Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Orientul Mijlociu, între semne de întrebare și așteptări

Roxana IONICI

Anul 2008 a fost unul cu multe frământări și tensiuni pe scena politică israeliană. Scandalul de corupție în centrul căruia s-a aflat premierul Ehud Olmert și ur­mă­rile acestuia, care au dus la orga­nizarea de alegeri anticipate, lupta pentru succesiune în fruntea guver­nului de la Ierusalim și complicarea ne­go­cierilor cu palestinienii erau subiec­tele care au ținut prima pagină a buletinelor informative de anul trecut. Cu doar câteva zile înainte de finalul lui 2008, situația devenea incendiară.

„Plumb întărit”: ofensiva israeliană în Fâșia Gaza

Pe 27 decembrie, aviația israeliană a lansat o ofensivă în Fâșia Gaza, cea mai amplă operațiune desfașurată în acest teritoriu palestinian după retra­gerea unilaterală din august 2005. Sub numele de cod „Plumb întărit“, acțiu­nea armatei israeliene a fost îndreptată împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas, care, în ultima vreme, intensificase tirurile de rachete asupra teritoriului său. Scopul declarat al autorităților de la Ierusalim era opri­rea acestor atacuri. În ciuda raidurilor israeliene, militanții Hamas au conti­nuat să lanseze rachete asupra ora­șelor israeliene Sderot, Ashkelon și Ashdod. Atacurile erau din ce în ce mai dure.
În Fâșia Gaza peisajul devenea dezolant de la o zi la alta: clădiri în ruină, munți de moloz și nori denși de praf. Nimic nu părea să indice sfârșitul operațiunii. La o săptămână de la de­clan­șarea raidurilor aeriene, Israelul lansează faza a doua a operațiunii, cea terestră. Mai mult, Israelul a lăsat să se înțeleagă faptul că îi vizează indivi­dual pe toți liderii Hamas și pe activiștii care lansau în continuare ra­chete spre teritoriul său.
 Un alt obiec­tiv al armatei israe­liene era distrugerea Axei Phila­del­phia, zonă din înprejurimile orașului Rafah – situat în sudul Fâșiei Gaza – la granița israeliano-egipteană. Axa Philadelphia sau culoarul Philadelphia este porțiu­nea cea mai dificilă a graniței, împân­zită de galerii subterane, prin care se face contrabandă cu arme de pe teri­toriul Egiptului. Armata israeliană a bombardat peste 40 de tuneluri; multe   
dintre ele aveau ieșire chiar în imobile locuite sau depozite. Aproape totul a fost distrus, iar bilanțul victimelor creș­tea de la o oră la alta.
Ministrul israelian de externe, Tzipi Livni, a cerut comunității internaționale să susțină ofensiva din Fâșia Gaza, care, în opinia sa, avea în vedere schim­barea situației din teren și reve­nirea la calm pentru sute de mii de israelieni care locuiesc în raza de acțiune a rachetelor lansate din Fâșia Gaza. Dar apelurile la încetarea focului veneau din toate colțurile lumii. Franța a condamnat actiunea israeliană în Gaza, în timp ce Uniunea Europeană aprecia că Israelul nu avea dreptul să angajeze acțiuni militare care afec­tea­ză în mare măsură populația civilă. Statele Unite, care au blocat adoptarea unei declarații a Consiliului de Secu­ri­tate privind condamnarea ofensivei, s-au pronunțat pentru o încetare dura­bi­lă a focului care să nu fie însă o reve­nire la status-quo. Spania a cerut și ea mișcării Hamas să înceteze lansarea de rachete, iar Israelului să pună capăt ofensivei terestre.
Președinția cehă a Uniunii Euro­pene a apreciat că nici măcar dreptul inalienabil al unui stat la autoapărare nu autorizează acțiuni care afectează masiv civilii. Ministrul britanic de exter­ne, David Milliband,  aprecia că ofen­si­va israeliană demonstrează nevoia urgen­tă a unei încetări imediate a focu­lui, escaladarea conflictului provocând confuzie și consternare.
Președintele parlamentului iranian, Ali Larijani, a prezis transformarea Fâ­șiei Gaza într-un cimitir pentru armata israeliană, în timp ce unele țări musul­mane, printre care Pakistanul, au cerut încetarea ofensivei israeliene, iar Iordania a adresat comunității inter­naționale apelul de a-și asuma respon­sabilități.
După 22 de zile de confruntări, soldate cu moartea a peste 1300 de palestinieni și rănirea a peste 5300, Israelul a decretat un armistițiu uni­lateral, urmat de o retragere progresivă a armatei. Forțele israeliene au deținut poziții-cheie în interiorul Fâșiei Gaza, cu toate că s-au repliat continuu pentru o retragere treptată. În tabăra israe­liană au murit 10 militari și trei civili. Armata israeliană a deschis imediat și punctele de trecere de la Kerem Shalom și Karni, prin care au trecut sute de camioane cu produse alimen­tare, apă potabilă și materiale me­di­cale.
În trei săptămâni de lupte grele, Fâșia Gaza a fost distrusă în mare parte. Un raport al Biroului central palestinian pentru statistici estimează că daunele depășesc suma de 470 de milioane de dolari.

Cine este Hamas?  

Hamas, forma prescurtată de la Harakat al-Muqawamah al-Islamiyyah înseamnă Mișcarea de Rezistență Islamică și este o grupare palestiniană, cu o ideologie politică apropiată de cea a Fraților Musulmani din Egipt.
Sloganul grupării Hamas este “Dum­nezeu este scopul, Profetul este mo­delul lui, iar Coranul este cons­tituția”. Se pare că primele idei cu pri­vire la crearea grupării au apărut în jurul anului 1967. În 1978, șeicul Ahmed Yasin, conducătorul la acea vreme al Fraților Musulmani în Fâșia Gaza, a înființat o fundație non-profit sub numele Al-Mudjamma. Aceasta promova Islamul și încerca să câștige susținerea instituțiilor, universităților și a cercurilor religioase. Organizația ca atare a fost înființată în 1987, o dată cu izbucnirea Primei Intifada, la iniția­tiva șeicului Ahmed Yassin și a lui Mu­ha­­mmad Taha, membru al organi­zației Fraților Musulmani care activa în Fâșia Gaza.
În august 1988 organizația publica Carta Mișcării Hamas, text care îi reflectă ideologia în cele 36 de articole prin care orice compromis cu Israelul este respins și susține înființarea unui stat arab pe teritoriul israelian. La scurt timp după apariția Cartei, orga­nizația a fost interzisă de către autoritățile israeliene. Brigăzile ‘Izz Ad-Din Al-Qassam reprezintă aripa militară a Hamas, creată în 1992 sub condu­cerea lui Yahya Ayyash. Denumirea a fost aleasă în memoria unui lider cele­bru al rezistenței arabe în zonă – ‘Izz Ad-Din Al-Qassam – un predicator sun­nit din perioada mandatului britanic asupra Palestinei, care în 1930 a fon­dat un grup militant arab numit Mâna Neagră, fapt care a dus la uciderea sa de către britanici în 1935. Brigăzile ‘Izz Ad-Din Al-Qassam mai sunt cunoscute și sub numele “Elevii lui Ayyash” sau “Elevii inginerului” în memoria primului conducător, ucis în 1996, Yahya Ayya­sh, care era supranumit și Inginerul deo­a­rece el era specialistul organi­za­ției în crearea dispozitivelor explozibile.
"abbas"Terorismul este privit de liderii mișcării ca o modalitate eficientă de a rezolva problema palestiniană. Ei nu au ezitat să își exprime acest punct de vedere în declarații sau interviuri, încurajând în acest mod acțiunile sinucigașe și violențele împotriva forțelor de poliție și militare iasrae­liene, dar și împotriva civililor. După câști­garea alegerilor din 2006, Hamas a exprimat prin vocea unuia dintre liderii săi continuarea a ceea ce ei numesc luptă de rezistență atât pe plan politic, cât mai ales prin aripa sa teroristă.
Alături de Mahmoud al-Zahar, Is­mail Haniyeh este liderul Hamas în Gaza, fost prim-ministru al Autorității Palestiniene. A fost demis de către preșe­dintele palestinian Mahmoud Abbas în încercarea de a contracara influen­ța crescândă a organizației în teritoriile palestiniene.
A refuzat însă să recunoască demi­terea, iar Consiliul Legislativ Pales­ti­nian, în care Hamas a obținut ma­joritatea la alegerile din 25 ianuarie 2006, îi respectă autoritatea pe care și-o exercită de facto. După demiterea sa, președintele Mahmoud Abbas l-a numit pe Salam Fayyad. Această nu­mi­re a fost considerată ilegală, deoarece, potrivit legii palestiniene, președintele poate demite un prim-ministru, dar nu poate numi un altul în locul său fără acordul Consiliului Legislativ, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Fayyad.
Ismail Haniyeh este unul dintre cei mai tineri lideri ai organizației. A fost unul dintre apropiații lui Ahmad Yassin și a reprezentat Hamas de nenumărate ori la întâlnirile cu Autoritatea Pales­tiniană. În 2003 a supraviețuit unei tentative de asasinat. O dată cu for­marea în martie 2006 a unui guvern con­dus de Ismail Haniyeh, un alt membru important al organizației, Mah­mud al-Zahar, a fost numit minis­tru de externe. El este unul dintre mem­brii fondatori ai organizației, încă de la început având un rol neoficial de purtător de cuvânt al Hamas și este recunoscut ca unul dintre cei mai radicali membri ai acesteia. Mai mulți lideri au fost asasinați de-a lungul timpului de către forțele israeliene, de aceea, ca urmare a uciderii liderului fondator Ahmed Yassin în 2003 și a succesorului acestuia Abdel-Aziz Ran­ti­ssi în 2004, s-a decis păstrarea se­cre­tului asupra numelui conducă­torului organizației.
Hamas și-a atras foarte repede simpatizanți în rândul palestinienilor. Și-a extins apoi influența în sindicate, universități, organizații profesionale, dar și în politica guvernului local. Organizația Hamas este văzută de către Uniunea Europeană, Canada, Statele Unite și Israel  drept o grupare teroristă.
În afara Orientului Mijlociu, gru­pa­rea Hamas este în primul rând cunos­cută pentru atacurile cu bombă, îndrep­tate împotriva civililor și a zone­lor urbane aglomerate din Israel. Este renumită și pentru recompensele bănești generoase pe care le plătea famiilor atacatorilor sinucigași. Prici­pa­lul scop al oganizației este acela de a uni toate teritoriile israeliene și palestiniene sub o singură “umbrelă”, aceea a Statului Islamic, ceea ce ar însemna sfârșitul  Israelului.
Gruparea fundamentalistă nu recunoaște Israelul drept un stat suveran; vorbește despre o entitate sionistă, un termen comun, ostil, folo­sit în retorica politică arabă. Hamas consideră războiul arabo-israelian o luptă religioasă între Islam și Iudaism, care poate fi rezolvată doar prin distrugerea statului Israel. Pentru a-și atinge țintele, în special crearea unui stat palestinian, în locul Israelului, Hamas utilizează influența politică, dar și violența, așa cum a făcut-o în 2000, în timpul celei de-a doua Intifada, după ce Israelul a făcut presiuni asupra grupării islamice din Cisiordania. Organizația devine foarte populară printre palestinienii din Fâșia Gaza, care lansau tot mai mult acuzații de corupție la adresa formațiunii Fatah. Astfel, în  2006, palestinienii au dat câștig de cauză Partidului Islamist Hamas, în primele alegeri desfășurate după 10 ani. Gruparea Hamas a declarat atunci că luptă în continuare pentru anihilarea Israelului, afirmații care au provocat îngrijorarea comuni­tă­ții internaționale. Hamas a creat o forță  executivă ca să facă față supremației Fatah asupra forțelor de securitate ale Autorității Palestiniene. Ciocnirile dintre cele două grupări s-au intensificat în 2007, după ce Hamas a preluat controlul în Fâșia Gaza și i-a îndepărtat de la putere pe toți simpa­tizanții Fatah, partidul liderului moderat al Autorității Palestiniene, Mahmud Abbas. Guvernul format de Hamas a fost imediat boicotat finan­ciar și diplomatic de către comunitatea internațională, iar gruparea a fost trecută  pe lista organizațiilor teroriste de către Uniunea Europeană și Statele Unite.

Conflictul cu Hamas

La începutul anilor 1990, în Israel și în Teritoriile Palestiniene, seria atentatelor sângeroase părea fără sfârșit.
6 aprilie 1994 – explozia unui autobuz în orașul Afula, din nordul Israelului, provoca moartea a 8 israelieni și a atacatorului sinucigaș. Hamas revendică atentatul.
La nici o saptămână, pe 13 aprilie, un atentator sinucigaș arunca în aer un autobuz, într-o stație aglomerată din orașul Hadera; au murit cinci oameni.
Pe 19 octombrie, același an, mili­tantul Hamas Saleh Abdel-Rahim al Sowi se sinucide, dar omoară și 22 de persoane; atentatul are loc într-un autobuz care circula pe bulevar­dul Dizengoff, din centrul Tel Avivului.
Peste o lună – 11 noiembrie 1994 – un „ciclist” palestinian își detonează încărcătura explozivă la un post militar din apropierea unei colonii evreiești din Fâșia Gaza: 3 morți.
9 aprilie 1995 a fost o zi neagră pentru așezările evreiești din Fâșia Gaza: două atentate sinucigașe ale militanților Hamas ucid 8 israelieni; Yas­ser Arafat, liderul Autorității Pales­tiniene de atunci, reacționează printr-o serie de arestări în rândul militanților islamiști.
Pe 23 februarie 1996, două aten­tate puse la cale de către gruparea integristă Hamas, la Ierusalim și Ashkelon, au provocat 26 de morți și 77 de răniți iar pe 3 martie 1996, într-un atentat cu bombă asupra unui auto­buz, în centrul Ierusalimului, au murit 19 persoane, dintre care 6 erau cetățeni români. Atunci, premierul isra­e­lian, Shimon Peres, declara „război total” grupării Hamas și altor mișcări sau organizații teroriste. Era doar începutul.
În 2004, premierul Ariel Sharon și-a dezvăluit intenția de a-i evacua pe toți cei 8 mii de locuitori ai celor 21 de colonii din Fâșia Gaza, precum și alte câteva sute, din alte 4 implantări din Cisiordania. Sharon a dat de înțeles că Israelul nu mai dorea să-i mențină pe coloniști în mijlocul unui milion și jumătate de palestinieni confruntați cu sărăcia, într-o zonă cu una dintre cele mai mari densități de populație din lume. În plus, armata israeliană va pu­tea interveni în Fâșia Gaza ori de câte ori va considera că este necesar. Palestinienii din zonă vor continua să fie dependenți de apă, sistemele de canalizare, comunicațiile și electricitatea israelienilor. După 38 de ani de ocupație, retragerea din Fâșia Gaza contravine însă politicii de colonizare promovate timp de decenii de toate guvernele israeliene –atât de dreapta, cât și de stânga – în Cisior­dania și în Fâșia Gaza. Paradoxal, de-a lungul timpului, unul dintre cei mai mari susținători ai politicii de colo­ni­zare a fost însuși Ariel Sharon. Înce­pând de atunci, asasinarea premie­ru­lui Sharon și a altor personalități poli­tice și militare reprezenta o amenin­țare reală. De atunci, Ariel Sharon, acest general din linia întâi, învingător în toate războaiele Israelului, se temea în mod real. El purta permanent o ves­tă anti-glonț și era înconjurat de nume­roase gărzi de corp. Shabak-ul i-a inter­zis chiar să mai circule în public.
În august 2005, premierul Ariel Sharon își respecta promisiunea: toate coloniile prevăzute în planul său de retragere au fost evacuate. În Cisior­dania, evacuarea a vizat doar 4 dintre cele 120 de colonii construite pe acest teritoriu.
În Fâșia Gaza, operațiunea s-a încheiat în doar o saptămână, fără incidente majore, însă cu multe lacrimi și disperare. 8 mii de locuitori ai celor 21 de colonii și-au părăsit definitiv casele și, imediat, buldozerele au început operațiunile de demolare. În toamna lui 2005, însă, se reaprind scânteile: Israelul a lansat primele atacuri israeliene în Fâșia Gaza după retragere. Motivul: tiruri intense cu rachete trase de militanții islamiști asupra orașului israelian Sderot.
În iulie 2006, relațiile israeliano-palestiniene au intrat într-o nouă criză după ce un militar israelian a fost răpit de un comando palestinian. Este pentru prima dată în ultimii 12 ani când grupările extremiste din teritorii recurg la o astfel de agresiune. În timp ce comunitatea internațională încerca să detensioneze situația, primul minis­tru, Ehud Olmert, a ordonat armatei să se pregătească pentru o ofensivă de amploare în Fâșia Gaza și a dat un ultimatum palestinienilor pentru eliberarea militarului Gilad Shalit. Aceș­tia nu s-au conformat și armata israeliană a declanșat prima ope­rațiune de amploare de după retra­gerea din Fâșia Gaza. Ierusalimul a adoptat o poziție dură încă de la declanșarea crizei: cabinetul de secu­ritate condus de Ehud Olmert le-a acordat palestinienilor un termen de 48 de ore pentru eliberarea capora­lului Gilad Shalit.
În caz contrar a amenințat cu represalii, inclusiv reocuparea Fâșiei Gaza, evacuată după 38 de ani de prezență militară în regiune. Între timp, în orașul Gaza, oficialii palestinieni și câțiva membri ai serviciilor de secu­ritate egiptene au început negocieri cu gruparea armată care și-a asumat responsabilitatea răpirii. Gilad Shalit, în vârstă de 19 ani, care este și cetă­țean francez, a fost prins în timpul atacului asupra unui post militar de la frontiera cu Fâșia Gaza. Un comando format din cel puțin șapte persoane a pătruns printr-un tunel secret în zona Kerem Shalom provocând un incident care s-a soldat cu moartea a doi israelieni și a doi militanți palestinieni. Acțiunea a fost revendicată de gru­parea Brigăzile Ezzedin Al Qassam, brațul armat al mișcării Hamas, și de către Comitetele rezistenței populare și Armata Islamului, o grupare necunos­cută.
După expirarea ultimatumului im­pus de autoritățile de la Ierusalim, armata a declanșat ofensiva. Locuitorii din Gaza nu mai auziseră de nouă luni tirurile israeliene. Cel puțin cinci mii de militari au participat la operațiunea cu numele de cod “Ploaie de vară“. Forțe­le israeliene au pătruns prin sudul Fâșiei Gaza, iar aviația a distrus principalele căi de acces spre nord. Apoi, trupele și tancurile israeliene au ocupat mai multe poziții din apropierea aeroportului dezafectat. Autoritățile militare israeliene au anunțat că motivul acestei acțiuni în forță era recuperarea caporalului Gilad Shalit în viață și cât mai repede. Deși comu­nitatea internațională face apel la calm și la soluționarea crizei pe cale diplomatică, în teren distrugerile lăsate în urma atacurilor sunt importante. Un gest fără precedent al Israelului a afectat și mai mult situația: acesta a anulat statutul de rezident în Ierusalimul de Est pentru patru demnitari ai gruparii Hamas, originari din partea rasăriteană a Orașului Sfânt. După ce ei au refuzat să condamne un atentat sinucigaș produs în Israel, ministrul de interne de atunci, Roni Bar-On, i-a anunțat pe cei 4 demnitari palestinieni că, dacă în 30 de zile nu părăsesc mișcarea islamistă Hamas vor fi expulzați în teritoriile palestiniene.
 

(Continuare în numărul următor)
Publicat în : Politica externa  de la numărul 63

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: