Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Moștenirea Patriarhului Aleksei al II-lea

Gabriela IONIȚĂ

    Timp de aproape două decenii, figura Patriarhului Aleksei al II-lea a fost parte intrinsecă din ceea ce îndeobște numim Rusia de după destrămarea Uniunii Sovietice. A fost deschizătorul unei noi ere, reușind revigorarea Bisericii Ruse, reintegrarea ei pe agenda socială și recâștigarea influenței sale în străinătate. A fost o prezență activă în viața socială, culturală și chiar politică a Rusiei, o imagine atât de pregnantă a Bisericii pe care o păstorea, încât timpul de după Prea Fericirea Sa era greu de conceput. Poate tocmai de aceea, știrea morții sale a părut la prima citire (și nu doar mie) ușor neverosimilă.



Cu puțin timp în urmă, fusese la Munchen, în Germania într-o acțiune de misionariat. Mai mult chiar, cu o zi înainte participase la oficierea Slujbei Sfintei Liturghii alături de IPS Părinte Nicolae, Mitropolitul Mesoghiei (Grecia), aflat în vizită la Moscova. Astfel că anunțul privind Adormirea sa întru Domnul a inițiat un șir întreg de speculații în presă (despre un posibil accident rutier sau despre o mai veche maladie cardiacă ascunsă cu grijă publicului larg). Cum la fel de repede au reapărut în discuție diverse acuzații sau insinuări controversate care au planat de-a lungul timpului asupra Patriarhului Aleksei al II-lea. A fost regretatul Patriarh al Moscovei și al Întregii Rusii agent KGB? Posibil. În fond toate țările din blocul comunist european au avut înalte fețe bisericești care au colaborat cu organele de represiune ale vremii, în credința că e de datoria lor să o facă pentru a salva ceva din ființa Bisericii. E de datoria istoricilor să decidă acest lucru și în ce măsură aceasta a avut un impact pozitiv sau negativ. Reluarea acestei discuții la catafalcul înaltului prelat n-a făcut decât să demonstreze încă o dată că am devenit lipsiți de cel mai elementar și tradițional bun simț care ne spune că în astfel de momente "despre morți, numai de bine".
Cred că mai importante decât detaliile privind moartea sa sunt urmările ce decurg de aici. Adormirea întru Domnul a Capului Bisericii Ortodoxe Ruse, Aleksei al II-lea, este sfârșitul unei ere și tocmai de aceea un moment propice de reflecție asupra a ceea ce s-a întâmplat în Rusia post-sovietică, o dată cu venirea sa la conducerea Bisericii Ruse în 1990. În multe moduri, destinul său și al Rusiei se împletesc organic, am putea spune.
Anii 1990 au însemnat pentru Rusia un timp al speranțelor și al temerilor anxioase. Căderea comunismului a adus un suflu de libertate, dar și terifianta cădere economică. A fost un timp al luptei acerbe între ideile noi și mentalitățile vechi. Biserica Ortodoxă Rusă, vlăguită de opresiunea din perioada sovietică, aproape redusă la tăcere, a încercat sub îndrumarea Patriarhului Aleksei al II-lea să-și regăsească un loc și un scop ale sale. De numele său se leagă și restaurarea Catedralei Hristos Mântuitorul de la Moscova, căreia i-a redat întreaga sa măreție. Iar, probabil, cea mai importantă reușită a sa a fost reunirea istorică a Bisericii sale cu Biserica Ortodoxă Rusă din străinătate, la 17 mai 2007, punând asftel capăt schismei de 80 de ani care datează de la revoluția bolșevică din 1917. Astfel, Biserica s-a conturat într-o instituție-cheie a Federației Ruse, iar valorile religioase au revenit în viața publică, dar nu fără controverse.
Patriarhul Aleksei a fost un conservator, un susținător aprig al dogmaticii de sorginte veche a Bisericii, și nu de puține ori a fost acuzat că a pierdut pasul cu vremurile noi. Într-o vreme în care s-a vorbit tot mai intens despre unitatea regilioasă, în care toate religiile și instituțiile aferente din întreaga lume și-au îmbunătățit simțitor relațiile cu Vaticanul (mai ales în timpul Papei Ioan Paul al II-lea), Biserica Rusă a continuat sub oblăduirea sa să aibă o atitudine rezervată, ba chiar să bată un vânt de îngheț atunci când Patriarhul Aleksei al II-lea a acuzat Biserica Catolică de prozelitism pe teritoriul Rusiei. Lucrurile par să se fi îmbunătățit după înscăunarea Papei Benedict al XVI-lea, însă la un nivel minor prin comparație cu bisericile ortodoxe surori din Europa. Naționalismul său a fost considerat uneori ca fiind tributar unei mentalități nostalgic imperiale. Pentru Patriarhul Aleksei ortodoxismul însemna parte din esența Rusiei. Multe culte s-au plâns de-a lungul ultimilor 18 ani că li s-a îngrădit dreptul la liberă asociere și exprimare, aspect menționat și de Rapoartele Departamentului de Stat american privind libertatea religioasă.
Nici relațiile cu Biserica Ortodoxă Română nu au fost tocmai fericite. Patriarhul Rusiei, Aleksei al II-lea, a calificat acțiunile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române care a decis în octombrie 2007 reactivarea a trei eparhii pe teritoriul Republicii Moldova, drept „anticanonice“, „imixtiuni pe teritoriul unei biserici ortodoxe autocefale“, după cum se arăta la vremea respectivă într-un comunicat al Președinției Moldovei. De altfel se știe că, dincolo de declarațiile diplomatice oficiale, Patriarhul BOR, Prea Fericitul Părinte Daniel, nu s-a aflat niciodată în grațiile Patriarhului rus, probabil datorită viziunii sale reformatoare privind deschiderea și modernizarea bisericii în concordanță cu cerințele noului mileniu.
Ce se va schimba o dată cu venirea unui nou Patriarh la Moscova în relațiile cu Bisericile surori? Se va schimba ceva în optica Bisericii Ruse privind politicile sale chiar la ea acasă? Patriarhul Aleksei al II-lea a readus biserica alături de conducerea țării după 70 de ani de ateism, a vegheat la conservarea și dezvoltarea ei ca partener egal al statului. Mai mult, după cum bine se știe, Biserica Rusă are partea sa privind susținerea politicii Kremlinului atât în vastele teritorii ale Federației Ruse, cât și în străinătate. Să ne amintim că regretatul Patriarh Aleksei al II-lea, prieten al premierului Vladimir Putin, a declarat la întronarea președintelui Medvedev că tandemul Putin-Medvedev e “o binecuvântare pentru Rusia”. Sau că, în ultimul său interviu dat canalului TV Vesti, cu blândețe a înfierat politica “criminală” a lui Saaka?vili, în urma conflictului din Osetia de Sud, considerând corectă intervenția în forță a trupelor rusești. Dar chiar dacă numărul bisericilor a crescut simțitor în Federația Rusă, nu același lucru s-a întâmplat cu numărul enoriașilor, semn că politicile sale conservatoare și asocierea cu politica nu prea au fost pe placul rușilor de rând. Potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor și libertății religioase, din cele 142 de milioane de persoane (cât este în prezent populația Rusiei), numărul creștinilor ortodocși este de 100 de milioane, însă numai o parte destul de mică din aceștia participă curent la activitățile cu caracter religios.
Despre candidații favoriți la funcția de Patriarh al Rusiei, respectiv mitropolitul Kiril, "ministru de externe" al Patriarhiei și interimar la conducerea ROC (Russian Orthodox Curch), Mefody, mitropolit de Vorone? și Lipe?k, Klement, mitropolitul de Kaluga și Borovsk, se știu deocamdată destul de puține. Mitropolitul Kiril este considerat a fi opusul celorlalți doi. Mass-media rusă vorbește de calități excepționale, un gânditor modern, o minte deschisă și lipsită de prejudecăți. Mai mult, încercările Bisericii Ruse de a crea propriile afaceri prin care să se autofinanțeze, după modelul occidental, sunt legate de numele său. La acestea se adaugă un portofoliu impresionant de relații în plan extern. Mitropolitul Mefody este curatorul principalelor proiecte ale Patriarhiei Ruse și este recunoscut pentru relațiile sale apropiate cu Kremlinul. Mitropolitul Klement este în prezent managerul proprietăților Patriarhiei Ruse și membru al Camerei Publice. Care va fi cel mai în măsură să ducă mai departe moștenirea lăsată de Patriarhul Aleksei? În ce măsură vom asista la o schimbare de viziune sau la continuarea celei existente? Greu de precizat în acest moment. Mai mult, surse din interiorul Bisericii Ruse au declarat că nu este exclus să apară și alte nume pe lista amintită mai sus. Conform Cartei Patriarhiei Moscovei, Sinodul Bisericii Ruse are la dispoziție 6 luni pentru alegerea noului Patriarh.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 62

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: