Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Autohtonia și continuitatea românilor timoceni

Cezar DOBRE

În mod obișnuit se vorbește astăzi în spațiul țării noastre și nu numai despre români în diverse ipostaze în funcție de locul de origine sau de viețuire, precum ardeleni, bănățeni, moldoveni etc. În general, referirea la termenul de români subînțelege și un spațiu situat la nordul Dunării, în mare între Tisa și Nistru, ca să invocăm cuvintele marelui Eminescu. Puțini sunt cei care au în minte și vorbesc și despre altfel de români, cei care trăiesc în dreapta Dunării. Uneori se mai fac referiri la aromâni sau macedoromâni, prea puțin la meglenoromâni și istroromâni și aproape deloc la timocenii trăitori de-a lungul Dunării în imediata apropiere a hotarelor statale ale României.


În perioada de după crearea României Mari, atât politicienii, cât și savanții români, aflați de atunci într-o stranie poziție defensivă, ca și astăzi de altfel, și-au orientat interesul asupra aspectelor etno­gra­fice, demografice și istorice ale blocului românismului nord-dunărean, pre­o­cu­pându-se în special de argu­mentarea și, implicit, apărarea legiti­mității înfăptuirii României Mari, așa cum s-a conturat ea în cursul evenimentelor anului 1918 și a fost mai apoi recunoscută prin tratatele de pace ce au încheiat prima conflagrație mondială. În acest context, preocupările pentru masa românismului sud-dunărean au fost cu totul minore, adeseori doar din motive politice conjuncturale. Situația românismului sud-dunărean din vremuri mai vechi sau mai noi a stat în atenția mai cu seamă a unor români originari din zonele de peste Dunăre ce nu-și puteau ignora nici rădăcinile și nici pe frații lor rămași în limitele teritoriale ale diferitelor state balcanice. În acest fel, situația istorică a românismului transdanubian a ocupat un loc minor în cultura și politica românească. Ar fi de menționat, totuși, faptul că aceștia erau prezenți, insuficient în opinia noastră, în programele școlare, în manuale, în presă (au apărut cu intermitențe și cu tiraje mici publicații speciale ale aromânilor sau timocenilor) etc. O dată cu al doilea război mondial, situația s-a schimbat. Ultimele generații din România, atunci când era vorba de cunoașterea trecutului românismului, s-au aflat într-o situație deosebită, care continuă în mare măsură și după 1989 și care a fost generată de un dubiu impact: metodologic și politico-ideolgic.
Încă din secolul al XVIII-lea a fost formulată teoria imigraționistă cu adepți provenind din medii extraromânești, existentă și astăzi. Această teorie susținea/susține că poporul român s-a format undeva în spațiul balcanic, de unde a imigrat cândva după anul 1000 în actualul teritoriu al statului român. Combătând pe bună dreptate această invenție cu pretenții științifice, o serie de istorici români (mai puțin lingviștii în marea lor majoritate) au susținut că aria etnogenezei românești s-a situat, geografic vorbind, exclusiv în spațiul nord-dunărean sau carpato-danubian. Ideea ca atare a fost absolutizată în perioada regimului comunist, între altele, respingerea teoriei roesleriene fiind însoțită de ignorarea completă a realității istorice a prezenței românești în vremurile medievale la sud de Dunăre. S-a adăugat și o altă coordonată, decurgând din doctrina ceaușistă a „neamestecului în treburile interne", aplicate și în legătură cu țările situate în spațiul balcanic. Pe această bază, oficialitatea, prin diversele instrumente pe care le avea la dispoziție, cenzura în primul rând, a împiedicat/interzis cercetările și chiar informarea despre existența unor comunități românești aflate dincolo de hotarele statului român. Dacă în ceea ce privește situația românismului de peste Prut, din motive evident politice, situația s-a modificat în deceniile 8 și 9 ale veacului trecut, când confrații de acolo au fost integrați organic în istoria națională, nu același lucru s-a întâmplat în ceea ce privește realitățile sud-dunărene. Astfel, voit sau nu, se uitau și se ignorau părți ale familiei românești, sute și sute de mii de frați care locuiau dincolo de hotarele țării noastre. Într-o anumită măsură situația a început să se modifice, cu totul insuficient în opinia noastră, după 1989.
Se impune a se preciza următoarea realitate: interesul pentru soarta actuală a românilor din Balcani și, implicit, pentru rădăcinile lor istorice și modalitățile de supraviețuire în locurile lor de baștină de-a lungul veacurilor s-a datorat în mare măsură inițiativelor și eforturilor ce au pornit din rândurile celor ce trăiau acolo. Ar fi de amintit aici, fie chiar și pe scurt, o anumită realitate istorică, în decurs de peste un veac, de la declanșarea primei revoluții sârbești în 1804 și până la războaiele balcanice și sfârșitul primul război mondial în 1918. În spațiul transdanubian s-a desfășurat și s-a încheiat procesul de formare al unor state naționale suverane, respectiv Grecia, Bulgaria, Albania, Serbia și apoi Iugoslavia. Toate aceste state s-au caracterizat prin predominarea unui popor ce și-a impus hegemonia după ce și-a realizat legitimele aspirații de emancipare și de suveranitate. Crearea tuturor acestor state a fost însoțită de elaborarea și manifestarea unor ideologii naționale, transformate apoi în naționalisme existente ca atare și astăzi în acea zonă. Una dintre trăsăturile comune ale tuturor acestor naționalisme a fost și este încă negarea fie pur și simplu a românismului balcanic ca atare, fie falsificarea adeseori grosolană a caracterului etnic al românilor, respectiv a limbii vorbite de ei. Astfel, de exemplu, a fost revigorată o teză mai veche care contesta identitatea vlah-român, afirmându-se că vlahii ar constitui, mai cu seamă în spațiul Serbiei și Bulgariei, mai recent și al Republicii Macedonia, o etnie distinctă, înrudită, dar fiind altceva decât românitatea de la nord de Dunăre. Precum se știe, în ultimii ani se fac prezente și diversele opinii conform cărora ar exista aromânii ca popor distinct, precum și o limbă aromână diferită de limba română în ipostaza ei actuală. Respingând astfel de idei, afirmații și considerând că în trecut, ca și în prezent, a existat/există o masă românească întinzându-se de la Nistru până înspre Marea Adriatică/Istria și din Munții Maramureșului până la Munții Huleam și cei ai Pindului, aducem în atenție soarta, în fond istoria mai veche sau mai nouă, a acelei ramuri a românismului care a apărut și a trăit apoi sute și sute de ani de-a lungul malului drept al Dunării din apropiere de Belgrad, de la râul Morava si până la răsărit de Vidin și chiar mai departe spre Silistra și ținuturile Cadrilaterului.
    Nu există până astăzi o sinteză amplă și sistematică asupra românilor timoceni, nici în ceea ce privește trecutul lor istoric mai îndepărtat sau mai apropiat, nici în ceea ce privește aspectele lingvistice, etnografice etc. ale acestei ramuri a românismului din dreapta Dunării. Între lucrările apărute menționăm: E. Bucuța, Românii dintre Vidin și Timoc, București, 1923; N.A. Constantinescu, Chestiunea timoceană. 1. Vechimea și importanța blocului românesc din Dacia Aureliană, 2. Istoricul regiunii timocene, 3. Drepturile României, București, 1941; teza de doctorat a lui Th. N. Trâpcea, Contribuții la istoria românilor din Peninsula Balcanică. Românii dintre Timoc și Morava, în “Balcania”, V.I., București, 1942, p. 207-364 și extras, București, 1946, C. Felezeu, I. Lumperdean, Les valaques du Nord de la Peninsule Balkanique. Esquisse historique, București, f.a. (cu ediții și în limbile română și engleză); S. Dragomir, Vlahii din nordul Peninsulei Balcanice în evul mediu, București, 1959, C.S. Timoc, Vlahii sunt români. Documente inedite, Timișoara, 1997, precum și o lucrare de popularizare consemnând principalele momente, precum și unele documente: Ion de la Vidin, Sacra Tribalia (Povestea românilor din dreapta Dunării), București, 1997 (ed. franceză Nicopole Passarowitz, Dunonia Svistu, La Triballie, Vidin-Paris, 1991), în anii 1943-1944. Sub egida Societății române de statistică, au apărut la București vol. I-III: Românii din Timoc. Culegere de izvoare, îngrijită de C. Constante, A. Golopentia. Unele izvoare au fost publicate și de noi în S. Brezeanu, Gh. Zbuchea, Românii de la sud de Dunăre. Documente, București, 1997.
De multă vreme, cărturarii români și nu numai ei au subliniat că Dunărea nu despărțea, ci îi unea pe cei care aparțineau aceluiași neam, trăind de o parte și de alta a bătrânului fluviu

Continuare în numărul viitor
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 60

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: