Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Este nevoie de o nouă Constituție?

Radu CUCUTĂ

Raportul Comisiei Prezidențiale de Analiză a Regimului Politic și Constituțional din România constituie fără îndoială unul dintre subiectele importante de pe agenda politică și mediatică actuală.


Modificarea Constituției nu constituie un subiect nou în dinamica recentă a spa­țiului politic, dar declarațiile despre transformarea acestui subiect în punct central al viitoarei campanii electorale a președintelui sau interpretările care leagă necesitatea schimbării Consti­tuției de majoritatea largă ce susține actualul Guvern (pe principiul „să nu irosim majoritatea, că nu se știe când ne mai întâlnim cu ea”) fac actua­litatea acestei dezbateri cu atât mai pregnantă.
Este important de remarcat, la prima vedere, instituționalizarea veri­tabilă de către actualul președinte a procedurii emiterii unor rapoarte de către comisii – raportul despre regimul politic făcând parte dintr-o serie de docu­mente îndelung dezbătute („Ra­por­tul Tismăneanu”, Raportul asupra Educației etc.). Efortul acestor comisii și produsele lor intelectuale constituie fără îndoială elemente care suplimen­tează constructiv dezbaterea politică internă; legitimitatea lor, la fel, nu poa­te fi pusă la îndoială. Este discutabil însă în ce măsură practica rapoartelor aduce cu sine schimbări instituționale veritabile, mai ales în condițiile în care asemenea documente constituie întreprinderi extrem de ambițioase.
Există mai multe puncte pe care documentul le atinge în prima sa parte. Pe de o parte, există referiri importante la necesitatea privirii Constituției nu numai în calitate de act fundamental, ci de veritabil moment fondator al unei democrații consolidate. Aducând în prim-plan ideea că actele constitu­țio­nale trebuie să nu fie decalate de reali­tatea socială și politică pe care o prescriu, autorii documentului furni­zea­ză mai multe motive din sfera politicii comparate și a dreptului cons­tituțional menite să justifice acest demers intelectual.
În acest punct, există însă mai multe probleme. Pe de o parte, se vor­bește despre momentul 1991 ca despre un „moment ratat”, Constituția fiind expresia politicilor FSN și ale lui Ion Iliescu; modificarea din 2003 este mai degrabă o adaptare funcțională a legii menite a înlesni integrarea în structurile UE și NATO. Există mai multe argumente care pot susține teza autorilor raportului în ceea ce privește „ratarea” momentului 1991; având însă în vedere gradul de participare politică a cetățenilor și interesul lor pentru precedenta modificare a Consti­tuției (care, indiferent cât de tehnică poate părea, a fost susținută în cvasi-unanimitate de actorii politici români la acel moment) nu cred că existența acestui document sau inițierea unei noi dezbateri va determina o implicare sporită a electorilor în viața cetății.
În plus, structura documentului este într-o mare măsură una deschisă aproprierilor și controverselor politice. Raportul Comisiei ia în mai multe momente forma unui ghid de politică sau drept comparat, din care deci­den­ții politici sunt invitați să își aleagă soluțiile preferate. Acest proces de operare a selecției (în principiu prin grila doctrinei proprii) poate da naștere la variante și formule instituționale extrem de variate, care să accentueze mai degrabă diversitatea de opinii, făcând dificilă negocierea lor.
Un al doilea argument care recla­mă necesitatea adoptării unei noi Consti­tuții este sensibilitatea sporită, în viziunea autorilor, a actualului document la crizele politice, alături de lipsa unor mecanisme eficiente de gestio­nare a acestora. Pe de o parte, există într-adevăr probleme de definire a relațiilor dintre autoritățile publice în actualul text constituțional. Pe de altă parte, responsabilitatea actorilor pen­tru nașterea crizelor politice nu poate fi ocultată. Coabitarea nu este per se cauza crizelor, și chiar dacă Legiuitorul Cons­tituțional nu a putut prevedea această ipoteză, este dificil de crezut că politicienii au rămas lipsiți de resurse în depășirea acestei probleme. Indicarea alegerilor anticipate drept solu­ție de depășire a crizelor politice este discutabilă – de cele mai multe ori rezultatul electoral nu face decât să confirme distribuția anterioară, forțând actorii să revină la masa negocierilor. În același timp, nu se poate spune că resursele compromisului au fost total epuizate exclusiv din cauza dispozițiilor constituționale: argumentele actualei coaliții de guvernare, de exemplu, ara­tă că înțelegerile dificil de anticipat sunt realizabile și în condițiile actualei Constituții.
O serie de alte constatări surprind cu acuratețe mai multe probleme ale sistemului politic actual. Bicame­ra­lismul diferențiat exclusiv prin norma de reprezentare diferită a celor două camere este o țintă legitimă a criticilor raportului, care propune soluțiile adec­vate. Similar, erodarea funcției legisla­tive și de control a Parlamentului cons­tituie un alt aspect care trebuie să reclame atenția participanților la această dezbatere – în acest punct, mai multe elemente trebuie avute în vedere. Cauzele acestui fenomen nu stau numai în dispozițiile constitu­țio­nale, care conțin elemente de siguran­ță ce nu au fost exploatate încă de către actorii politici sau juridici.
Astfel, în cazul ordonanțelor de urgență, în 2003 a fost introdusă în articolul 115 alineatul 4 obligația emiterii lor în circumstanțe extraor­di­nare, cu obligativitatea motivării carac­terului de urgență al acestui docu­ment. Faptul că nu au existat invalidări în contenciosul administrativ sau constituțional ale ordonanțelor în temeiul acestui criteriu arată că problema nu este neapărat una de normă, ci de interpretare a ei.
În același timp, Legislativul are la dispoziție instrumentul emiterii legii de abilitare a Guvernului, care stabilește condițiile exercitării de către acesta a prerogativei emiterii ordonanțelor, instrument care nu a fost folosit de parlamentari pentru întărirea propriei poziții. Concomitent, nu trebuie omisă disfuncționalitatea din interiorul parti­delor politice (mai ales în cazul majo­rită­ții guvernamentale).
Comunicarea dintre miniștrii și parla­mentarii partidului ar trebui să trans­pună agenda comună a organizației politice. Soluția propusă de raport – înscrierea cu prioritate a legilor pe ordinea de zi (sau la paritate cu ordonanțele) nu compensează lipsa de comunicare a politicienilor sau reticența utilizării unor instrumente constituționale.
Aceeași discrepanță între limitele instituțiilor descrise de Constituție și acțiunea lor în cadrul sistemului politic românesc este manifestă și în mo­men­tul în care este discutată poziția Curții Constituționale. Într-adevăr, în condi­ți­ile crizei politice, importanța și vizibili­tatea instituției au crescut vizibil – este de discutat însă dacă importanța verdictelor tribunalului constituțional constituie în sine un motiv de îngrijorare. Din punct de vedere formal, atenția mediatică și politică pe care au suscitat-o interpretările celor nouă judecători ar trebui să genereze în mod curent o asemenea reacție. Pe de altă parte, se poate argumenta că CCR a fost obligată nu de natura normelor constituționale, ci de acțiunile actorilor politici să joace cu reticență (așa cum recunoaște și raportul) rolul de arbitru al vieții politice, generând astfel nume­roase controverse. Or, în acest punct, edictarea unor noi norme constitu­țio­nale nu este o garanție credibilă și sufi­cientă a prevenirii unor noi conflicte politice.
Dacă politicienii au considerat că riscul unor decizii imprevizibile ale Curții este mai mic decât perspectivele unui acord politic, același raționament se poate repeta și în cadrul altui aranjament constituțional. Nu trebuie omis în același timp că o soluție în privința deciziilor anterioare poate fi găsită prin actualele mecanisme instituționale – Curtea poate deroga oricând de la propria jurisprudență.
Există, așadar, în raportul comisiei prezidențiale argumente întemeiate și legitime care susțin ajustarea actualului cadru constituțional. Pe de altă parte, actualul sistem de norme conține resurse care pot fi valorificate în același sens în prezența voinței decidenților politici de a da o altă interpretare unui set consistent de norme.
Principala problemă a docu­men­tului este că, deși prezintă coerent o serie de disfuncționalități ale actu­alului regim politic, nu stabilește cu mare claritate cauzele lor – conduita actorilor sau efectul inevitabil al regulii. Indiferent însă de valoarea sau eficiența formală a unei legi fundamentale, aceasta nu poate produce efectele dorite dacă actorii politici nu își asumă ei înșiși moderația necesară respectării ei.



Publicat în : Politica interna  de la numărul 63

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: