Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Un Ro Obama pentru prezidențiale

Virginia MIRCEA

Barack ObamaCetățenii statelor mici au mereu complexul de a se compara sau a face analogie cu cetățenii statelor mari, puternice. Românii nu fac excepție. Dacă americanii au ales schimbarea, unii lideri politici  autohtoni vorbesc, deja, despre nevoia unui RO Obama la Cotroceni. De fiecare dată când sunt alegeri în România, noi avem nevoie de o schimbare. La prezidențiale, din mai ’92 încoace nici un președinte nu a reușit să obțină două mandate consecutiv. De ce? Pentru că nu a demonstrat că merită să fie reales. Majoritatea românilor au așteptat de fiecare dată alegerile cu dorința de schimbare. Schim­barea schimbării schimbărilor, cam așa decurg alegerile la noi. La ultimele alegeri prezidențiale, cum spunea regretatul Octavian Paler, “am avut de ales între două boli, între ciumă și sida”. La alegerile de anul acesta vom avea de ales probabil între sida și un handicap....

O altă caracteristică a loca­tarilor de la Cotroceni este dorința continuă de a schimba legea fundamentală a țării, Constituția. În mai puțin de douăzeci de ani românii au fost chemați de două ori la urne pentru a schimba Consti­tuția. Cele două legi fundamentale au fost create de fiecare dată după chipul și asemănarea liderului vremii, adică a lui Ion Iliescu și în varianta a doua puțin și după chipul lui Adrian Năstase, nicidecum după chipul poporului român. Acum președintele Băsescu dorește și el schimbare. Pentru a fi corecți, trebuie să spunem că excepție face Emil  Constantinescu care nu a candidat pentru un al doilea mandat consecutiv, și nici nu și-a propus cât timp s-a aflat la Cotroceni să modifice Constituția. Poate nu întâmplător domnia sa nu era liderul vreunui partid și poate de aceea, în timpul mandatului său, a putut fi președintele tuturor românilor.
Cum găsim un RO Obama pentru România atâta timp cât peisajul politic românesc nu seamănă deloc cu cel american, iar cultura politică de tip democratic lipsește cu desăvârșire (excepție fac elitele, prea puține și disparate, din păcate)? Acolo, de peste 200 de ani există o Constituție lăsată de Părinții Fondatori, și nici unui președinte nu i-a venit ideea să o schimbe. Ei și cetățenii lor au respectat-o și o respectă ca pe Biblie. Președinții americani au fost și ei jucători, dar au jucat după reguli, atât scrise, cât și nescrise. Însă, în SUA spre deosebire de România, președinții au fost și sunt aleși din rândul elitelor. Cât de bine sunt definite elitele în România? Poate se va realiza un sondaj și vom vedea că la noi această categorie este interșanjabilă cu persoane publice, VIP-uri, parlamentari, spor­tivi, oameni de afaceri etc., că elita se confundă cel mai adesea cu notorietatea. Presupunând că se va găsi un candidat din elita româ­nească, ce garanție avem că el va fi ales, atâta timp cât, după ultimele alegeri parlamentare uninominale, a ieșit la lumină mita electorală? Cei mai mulți români sunt atât de săraci că alegerile, de orice tip, pentru ei sunt mană cerească. Au asigurată fie o pungă consistentă cu alimente, fie o pereche de pantofi, fie un telefon mobil ș.a. Așadar, canditatul nostru provenit din rândul elitei românești trebuie să aibă mulți bani pentru susți­nerea campaniei la prezidențiale. Dacă PSD, PNL și alte partide mai mici vor susține un candidat co­mun, provenit din rândul elitei, în cazul acesta am putea vorbi de un RO Obama cu șanse pentru Cotroceni. Altfel, vom continua să avem un guvern de 70 la sută pentru (ne)liniștea noastră în vederea treversării „cât mai ușor a crizei”, prin scăderea veniturilor și puterii de cumpărare, scoaterea oamenilor în pensie, în șomaj, în stradă... Vom merge la urne să schimbăm Constituția în vederea unei reforme profunde, astfel încât să avem parlament unicameral ca substitut al Marii Adunări Naționale, și să ne alegem un președinte dacă se poate pe viață, pentru a avea perpetuu „procesul de la Târgoviște”.
Publicat în : Editorial  de la numărul 63

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: