Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

De ce nu-mi este frică de criza economică?

Cristian BANU

Prognozele Băncii Mondiale, destul de optimiste, merg pe aceeași linie cu CNP și guvernatorul Mugur Isărescu, indicând o creștere economică de cca 3-4%. De partea cealaltă stau Casandrele care prevestesc o prăbușire de proporții catastrofice. Încercând să găsesc explicații ale unei eventuale prăbușiri nu am reușit să dau decât peste un singur argument: “la ei este criză, deci va fi și la noi, suntem condamnați, n-avem nici o șansă”. Cu toate acestea, situația României este mult diferită și nu poate fi judecată la grămadă.



Actuala criză economică are măcar un punct indubitabil: nu seamănă cu nimic din ceea ce a fost vreodată. Ca atare, paralele, comparațiile cu situații din trecut, cu experiența altor țări, sau chiar cu „știința” economică trebuie luate cu mai mult de „un gram de sare”. Sigur, când o agenție ca Standard & Poor intră într-un joc mizer la adresa României, articole de genul celui în care se profețea un curs de 5-6 lei pentru un euro pe baza estimării unui valutist arab, a unei tanti vânzătoare de credite și a unor analiști anonimi nu ar trebui să surprindă. Dar, trebuie înțeles că prognozele economice sunt mai degrabă proiecții de trenduri decât știință.
România este un caz diferit, iar actuala criză nu are prea multe de a face cu „criza mondială”. Aici nu este vorba de celebrul mit al excepționalismului românesc, “ca la noi la nimenea”, ci de elemente concrete și de indicatori economici, micro și macro. Să ne uităm puțin la câțiva dintre ei, cei mai utilizați de adepții teoriei catastrofei:
Criza românească este de natură internă. Colegul Mihnea Graur  argumentează convingător în articolele sale despre rădăcinile interne ale crizei românești. Pe scurt, problemele care încep să apară acum au prea puțin legătură cu criza economică mondială și ele ar fi apărut oricum. Ele au fost accentuate mediatic și psihologic de campania electorală (și încă sunt influențate de asta) și țin în primul rând de deficiențe de management economic și administrativ. Cred că cea mai potrivită analogie este cu un automobil. Faptul că are o bujie defectă nu are nici o legătură cu faptul că plouă afară. Este defectă, indiferent dacă e ploaie sau soare. Economia românească are câteva bujii defecte. De aceea, și soluțiile trebuie căutate în plan intern, nu extern.
Creșterea economică. Spre deosebire de celelalte țări, recesiunea mondială prinde România pe o creștere record. Una este când ai o creștere de 3% și o scădere de 2% te poate împinge spre recesiune, și alta este o creștere de 8-9% de unde o scădere chiar de 6% te duce la o creștere de 3%.
Instabilitatea cursului. Din păcate, cursul valutar de la noi are mai puțin de a face cu performanțele economice, cât mai mult cu speculațiile. În general, piața noastră valutară este destul de redusă ca volum, astfel încât sume mici pot aduce schimbări mari de curs. Pe măsură ce apele se vor mai liniști și profețiile negative nu se vor împlini, leu își va reveni la flotarea în zona 3,6.
Agențiile de rating. Agențiile de rating au o problemă încă de la cazul Enron. Faptul că după ce s-au ars cu ciorba americană suflă acum în iaurtul unor țări “nevinovate” ne creează într-adevăr o problemă, însă nu cred că ele sunt realiste. Nu s-a schimbat nimic fundamental în economia internă, iar indicatorii macroeconomici s-au îmbunătățit (inflația scade, deficitul scade, importurile sunt în proporție de 85% pentru producție, exporturile cresc mai repede decât importurile). De aceea, decizia Comisiei Europene de a reglementa activitatea acestor agenții mi se pare de bun simț. Personal, nu cred că ratingul va influența deciziile de investiții, dar afectează accesul la finanțări și practic împing România în brațele FMI, o instituție a cărei eficiență este cvasi-nulă.
Recesiunea de “la ei”. În general, ni se oferă argumentul că exporturile românești vor fi afectate de recesiunea din Europa. Argumentul pare logic, însă există unele aspecte trecute sub tăcere: ponderea exporturilor în PIB este destul mică prin comparație cu alte țări, fiind în jur de 30% (față de 80% în Ungaria, de exemplu). Deocamdată, exporturile și-au încetinit ritmul de creștere la 17,5% (de la 24%). Până la scădere, mai este. În plus, majoritatea exporturilor românești sunt avantajate de actualele circumstanțe.
Scăderea finanțărilor. Fiindcă “banii devin scumpi”, accesul la finanțare va scădea și va afecta întreprinderile. Din nou, un argument care pare logic, dar avem aspecte care modifică un pic tonul sumbru. Profitabilitatea filialelor românești a fost din totdeauna superioară profitabilității de pe alte piețe (în cadrul companiilor multinaționale). De aceea, este ilogic din punct de vedere al businessului să amputezi organul sănătos pentru a-l susține pe cel bolnav. De aceea, nu întrevăd mari modificări ale accesului la finanțare. Desigur, unele investiții pot fi amânate datorită contextului - de exemplu Dacia nu are rost, pentru moment, să-și extindă capacitatea de producție. Desigur, multe companii vor profita pentru a face ajustări și optimizări, dar pentru ele criza este doar pretext al unor mișcări naturale, care oricum s-ar fi făcut la un moment dat.
Creșterea șomajului => scăderea consumului. În urmă cu doar câteva luni, toată lumea trâmbița deficit de personal de ordinul miilor sau chiar zecilor de mii. În construcții se spunea că este nevoie de 300,000 de persoane. Băncile voiau vreo 12,000 de persoane  ș.a.m.d. Chiar atât de repede a dispărut necesarul? Asta ar însemna fie că acel necesar era umflat, fie că acum sunt exagerate plângerile. Eu am spus că cea mai mare parte a disponibilizărilor anunțate fie sunt preventive și nu ajung și să fie puse în practică, fie (mai ales în cazul companiilor mici și medii) o trecere în zona neagră. De asemenea, o parte însemnată a acestor concedieri provin din zone cu sezonalitate - construcțiile, de exemplu - și ele sunt naturale, petrecându-se în fiecare an. “600 de concedieri la Dacia” sună dramatic, însă, totuși, vorbim de contracte de muncă pe durată determinată, deci, personal angajat temporar. Consumul nu va scădea în termeni cantitativi, ci doar se va reprofila calitativ.
Scăderi pe toată linia. Se dau ca exemple două industrii: imobiliarele și automobilele. În primul caz, piața nu era determinată de cerere solvabilă, ci de cererea speculativă. Practic, era vorba de aceeași bani care se învârteau în cerc. “Investitorii” cumpărau apartamente, pe care le revindeau după o perioadă pentru a cumpăra altele. Astfel, prețurile erau crescute artificial. În momentul în care au dispărut de pe piață marii clienți speculativi, cei care cumpărau zeci, chiar sute de apartamente, piața a intrat în blocaj. Însă asta afectează mai puțin economia în ansamblu. Cu piața auto este o altă problemă. Acolo blocajul este dat de importurile second-hand, aduse pe “persoană fizică”, nefiscalizate.
Oprirea creditării. Aici este vorba în special de normele BNR, nu de voința băncilor. Regulamentul BNR a limitat drastic cererea solvabilă, iar măsura ar fi trebuit luată încă de anul trecut, când euro era la 3,1. Iar creșterea vizibilă a numărului de restanțieri are mai degrabă de a face cu terminarea perioadelor promoționale decât cu criza economică. S-ar fi ajuns aici și fără criza economică. Sunt cazuri în care rata a crescut cu 50%, suficient ca să dea peste cap multe bugete. Astfel, practica de fentare a normelor BNR (cu ajutorul băncilor și a BNR-ului, care a închis ochii senin) se întoarce împotriva clienților.
Reducerea investițiilor străine. În mod evident, din moment ce resursele financiare devin din ce în ce mai scumpe, proiectele de investiții vor scădea pe termen scurt. Unele vor fi doar amânate, la altele vor fi pur și simplu anulate. Pe termen mediu și lung însă, România are un potențial uriaș. Forță de muncă numeroasă (pe alocuri chiar bine pregătită), piață foarte mare (nu trebuie uitat că aproape 40% din populație participă foarte puțin sau chiar deloc la economie), o fiscalitate interesantă. Cei 2-3 milioane de români din străinătate (desigur, nu se vor întoarce toți) reprezintă un potențial care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge să fie fructificat. Creșterea prețurilor la alimente va deschide cât de curând agricultura românească, dacă nu business-urilor locale, celor străine care nu vor ezita să facă bani frumoși. De asemenea, post-globalizarea va duce la creșterea importanței producției locale/sau măcar regionale, iar aici România este din nou bine plasată deoarece mai are suficient loc pentru investiții în vreme ce în țările din jur /spre vest/ piața este aproape saturată.
Scăderea remiterilor “căpșunarilor”. Aici se oferă exemplul Mexicului, unde acestea au scăzut cu 80%. Îndrăznesc să spun că nu se va simți o scădere foarte mare. O parte din “căpșunari” se vor repatria, aducând cu ei câștigurile realizate până acum. Astfel, în loc să trimită 500-600 euro/lună, vor veni cu 5000-6000 de euro poate chiar mai mult. Asta va alimenta, pe termen scurt, consumul, făcând ca efectele crizei asupra lui să fie mai mici. Nici numărul celor care vor alege să se întoarcă nu va fi atât de mare pe cât se așteaptă. O parte dintre ei s-au integrat destul de bine în țara în care lucrează și le va fi foarte greu să se întoarcă. Mai repede vor încerca să rezolve problema acolo decât să revină acasă, unde oricum nu-i așteaptă pe termen scurt nimic bun. Evoluția pe termen mediu va depinde de modul în care țările respective (Spania și Italia, în special) vor reuși să-și rezolve problemele.
Scăderea consumului. Aici cred că mai degrabă avem de a face cu schimbarea obiceiurilor de cumpărare decât cu o reducere cantitativă a consumului. Nu se mai cumpără mașini noi, se cumpără mașini second-hand. Nu se mai cumpără cafea ambalată, ci cafea “vrac”. Nu se mai cumpără bere la doză, ci bere la PET. Nu se mai cumpără Coca Cola, ci Adria, salamul săsesc este înlocuit de parizer ș.a.md. De pierdut, pierd producătorii care nu știu să se adapteze modificării cererii.
Șomajul. De “s-a dat voie” la șomaj în România, acesta a fost mascat. Au fost mai întâi pensionările forțate al căror efect se va mai resimți în economie încă vreo 10 ani, fiindcă abia acum au ajuns majoritatea celor pensionați în anii ‘90 la vechimea necesară unei pensii “normale”. Apoi au fost plecările în străinătate care au redus presiunea socială. Acum, un disponibilizat are toate șansele să își caute de lucru în străinătate - sau să caute diverse alte aranjamente - decât să pună presiune pe bugetul statului. oricum, indemnizația de șomaj este foarte mică.
Falimentul IMM-urilor. Finanțarea a fost dintotdeauna o problemă a IMM-urilor. Actuala conjunctură economică nu schimbă foarte mult datele problemei. Nici înainte băncile nu se îngrămădeau să ofere credite pentru IMM-uri - la modul real, nu în pliantele de marketing. Nu este de așteptat un șir de falimente în acest sector așa cum ne amenință președintele unei asociații a oamenilor de afaceri care mai mult este prezentă în mass-media prin declarațiile președintelui decât prin acțiunile întreprinse în sprijinul oamenilor de afaceri. IMM-urile vor supraviețui sau vor falimenta ca și până acum, în funcție de abilitatea managementului de a genera afaceri, nu din cauza lipsei de ajutor din partea băncilor.
Apoi, avem un procent însemnat de economie gri spre negru, estimat în jur de 20% din PIB. Deci, printr-un regim mai inteligent al taxării se poate împinge în zona economiei fiscalizată un procent din acesta, încă o resursă care poate fi utilizată pentru a depăși criza. O reducere a cotei unice cu 2-3 procente, coroborată și cu o reducere a taxării salariilor astfel încât cota totală să nu mai fie 50-50 stat-angajat, de exemplu, prin reducerea impozitului pe salarii până la 3000 lei. De asemenea, se pot încuraja investițiile sau economisirea (atât cele ale companiilor, prin deducerea lor din profit într-o proporție sau alta, cât și a celor personale, de exemplu, renunțarea la impozitul pe dobândă, prime pentru achiziții “verzi”). Acestea trebuie combinate pe o taxare mai aspră a consumului - creșterea TVA cu 1-2 procente și a accizelor.
Surse și resurse există.
Publicat în : Economie  de la numărul 62

Comentarii

Comentariul nr.1 - IRINA a spus în 26.01.2009 05:36:00:
Nu va e frica de criza financiara dar nici de isteria aceasta iscata in jurul ei?Aceasta isterie porneste de la omul de rand (care numai despre asta vorbeste ,asociind-o cu sfarsitul lumii)si ajunge pana la cei care ne conduc si care trambiteaza ca reduc numarul bugetarilor cu 20%,ca ingheata salariile etc.Ei nu vad lucrurile asa cum le vedeti dumneavoastra?Daca lucrurile stau asa cum le descrieti dumneavostra atunci masurile dure pe care iau guvernantii nostri, nu cumva vor face si mai mult rau societatii noastre ,fiind lipsite de suport real?

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: