Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Elita modernă românească

Ion BULEI

În 1909, răspunzând lui C. Stere, P.P. Carp afirma: “Din vremurile Eladei antice, și chiar mai înainte, de la faraonii Egiptului, demagogii fac apel la patimile plebei și predică democrația și partajul averilor. De milenii, mulțimea și prostimea tot muncesc, iar elita tot guvernează… Mulțumită acestei orânduieli neclintite, s-au ridicat piramidele, ca si templele din Karnak și Luxor, precum mai târziu au înflorit minunile arhitecturii și ale artei elene…


De atunci și până astăzi nu s-a schimbat nimic în fond și nici nu se va schimba în vecii-vecilor… Atât numai că ne costă mai scump aparatul de guvernământ… Cu alte cuvinte, istoria nu era, după P.P. Carp, decât o succesiune de elite. Pentru că fără elite nu poate exista o societate. Doar în jurul unei elite o societate se poate coagula. Evident, credința lui Carp în capacitatea elitei de a făuri ceva durabil era de sorginte aristocratică (așa cum aristocratică era și neîncrederea lui vădită în puterea formelor).  
"PPCa și lordul Salisbury, P.P. Carp nu se socotea responsabil față de oa­meni, ci responsabil pentru ei. După el, omul de stat trebuia să se conducă după un principiu de autoritate, adică să nu se lase purtat de instinctele mulțimii, ci să le impună el legea rațiu­nii sale. “Eu admit instinctul la o națiu­ne, admit ca ea să simtă că există un rău precum fiecare om când e bolnav simte că-l doare, dar eu nu admit ca bolnavul să zică: iată doctoria ce trebuie să mi-o dea doctorul… Noi, însă, în loc de a lumina poporul, când ve­nim să primim inspirații de la dânsul, nu facem decât a prostitua inteligența, pe care Dumnezeu a binevoit să ne-o dea. Și cei care cred că au primit o cultură, aceia au datoria sacră de a veni când poporul a rătăcit sa-i zică: «Nu merg după tine! Tu simți răul, leacul ți-l dau eu.»”
În vremea lui P.P. Carp, elita politică (dar și culturală a românilor și nu doar a celor din afara statului român, dar și a celor din Regat) era pregătită în cea mai mare parte în Occident. Din cei 155 de miniștri dintre 1866-1916, 101 făcuseră studii în afară. Studiile sunt mai ales de drept (în 1900 din 120 judecători inamovibili, 50 sunt pregătiți în Occident și din 2800 de avocați, 400 sunt cu studii în străinătate).
La un număr de 3000 de intelec­tuali, 717 au studii în Europa de Vest, 771 în Europa Centrală, 41 în Europa de Est, 32 în Europa de Sud-Est și 1102 în țară. Centrele unde se formează sunt Paris, Aix-en-Provence, Montpellier, Toulouse, Bonn, Berlin, Erlangen, Freiburg, Gissen, Gottingen, Halle, Heidelberg, Jena, Marburg, München, Tübingen, Würzburg, Viena, Graz, Geneva, Zürich, Bologna, Pado­va, Pavia, Roma...
Între 1800-1900, circa 10.000 de tineri din Europa de Sud-Est își fac studiile integrale sau parțiale în universitățile din Vestul și Centrul Europei, unii dintre ei, nu puțini, cu doc­toratele susținute. Și oamenii politici în principal dintre aceștia se recrutează. Ei sunt cei care conduc miș­cările sociale și politice ale popoa­relor din zonă, societățile politice, partidele politice sau formează guver­nele. Politica e folosită de noii veniți ca o trambulină socială, existând o mare confuzie între interesul public, de partid și cel privat. Noii politicieni, odras­le ale  vechii boierimi sau noi ve­niți social, sunt de regulă buni oratori, calitate foarte apreciată în epocă.
Oratoria a fost considerată chiar prima calitate a omului politic. Dis­cursurile arată competență în pro­ble­me sociale, financiare, eco­nomice, po­li­tice, în proble­mele care agită vremea.
Aproape toți politicienii importanți sunt aristocrați, de proveniență aristo­crată. Din cei 18 prim-miniștri dintre 1866 și 1914, 17 sunt din familii boie­rești și doar unul, Titu Maiorescu, nu e boier. Dar e din nobili ardeleni, din fa­milia lui Petru Maior. Toți au legături în lumea politică europeană (se remarcă în acest sens Take Ionescu, P.P. Carp, D.A. Sturdza...) și, prin ei, lumea româ­nească este în secolul a XIX-lea, “foarte în Europa”.
Unii dintre politicieni sunt intelec­tuali, profesori, medici, juriști, istorici, și intră în elita politică prin meritele lor, ceea ce dă o calitate în plus acestei elite. Ea, elita, nu e nume­roa­să (C. Ba­calbașa dădea pen­tru Vechiul Regat cifra apro­ximativă de 50 de perso­na­lități în jurul cărora se învârtea lumea politică prin ceea ce avea ea mai inte­resant). Se observă o tendință de amestec între diferitele straturi ale elitei boierești și burgheze, liberale și conservatoare. Elita Vechiului Regat se află într-o foarte strânsă legătură cu elitele românilor din Transilvania, Ba­nat, Bucovina sau Basarabia, legături întreținute prin numeroase vizite reci­proce, schimburi culturale intense, susțineri materiale ale celor aflați în afara granițelor Regatului.
Elita românilor din secolul al XIX-lea (secolul cel lung, în spațiul românesc din 1821 până la 1914) e la nivelul vremurilor de schimbare pe care le-a trăit acest loc, la nivelul provocărilor la care au fost supuși românii. Ea a fost depășită doar în câmpul social, în care n-a reușit să găsească o rezolvare unor chestiuni cum a fost cea rurală, din care cauză s-a confruntat cu... 1907.  
Elita românească, la fel cu celelalte răsăritene, rămâne diferită de cea occi­dentală. Adică are caracter de pătură superpusă, pe când cealaltă, adică ace­ea occidentală, are caracter orga­nic, cu o contribuție și mai mare la evo­luția de ansamblu.
În același timp,  societatea româ­nească modernă era divizată între o masă întinsă și parcă uitată de istorie și o pătură guvernantă la polul opus al societății. Contactul dintre cei doi poli era de fapt o confruntare. În România nu era ca în Rusia unde diferența dintre mir și aristocrație era imensă. Dar nici departe nu era de această dis­tanță socială periculoasă. O distanță care lăsa loc tuturor dezvoltărilor ne­gative din societatea românească de atunci.
După primul război mondial, aceas­tă distanță scade, prin lărgirea spa­țiu­lui politic de manifestare și prin  apor­tul noilor provincii unite cu Vechiul Regat. Elita își sporește rândurile. Și e mult mai activă. Își conștientizează ea și rostul la fel de bine ca înainte de unirea din 1918?
Ea nu se mai simte deter­minată istoric precum elita anterioară, care avusese în față modernizarea (occi­den­talizarea societății) în faza ei de început, cea mai dificilă, și avusese de împlinit idealul național. Elita inter­be­lică își propune în primul rând un rost cultural, de ridicare cul­turală și de civi­lizație a României unite. Ideal în bună măsură împlinit.
Numai că istoria (teroa­rea istoriei) revine în forță în 1940 și găsește această elită nepregătită. În condiții externe total nefavorabile, elita româ­nească, între pum­nii istoriei, nu face față nici în 1940, nici împrejurărilor potriv­nice de după al doilea război mondial. Incapabilă să-și strângă rân­durile, mult prea timorată în fața ocu­pantului sovietic și a ofen­si­vei brutale a noilor veniți în politică, trăind cu fantasma unei ipotetice intervenții anglo-americane, fosta elită româ­neas­că cedează  ușor, lăsând prea repede locul imposturii, arivismului dezlănțuit, nepregătirii, lipsei de criterii morale, lăsând până la urmă locul unei “antielite”, născută nu după criterii de capacitate și eficiență, ci după atașamentul față de valorile socia­lismului și față de partid. Va fi “elita” care a guvernat soarta româ­nilor în societatea comunistă. Elita noastră politică de astăzi? Deocam­dată în formare. Speranțele noastre în ea? Mari, ca toate spe­ranțele. Valoarea ei? Un răspuns în așteptare.
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 63

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: