Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

2 + 1, fără cârmaci

Andreea POPESCU

Politica românească se află într-un moment de instabilitate maximă. Alegerile din 2004 au impus două forțe politice de dimensiuni relativ egale. Dacă ar fi rămas așa, ar fi fost OK, din păcate însă una din forțe era compusă din două partide și era o chestiune de timp până când între ele vor începe gelozia și lupta pentru supremație.

Este greu de spus dacă Traian Băsescu a fost factorul de­clan­­șator sau doar a am­pli­ficat un proces care s-ar fi întâm­plat oricum. Cert este că în urma acestui proces au rămas două forțe politice relativ egale, care își dispută zona de dreapta. Greșeala care s-a făcut a fost că acțiunea politică a PD s-a îndreptat asupra PNL și nu asupra unui PSD foar­te vulnerabil în 2005. Cu un PD con­solidat pe stânga și un PNL rămas singur pe dreapta, PSD nu ar mai fi contat în jocul politic. Trecerea PD de la stânga la dreapta a complicat și mai mult lucrurile.
Chiar și privind retrospectiv este greu de înțeles mișcarea lui Traian Băsescu, mai ales în condițiile în care electoratul românesc este foarte sensibil la discursul de stânga. Însuși PNL a ieșit din matca celor 12-13% cât reprezintă bazinul său electoral de dreapta abia după seria de acțiuni sociale cu impact la electoratul „de stânga”. România nu are, nu a avut și sunt slabe șanse să dezvolte în viitor un electorat autentic de dreapta atât de numeros încât să asigure un bazin electoral consistent unui partid politic. Ceea ce se numește la noi electorat de dreapta nu este decât electorat anti-FSN rămas oarecum ancorat în diho­tomia anilor ’90. De aceea, democrații și-ar fi putut apropria acest electorat fără a renunța la poziționarea de stânga.
PD nu s-a remarcat ca partid de dreapta decât prin câteva declarații, în rest păstrându-și discursul populist în care predomină accentele de stânga. Nici PNL nu a mai rămas întru totul fidel acțiunilor de dreapta – oarecum scuzabil din cauza faptului că liberalii sunt la guvernare și implicit obligați la asemenea acțiuni.
Orice sistem politic în trei este inevitabil instabil, astfel încât toată perioada postelectorală a fost o bătălie continuă pentru eliminarea unuia din joc și atingerea echilibrului. Rând pe rând, PSD, PNL și acum PD-L au intrat în rolul de victimă a coalizării celorlalți. Dar, spre deosebire de trecut, alianța PNL-PSD pare să funcționeze fără sincope, punându-i pe democrați în defensivă.
În momentul de față, democrații au rămas singurul partid de lider, iar absența unui liant ideologic îi face mai vulnerabili decât au fost la vremea respectivă PSD și PNL. Social-democrații și-au accentuat discursul social și plusează pentru categoriile lor țintă clasice – pensionarii, funcționarii de stat, iar liberalii își accentuează identitatea de dreapta prin înghițirea PNȚCD și, în plus, prin măsurile sociale importante luate, făcând cu ochiul unor alte categorii de electorat, în special în zona rurală pe care par să și-o aproprie de la PSD și PD.

PSD-PNL, alianța imposibilă?

Deși în ambele părți există voci care militează pentru o apropiere între cele două partide, din punct de vedere strategic ar fi o eroare. Din nou, PSD este cel care nu pare conștient de asta, în vreme ce liberalii își maximi­zează beneficiile din această colabo­rare. Ei au rămas la guvernare încă doi ani, social-democrații s-au ales cu prea puține beneficii din punct de vedere politic, vânzându-și voturile mult prea ieftin.
Pentru PSD, o alianță cu un PNL în creștere vizibilă este contraproductivă, mai devreme sau mai târziu cele două părți fiind condamnate să ajungă la un conflict care ar fi alimentat și de diferen­țele de natură ideologică. În plus, recuperările pe care le-a făcut PNL din electoratul tradițional PSD ar trebui să-i îngrijoreze pe liderii social-democrați.
O alianță între cele două îi va oferi lui Traian Băsescu suficientă muniție pentru campania electorală, căci sin­gura șansă de a mai fi reales ar fi slo­ga­nul „Singurul care poate opri oligar­hia liberalo-pesedistă” cu care se mai poate prezenta încă o dată ca salvator. Dar nu doar că îi va alimenta acțiunile lui Traian Băsescu, dar va repotența un PD în degringoladă care se poate dezvolta ca alternativă la guvernare, o variantă periculoasă pentru ambele partide datorită ambiguității electorale a democraților, care printr-o reorien­tare discursivă pot prelua electorat și de la unii, și de la ceilalți.
Nu trebuie scăpat din vedere că dis­cursul de tip catch-all al demo­cra­ților prinde bine la electorat, ei având în majoritatea sondajelor cam 36-38% la intenții de vot, problema lor fiind că sunt incapabili să și concretizeze aceste intenții.

Un partid neserios

Ultimele două scandaluri aruncă în derizoriu PSD, mai ales în condițiile în care primul este chiar neprovocat. Comportamentul lui Liviu Dragnea, poten­țial ministru de interne, a fost penibil, oarecum surprinzător în condițiile în care el se afirmase ca un lider cu potențial deosebit, având un proiect coerent de evoluție a admi­nistrației publice.
Cel de-al doilea incident este mai degrabă o încercare de discreditare a partidului, nu a persoanei care se presupune că apare în filmuleț, care, în sine, reprezintă o miză mult prea mică pentru scandalul declanșat. Cum acuzațiile de corupție s-au „fumat”, atacul a vizat un subiect care în mod sigur stârnește scandal.
În condițiile în care electoratul PSD este unul mai degrabă conservator, am­bele incidente lovesc în baza aces­tuia, insinuând ideea de partid nese­rios.
Nu este exclus ca acest din urmă atac să provină chiar din interior – fiind vorba de o apropiată a președintelui Mircea Geoană – și să fie o reglare de conturi. În acest caz, lucrurile sunt cu atât mai grave dacă social-democrații sunt în stare să se atace fără a se gândi la impactul unor asemenea acțiuni pentru imaginea partidului. Realitatea este că, de ceva vreme, PSD este mai degrabă o federație de interese greu ținută în frâu de Mircea Geoană, mai ales în condițiile în care modificarea sistemului de vot a dus la schimbarea raportului de forță între centru și filiale.
PSD pare în momentul de față să-și fi atins limitele de creștere, plafo­nân­du-se în jurul a 30 de procente. Efor­turile pe care le face la nivel central sunt mai degrabă neinspirate, copilărești, cum a fost seria de moțiuni simple din care PSD nu s-a ales practic cu nimic: pensiile oricum se măreau, ca și salariile profesorilor.
În plus, Călin Popescu Tăriceanu a menționat în discursul său că această devansare s-a făcut „datorită creșterii economice”, nu a presiunilor PSD. În acest context, anunțul lui Mircea Geoa­nă cu „șantajul” aplicat guvernului seamănă mai degrabă cu elanul unui puber care se laudă cu performanțele „fratelui mai mare”. O reușită, mai degrabă colaterală, însă, a repre­zen­tat-o lăsarea PD-L în off-side. Atât PNL, cât și PSD au tot interesul de a minimiza partidul prezidențial, fie în vederea realizării unei coaliții guver­na­mentale împreună, fie pentru a-și maximiza pozițiile.
Lipsa de atenție față de electoratul propriu îi poate costa pe pesediști mai mult decât își închipuie, impresia lăsată fiind că ei uită că votul uninominal are și o componentă de ponderare și că degeaba vor performa unii lideri locali, dacă în alte zone rezultatele vor fi slabe. Acest tip de vot avantajează în mod deosebit PNL, care are o prezență mai echilibrată în teritoriu, deși se clasează pe primul loc doar în vreo cinci județe, față de 16 ale PSD.

Bătălia pentru colaborarea PD

Singura variantă logică și corectă pentru PNL și PSD o reprezintă colaborarea cu PD. Pentru pesediști este mai ușor, ei având cel puțin cinci procente în fața democraților, dar nu trebuie uitat că, la vremea respectivă, liberalii intraseră în alianță tot cu un avans de vreo cinci procente. Cum, cu ocazia moțiunilor, i-au lăsat din nou pe democrați baltă, șansele PSD la o colaborare cu PD sunt minime, deși în partid există „capete de pod” care ar netezi o eventuală colaborare. Deși păstrează unele canale de comunicare cu democrații, PSD pare setat exclusiv pe o colaborare cu PNL.
De partea cealaltă, liberalii au gestionat mult mai bine relația cu PSD și chiar și cu PD. Au și avantajul apropierii „ideologice” de democrați și al unui scor mai apropiat – pronosticul nostru fiind că liberalii vor avea un scor mai bun decât democrații –, care ar permite o negociere mult mai ușor de făcut.
Alianța între cele două partide ar avea darul de a întoarce situația în 2004, de data aceasta cu un Traian Băsescu aflat la mâna celor două partide pentru o eventuală realegere în 2009 și astfel mult mai cooperant. O astfel de combinație se poate dovedi letală pentru pesediști, care nu sesizează pericolul și are toate șansele să nu înțeleagă „ce i-a lovit”.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 60

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: