Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Rusia-SUA – timpul compromisurilor acceptate tacit

Gabriela IONIȚĂ

În mod evident, venirea unui nou președinte la Casa Albă a suscitat numeroase întrebări privitoare la modul de abordare al politicii externe americane. La loc de frunte, după Orientul Mijlociu, s-au situat relațiile SUA cu Rusia, grav deteriorate mai ales după conflictul din Georgia din toamna anului trecut. Pe fondul schimbării promovate de către echipa președintelui Obama, multe din ipotezele lansate de analiști ai ambelor părți au preconizat o îmbunătățire a relațiilor bilaterale.


Îmbunătățirea există deja, cel puțin la nivel declarativ din partea autorităților de la Mosco­va și Washington. Însă toate acestea au loc pe fondul unei grave crize glo­bale ale cărei manifestări tind să depășească toate previziunile. Astfel că putem lua în calcul și o doză de toleranță datorată crizei, un armistițiu temporar în care ambele țări, confrun­tate cu serioase probleme economice și sociale, să-și rezolve situația în interior, după care pretențiile în plan extern să fie reformulate. O perioadă în care ambele părți își vor asuma divergențele ca pe o stare de fapt inerentă propriilor interese, vor accep­ta o serie de compromisuri în mod tacit și își vor reevalua opțiunile și stra­tegiile.
"VladimirCel puțin în primă instanță, Ame­rica pare că va încerca să construiască un dialog pornind de la un context dat: Rusia democrației suverane a lui Putin. Nici nu ar avea o altă opțiune în acest moment. Încetinirea creșterii econo­mi­ce va avea efect asupra bugetelor apărării din întreaga lume, complicând mai ales misiunea președintelui ame­ri­can Barack Obama, în plină dezbatere privitoare la “împărțirea respon­sabili­tă­ților“ în Afganistan. Potrivit Institutului Internațional de Studii Strategice, care a publicat recent raportul referitor la forțele militare ale lumii, “Military Ba­lan­ce 2009”, intenția președintelui Oba­ma de a reduce efectivele militare americane din Irak și de a trimite întăriri în Afganistan ar putea rezolva doar parțial problema. Fără susținerea aliaților, concretizarea planului este pusă sub semnul întrebării.
În condițiile crizei economice, aliații euro­peni ar putea opta pentru retra­ge­rea din Afganistan, chiar dacă preșe­dintele Barack Obama le va cere ajutorul, susține comandantul forțelor NATO în Europa. În lipsa susținerii euro­pene, Rusia poate fi o opțiune. Krem­linul pare dispus la o astfel de decizie, chiar dacă populația nu vede cu ochi buni o nouă implicare a țării în Afga­nistan. Dar evident vrea ceva în schimb. “Rusia este pregătită să ajute NATO să-și atingă obiectivele în Afganistan pentru a împiedica terorismul să se extindă în Tadjikistan, Uzbekistan, Kazahstan și Kârgâzstan. Însă aderarea Ucrainei și Georgiei la Alianță va fi considerată de către Rusia un demers ostil și va însemna suspendarea cooperării cu NATO. Aceas­ta a fost deja avertizată în legătură cu acest lucru”, a susținut ambasadorul Rusiei la NATO, Dimitri Rogozin, după care a comparat inte­gra­rea Ucrainei și Georgiei cu o “linie ro­șie” care ar fi bine să nu fie trecută. Dacă avem în vedere și faptul că după deteriorarea relațiilor cu SUA ca urmare a conflictului din Caucaz, surse din diplomația de la Moscova sugerau că Rusia ar putea să revină asupra acordurilor în baza cărora unele state membre NATO pot folosi spațiul aerian rus și menține baze militare în statele din Asia Centrală, precum Uzbekistan, Kârgâzstan și Tadjikistan, cooperarea acesteia în Afganistan devine cu atât mai importantă. În fapt, ambele părți își doresc ca statele din Asia Centrală și implicit rezervele importante de hidrocarburi de aici să se găsească în zona lor de influență. Dar un conflict deschis pe această temă este exclus de ambele părți. Evident, parteneriatul echitabil solicitat de Medvedev în schimbul ajutorului în Afganistan necesită unele compromisuri, dintre care pe primul loc se situează stoparea extinderii Alianței Nord-Atlantice.
Un alt aspect care a iritat Rusia a fost instalarea elementelor scutului antirachetă din Cehia și Polonia. Recent, însă, Moscova a anunțat că își suspendă proiectul de amplasare a rachetelor cu focoase nucleare în regiunea Kaliningrad. Americanii și-au schimbat și ei atitudinea și nu se mai grăbesc cu scutul antirachetă din Polonia și Cehia, conform unei decla­rații a noului președinte Barack Obama. Mai mult, Polonia, care inițial a susținut că anunțul Rusiei vizează doar păcălirea vigilenței NATO, pare să-și fi schimbat opinia. Astfel, premierul polonez Donald Tusk, aflat la Forumul Economic Mondial de la Davos, unde a purtat discuții bilaterale cu premierul rus, a declarat: “Cred că rachetele Iskander nu sunt opțiunea preferată de Rusia”. În acest moment sunt mai optimist decat înainte”, a adăugat Tusk, fără a face și alte precizări. Dar Rusia mai vrea ceva. Și a spus-o prin intermediul cancelarului Angela Merkel și a Președinției UE, în persoana premierului ceh Mirek Topolanek, abia întors de la Moscova unde a mediat criza gazului: implicarea Rusiei în realizarea scutului antirachetă. “Siste­mul global antirachetă oferă în primul rând o protecție împotriva organizațiilor teroriste. De aceea, cooperarea, o discuție deschisă, fie și numai în formatul NATO-Rusia sau la nivel bila­teral, sunt extrem de necesare”, a explicat premierul Cehiei. “Suntem bucuroși să cooperăm cu Rusia în chestiunea scutului anti-rachetă”, a venit răspunsul de peste Ocean prin purtătorul de cuvânt al Depar­ta­men­tului de Stat american, care însă nu a prea impresionat Moscova, poate și pentru faptul că, potrivit analiștilor ruși, amânarea instalării scutului antirachetă se datorează unor restricții de ordin economic și nu unei decizii în plan politic.
Rusia ar putea accepta la rândul său un compromis renunțând pentru moment la parteneriatele strategice în plan militar cu prietenii latino-ameri­ca­ni din timpul Războiului Rece, limitându-se pentru moment la cele eco­nomice. De altfel, termenii recent-semnatului acord strategic dintre Rusia și Cuba au fost trecuți sub tăcere, președintele Medvedev dând de înțeles că principalul scop este relansarea relațiilor economice. Evi­dent, tot din considerente econo­mice, Rusia și-a domolit discursul privind proiectele militare strategice și de reteh­nologizare a armatei, care probabil vor fi amânate. După retra­gerea din Tratatul Forțelor Conven­țio­nale în Europa în semn de protest la instalarea scutului antirachetă, Rusia a anunțat un program pentru dotarea cu „armament de calitate și tehnologie de ultimă oră” a armatei rusești, ce se întinde până în 2016-2020.
Prezent la lucrările Forumului Eco­no­mic Mondial de la Davos, premierul rus Vladimir Putin a denunțat o stare de “anacronism” existentă în relațiile Statelor Unite cu Rusia, sugerând că singura explicație logică ar fi că americanii au o problemă cu schim­ba­rea mentalității specifice perioadei din timpul Războiului Rece. De altfel, premierul Putin a remarcat că o astfel de mentalitate se regăsește și la unele dintre statele europene, și chiar din partea Rusiei. “Rusia nu este handi­capată, nu are nevoie de ajutor, vrea să fie un partener cu drepturi egale”, a fost lait-motivul intervențiilor publice ale premierului Putin la Davos. (De altfel, cum noua administrație ameri­cană a fost marea absentă de la Davos, președintele Barack Obama mulțumindu-se să trimită o consilieră, premierul Putin și omologul său chinez, Wen Jiabao, și-au adjudecat lumina reflectoarelor.) Mai mult, Vladimir Putin a amintit că, deși Rusia, la fel ca toate statele lumii, se confruntă cu o criză pe care nu ea a generat-o, prioritatea momentului este găsirea de soluții, și nu acuzarea celor culpabili. Adică o atitudine matură și responsabilă. O atitudine similară din partea SUA, în viziunea Rusiei, ar însemna renunțarea de facto a pretențiilor autoasumate de unică superputere mondială și cons­truirea unui sistem de relații bazat pe multilateralism.
În mod clar Rusia va continua să utilizeze un repertoriu dublu: o atitu­dine soft de la Kremlin, menită să fie soluția bazică în relațiile dintre Rusia și comunitatea internațională, iar în situațiile delicate, declarațiile acide, revendicările și deciziile sensibile urmând a fi enunțate de premierul Putin. Astfel că așteptata întâlnire dintre Medvedev și Obama, preco­ni­zată a avea loc pentru prima dată în cadrul reuniunii G 20 (2 aprilie 2009) de la Londra, are puține șanse de a contura cadrul de evoluție a relațiilor dintre cele două țări. Clarificări parțiale ar putea avea loc doar după vizita președintelui american la Moscova, prevăzută tot în aprilie, după Summitul NATO (3-5 aprilie 2009).
Pe agenda relațiilor bilaterale Rusia-SUA se află și Tratatul START 1 referitor la armamentele strategice ofen­sive care expiră în decembrie 2009. Tratatul START, semnat în 1991, stabilește plafoane pentru arsenalele nucleare rus și american și a devenit simbolul încheierii Războiului Rece. Rusia se pronunță pentru semnarea unui nou tratat, însă aici a intervenit o oarecare pauză în răspunsurile de peste Ocean. Barack Obama a spus că va studia timp de câteva luni strategia militară și nucleară a SUA. Prin urmare, până la expirarea acestui termen e puțin probabil că se pot aștepta decizii importante.
Accentul pus pe rezolvarea acestor divergențe pare menit să pună în umbră mutările celor două părți în plan secund pe axa China-Japonia-India. Chiar dacă relațiile de după 1991 dintre China și Rusia au părut a fi mai curând de conveniență – având scopul de a contracara hegemonia SUA, iar în plan politic încă mai există divergențe de opinii, în plan economic ambele părți au avut beneficii remarcabile de pe urma acestei asocieri. Printre primele țări vizitate de președintele Medvedev la începutul mandatului s-a aflat și China, ocazie cu care cele două state au semnat un acord menit să  pună capăt lungii lor dispute privitoare la graniță. În plus, cele două țări sunt puteri dominante în cadrul Organizației de Cooperare de la Shanghai (SCO), în a cărei componență se află și toate fostele republici sovietice din Asia Centrală. Mai mult decât atât, cele două țări împărtășesc puncte de vedere comune în ceea ce privește asigurarea stabilității în Asia Centrală, prezența trupelor americane în acea regiune și controversata problemă nucleară iraniană, aspecte care se vor regăsi și pe agenda Summitului Organizației de la Shanghai care va avea loc în iunie la Ekaterinburg – Rusia. În contextul crizei economice globale, dar și independent de aceasta, Statele Unite se văd în situația de a reevalua relațiile cu China. America pare că a înțeles deja ceea ce analiștii susțin de mai mult timp, și anume că în jurul anului 2020, China ar putea deveni principala forță economică mondială. Dacă fostul președinte G. Bush a declarat China drept „competitor strategic” al SUA, noua conducere de la Casa Albă ar putea opta pentru un „parteneriat strategic”. În plan secund, India se află de asemenea în grațiile celor două puteri, care au plusat până la acor­da­rea de sprijin pentru dezvoltarea programului nuclear al acesteia; o mutare riscantă, chiar dacă scopul declarat al ambelor părți este un program civil menit să asigure o parte din consumul uriaș de energie al Indiei. Din acest panel nu putea lipsi „perla coroanei” – Japonia. Uriașa sa putere economică și importanta influență pe care o exercită în zonă (Japonia va acor­da 17 miliarde de dolari ajutor pentru dezvoltare mai multor state din Asia și pentru a face față crizei economice, a anunțat premierul nipon Taro Aso în cadrul Forumului Economic de la Davos) fac din aceasta un partener de care atât Rusia, cât și Statele Unite sunt interesate în mod prioritar, indiferent dacă excludem posibilitatea unei alianțe economice – care ar asigura accesul la supremația economică mondială – și ne rezumăm doar la relații economice privilegiate. Iar, dacă  preconizata și îndelung dis­cu­tata revizuire a constituției pacifiste din 1947 (care interzice menținerea unei armate sau participarea Japoniei în conflicte militare), vor fi concretizate, iar japonezii vor decide că le trebuie o armată performantă, viziunea asupra zonei Asia-Pacific va cunoaște modi­fi­cări sensibile.
Putem deduce astfel că, dincolo de mediatizatele puncte de vedere diver­gen­te dintre Rusia și SUA, ambele puteri par să fi înțeles că, așa cum afirma Henry Kissinger cu mai mult timp în urmă – ridicarea Chinei și a Asiei –, în următoarele decenii va duce la o reorientare substanțială a siste­mului internațional, centrul de greutate deplasându-se de la Atlantic la Pacific. Iar evoluția relațiilor bilaterale Rusia-SUA va depinde și de modul în care fiecare își va impune interesele în această zonă. Vom concluziona citându-l pe fostul premier rus Evgheni Primakov: „În noua situație, Rusia este totuși departe de a-și afirma impor­tanța sa în treburile mondiale pe calea confruntării cu cineva. Punându-se speranțe în schimbarea cursului noii administrații din SUA, inclusiv față de Rusia, este totuși necesar să se înțeleagă faptul că nu totul depinde de Washington. Au apărut noi jucători cu pondere pe arena internațională și noi centre de forță în Occident și în Răsărit. Evoluăm într-o lume multipolară care necesită adaptări și reajustări strategice.”  (G. I.)
Publicat în : Politica externa  de la numărul 63

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: