Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Dezordinea multipolară

Timothy Garton ASH

După dezmembrarea Uniunii Sovietice, SUA au preluat rolul de putere supremă a lumii. Privind înapoi, acest moment a fost scurt. În calitate de cea mai mare putere a lumii, SUA au invadat Irakul – dezvăluind tuturor ideea unei lumi guvernate de puterea și principiile unei singure națiuni. Încercările de a gestiona conflicte ca cel dintre Israel și Liban se confruntă cu un labirint de relații cauză-efect între numeroase țări și agenți non-statali. În prezent, lumea se confruntă cu ascensiunea unor țări ca India și China, cu revigorarea altora (Rusia), cu tehnologii care ajută terorismul, cu diminuarea resurselor de apă și petrol, cu influența mass-media globale și cu puterea în creștere a multinaționalelor, a organizațiilor non-guvernamentale și a grupurilor religioase. Un efort coordonat și o ordine mondială sunt necesare, pentru a putea rezolva multitudinea de influențe concurente. Disputele influențelor multipolare ar putea fi temporare sau s-ar putea să anunțe un viitor sumbru, în care ne vom aminti cu nostalgie de zilele în care superputerile reușeau să păstreze stabilitatea.



Bun-venit noii dezordini multipolare a lumii! Statul Israel este în război cu Hezbollah, dar nu și cu statul Liban. Statul libanez nu își poate controla propriul teritoriu. Iranul influențează puternic Hezbollahul, dar nu îl controlează.
Satisfăcută de succesul la summitul G8 din Sankt Petersburg, Rusia probabil că nu are relații mai strânse cu nici una din puterile G8 decât cu Siria (căreia îi furnizează armament) și Iranul.
China este și ea prezentă acolo, ca și principalele puteri europene – care încă o dată se dovedesc incapabile să se comporte ca o adevărată Uniune Europeană. SUA au cea mai puternică forță armată din lume, și cum o folosesc? Ca să-și evacueze cetățenii din Liban. Dacă SUA vor reuși să medieze un acord de pace, va fi doar printr-o diplomație multilaterală complexă.
Așadar, bun-venit noii dezordini multipolare – și adio minutului unipolar de aparentă supremație incontestabilă a Americii ! Hiperputerea! Mega-Roma! Vă mai amintiți? “Minut” se dovedește un termen corect: un episod scurt între vechea lume bipolară și începutul noii lumi multipolare a secolului XXI. Această nouă multipolaritate este rezultatul a cel puțin trei curente.
Primul, și cel mai cunoscut, este ascensiunea sau revirimentul altor state — China, India, Brazilia, revenirea Rusiei — ale căror resurse de putere concurează cu cele ale puterilor recunoscute din Vest. Al doilea este puterea în creștere a actorilor non-statali. Aceștia sunt foarte diferiți ca tipologie, de la mișcări ca Hamas, Hezbollah și Al-Qaeda, la organizații non-guvernamentale ca Greenpeace, de la mari companii energetice și farmaceutice la regiuni și religii.
Un al treilea curent implică modificări în însăși structura puterii. Progresele făcute în tehnologiile cu potențial de violență permit unor grupuri foarte mici de oameni să pună probleme unor state puternice recunoscute, fie intrând cu un avion în clădirea World Trade Center din New York, prin lansarea unei rachete spre Haifa, prin atacarea armatei americane în Irak, prin explozii la metroul londonez sau împrăștiind gaz sarin în rețeaua de metrou din Tokyo.  
Progresele în tehnologia informației și mass-media globalizate înseamnă că cea mai puternică armată din istoria omenirii poate pierde un război nu pe un teren de bătălie însângerat, ci pe terenul de luptă al opiniei publice mondiale. Dacă ne uităm la scăderea abruptă a popularității SUA începând din 2002, măsurată de sondaje de opinie Pew Global Attitudes în țări tradițional favorabile Washingtonului, putem susține că acest lucru s-a întâmplat și Statelor Unite.
Efectul net al acestor curente foarte diferite este reducerea puterii relative a statelor occidentale recunoscute, și în special a SUA. Puțin observată în mare parte a lumii și mascată de o retorică războinică permanentă, administrația Bush s-a adaptat de fapt la această realitate în al doilea mandat al președintelui. Începând cu 2005, într-o abordare concepută de Rice, SUA i-a vizat nu doar pe ceilalți doi membri ai "axei răului", Iranul și Coreea de Nord, ci și majoritatea celorlalte provocări, printr-o diplomație multilaterală — deși întotdeauna accentuând faptul că opțiunea folosirii forței rămâne deschisă.
Această abordare a fost subminată de concentrarea uriașă de timp și resurse în Irak și de reticența de a se angaja în negocieri directe bilaterale cu regimuri ticăloase ca cel din Iran, dar cu siguranță politica externă americană din 2008 este foarte diferită de cea din 2003, când a început războiul din Irak. Coreea de Nord testează rachete capabile să transporte focoasele nucleare pe care deja le produce? Washingtonul spune: reveniți la convorbirile în șase! Iranul își reia programul de îmbogățire a uraniului? Washingtonul spune: vă vom duce în fața ONU! Hezbollah lansează rachete spre Israel? Washingtonul spune: a venit timpul diplomației!
Vorbind cu căldură despre multipolaritate, în 2003, Jacques Chirac făcea două afirmații: lumea este multipolară, și asta e bine. Afirmația nr. 1 s-a dovedit corectă. Afirmația nr. 2 încă nu s-a confirmat. În primă fază, contează foarte mult dacă avem o ordine multipolară sau o dezordine multipolară. Ordinea este o valoare importantă în relațiile internaționale. Ea împiedică pierderile de vieți omenești.
În prezent, ne confruntăm cu o dezordine multipolară și nu este clar ce formă ar putea avea o nouă ordine multipolară. De-a lungul istoriei, ascensiunea unor noi puteri, care își căutau o poziție proprie, a sporit șansele apariției violențelor. La fel contestarea autorității în interiorul granițelor unui stat.
Noi, liberalii internaționaliști, visăm la o lume de state democratice, iubitoare de pace, care respectă drepturile omului și acționează prin alianțe și organizații internaționale în cadrul juridic internațional. Imaginați-vă 192 de Canade. Unele din puterile în ascensiune se potrivesc acestei viziuni: Canada și Australia, de pildă, ale căror resurse naturale le vor spori importanța în viitor; dar și, într-o măsură mare, India și Brazilia. China și Rusia categoric nu se potrivesc, și nici mulți dintre actorii non-statali care contează în politica internațională de astăzi.
Henry Kissinger a sugerat că geopolitica Asiei în secolul XXI s-ar putea asemăna cu cea a Europei în secolul al XIX-lea, cu marile puteri întrecându-se pentru supremație, folosind războiul ca pe o continuare a politicii prin alte mijloace. Dar s-ar putea să fie mai rău. S-ar putea să fie acest gen de rivalitate între marile puteri la scară mondială, plus teroriștii. Plus corporațiile. Plus comunitățile religioase transnaționale. Plus ONG-urile internaționale.
Nu sugerăm că acești actori ar fi echivalenți din punct de vedere moral; dar ceea ce au ei în comun este că nu se potrivesc perfect într-o ordine mondială a statelor.
Ceea ce am văzut în 2006 de-a lungul frontierei dintre Israel și Liban ar putea fi doar începutul. Cu Tony Blair o amintire și prezența americano-britanică în Irak redusă la o valoare simbolică, s-ar putea să ne amintim de avertismentele lansate cândva de Blair — atras atât de nefericit în războiul din Irak — despre pericolul implicat de armele de distrugere în masă, terorism și state eșuate.
Proliferarea nucleară — proliferarea armelor de distrugere în masă în general — este unul din cele mai mari pericole ale timpurilor noastre. Este de aceeași scară cu pericolul încălzirii globale și la fel de greu de rezolvat. Mi se pare credibil să spunem că pericolul războiului nuclear este mai mare în această perioadă decât oricând – poate cu excepția crizei rachetelor din Cuba din 1962, deși scara unei conflagrații probabile este mult mai mică. Cine e pregătit să parieze că nu vom avea o rachetă nucleară lansată la nervi în următorii 10 ani? Eu nu. Dumneavoastră?
Așa că ar trebui să avem grijă ce ne dorim. În principiu, multipolaritatea este un progres față de unipolaritate din același motiv pentru care este înțelept să avem o diviziune bine definită a puterilor într-un stat democratic. Dar este un progres doar dacă apare ca o versiune a ordinii liberale – și ambii termeni “ordine” și “liberală’ au aceeași importanță.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 62

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: