Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Limbi pe cale de dispariție

Victor MAIER

Majoritatea limbilor vorbite pe glob, până la 90 la sută dintre ele, ar putea dispărea până la sfârșitul acestui secol și au loc dezbateri despre ce este de făcut: susținătorii conservării limbilor aduc o serie de argumente, între care acela că “performațele academice ale copiilor multilingvi sunt mult mai mari”, însă autoritățile consideră că educarea copiilor într-o limbă dominantă, de exemplu engleza, mandarina sau spaniola, este mai practică decât învățământul într-o limbă regională. Majoritatea tehnologiior folosite de tinerele generații se bazează pe folosirea unei limbi dominante. Dar tot tehnologia ar putea oferi un remediu. Internetul împreună cu o cultură pop care încurajează folosirea mai multor limbi pot oferi un mediu accesibil pentru conservarea și învățarea limbilor.



Imaginați-vă cât de singură trebuie să se fi simțit Marie Smith înainte să moară, în 2008, în Alaska sa natală, la vârsta de 89 de ani. Era ultimul vorbitor nativ al limbii poporului Eyak. Sau imaginați-vi-l pe Mandrell, care a murit în 1974: era ultimul vorbitor nativ al limbii manx, asemănătoare limbii irlandeze sau galezei scoțiene. Ambii au avut mângâierea de a fi fost înconjurați, o parte din timp, de entuziaști care știau că ceva valoros era pe cale să dispară și au încercat să înregistreze și să învețe tot ce puteau dintr-o limbă pe cale de dispariție. În colțuri îndepărtate ale lumii, alți zeci de oameni sunt pe punctul de a duce cu ei în mormânt un sistem de comunicare ce nu va fi niciodată înregistrat sau reconstruit.
Contează? O mulțime de limbi – între care akadiana, etrusca, tangut și chibcha – s-au dus pe apa sâmbetei, fără ca posteritatea să aibă de suferit. E cazul să avem insomnii pentru faptul că multe limbi – de la manciuriana vorbită în China la hua (Botswana) și gwich’in (Alaska) – sunt în pericol de a le împărtăși soarta?
Față de grupurile de lobby pentru salvarea animalelor sau a copacilor, organizațiile care luptă pentru conservarea limbilor sunt ele însele o specie rară. Dar ele încearcă să reducă și să mediatizeze o accelerare alarmantă a ritmului în care pier limbile. Din aproape 6.900 de limbi vorbite în lume în prezent, între 50% și 90% ar putea să nu mai existe până la sfârșitul acestui secol. În Africa, cel puțin 300 de limbi sunt în pericol pe termen scurt, iar alte 200 au dispărut recent sau sunt pe punctul de a muri. Aproape 145 de limbi sunt amenințate în Asia de Est și Sud-Est.
Unele limbi, chiar solide, sunt vizibil amenințate de o putere politică pornită să impună o limbă majoritară. Un tânăr din orice parte a fostei Uniuni Sovietice realiza repede că, orice limbă ar fi vorbit acasă, cheia succesului era stăpânirea limbii ruse; cetățenii Chinei, inclusiv tibetanii, s-au confruntat cu presiuni similare de impunere a limbii mandarine, principalul dialect chinezesc.
Nici engleza nu a ajuns la actualul statut global fără o tactică nemiloasă. În trecut, americanii, canadienii și australienii luau copiii băștinașilor de lângă familii și îi creșteau în internate unde se vorbea exclusiv engleza. În toate colțurile insulelor britanice în care se vorbea celta, localnicii își amintesc cu durere de copii pedepsiți pentru că nu vorbeau limba care trebuie.
Dar în era comunicării în masă, amenințările la adresa diversității lingvistice sunt mai puțin drastice și mai spontane. Părinții nu mai vorbesc limbi tradiționale, considerând că va fi mai bine pentru copiii lor dacă vor crește într-o limbă dominantă (ca swahili în Africa de Est) sau una globală (ca engleza, mandarina sau spaniola). Și, chiar când părinții se străduiesc să mențină vie vechea limbă, eforturile lor pot fi compromise de filme și jocurile pe computer.
Rezultatul este o listă tot mai lungă de limbi vorbite doar de bătrâni. O carte publicată de Peter Austin, un lingvist australian, prezintă câteva exemple: njerep, una din cele 31 de limbi pe cale de dispariție din Camerun, se pare că mai are doar patru vorbitori, toți peste 60 de ani. Văile Munților Caucaz erau cândva un paradis al lingviștilor în căutarea unei sintaxe neobișnuite, dar ubykh, una din limbile cele mai uimitoare din regiune, s-a stins oficial în 1992.
Efortul de a menține limbile vii poate duce la dispute aprinse, mai ales când există fonduri limitate pentru educație și comunicări oficiale. Atât în America, cât și în Marea Britanie, unii consideră că, indiferent ce limbă vorbesc oamenii acasă, prioritatea trebuie să fie stăpânirea limbii engleze de copii.
Dar susținătorii diversității lingvistice au și ei argumente puternice. Potrivit lui Nicholas Ostler, teoreticianul care conduce Fundația pentru Limbi pe Cale de Dispariție, o asociație non-profit cu sediul în Anglia, copiii multilingvi au performanțe academice mai bune decât cei monolingvi. El respinge ideea că o limbă comună contribuie la evitarea războiului: gândiți-vă la Rwanda, Bosnia și Vietnam.
Scriitorul canadian Mark Abler spune că protecția unei specii pe cale de dispariție este strâns legată de conservarea limbilor.
Mulțumită electronicii, salvatorii limbilor au instrumente mai bune ca niciodată; cuvintele și sunetele pot fi ușor postate pe internet. Și tehnicile educaționale se îmbunătățesc. În Noua Zeelandă, vorbitorii de maori au format “cercuri de limbă” în care bunicii îi învață pe preșcolari limba veche. Limba kamilaroi din Australia, și ea pe moarte, s-a revigorat prin cântece pop gustate de adolescenți. Dar indiferent de strategiile sau tehnologia folosite, singurul test al viabilității unei limbi este viața de zi cu zi. “Singurul mod de a salva o limbă este vorbind-o”, afirmă Austin. “Oamenii trebuie să vorbească între ei.”

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 62

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: