Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Abuzurile puterii de la Casa Albă

Claudia CRISTESCU

Noiembrie 2008 a fost o dată importantă în calendarul politic american, marcând schimbarea administrației  de la Casa Albă și preluarea puterii de către Democrații lui Barack Obama. Ceea ce a echivalat inclusiv cu ieșirea la iveală a abuzurilor neoconservatorilor lui George.W.Bush care, folosindu-se de teama indusă americanilor de momentul “11 septembrie”, a încălcat în mod constant spiritul și litera Constituției, sporind în mod exagerat puterea serviciilor de informații de a spiona convorbirile telefonice private, datele financiare sau medicale ale americanilor și de a percheziționa apartamentele cetățenilor de rând, fără a beneficia de un mandat emis de un judecător. Ca răspuns la abuzurile puterii politice de la Casa Albă, organizația neguvernamentală ACLU a intentat o serie de procese împotriva programului de interceptări ilegale operate de NSA și ordonate de administrația Bush. “Atacurile de la 11 septembrie 2001 au schimbat multe lucruri în America, însă ceea ce ne definește pe noi ca popor și ca democrație sunt libertățile civile și viața privată, nicidecum frica”, argumenta Anthony Romero, directorul ACLU.
La o radiografiere a ultimilor șapte ani ce s-au scurs de la atacarea turnurilor gemene, ies la iveală erorile în materie de siguranță națională comise de regimul Bush, precum și un lung șir de abuzuri ale puterii de la Casa Albă: dincolo de mult mediatizata torturare a prizonierilor musulmani la Abu Ghraib, respectiv Guantánamo, și privarea acestora de dreptul la un proces echitabil, administrația Bush și-a dat avalul la operațiuni precum interceptarea convorbirilor cetățenilor americani, fără a beneficia de un mandat judecătoresc sau de aprobarea Congresului, respectiv spionarea jurnaliștilor care au făcut dezvăluiri privind programele ilegale secretizate de administrația de la Casa Albă și a ONGurilor care au militat pentru respectarea libertăților civile și a vieții private.  



Topul abuzurilor

1. Interceptarea ilegală a convorbirilor telefonice — în decembrie 2005, ziarul New York Times publica știrea că Agenția Națională de Securitate (NSA) intercepta convorbirile americanilor fără a beneficia de un mandat judecătoresc, violând astfel prevederile legale federale și cele constituționale. Mai mult, prin decizie prezidențială, Agenția primise acces direct la infrastructura de telecomunicații prin intermediul celor mai mari companii americane de comunicații și începuse să recurgă la sisteme de data mining în scopul monitorizării și violării datelor personale ale milioane de cetățeni americani. În august 2006, urmare procesului intentat de ACLU, un judecător federal din Detroit a catalogat programul Agenției Naționale de Securitate drept neconstituțional și ilegal.
2. Încarcerarea ilegală și torturarea musulmanilor — În perioada post 9/11, autoritățile guvernamentale americane au răpit, deținut și torturat ilegal numeroși prizonieri, majoritatea musulmani, arogându-și dreptul de a cataloga pe oricine drept “combatant al inamicului”, fără obligația de a le acorda dreptul la un proces echitabil. Începând din 2002, așa-zișii combatanți ai inamicului au fost încarcerați fie la Guantánamo, fie la Abu Ghraib, fără posibilitatea reprezentanților Crucii Roșii de a avea acces în aceste închisori de maximă securitate și nesupuse vreunei legi. Investigațiile ulterioare realizate în aceste centre de detenție au relevat încălcări flagrante ale drepturilor omului și ale legislației internaționale, precum Convenția de la Geneva privind tratamentul prizonierilor de război.
Autoritățile americane au recurs inclusiv la practica răpirilor de persoane, transferate apoi în alte state acolo unde sunt supuse torturii și abuzurilor. De menționat în acest sens este scandalul închisorilor CIA din Europa de Est, unde Agenția Centrală de Informații ar desfășura operațiuni contrare prevederilor legale internaționale.
3. Generarea așa-numitei “Surveillance Society” (societate monitorizată) — Societatea americană trece poate prin cel mai mare atac la adresa vieții private a americanului de rând, prin extinderea practicii de colectare a datelor personale.
4. Reautorizarea “Patriot Act” — Câteva dintre prevederile Patriot Act cu privire la practica supravegherilor, prevăzute să expire la sfârșitul anului 2005 tocmai datorită criticilor aspre formulate de o serie de congresmani precum și unor rezoluții federale privind neconstituționalitatea lor, au fost reconfirmate de Congres, fără vreo modificare. 
5. Secretomania promovată la nivelul administrației prezidențiale — Administrația Bush a fost una dintre cele mai puțin transparente din întreaga istorie politică a Statelor Unite. Legii privind accesul la informație (Freedom of Information Act FOIA) i-a fost diminuată forța, în primul rând prin clasificarea și supraclasificarea documentelor care atestă, de fapt, caracterul intruziv și neconstituțional al tipului de politică promovat de administrația Bush. Nu doar că a fost blocată orice tentativă de investigare a programului de interceptare ilegală derulat de NSA, ci chiar au fost trimiși în judecată jurnaliști – în baza Legii spionajului (Espionage Act) din 1917 – în încercarea de a intimida presa să mai realizeze anchete jurnalistice pe marginea operațiunilor și programelor de interceptare ilegală ale comunității informative americane.
6. “Real ID Act” — Adoptată în 2005, legea “Real ID Act” (în traducere, “legea privind identitatea reală”), pune bazele unui sistem de carduri de identitate unice la nivel național, ceea ce va face practic imposibil persoanelor suspicionate de activități teroriste să capete azil pe teritoriul SUA. Potrivit legii, fiecare stat va trebui să standardizeze permisele de conducere și să transfere apoi informațiile într-o bază de date de unde vor fi redirecționate către autoritățile federale, statale și locale.
7. Întocmirea listelor cu persoanele cărora le este interzis să circule cu avionul — Așa-numita “no fly list” a fost gândită în scopul de a un pierde urma acelor persoane cărora autoritățile le-au interzis să călătorească cu avionul deoarece au fost etichetate drept riscuri la apresa securității. După 9/11, numărul acestor liste de urmărire s-a înmulțit, dar și criteriile de înscriere pe respectiva listă au devenit ambigue și tendențioase. Cert este că, la ora actuală, listele de “interzis la zbor” reunesc un număr de 50.000 de persoane.
8. Spionajul politic — Agențiile guvernamentale, inclusiv FBI și Departamentul Apărării, au derulat vaste operațiuni de spionare a americanilor. Prin intermediul Legii accesului la informații (FOIA), ACLU a aflat că FBI a monitorizat intens grupurile pacifiste (precum Quakers, Greenpeace sau Arab American Anti-Defamation Committee) care militau împotriva intervenției americane în Irak sau Afganistan.
9. Abuzarea statutului de “martor material”— În zilele și săptămânile ce au urmat lui 11 septembrie, autoritățile americane au arestat multe persoane, majoritatea musulmani cu cetățenie americană, în baza unei tehnici judiciare federale ce permite arestarea și încarcerarea preventivă a “martorilor materiali” sau a celor care ar putea deține informații valoroase despre o infracțiune, crimă, delict.  Mulți dintre cei care au fost reținuți ca martori materiali nici măcar nu aveau această calitate, motiv pentru care nu li s-a luat vreo declarație; în schimb, au fost ținuți în spatele gratiilor 6 luni sau chiar un an.
10. Atacuri la adresa libertății academice — Administrația Bush s-a folosit de una din prevederile Patriot Act pentru a-și justifica demersul de cenzurare a acelor intelectuali care critică politica practicată de Casa Albă. După 11 septembrie, autoritățile americane au recurs la excluziunea ideologică și cenzurarea articolelor științifice cu tentă anti-neoconservatoare.

Cincinalul interceptărilor ilegale

La șapte ani după atacurile teroriste de la 11 septembrie, sentimentul și nivelul real de siguranță al cetățenilor americani rămân incerte; un lucru este, în schimb, sigur: americanii sunt monitorizați de puterea politică de la Washington într-o manieră inimaginabilă anterior atacării turnurilor gemene de la World Trade Center și clădirii Pentagonului. Invocând necesitatea prevenirii altor atentate teroriste, autoritățile au dat mână liberă serviciilor de informații în operațiunea de interceptare a telefoanelor și mailurilor cetățenilor americani. În total dispreț față de prevederile constituționale, au fost duse la extrem: monitorizarea traficului de pe Internet și a email-urilor, supravegherea persoanelor și locațiilor, accesarea clandestină a tranzacțiilor și conturilor bancare, pătrunderea ilegală în apartamentele personale și copierea informației electronice din memoria calculatoarelor personale – totul în căutarea unor indicii de potențială activitate teroristă.                                             Sub protecția anonimatului, o serie de foști sau actuali oficiali americani precum și experți în domeniul informativa au recunoscut că mare parte din operațiunile și programele de supraveghere internă – extrem de intruzive la adresa vieții private – nici măcar nu beneficiază de aprobarea Congresului din simplul motiv că au fost secretizate atât față de puterea legislativă, cât și față de autoritățile judiciare. Presa a fost cea care a scos la iveală două dintre programele ascunse de ochii lumii de administrația Bush; este vorba de interceptarea ilegală (fără mandat) de către NSA a apelurilor telefonice și email-urilor suspecte în interiorul sau în afara Statelor Unite, respectiv de monitorizarea transferurilor bancare internaționale de către CIA și Departamentul Trezoreriei Statului. Organizațiile nonguvernamentale și experții în privacy care încercaseră să afle mai multe date despre programele de supraveghere ilegală au declarat că eforturile lor au fost blocate în condițiile în care despre asemenea operațiuni are cunoștință doar un cerc restrâns de oficiali de rang înalt de la nivelul administrației prezidențiale – deși, legal, ar fi necesar “ok”-ul Congresului pentru inițierea și derularea activităților de acest tip. “Casa Albă refuză, fără nicio explicație, să ne ofere detalii despre programele de monitorizare ș isupraveghere”, declară senatorul democrat Ron Wyden, membru al Comisiei senatoriale de verificare a activității serviciilor de informații, postură care îi dă dreptul de a solicita informații chiar cu caracter clasificat. “Bănuiala mea este că se colectează mari cantități de date personale despre milioane de americani, iar maniera în care sunt accesate și ulterior folosite aceste date este neclară. Clar este doar faptul că nu există o posibilitate reală de tragere la răspundere a serviciilor de informații care, în numele luptei împotriva terorismului, violează viața privată a americanilor”, adaugă senatorul Wyden.

Tandemul NSA – FBI și tirania supravegherii electronice

Exponentul de bază al programului de interceptare ilegală a convorbirilor telefonice precum și al celui de colectare a datelor personale a milioane de americani este Agenția Națională de Securitate (NSA).
De câteva decenii, sateliții și aparatura terestră de supraveghere au interceptat miliarde de convorbiri telefonice și email-uri, căutând cuvinte-cheie care ar putea sugera o potențială activitate teroristă, de spionaj sau alte acte care să aducă atingere la adresa securității naționale. După 11 septembrie acest tip de activitate derulată de NSA a sporit considerabil, fiind cooptate inclusiv câteva mari companii de comunicații și provideri de Internet care au permis Agenției să le monitorizeze clienții.
Robert L. Deitz, consilier general al NSA, declara recent Congresului american că misiunea principală a Agenției, după atacurile de la 11 septembrie, a constat în identificarea celor mai eficiente modalități de monitorizare a organizațiilor teroriste, în speță Al Qaeda, care la rândul lor foloseau tehnologie de ultimă generație pentru a nu fi depistați de serviciile de informații americane.
NSA și-a îmbunătățit capabilitatea de a monitoriza întregul spectru de comunicații, de la transmisiuni prin fibre optice și wireless, la mesaje instantanee, email-uri sau conversații vocale derulate via Internet.
Pe de altă parte, FBI-ul conduce operațiunile de supraveghere pe frontul low tech, folosindu-se de puterile - prea puțin cunoscute publicului - cu care a fost investit prin Patriot Act și alte legi eleborate post 11 septembrie. Înainte de această dată, orice monitorizare efectuată de FBI necesita un mandat judecătoresc; la această practică s-a renunțat însă după atacurile teroriste din 2001, FBI-ul făcând abuz de așa numitele „acte de securitate națională” în baza cărora agenții informativi pot obține date despre persoane considerate suspecte, fără a mai solicita și un mandat judecătoresc de aprobare a operațiunii de supraveghere. În plus, spre deosebire de mandatele de percheziție tradiționale, noua practică a Biroului Federal de Investigații este de a nu informa ținta percheziției de acest lucru. Anul trecut, agenții federali au invocat 9 254 de acte de securitate națională pentru a accesa date personale sau privind tranzacții financiare efectuate de anumiți indivizi asupra cărora planau suspiciuni, dar și pentru a pătrunde în mod clandestin în casele cetățenilor americani cu scopul de a culege informații și copia date electronice stocate în memoria computerelor personale.
NSA și FBI nu sunt singurele agenții guvernamentale ce derulează activități de supraveghere și interceptare. Agenții Departamentului Trezoreriei Statului au efectuat  peste 4000 de percheziții asupra unor documente și conturi bancare, fără a înștiința cetățenii sau organizațiile ale căror date financiare au fost monitorizate. Armata americană are un program intitulat Threat and Local Observation Notice, care identifică și raportează orice activitate suspectă din apropierea facilităților militare. În baza TALON, agenții informativi militari au monitorizat cetățeni americani în contextul unor proteste religioase și pacifiste, întocmind rapoarte privind potențiale activități suspecte ale respectivilor indivizi.
După 11 septembrie, agențiile guvernamentale au început să combine informațiile colectate de companiile private de comunicații cu informațiile conținute în propriile baze de date; să recurgă la software-uri avansate de tip "social networking" (pentru a identifica posibilele rețele sociale dintre potențialii suspecți de terorism) sau de tip predictiv (pentru a determina riscurile teroriste asociate anumitor indivizi în baza activităților și obiceiurilor acestora).
În 2004, o anchetă a Oficiului Guvernamental de Control a identificat 199 de operațiuni de colectare ilegală a datelor personale ale americanilor, dintre care 54 foloseau informații din zona sectorului privat precum conturi bancare, cărți de credit sau adrese de mail. În același an, Comitetul de Consiliere de la nivelul Departamentului Apărării a formulat concluzia că, deși colectarea prin asemenea mijloace neortodoxe a datelor personale poate preveni potențialele activități teroriste de pe teritoriul Statelor Unite, totuși se impune o „acțiune rapidă” de soluționare a „gravelor violări ale vieții private” asociate și generate prin derularea respectivelor programe ilegale de supraveghere.
Din păcate, totul a rămas doar la nivel declarativ, în condițiile în care nu s-a întreprins nimic în acest sens. Proiectul de lege al senatorului Wyden privind crearea unei Carte a drepturilor cetățenilor supravegheați ilegal (Citizens' data-collection Bill of Rights) a fost abandonat undeva în circuitul legislativ al Congresului. Nici nu e de mirare, căci odată adoptat, autoritățile guvernamentale și serviciile de informații în speță ar fi fost obligate să facă publice modalitățile de spionare a americanilor, iar activitățile de monitorizare, supraveghere sau interceptare ar fi fost supuse controlului.
Programul de Supraveghere Teroristă
Imediat după 11 septembrie, președintele american George W.Bush a emis un ordin executiv clasificat prin care autoriza programul Terrorist Surveillance Program (“Programul de Supraveghere Teroristă”) în baza căruia Agenția Națională de Securitate (NSA) poate intercepta comunicațiile cetățenilor americani fără a necesita solicitarea unui mandat judecătoresc sau un mandat FISA. Legalitatea acestui ordin constituie miza controversei privind programul de interceptare și supraveghere. Existența programului de supraveghere ilegală a fost descoperită abia anul trecut, când presa americană revela faptul că NSA instalase supercomputere de monitorizare și interceptare în cadrul marilor companii de telecomunicații americane în scopul de a supraveghea milioane de americani de rând, fără a beneficia de aprobarea instanțelor.    Dezbaterea publică iscată pe marginea interceptărilor derulate de NSA la ordin prezidențial s-a centrat pe aspecte precum legalitatea supravegherii electronice fără mandat a cetățenilor americani vs. dreptul la viață privată a cetățenilor, legalitatea supravegherii în masă a cetățenilor americani, chestiuni constituționale legate de separarea puterilor în stat, eficiența și scopul programul de interceptare ilegală.                           
Argumentul administrației prezidențiale în fața acuzelor de neconstituționalitate a programului de interceptare și supraveghere l-a constituit mereu invocarea Autorizației de folosire a forței militare (emis de Congresal american la 18 septembrie 2001) și Titlul II din US Patriot Act, privind procedurile de supraveghere.        La 17 decembrie 2005, președintele Bush declara la un post de radio național că s-a folosit de autoritatea sa de președinte, de comandant al forțelor armate și de autoritatea cu care a fost investit de Congres  pentru a ordona interceptarea comunicațiilor internaționale ale persoanelor suspectate a avea legături cu rețeaua Al Qaeda sau alte organizații teroriste. “Dacă autoritățile americane ar fi beneficiat de acest drept de interceptare, poate că atacurile de la 11 septembrie ar fi fost prevenite”,  a continuat Bush. Într-un alt speech, din 25 ianuarie 2006, președintele american amintea că are “autoritatea, atât de la Constituție cât și de la Congres, de a aproba derularea unui asemenea program vital”. “Mă trezesc în fiecare dimineață gândindu-mă la un posibil nou atac terorist, motiv pentru care multe din deciziile pe care le iau se justifică pornind de dorința de a preveni incidente teroriste care ne-ar putea face mult rău ”. Cât despre vicepreședintele Cheney, acesta cataloga programul de supraveghere al NSA drept “o măsură tipică unor vremuri de război precum cele pe care le trăim acum”. “Una din cerințele vitale în războiul împotriva terorismului este folosirea oricăror mijloace pentru a afla intențiile inamicului, iar acest program de supraveghere este una din căile de urmat”, declara Cheney într-un discurs din 19 ianuarie 2006.                                     
Sistemul învins
Prin decizia instanței din 17 august 2006, magistratul districtual de Detroit, Anna Diggs Taylor, devenea primul judecător care a avut curajul să condamne sistemul supravegerii ilegale instaurat în Statele Unite de administrația Bush prin intermediul Agenției Naționale de Securitate. Decizia Curții stipula caracterul neconstituțional al programului se spionaj al NSA, solicitându-se stoparea imediată a acestui abuz de putere prezidențială: “Programul violează dreptul la viață privată și la libertatea de exprimare; de asemenea, încalcă Primul Amendament, Al Patrulea Amendament și legea FISA adoptată de Congres tocmai urmare scandalului politic Watergate…Intenția părinților fondatori ai Constituției nu a fost nicio clipă acordarea de puteri sporite președintelui, mai ales în condițiile în care aceasta ar însemna încălcarea prevederilor înscrise în Bill of Rights (Carta Drepturilor Omului). Drept urmare, programul NSA de supraveghere și interceptare – implementat ca parte a programului de luptă împotriva terorismului – nu se justifică și este ilegal.”                               
Riposta Departamentului de Justiție nu s-a lăsat așteptată și s-a concretizat în formularea unui apel, care urmează a se judeca la Curtea Supremă a Statelor Unite. Până la verdictul final, autoritățile guvernamentale pot continua să intercepteze convorbirile și mailurile cetățenilor americani fără nicio opreliște.                                În martie 2006, organizația ACLU inițiase procesul împotriva NSA și programului său de supraveghere și interceptare ilegale în numele profesorilor, avocaților, jurnaliștilor și altor grupuri nonprofit care, comunicând frecvent cu persoane din țările Orientului Mijlociu, au conștientizat că telefoanele ori mailurile le sunt interceptate ceea ce le îngreuna munca.
Sfidarea Constituției
Abia în 2006 s-a descoperit că, de fapt, NSA începuse intensa operațiune de interceptare a comunicațiilor din proprie inițiativă încă dinainte ca președintele Bush să autorizeze în mod oficial programul secret de spionare a cetățenilor americani fără mandat judecătoresc. În octombrie 2001, la o lună după atacurile de la 11 septembrie, generalul Michael V. Hayden, aflat la conducerea Agenției Naționale de Securitate, recunoștea în fața Comisiei senatoriale de verificare a activității serviciilor de informații că Agenția și-a sporit autoritatea de supraveghere încă din 2001. Întrebarea care se pune în aceste condiții este cine a autorizat inițial interceptările ilegale dacă președintele Bush a întreprins acest demers abia în 2005? Toate indiciile par să conducă spre vicepreședintele Dick Cheney, cu precădere în lumina noului proiect de lege inițiat de acesta. Este vorba de The Cheney-Specter National Security Surveillance Act of 2006 (S.2453) – adică “Legea Securității Naționale prin activitatea de Supraveghere”.
Analiștii au criticat aspru proiectul legislativ, considerându-l drept “o declarație de război la adresa Constituției SUA”, care ar mutila privacy-ul protejat constituțional, ar anula posibilitatea exercitării controlului asupra activității comunității informative și ar inhiba exprimarea opiniilor contrare politicii promovate de Casa Albă. Totul pornind de la principiul “Ai încredere în Președinte!” care este suspus libertăților civile.
Cel de-al patrulea amendament protejează cetățenii americani de orice intruziune și invadare a vieții private din partea autorităților guvernamentale în absența vreunei probe acuzatoare concrete. Cu alte cuvinte, autoritățile nu au dreptul să percheziționeze apartamentul unui cetățean american doar pornind de la o suspiciune, în ideea că sigur se va descoperi ceva în urma căutărilor. Or, legea lui Cheney propune tocmai contrariul spiritului și literii celui de-al patrulea amendament în măsura în care ar autoriza NSA-ul să intercepteze toate email-urile și comunicațiile interne sau internaționale ale americanilor, fără a dispune în prealabil de un mandat judecătoresc, și ar legitima supravegherea oricărui american doar pornind de la suspiciunea că respectivul cetățean ar fi implicat în activități de terorism, fără a avea dovezi clare în acest sens.
Cel mai grav derapaj pe care Cheney-Specter National Security Surveillance Act of 2006 îl poate genera se referă la augmentarea autorității prezidențiale în materia monitorizării ilegale a comunicațiilor electronice ale oricărui cetățean american. Proiectul vicepreședintelui Cheney anulează, astfel, legea FISA – Foreign Intelligence Surveillance Act – din 1978, potrivit căreia este ilegală spionarea cetățenilor americani din Statele Unite fără aprobarea instanței.
Paradigma Bush-istă de securitate
Autorizarea prezidențială a interceptărilor ilegale efectuate de NSA a însemnat o violare clară a legii FISA din 1978 care fusese adoptată în contextul unui alt mare scandal în care implicat a fost un alt președinte controversat – Richard Nixon – prins că ar fi spionat cetățeni americani pe care îi considera drept “inamici”, invocând imuabilul argument al securității naționale. Însă așa cum Nixon nu a fost mai presus de lege, nici actualul președinte nu se poate situa deasupra Constituției; președintele Bush nu poate folosi argumentul
În momentul în care președintele Bush a autorizat NSA să monitorizeze cetățenii americani, a transferat autoritatea de la Departamentul de Justiție înspre Departamentul Apărării, anulând astfel acele legi menite să protejeze americanii de invadarea vieții lor private.        
Totuși, practica interceptărilor și supravegherii ilegale nu este o chestiune nouă în Statele Unite. În anii ’50 și ’60, proiectul „Shamrock” derulat de NSA viza interceptarea fiecărei telegrame intrate sau ieșite de pe teritoriul american. Proiectul a condus la supravegheri fără mandat de către CIA și alte agenții guvernamentale. Mare parte din programele secrete neconstituționale au fost date în vileag de Comisia senatorială Church în 1975, rezultatul fiind adoptarea celebrei legi FISA (Foreign Intelligence Surveillance Act) trei ani mai târziu.        
Scopul acestei legi era de a proteja cetățenii americani de pericolul supravegherii ilegale de către autoritățile guvernamentale. Se stabilea înființarea unei instanțe secrete, Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC), care avea autoritatea de a emite mandate de interceptare sau supraveghere. În baza aceleiași legi, Departamentul Justiției poate solicita mandate FISA pentru a monitoriza comunicații internaționale sau interne, cu condiția îndeplinirii câtorva criterii minimale.
În perioada 1979 – 1995, FISC-ul obișnuia să emită anual circa 500 mandate FISA, iar în 2004, s-a ajuns la cifra record de 1758 de mandate FISA. De când funcționează acest sistem, doar patru cereri de mandat au fost respinse, toate în 2003; motivele nu se cunosc, în condițiile în care audierile instanței FISA au caracter secret. De regulă, mandatele FISA sunt solicitate de Biroul Federal de Investigații, însă în zilele imediat următoare atacurilor teroriste de la 11 septembrie, s-a generalizat percepția că FBI-ul nu este pregătit să facă față noului tip de amenințări și că nu pot dejuca planurile teroriste în timp util. Din aceste considerente, administrația Bush și-a îndreptat atenția spre NSA, care avea instrumentele, expertiza, experiența necesare și i s-a dat o nouă misiune. Relevant pentru capabilitatea tehnologică a NSA-ului de a monitoriza comunicațiile este faimosul program ECHELON, programul global de interceptare a oricărui tip de comunicații (prin satelit, prin microunde, prin fibre optice sau celular); în medie, trei miliarde de comunicații pe zi. Informațiile colectate astfel sunt apoi procesate prin tehnologii sofisticate de filtrare a informației, pornind de la cuvinte sau fraze-cheie precum „asasinarea președintelui”.        
Deși se presupune că Echelon a fost creat pentru interceptarea comunicațiilor din afara teritoriului american, intenția președintelui Bush a fost aceea de a folosi sistemul Echelon inclusiv la monitorizarea comunicațiilor în interiorul Statelor Unite, motiv pentru care se luptă să amendeze prevederile legislative FISA privind necesitatea mandatului judecătoresc pentru aprobarea supravegherilor.
Probabil că administrația Bush are în plan o nouă paradigmă de securitate și de supraveghere. FBI-ul supraveghea persoane individuale și anumite locații, spre deosebire de NSA care are capabilitatea să efectueze supravegheri generale, la nivel global. Din păcate, nu este deocamdată clar dacă monitorizarea în stil Echelon poate preveni pericolele teroriste. De pildă, în lunile precedente lui 11 septembrie, Echelon a reperat frânturi de conversație care sugerau un atac iminent, însă deoarece planificarea atentatelor s-a realizat față-în-față, analiștii nu au reușit sa afle detalii.                                   
 Terorismul constituie un risc major la adresa securității naționale americane, însă o amenințare și mai mare poate deveni centralizarea puterii politice în mâinile unei singure autorități: cea prezidențială. În urmă cu 200 de ani, părinții fondatori ai Constituției au stabilit un ingenios instrument de securitate împotriva guvernării tiranice: au divizat puterea politică între trei autorități care aveau dreptul și obligația de a exercita control una asupra celeilalte astfel încât niciuna dintre ele să nu devină prea puternică. După experiența dictaturilor comuniste din estul Europei, această manieră de organizare a puterii pare cea prudentă și corectă. Instanțele monitorizează activitatea poliției, Congresul adoptă legi pe care însuși președintele este obligat să le respecte. După 11 septembrie, însă, în Statele Unite puterea s-a concentrat, în mod nejustificat, în mare parte la nivelul autorității executive. Este cazul ca în America să se reinstaureze acel sistem de securitate care a protejat cetățenii americani de intruziunea guvernamentală timp de aproape 200 de ani.

Mania interceptărilor, în Europa

Practica interceptării convorbirilor telefonice nu este apanajul exclusiv al americanilor. Și în Europa „se ascultă” pe rupte. In Italia, ascultarea telefoanelor se practică la scară largă: 30 de milioane de italieni au fost "victime" ale acestei practici în ultimii zece ani. Numai în ultimii cinci ani, numărul telefoanelor ascultate s-a dublat. În Marea Britanie, anul 2003 a totalizat aproape 1.900 de interceptări, fiind vorba atât de telefoane, cât și de comunicări prin poșta electronică. În 1958 s-au emis 95 de mandate de ascultare a convorbirilor telefonice. Zece ani mai târziu, numărul a crescut cu 60. În 1979 erau ascultate 214 posturi telefonice, iar în 2000 se ajunsese la 2.080. Elita politică a Greciei, în frunte cu premierul Costas Karamanlis, dar și jurnaliștii și cetățenii arabi care trăiesc în Elada au fost ascultați ilegal mai bine de un an, în perioada Jocurilor Olimpice din 2004. Telefoanele mobile ale 100 de persoane (de la jurnaliști și arabi care trăiesc în Grecia la politicieni și membri ai serviciilor secrete) au fost supravegheate timp de un an, după ce un program ilegal de ascultare a fost instalat în sistemul companiei britanice Vodafone, al doilea operator de telefonie mobilă din această țară. Cât despre România, potrivit datelor furnizate de Serviciul Român de Informații, în 2005 au fost interceptate convorbirile telefonice a 2.373 de persoane, respectiv 6.370 de posturi telefonice, 80 la sută dintre cei ascultați fiind cetățeni străini. În urmă cu trei ani, un mare scandal a izbucnit la nivelul Uniunii Europene în momentul în care – urmare unei inspecții de rutină – în clădirea Justus Lipsius, care este sediul Consiliului UE, au fost descoperite microfoane și alte dipozitive de ascultare în telefoanele birourilor delegațiilor naționale ale Franței, Germaniei, Marii Britanii, Spaniei, Italiei și Austriei. Urmare investigației efectuate, s-a formulat concluzia că dispozitivele de interceptare erau foarte sofisticate, doar câteva servicii de informații având în dotare așa ceva. Interesant este faptul că scandalul a izbucnit exact în perioada controversei UE – SUA pe marginea războiului din Irak.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 62

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: