Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Cum reacționează Capitalismul la crizele economice

Nina GEORGESCU

În acest articol este prezentată desfășurarea în timp a celor trei mari crize economice ale sistemului capitalist și soluțiile puse în aplicare de liderii capitaliști de ieri și de azi pentru a asigura supraviețuirea capitalismului.

Crizele economice mai mari sau mai mici sunt un însoțitor permanent al economiei capitaliste. Unele dintre acestea au o amploare mai mare, un caracter deosebit de violent și o durată mai lungă de manifestare. Acestea sunt cele trei mari crize economice ale capitalismului: criza din 1929-1933, criza din jurul anilor 1970 și criza izbucnită în toamna lui 2008 prognozată a dura cel puțin până în 2011.
Prima mare criză economică a capitalismului din 1929-1933 a fost una de supraproducție care a cuprins într-un fel sau altul întreaga lume capitalistă din acea epocă. Pe ansamblul lumii capitaliste, producția industrială s-a redus cu 44 %, iar numărul șomerilor a depășit cifra de 30 milioane.
În 1930-1933 în SUA au dat faliment peste 865.000 de întreprinderi mici și mijlocii și circa 489.000 în Germania. Criza a cuprins și agricultura și comerțul. Criza industrială, agrară și comercială a fost însoțită și de criza bancară, de credit și financiară.
În SUA începând cu anul 1933, din inițiativa președintelui F.D. Roosevelt, s-a pus în operă un program de reforme care a primit numele de “Programul Economic New Deal“ care avea drept scop să înlăture consecințele crizei economice și să întărească elementele capitalismului de stat. Acest program, care prin importanța lui a rămas în istorie sub numele de New Deal, folosea elemente de planificare, echilibrare și coordonare a economiei capitaliste, încredințând statului capitalist funcții economice sacre, de natură să servească proprietatea privată și marele capital: Big Bussines.
În 1932, când F.D. Roosevelt a fost ales președinte al Statelor Unite, catastrofala depresiune economică începuse deja din 1929, atunci când se prăbușise Bursa din New York care a afectat întreaga economie americană. În numai câteva luni, și-au pierdut locul de muncă 6 milioane de persoane și au devenit șomeri.
Pentru noul președinte Roosevelt, grava situație a clasei muncitoare rămasă fără locuri de muncă devenise o problemă prioritară în programul sau economic New Deal. Aceasta deoarece clasa muncitoare rămasă fără locuri de muncă, care risca să moară de foame, era capabilă să organizeze revolte incontrolabile care ar fi putut conduce la distrugerea bazelor sistemului economic american. În iulie 1932, la Washington, o amplă manifestare de revoltă a șomerilor și familiilor lor a fost reprimată cu sălbăticie de armata americană sub comanda generalului Douglas Mac Arthur.
Cunoscând această situație, Roosevelt a dispus pregătirea unui plan pentru construirea unei vaste și puternice infrastructuri economice și sociale, căi ferate, drumuri și poduri, baraje și hidrocentrale gigantice, mari clădiri publice etc. Ideea centrală a acestui plan era de a fi angajate milioanele de muncitori rămași fără locuri de muncă. În acest scop Roosevelt a creat “Civilian Conservation Corps“ (Corpul Civil de Conservare) în care au fost înregimentați toti șomerii cu o vârstă mai mare de 18 ani, cărora li s-a dat de lucru.
Președintele F.D. Roosevelt a reușit în anii 1930 prin programul său economic New Deal să scoată Statele Unite din criză și să salveze capitalismul de la dispariție. Dar altele erau condițiile atunci.
Robert Harvley, economist și om politic englez, aprecia că F.D. Roosevelt a rămas în istoria SUA și a lumii nu atât prin contribuția sa la învingerea nazismului în al doilea război mondial, cât mai ales pentru meritul de a fi salvat de la pieire capitalismul din SUA.

A doua mare criză economică a capitalismului din anii 1970

Dacă analizăm celelalte crize ale capitalismului în evoluția lor în timp constatăm că după al doilea război mondial, victoria revoluției socialiste în mai multe țări a dus la crearea sistemului socialist mondial, care micșorase sfera de acțiune a capitalismului și a marelui capital. În anii 1970, socialismul exista pe o suprafață de 26% din globul pământesc, avea 30% din populația globului și producea peste 40% din producța industrială mondială. De asemenea, prăbușirea sistemului colonial și lupta pentru eliberare națională au diminuat posibilitățile țărilor capitaliste puternic industrializate de a avea acces la materii prime, piețe de desfacere și export de ideologie. În plus, în anii 1970, armata URSS era una dintre cele mai mari și mai puternice care au existat vreodată în lume.
Constatăm că în anii 1970, în timp ce socialismul se consolida și se bucura de o largă audiență ideologică pe măsura realizărilor sale, în lumea capitalistă izbucnește cea de-a doua mare criză economică.
Debutul celei de-a doua mari crize economice, din anii 1970, a fost marcat de SUA prin declinul alarmant al economiei, determinat și de efectele războiului din Vietnam (1964-1973), și de criza petrolului din 1973. Pentru prima oară în istoria SUA un război nu a contribuit la relansarea economiei, dimpotrivă, la tulburarea ei.
Inflația prezentă în economia americană încă din 1959 se accentuează o dată cu războiul din Vietnam și în 1971 se produce prima devalorizare a dolarului după New Deal. Criza izbucnită în SUA, mai profundă decât alte crize, se răspândește cu rapiditate mai întâi în țările capitaliste cele mai dezvoltate din punct de vedere industrial, mari consumatoare de petrol din import.
Dezechilibrele sociale, șomaj, inflație, sărăcie, foamete, inegalități care subzistau în toate țările capitaliste dezvoltate se accentuează. Modelul de viață occidental este contestat. Au loc revolte ale tinerilor și studenților, în același timp și în locuri diferite, în Europa occidentală și SUA, în 1964, 1968, 1970. Chiar și modelul “American Way of Life” este contestat în 1964 și 1970. În Statele Unite și în Marea Britanie se produc greve în 1970, 1971, 1973 și 1974. Tensiunile cresc. În Marea Britanie la sfârșitul anului 1973 și începutul anului 1974 numeroase greve au agitat țara și au condus la dizolvarea Camerei Comunelor. În Statele Unite izbucnesc revoltele minorităților rasiale, ale negrilor și indienilor, în 1968, 1969, 1970. Anul 1975, care marchează oficial prima mare criză după al doilea război mondial, scoate în evidență un stat providențial care a epuizat capacitatea de a rezolva problemele sociale agravate de criză și în primul rând șomajul care era în puternică expansiune.
Se pun în discuție morala, societatea americană și politica SUA pe plan intern și internațional.
A devenit evident că SUA nu au fost capabile să susțină în același timp două probleme majore: un război în exterior și lupta contra sărăciei în interiorul țării. În plus, ca urmare a înfrângerii suferite în războiul din Vietnam, prestigiul SUA pe plan internațional a fost pierdut pentru prima oară după al doilea război mondial.
O dată cu pierderea prestigiului în războiul din Vietnam, cu grava și marea criza a capitalismului din anii 1970, care au afectat toate laturile vieții din societatea capitalistă, SUA și țările capitaliste dezvoltate, cu democrația lor occidentală, nu mai puteau oferi nici o perspectivă pe plan național și mondial. Ele nu mai puteau face față competiției istorice cu socialismul și democrația socialistă, care reușise într-un timp istoric relativ scurt să se impună pe plan mondial ca sistem economic, social și politic.
În aceste condiții, în timpul președinției lui Nixon, liderii politici americani și marii șefi ai oligarhiei financiare s-au întâlnit la începutul anului 1973 și au hotărât în secret că singura soluție de ieșire din marea criză a capitalismului din anii 1970 este distrugerea cu orice preț a socialismului la nivel global și simultan, și nu în mod izolat și la intervale lungi de timp cum s-a procedat până în 1973, când s-a consemnat înfrângerea SUA în războiul din Vietnam .
În acest mod, soluția ieșirii din criză a fost deplasată din interiorul SUA și al țărilor capitaliste dezvoltate în afara granițelor lor.
S-a luat decizia politică secretă potrivit căreia lumea capitalistă formată din SUA și țările occidentale aliate lor trebuie să acționeze în cinci direcții de atac împotriva socialismului mondial. Aceste direcții au fost următoarele:
1. Distrugerea sistemului politic și economic socialist;  
2. Recucerirea lumii a treia și reinstaurarea dominației prin forme neo-coloniale;
3. Refacerea piețelor de desfacere prin izgonirea firmelor statelor socialiste;  
4. Transformarea zonei țărilor care au cunoscut regimuri socialiste în piață de desfacere pentru produsele industriei țărilor capitaliste;
5. Preluarea controlului asupra principalelor resurse de energie (petrol, gaze, cărbuni, energie atomică).
S-a hotărât ca realizarea acestor obiective să se facă printr-un război secret al cărui nume de cod dat de CIA era Covert Operation (operațiuni sub acoperire).
Această misiune secretă a fost încredințată serviciilor secrete din SUA, din țările capitaliste dezvoltate membre în NATO și unor organizații oculte (GLADIO etc.).
Pentru punerea în aplicare a războiului secret s-a realizat un plan care a fost aprobat de șefii statelor occidentale. Pentru realizarea acestui plan și-au adus contribuția și continuă să și-o aducă și în prezent, toate serviciile secrete ale statelor capitaliste interesate în distrugerea concurenței economice a sistemului socialist.
Ofensiva occidentală împotriva țărilor socialiste europene a interesat în mod deosebit Administrația americană, care a comunicat principalilor săi aliați din NATO următoarele:
“Evenimentele din Europa de Est se desfășoară cu rapiditate fiind necesară o coordonare și mai strânsă între statele membre NATO, pentru controlul situației și accelerarea cursului favorabil intereselor Occidentului. În acest sens, trebuie să se asigure o redistribuire a rolului statelor occidentale și o mai mare implicare în acțiunile de influențare a evoluțiilor din diferite țări socialiste. Astfel:
a. SUA se vor concentra îndeosebi asupra situației din URSS, urmând ca
b. RFG și Marea Britanie să se ocupe mai mult de problemele legate de RD Germania, Polonia, Cehoslovacia, iar
c. Franța și Italia de cele privind Ungaria, Bulgaria și România.”
Războiul secret ca ofensivă globală de distrugere a socialismului a fost pregătit o lungă perioadă de timp, începând din anul 1973, după conceptul strategic al “Ripostei Gradate“. În momentul când s-a considerat că toate condițiile sunt întrunite, s-a decis ieșirea la lumină (izbucnirea) a războiului secret din 1989-1991, din Europa și URSS, sub acoperirea de revoluții, după principiul dominoului. Aceste așa-zise revoluții au fost: revoluția sângeroasă din România, revoluția mai puțin violentă din URSS, revoluțiile de catifea din Bulgaria, Cahoslovacia, RDG, Polonia și Ungaria, și continuate după 1991 sub forma revoluției portocalii în Ucraina și a revoluției rozelor în Georgia.
Acest război secret a reușit până acum să distrugă socialismul și oamenii săi numai în Europa și URSS. Această reușită nu ar fi fost posibilă fără susținerea unor înalți (chiar foarte înalți) demnitari din țările socialiste, a unor trădători din serviciile secrete socialiste, a sprijinului rămășițelor nazismului din aceste țări și al unei părți din diaspora țărilor socialiste.
Statele Unite au emis un nou principiu în istoria națiunilor. Ele au afirmat că nu este trădător cel care acționează împotriva siguranței naționale a propriei țări dacă acesta se pune în același timp la dispoziția Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA). Pentru CIA, celelalte state nu au nici o valoare.
Distrugerea adversarului concurent printr-un război secret global este o premieră mondială în istoria războaielor și în istoria omenirii.
Alexandru Radu Timofte, fost director al SRI, descrie această premieră mondială în felul următor: “În întreaga perioadă postbelică, prin formele specifice războiului secret, ai cărui actori sunt serviciile secrete, s-a grăbit sfârșitul Războiului Rece, inamicul mondial, respectiv sistemul socialist instaurat pe o treime a planetei fiind învins. La scară istorică acest proces poate fi considerat drept cea mai mare victorie a unui sistem informativ secret.”
Se poate observa că soluția secretă de scoatere a capitalismului din cea de-a doua sa mare criză a fost doar un paleativ pentru Statele Unite și Occident. Situația pe plan internațional s-a agravat, lumea este mai săracă și mai instabilă, iar capitalismul imperialist a intrat în 2008, prin intermediul Statelor Unite, în cea de-a treia sa mare criză.

Cea de-a treia mare criză economică a capitalismului

Cea de-a treia mare criză a capitalismului care a izbucnit în toamna anului 2008 prin marea criză financiară din Statele Unite are la bază un fenomen absolut nou din istoria capitalismului după al doilea război mondial. Acest fenomen nou este legat de expansiunea capitalismului în Europa de Est prin războiul secret, acoperit de haina revoluțiilor din 1989-1991. Această expansiune se datorează în primul rând acțiunilor și sarcinilor speciale ale serviciilor secrete occidentale și ale SUA. Ele au conturat o nouă Europă, după Yalta și Potsdam, și o nouă geopolitică în favoarea marelui capital și a marilor monopoluri industriale, bancare și agricole. Configurația geopolitică a Europei a fost distribuită marilor puteri capitaliste în teritoriile în care acestea ajunseseră și erau fixate deja prin acțiunile sub acoperire ale serviciilor secrete.
Ca urmare, noua Europă a produs schimbări fundamentale în sistemul mondial capitalist, fapt ce a condus din 1990 la reorganizarea întregii producții industriale mondiale, pilonul economiei mondiale. În acest proces, un grup restrâns de 500 de monopoluri industriale, bancare și agricole și-au impus dictatura asupra pieței mondiale capitaliste și asupra producției industriei mondiale.
Criza începută în 2008 în SUA s-a răspândit rapid în toată lumea, în marile bănci internaționale, încât în octombrie 2008 “pierderile cauzate de această criză erau de 400 de ori mai mari decât cele din timpul primei mari crize a capitalismului din 1929-1933.”
Primul ministru rus Vladimir Putin considera că Statele Unite sunt vinovate de declanșarea acestei crize economice mondiale. El a reamintit că “dopajul cu bani ieftini și ipotecile din Statele Unite au provocat o reacție în lanț care a paralizat sistemul financiar internațional și a indus o lipsă de încredere în piață, care, bineînțeles, a afectat diferite sectoare economice. Criza, financiară la început, s-a transformat în criză economică generală.”
În Statele Unite, primele consecințe ale acestei crize au fost: de la începutul anului 2008 economia americană a pierdut 2,5 milioane locuri de muncă și este posibil, a avertizat noul președinte Barack Obama, să se mai piardă câteva milioane și în 2009 dacă nu se iau măsuri; în 2008 băncile, societățile de asigurare, industria de automobile, care este coloana vertebrală a economiei americane, și furnizorii ei au solicitat ajutorul statului. “Astăzi, băncile de investiții, mândria Wall Street, practic au încetat să mai existe“, a declarat Vladimir Putin la recentul for economic de la Davos; în toamna anului 2008, colapsul financiar a reprezentat o lovitură majoră pentru poziția Statelor Unite în lume. Acest lucru l-a afirmat chiar Henry Kissinger în articolul sau publicat în “The Independent” (Marea Britanie) la 20 ianuarie 2009; “Wall Street Journal” prevede o prăbușire fără precedent, mai rea decât în 1929.
În aceste condiții care va fi în final dimensiunea intervenției statului? La ce nivel va ajunge datoria publică? Dar inflația? Iar la sfârșit ce se va întâmpla cu cetățeanul american plătitor de impozite și taxe la stat?
Ce pot face astăzi clasa politică americană și președintele Barack Obama în fața actualei crize globale pe care Statele Unite au declanșat-o?
Un lucru este clar. Dacă un nivel al șomajului de proporțiile cunoscute în 1929-1933, când numai în SUA au fost 6 milioane de șomeri, s-ar produce azi în SUA, el nu ar mai putea fi suportat de capitalismul actual. Dar problema sărăciei? Care este situația sărăciei în SUA în timpul actualei crize a capitalismului? Oare americanii de astăzi sunt mai putin săraci decât erau cei din 1992? În 1992, la Los Angeles, în California, la 28 aprilie-4 mai, a izbucnit în mod spontan o revoltă populară, despre care Noam Chomski amintește în cartea sa “World orders old and new”, arătând ca sutele de mii de oameni săraci, împinși de sărăcie, s-au ridicat și au trecut la forme violente de acțiune, luând cu asalt băncile și marile magazine cu bunuri de larg consum.
Au fost această rascoală, precum și alte revolte din alte orașe americane o amenințare pentru putere? Se pare ca da. “Pentru potolirea răscoalei din Los Angeles, la ordinul expres al președintelui George Bush - tatăl, poliția, agenții FBI și armata au tras în plin, rezultând peste 2500 de morți și răniți.“
Cotidianul american “Washington Post” îl numea recent pe F.D. Roosevelt “un gigant al istoriei americane care a venit la putere în timp de criză“. În același timp cotidianul american, referindu-se la proiectul pe doi ani al președintelui Obama pentru scoaterea Statelor Unite din actuala criză, arăta că Obama a venit la putere în 2008 tot pe timp de criză. “Washington Post” consideră că, dacă proiectul Obama va fi aprobat de Congres, el va fi unul din cele mai masive planuri de relansare în termeni financiari după New Deal al lui Roosevelt din anii 1930.
Departe de planul lui Obama, “Wall Street Journal” estimeaza că vor fi necesare 4000 de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor.
Proiectul lui Obama pentru ieșirea din criză are ca prioritate absolută redresarea economiei și crearea până în ianuarie 2011 a 2,5 milioane locuri de muncă. Se vorbește de un program de mari lucrări care au în vedere reconstrucția de drumuri și poduri, modernizarea școlilor, dezvoltarea surselor alternative de energie și producerea de mașini mai puțin poluante și cu consum mai mic de combustibil. În sectorul sănătății există un proiect de lege destinat lărgirii asistenței medicale pentru copiii din familiile cu venituri mici. Se prevede de asemenea extinderea ajutorului de șomaj.
Dacă se va aplica proiectul Obama, vor exista cu siguranță beneficii pentru societatea americană, care vor reuși să cosmetizeze un timp capitalismul american. Dar nu există un capitalism care să poată să-i servească pe toți.
Ar trebui să reflectăm și la ce spunea M. Bertrand, și anume: “Soluțiile aplicate pentru a învinge contradicțiile care există în societatea capitalistă nu mai permit o eliminare definitivă, și aceste contradicții se reproduc de fiecare dată, într-un mod și mai grav.“
În Raportul FMI publicat la 28 ianuarie 2009, se arată că economia globală va stagna aproape de zero în acest an, pe măsură ce 2000 de miliarde de dolari în active neperformante (toxice) din SUA fac ca cele mai mari economii ale lumii capitaliste să se scufunde. Pierderile băncilor ar putea atinge nivelul de 2200 miliarde dolari, iar creșterea economică globală va fi de 0,5%, cel mai scăzut ritm după al doilea război mondial. FMI prognozează că băncile vor avea nevoie de încă 500 miliarde de dolari pentru infuzii noi de capital pentru a reinstaura încrederea clienților. Da, acesta este un aspect, dar FMI nu ne spune nimic despre cel de-al doilea aspect, și anume că această nouă infuzie de capital va favoriza concentrarea capitalurilor în sectorul bancar.
Într-un raport anterior din 14 ianuarie 2009, se arată că, potrivit previziunilor economice pentru anul 2009, problemele cu care urmează să se confrunte economiile țărilor puternic dezvoltate se vor agrava din ce în ce mai mult. Este vorba de: lipsa lichidităților, piețele volatile, creșterea șomajului, iar creșterea globală va rămâne sub potențial, atât în 2009, cât și în 2010. În acest raport se mai arată că SUA, Marea Britanie, Italia, Spania și Australia se vor confrunta în continuare cu o deteriorare a situației bugetare, ca urmare a cheltuielilor masive prevăzute de guverne pentru ajutorarea instituțiilor financiare.

La ce trebuie să ne așteptăm acum?

Dacă prima mare criză a capitalismului din anii 1929-1933 a fost rezolvată cu succes prin programul lui F.D. Roosevelt, New Deal, care a reușit să salveze capitalismul de la dispariție, dacă în cazul celei de-a doua mari crize izbucnite în anii 1970 soluția a fost deplasată din interiorul Statelor Unite și al țărilor capitaliste dezvoltate prin distrugerea sistemului socialist, pe calea războiului secret, în ce privește actuala criză globală, primele două rețete americane nu mai pot fi utilizate pentru ieșirea din criză și pentru evitarea prăbușirii capitalismului.
Sistemul capitalist mondial nu mai dispune de nici o rezervă și nici o posibilitate de resuscitare. Acest lucru a fost dovedit o dată când a fost atacat socialismul din Europa și URSS printr-un război secret și acum, când se constată ca FMI și Banca Mondială au fost incapabile să prevadă criza și să evite contagiunea crizei financiare cu criza economică.
Nu este exclusă nici ipoteza ca aceste două organisme să fi provocat chiar ele criza actuală pentru a crea un haos mondial care să facă necesară apariția unui guvern mondial .
Ineficiența măsurilor anti-criză la nivel național este constatată în fiecare zi. Iar combaterea crizei la nivel internațional, în condițiile actualului sistem capitalist, este la fel de ineficientă. Actuala criză accelerează și adâncește procesul de degenerare și descompunere a sistemului economic capitalist. Va fi afectată baza economică a capitalismului și structura sa politică și ideologică. Întreaga lume afectată de criza actuală va tinde spre ideile de stânga, spre o revoluție, spre înverșunate lupte de clasă pentru a realiza un progres general al societății capabil să asigure emanciparea omului la nivel de mase. O ordine absolut nouă se va impune pe plan mondial, convergentă cu problema pusă de revoluția tehnico-științifică, adică orientarea întregii vieți economice și a științei economice spre om și nevoile sale.     
Americanul Seymour Martin Lipset, unul dintre cei mai mari sociologi ai secolului trecut, în opera sa intitulată “Omul politic. Bazele sociale ale politicii“ (“Political Man. The Social Bases of Politics”), demonstrează riguros faptul că o clasă muncitoare numeroasă, lovită în interesele sale economice, tinde să impingă societatea spre un regim social economic de tip socialist.
S-ar părea că pentru a scoate SUA din criza actuala Henry Kissinger are intenția să adapteze politica războiului secret la condițiile economiei mondiale de astăzi. În articolul deja citat mai sus el vorbește de mirajul crizei actuale “ca fiind o ocazie unică pentru diplomația creativă.“ (?!) Reamintim că economia mondială se confruntă cu noi probleme: criza alimentară, criza energetică, existența unui miliard de oameni din întreaga lume care suferă de foame (conform rapoartelor ONU) și schimbările climatice.
Henry Kissinger, fost consilier pentru securitate națională (1969-1975) și fost secretar de Stat al SUA (1973-1977), în același articol îndemna generația de lideri din noua administrație de la Casa Alba să “contureze un proiect al destinului SUA și partenerilor săi potențiali, asemănător în mare parte, cum s-a procedat cu relațiile transatlantice în perioada postbelică, doar că acum provocările sunt mai mult politice și economice decât militare“.
Dacă ceea ce spune Kissinger este adevărat, atunci de ce s-a grăbit secretarul general NATO, Jaap de Hoop Scheffer, să declare, la 30 ianuarie 2009: “ NATO va desfășura trupe în Arctica pentru a apăra resursele energetice“?
Să nu fie oare tot războiul singura soluție americană pentru ieșirea din criza actuală și terminarea împărțirii teritoriale a globului pământesc între cele mai mari puteri capitaliste?
Publicat în : Economie  de la numărul 64

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: