânarul Europei” trebuie să dispară, înainte de a hrăni pe alții trebuie să demonstrăm că putem reuși să ne hrănim singuri. La noi sunt aruncați banii pe fereastră pe cuponiade care aduc voturi, țăranii nu au ce face cu ele și le vând pe trei halbe și două țoiuri la cârciuma din sat.
     Fermele de peste un hectar vor primi 100 euro/ha în 2009 din fonduri europene. Dar sărăcia lucie în care își duce existența această jumătate de Românie va continua atâta vreme cât țăranului român i se va arunca un pește congelat în loc să i se dea o undiță cu mulinetă modernă și învățat să pescuiască.
     
     Nu trebuie să dramatizăm, nici să ne plângem de anii comunismului – după două decenii este superfluu – sau de criza mondială, cu atât mai puțin de unele jocuri mai puțin fair-play din partea Vestului. România a intrat în al zecelea an de creștere economică, dar nu ne ține de cald pentru viitor, decalajele fiind încă imense față de ceilalți membri ai U.E. Românii se pot ajuta doar singuri, atât cât pot, cumpărând și astfel încurajând producția românească. Nici o nădejde dinspre guvernul Boc, parafrazând un banc celebru putem spune că nu putem pune nici o bază, dar putem încerca cu acid.

Publicat în : Economie  de la numărul 64

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: