Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Vilhelm Konnander: "Efortul Rusiei pentru recunoașterea ca egală în afacerile internaționale este, în opinia mea, cel mai mare defect al politicii de la Moscova"

Gabriela IONIȚĂ

Despre politica Rusiei, democrația suverană și strategia premierului Putin, în dialog cu expertul în relații internaționale și strategii de securitate, Vilhelm Konnander



Una din prioritățile declarate ale tandemului Putin – Medvedev este cea de face din Rusia o puternică putere financiară regională, precum și un important centru financiar la nivel mondial. Astfel că în timp ce presa și analiștii occidentali susțin că economia Rusiei este în pragul colapsului, Moscova pare că încearcă să demonstreze contrariul cu orice preț (mă refer la împrumutul acordat Islandei, Fondului Monetar Internațional, acordarea de fonduri pentru desfășurarea activității APEC). Mai mult, premierul Putin a declarat că strategia de dezvoltare a țării până în 2020 nu va suferi modificări majore, chiar și în contextul actualei crize economico-financiare mondiale. Până unde vorbim de adevăr și de unde începe „mistificarea” – atât din partea analiștilor occidentali cât și a autorităților de la Moscova ?    
Există în mod frecvent o tendință a analiștilor din vest către scenariile de tip „katastroika” atunci când vorbesc despre Rusia. Se spune că Moscova și-a săpat propria groapa. Totuși, în ciuda crizelor regulate, țara aceasta pare a avea o extraordinară capacitate de a ieși din încurcături. Pentru motive aparent întemeiate, mulți analiști se tem acum de dezechilibrele macroeconomice cauzate în primul rând de o scădere a prețului petrolului pe piețele internaționale, model suficient de a reitera trecutul: 1986, 1994 și 1998. În istoria recentă, crizele economiei ruse tind să coincidă cu o scădere a cererii de petrol și a prețului acestui. Astfel că, pornind de la această unică premisă este ușor să ajungem la concluzia că Rusia este din nou în pragul colapsului financiar.
Însă, ceea ce este diferit de această dată sunt rezervele financiare mari acumulate de  Moscova, de lungul unor ani buni. Utilizând o analogie cu evenimentele biblice, marea întrebare este în ce măsură Rusia, după șapte ani buni, este pregătită acum, pentru șapte ani răi. Nu există răspunsuri bune și certe, dar observând finanțările oferite de statul rus în acest timp de criză se poate constata că situația țării e mai bună decât în cazul anterior când Rusia s-a confruntat cu o astfel de mare provocare.
Cât despre strategia până în 2020, putem opina că reforma este întotdeauna dificilă, în momente de criză. Politica, în special în Rusia, este un instrument atât pentru acțiunile de stat, cât și pentru servirea intereselor elitelor politico-ecomonice. Despre aceste două obiective putem vorbi în cazul strategiei 2020 – obiective de altfel identice și în cazul strategiei Putin. Importanța politicii Rusiei până în 2020 nu poate fi subestimată. Este, pe de o parte, o stategie pentru dezvoltare economică și diversificare, atunci când factorii macro-economici trebuie luați în considerare neapărat, și pe de altă parte o formulă vitală pentru păstrarea intereselor elitei. În principiu, strategia 2020 este un proiect ce vrea anticiparea problemelor, dar și asigurarea coeziunii elitei și o redistribuire continuă a bogăției. Fără o finanțare continuă a reformelor ce vizează interesele elitei, stabilitatea economică și politică sunt în pericol. Când Gleb Pavlovsky, eminența cenușie a politicilor Rusiei, se întreabă dacă planul 2020 va supraviețui, majoritatea analiștilor ar trebuie să privească cu multă atenție, datorită importanței fundamentale a acestui plan, indiferent de cum se numește el. Acest tip de politică a adus tandemul Putin - Medvedev la putere, iar dacă acesta va cădea, repercursiunile se vor simți pentru un timp îndelungat.
În ceea ce privește mișcările Moscovei pe piața internațională financiară, chestiunile politice și economice sunt legate între ele. Putem observa că nu sunt multe elemente specifice Rusiei în această privință, obiectivul fiind investirea rezervelor statului și diversificarea riscurilor investițiilor.
În consecință, a spune că economia rusă este în colaps nu are nici o valoare fără analiza faptelor și a consecințelor potențiale pe care o criză le are asupra politicii și societății, în general. Fără această analiză, problema legată de colaps sau putere este fără importanță.

Sigur ați auzit de multe ori: Gazprom este o armă pentru șantajat Occidentul, sau un instrument pentru a umple buzunarele birocraților de la Kremlin. Care este părerea dumneavoastră? Chiar dacă niciodată rostit, statutul Rusiei, în prezent, este cel de tolerată, din cauza dependenței Europei de resursele sale de energie. Acceptarea ca un partener egal a Rusiei ar schimba ceva ? Gazprom ar fi o armă mai puțin de temut?
În opinia mea, este o problemă clasică de utilizare duală a economicului și politicului. Dacă Gazpromul, din motive pur economice, acționează împotriva clienților străini care nu-și plătesc datoriile, ar fi păcat să nu fie exploatată și frica de a închide resursele de energie. Cred că ar trebui să fie clar pentru toți că interesele economice primează în fața celor politice, deși acestea din urmă sunt prezentate și receptate atât ca o sursă cât și ca o consecință a primelor. Cum zicea Bill Clinton la un moment dat: „este economie, proștilor!”

Lucrările Summitului G 20 au conturat o discrepanță vizibilă (privind soluțiile de criză) între punctele de vedere ale SUA și cele ale Europei (susținută și de Rusia, în urma Summitului de la Nisa). Evident, admițând că administrația Bush încearcă o minimizare a greșelilor sale prin susținerea acestor puncte de vedere, credeți că va exista o reconciliere după instalarea președintelui Obama la Casa Albă ?
Speranțele privind un nou Bretton Woods au fost exagerate după întâlnirea de la Nisa. Nu s-au atins rezultate deosebite deoarece vorbim doar despre o primă parte a unui proces politic aflat în desfășurare; de asemenea, ar fi prea mult să spunem că există o ruptură în felul cum este tratată criza în Europa și SUA. Însă așteptările nerealiste puse lângă rezultate, ar putea crea dezamăgire. Cât despre Rusia, ar fi greșit să nu acționeze în interes propriu, chiar dacă presupune exploatarea unor divergențe  pe axa transatlantică.
Referitor la tensiunile dintre Casa Albă și Kremlin, președintele ales Barack Obama s-a arătat interesat de reluarea unui dialog mai stâns cu Rusia. Aceasta presupune o schimbare în politica externă a Americii, realismul fiind înlocuit cu o gândire mai idealistă. Totuși, un discurs centrat mai mult pe valori ar putea să nu intereseze Moscova, pentru că ar crea mai multe complicații decât simplitatea realismului. O asemenea abordare ar putea fi mai puțin atractivă pentru Rusia, decât situația curentă, întrucât se vrea evitarea unui nou proces Helsinki sau a revoluțiilor. În Rusia, realismul e la putere, și reconcilierea este o problemă de politică simbolică, atât timp cât valorile reale – politice sau economice nu sunt înlocuite.   

În același context, putem opina că această criză are și o parte bună constituind o premisă ca Rusia și Uniunea Europeană să vorbească aceeași limbă ? Sau avem de a face doar cu o solidaritate temporară care va fi uitată imediat ce vor reveni în discuție strategiile de securitate, dependența energetică de resursele rusești, aderarea Ucrainei și Georgiei la NATO ?
Politica internațională nu presupune prea multă solidaritate. Relaționarea pentru rezolvarea crizei globale trebuie făcută deoarece însuși sistemul este pus în pericol. Când pericolul va fi trecut, relațiile se vor întoarce la normal. Din acest punct de vedere, Uniunea Europeană este divizată și Rusia continuă să exploateze situația în avantajul propriu. Ca să fiu sincer, ar fi o prostie din partea Moscovei să nu procedeze așa. Ca urmare, ne-am putea aștepta la continuarea unui forum-shopping rusesc, cu interese avansate în foruri după foruri, organizații după organizații, și nu în ultimpul rând în rândul membrilor NATO  vizați pentru o expansiune viitoare a organizației. E nevoie de un nou Gorbaciov pentru a schimba asta și oricum acesta e ultimul lucru pe care și-l dorește Rusia acum. Cred că diferențele vor exista în continuare, și interesele statului rus și al elitei acestuia vor fi diferite și pe mai departe de cele vestice, chiar până la păreri antagonice în anumite zone. După cum ilustrează și cazul Georgia, dificultatea momentului este atingerea acelui punct maxim divergent, atât pentru politicienii ruși cât și pentru analiștii vestici. Cel mai mare risc al momentului este că lucrurile pot scăpa de sub control fără ca actorii participanți să realizeze severitatea unei situații specifice sau a unei sume de factori.

Ați colaborat cu Agenția Suedeză de Cercetare în domeniul apărării (FOI), la realizarea uneia din primele analize cuprinzătoare privind războiul din Georgia, analiză prezentată recent la un seminar de presă de la Stockholm. Ce concluzii pot fi trase în principal din analiza conflictului ruso-georgian?
Referitor la aspectele legale ale conflictului ruso-georgian, consider că este corect să se facă o analogie între Kosovo și regiunile secesioniste din Georgia. Totuși, în comparație cu Kosovo, proporțiile acestui conflict sunt greu de justificat chiar și de către Rusia. Motivarea unei intervenții ca fiind răspunsul la un genocid nu e o metodă potrivită dacă se transformă în altceva, în special dacă metodele de răspuns ale Rusiei sunt disproporționate. Miezul conflictului din Georgia și anticiparea comportamentului potențial al Rusiei ține de a vedea în ce măsură aceasta înseamnă aplicarea unei democrații suverane – ideologie a partidului  de guvernământ Rusia Unită – vizând politica externă. În acest caz, atât țările vecine cât și cele vestice probabil își vor reconsidera opinia în ceea ce privește modul Rusiei de a-și urmări scopurile în politica mondială. După cum văd eu lucrurile, aceasta este o chestiune pe care analiștii vestici ar trebui să o trateze cu mai multă atenție.

Sunteți un foarte bun cunoscător al realităților din țările ex-sovietice. Având în vedere lupta acerbă pentru controlul resurselor de combustibili energetici care se desfășoară în acest spațiu, cât din dorința Rusiei de a fi recunoscută aici ca putere regională de necontestat este îndreptățită și cât reprezintă un derapaj de la legile internaționale(după cum s-a tot sugerat de către Occident, în diferite ocazii) ?
Dorința și efortul Rusiei de a fi recunoscută ca egală în relațiile internaționale este, după părerea mea, cel mai mare defect al politicii Moscovei. Totuși istoria - începând cu secolul al XV-lea și cu relațiile între Ivan al III-lea și Împăratul de Habsburg, Frederick al III-lea - e prea veche pentru a se mai schimba. Cui folosește această luptă pentru influență dacă acest lucru consumă resursele Rusiei și în cadrul acestui proces vecinii Moscovei îi devin ostili?Întrebarea de bază pentru Kremlin ar trebui să fie cum să se folosească influența deja existentă și nu posesia acesteia per se. Orice droit de regard trebuie privit din punctul de vedere al felului în care se utilizează interesele Rusiei și nu cum se obțin acestea. Orice altceva e doar pierdere de vreme și resurse, ceea ce doar foarte puține puteri își pot permite pe termen lung. Deci ar trebui să se facă în mod clar diferența între Rusia ca putere mondială sau zonală în mod natural și pretențiile nefolositoare la un statut de «mare putere». Rigiditatea impusă de o denumire de genul «mare putere» este doar un blestem pentru Rusia.

Pornind de la aceste "lecții", care ar fi modul de soluționare al celorlalte conflicte înghețate din spațiul ex-sovietic (Transnistria, Nagorno-Karabah etc.)?
Am dificultăți mari în a vedea de ce Rusia ar avea vreun interes de rezolvare al vreunui conflict înghețat pe teritoriul post-sovietic. Moscova nu ar avea nimic de câștigat de aici. Dacă o anumită stare de lucruri funcționează, nu există nici un motiv să fie schimbată pe baza unei benevolențe obscure determinată de sistemul internațional sau de nevoia de a încheia un conflict. Totuși, pentru cazurile în care există un câștig politic sau economic din rezolvarea unui conflict, diplomații din Piața Smolensk se vor plia pe orice soluție care vine în interesul conducătorilor lor. Având în vedere, însă, că nu se întrevăd  beneficii determinate de rezolvări pașnice, nu e de așteptat ca Moscova să lucreze pentru soluționarea conflictelor înghețate din spațiul ex-sovietic.


Vilhelm Konnander este expert pentru Rusia și Europa de Est, cu accent pe relațiile internaționale și strategii de securitate. A fost Președinte al Societății Suedeze pentru Studii privind Rusia, Europa Centrală și de Est și Asia Centrală – Filiala națională a organizației analiștilor regionali. Konnander în prezent funcționează ca și consultant pentru diverse companii, autorități și organizații.
Publicat în : Interviu  de la numărul 62

Comentarii

Comentariul nr.1 - gicu dan a spus în 16.12.2008 12:10:00:
Suntem în interiorul unei Crize fundamentale de Sistem.Acesta este Marele Adevar pe care Politicienii, Diplomații și Tehnocrații guvernelor Terrei îl ocolesc cu maximă precauție.Această Criză de Sistem se află deja în faza disoluției accelerate, fapt pentru care orice încercare de redresareLocală la nivel statal sau Global statală fără excepție, reprezintă ultimele eforturi de ieșire dintr-o agonie incontrolabilă. Societatea Comunistă și Capitalistă ca două sisteme experimentale paralele pe spinarea celor mulți, reprezintă deja epoca de piatră a Noii Civilizații spre care Omenirea se îndreaptă, fapt pentru care Pionierii Noii Civilizații urmăresc în tăcere zbaterile inevitabile cât și colapsul Vechii Civilizații a pretinsei Democrații exportate pe Terra de Occidentul avansat tehnologic.RUSIA ,ca de altfel și țările avansate tehnologic ce încă mai au potențial dominator pe scena geopolitică,financiară și economică, se va prăbuși sub greutatea loviturilor efectului de bumerang pe care tot ei l-au aruncat în lume.Va fi greu pentru mulți,dar asta este tranziția spre Noua Civilizație Terestră și nimeni nu o poate opri. Felicitări pentru articol stimată Gabriela Ioniță și vă rugăm să urmăriți în redactarea articolelor dumneavoastră viitoare, prezentarea Crizei de Sistem pe care Rusia în tandem cu falsele democrații Occidentale le tranzitează spre disoluția finală și colapsul sistemului social actual.
Gicu Dan-Sintana de Arad.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: