Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Miracolul Taiwanez

Anton CARAGEA

Astăzi Republica Taiwan ne vine în minte, în primul rând, ca un simbol al succesului economic extraordinar, care a propulsat-o în fruntea miracolului economic asiatic, drept unul din „tigrii” regiunii alături de Coreea de Sud și Japonia.



Mai puțin suntem însă conștienți că acest miracol economic are o istorie a supraviețuirii și dezvoltarii politice cel puțin la fel de interesantă precum cea a dezvoltării economice.
Lecția taiwaneză nu este, așa cum mulți cred greșit, doar o lecție a nivelului de viață cel mai crescut din Asia, după Japonia, dar și o poveste cu multe înțelesuri istorice pentru cititorul român

Cum s-a construit identitatea taiwaneză.

O concepție greșită este aceea că istoria Taiwanului începe abia în 1949, odată cu stabilirea Republicii Chineze a Taiwanului, de către generalul Cian Kai Shek. Nimic mai fals.
Identitatea taiwaneză s-a construit cu mult înainte, încă din 1624,  când olandezii de la Compania Indiilor Orientale se stabilesc aici. Ei găsesc o populație aparte, cu tradiții impresionante și cu o viață culturală vibrantă. Portughezii sosesc și ei aici, atrași de zvonurile privind bogăția insulei și îi dau numele ce rămâne cunoscut și astăzi de Ila Formosa- Insula Frumuseții . În 1662 în istoria insulei intră pentru prima dată China continentală care e invadată de popoarele mongole ale dinastiei Manchuși atunci o parte a vechii administrații chineze continentale se refugiază cu o armată condusă de Jheng Chen Gong  pe teritoriul insulei.
În 1683 stăpânirea directă a dinastiei Manchu asupra insulei este stabilită, după invadarea Taiwanului de trupe din China continentală.
Stăpânirea dinastiei manciuriene (Manchu) va fi însă de scurtă durată.
 China cunoaște importante slăbiciuni interne care fac ca Japonia să devină principala profitoare a prăbușirii Chinei manciuriene.
În 1894 Japoina atacă armata chineză din Peninsula Coreeană și îi provoacă o dezastroasă înfrângere, preluând prin tratatul de la Simonosheki teritoriul Peninsulei Coreene și insula Formosa ( Taiwanul de azi ).
 Stăpânirea japoneză a dus la dezvoltarea unei elite intelectuale și economice locale . Dezvoltarea economică a fost impresionantă, agricultura , comunicațiile și construcțiile au cunoscut o creștere extraordinară .
La finele celui de al doilea război mondial Taiwanul avea deja un statut economic și politic aparte,  iar în 1943, în Declarația de la Cairo,  președintele SUA, Franklin Roosevelt, premierul britanic W. Churchill și Președintele-general al Chinei, Cian Kai Shek au convenit ca la finalul ostilităților Taiwanul să îi revină Chinei.

Un general pierde o țară, dar câștigă un popor.

În septembrie 1945, când Japonia capitulează în fața aliaților, generalul Cian Kai Shek are suficiente motive să fie mulțumit: a reușit să țină piept japonezilor timp de opt ani ( 1937-1945) , a reunificat China și a redat speranțele populației printr-un program de reforme și un partid occidental Kuomintang (KMT- Partidul Naționalist ).
Ceea ce generalul nu știa era că Uniunea Sovietică pregătea deja cucerirea Chinei. Pentru a-i adormi atenția Stalin a propus semnarea unui Tratat de prietenie cu China și generalul  amăgit a acceptat mărul otrăvit.
 În acest timp 2 milioane de soldați erau înarmați și pregătiți de sovietici în Mongolia și în Manciuria, ocupată de URSS la finalul războiului, când Japonia se prăbușise. În timp ce Cian Kai Shek demobiliza și se pregătea de reforme agrare ambițioase, URSS pregătea lovitura prin Partidul Comunist Chinez și Mao Tze Dung
În 1948 atacul comunist este dur și neiertător , de la Peninsula Coreeană  la deșertul mongol, unități blindate și de cavalerie susținute de U.R.S.S. dau o  lovitură teribilă Kuomintangului.
În 1949 înfrângerea e inevitabilă și 2 milioane de suporteri ai Kuomintangului și resturile armatei guvernului generalului Cian Kai Shek împreună cu Parlamentul Chinei se refugiază în Taiwan.  Generalul pierduse o țară, dar câștigase un popor: Taiwanul.

Visul reîntoarcerii.

Generalul a rămas bântuit de visul recuceririi  Chinei , până la moartea sa ( în 1975)  a cerut ca  numele statului să fie Republica Chineză de pe insula Taiwan . A continuat să își pregătească reîntoarcerea în China, a menținut un guvern chinez și un parlament pentru întreaga Chină .
 Mai mult a refuzat să accepte noile granițe ale Chinei, cu Afganistanul , cu Pakistanul și cu Mongolia.
În 1971 când Richard Nixon a decis să deschidă calea dialogului cu Beijingul, locul cuvenit  Chinei în Consiliul de Securitate a fost preluat de la guvernul din Taipei de cel din Beijing.
 Atunci generalul a ținut celebrul discurs: „cerul e prea mic pentru doi sori” retrăgându-se din Organizația Națiunilor Unite.  Moartea a venit ca o izbăvire pentru general în 1975. Cu toate că întreaga sa atenție fusese orientată spre China totuși generalul a pus Taiwanul pe calea succesului economic: libertatea economică, ajutorul SUA, reforma agrară îndrăzneață și Programul 10 mari proiecte, ce a pus bazele unei infrastructuri moderne, toate au contribuit la miracolul taiwanez.

Pe drumul democrației și al dezvoltării.

Deceniul 1975-1985 a fost un timp al dezvoltării rapide ce a propulsat Taiwanul ca fiind un exemplu de miracol, creditele de stat, sprijinul acordat către 10 mari bănci taiwaneze private, o economie orientată spre export, o agricultură ultraperorfmantă ce a a asigurat necesarul consumului intern, toate au fost secretele unui Taiwan puternic și prosper.
După 1988 Taiwanul a pășit pe drumul democratizării rapide având acum deja  20 de ani de alegeri libere, activitate parlamentară intensă și fiind categorisit de Freedom House în anul 2007 ca fiind cea mai bună democrație funcțională din Asia, depășind chiar și Japonia.
 Rezerva națională are 290 de miliarde de dolari , produsul intern pe cap de locuitor este de 15.291 USD, iar șomajul de doar 4% e cel mai redus din Asia.
Astăzi Taiwanul are o democrație funcțională, o presă liberă, o viață politică extrem de puternică și o clasă mijlocie, garanția acestor cuceriri, evaluată la peste 48% din populație .
Obsesia Chinei a dispărut practic din viața politică taiwaneză, noul președinte Ma Ying Jeou, a anunțat un nou curs de politică externă, numit „flexibilă”, ce renunță la tensiunile cu China.
De altfel între cele două țări sau reluat legăturile aeriene, contactele între locuitorii din Taiwan și cei din China nu mai sunt interzise, Taiwanul a investit peste 200 de miliarde de dolari în economia chineză  fiind unul din factorii de bază ai creșterii economice a Chinei.
Taiwanul a participat și la Jocurile Olimpice din acest an și delegații la nivel mediu din cele două țări sau întâlnit de câteva ori în acest an. Timpul tensiunilor din strâmtoarea Taiwanului se pare că a trecut.

România-Taiwan: similitudini uimitoare.

Ceea ce îl uimește pe un analist român este similitudinea de istorie între Taiwan și România. Amândouă au o populație de aproape 23 de milioane de locuitori, amândouă au o cultură avansată, amândouă au stat vreme îndelungată sub umbra unui vecin amenințător ( Rusia pentru noi, China pentru Taiwan), ambele și-au găsit echilibrul în cooperarea cu Statele Unite, în aderarea la NATO pentru România și direct cu Statele Unite pentru Taiwan, ambele au trecut la democrație în 1989 , ambele au cunoscut alternanța de putere în 2000 ( la noi întoarcerea Partidului Social Democrat la putere după guvernarea C.D.R., în Taiwan venirea la putere a Partidului Popular Progresist ) și o nouă schimbare de putere în 2008 cu sosirea la guvern a Partidului Naționalist- Kuomintang la Taipei și la noi cu o nouă schimbare de putere ). Din nefericire ne lipsește încă vitalitatea economică a Taiwanului, dar învățând din lecția lor: infrastructură, sprijin pentru export, investiție în cultură și tehnologie, onestitate și muncă, putem ajunge și noi un tigru al Mării Negre.

Taiwanul –un viitor sigur.

Acum după aproape 60 de ani de existență Taiwanul este pe cale de a deveni membru al Națiunilor Unite, este deja membru în mai multe agenții ale O.N.U., oferă ajutor umanitar și de dezvoltare către 17 țări , iar președintele Ma Ying- Jeou a obținut deja succese remarcabile în recunoașterea identității taiwaneze și a  Republicii Taiwan.
În plus faptul că Taiwanul este un simbol al democrației în regiune îi face pe mulți analiști să spere că flacăra democrației în lumea asiatică are șanse tot mai mari.  Exemplul taiwanez a demonstrat că o țară budistă poate construi o democrație viabilă, că doctrina confucianistă și valorile economiei de piață și drepturilor omului pot coexista și că Asia poate porni pe drumul dezvoltării economice și al construcției democratice.
Experiența Republicii Taiwan este un exemplu pe care Asia nu își poate permite să-l treacă cu vederea.

Publicat în : Politica externa  de la numărul 61

Comentarii

Comentariul nr.1 - Radu Alexandru a spus în 16.11.2008 09:01:00:
Felicitari inca un articol splendid plin de informatii actuale si bine structurate. Taiwanul este un prieten al Romaniei si o mare tara de care avem nevoie pentru a ne dezvolta pe directia Asia. Felicitari domnule profesor din nou sunteti la inaltime. Al dvs. fost student care va citeste constant si admira
Comentariul nr.2 - aurel a spus în 21.11.2008 13:42:00:
Imi pare rau,dar eu unul nu cred ca sunt asemanari substantiale intre Romania si Taiwan.Cred ca ceea ce ne desparte ( si este,din punctul meu de vedere, o deosebire esentiala) este mentalitatea.In Romania nu exista o mentalitate pozitiva si nu a fost cultivata de catre formatorii de opinie o asemenea mentalitate.Dimpotriva,toti oamenii de cultura si ziaristii reprezentativi sunt preocupati in a defini poporul roman ca un popor subdezvoltat si,mai ales,incapabil de evolutie.Iar poporul insusi subscrie cu entuziasm unei asemenea caracterizari.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: