Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Băsescu-PD-L - divorț în direct

Cristian BANU

După ce l-a plimbat cum a vrut de la stânga la dreapta, l-a băgat și l-a scos de la guvernare, Traian Băsescu și-a abandonat oficial, prin discursul ținut în fața Parlamentului, partidul în speranța de a mai salva ce se mai poate salva și a obține un al doilea mandat de la orice partid dispus să renunțe la colaborarea cu oligarhii din dotare și a începe colaborarea cu oligarhii “buni” cu viză de la Cotroceni.

O lovitură pentru toată lumea

Primul semn că e “groasă” nu l-a constituit ieșirea de după înțelegerea cu PRM. Cel mai vizibil prim semn l-a constituit agitația ieșită din comun a Elenei Udrea. Gătit sarmale, dat cu mopul, tricotat pe la TV – gesturi absolut inexplicabile pentru o persoană care nu ar fi trebuit să aibă probleme în a-și adjudeca un scaun de parlamentar.
Separarea celor două părți lasă pe toată lumea în off-side. PNL și PSD au încercat să pună placa obișnuită, însă este evident și pentru ei că nu ține și că trebuie să se reorienteze cât mai curând. PD-L rămâne el însuși debu­so­lat și în pragul destrămării, certurile interne fiind la ordinea zilei. Împin­ge­rea lui Stolojan pe post de locomotivă electorală, faptul că nici până acum pedeliștii nu au definitivate nici măcar jumătate din listele de candidați (ei par a se confrunta cu cele mai multe tenta­tive de renunțare la candidatură), cer­tu­rile dintre ex-liberali și ex-democrați sunt semne ale unei degringolade care nu va fi decât accentuată de aban­donul prezidențial. Este foarte posibil ca separarea celor două părți să fie și inițiativa unora din PD care au înghițit foarte greu plecarea de la guvernare de acum doi ani.
De asemenea, în cazul în care se renunță la votul uninominal, demo­cra­ții vor fi țapul ispășitor ideal, de vreme ce acțiunea fost declanșată de “noii lor prieteni”, peremiștii. Chiar dacă nici lor nu le convine 100%, PNL și PSD par să se fi adaptat mai bine noilor reguli ale jocului, iar din zona lor nu transpar decât liniște și pace. Oricum, mass-media se concentrează acum pe democrați, iar ieșirea de la TVR a președintelui nu a avut decât darul de a-i întărâta și mai mult. Atacul este total neinspirat. Atunci când ai pro­ble­me, faci tot ce se poate să le maschezi, nu să ieși și mai mult în evidență. Atât președintele, cât și democrații au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a am­pli­fica la maxim scandalul colaborării cu PRM, altfel o chestiune minoră și neinteresantă. Iar recentul val de mo­țiu­ni de cenzură nu face decât să accentueze și mai mult cât de bine colaborează cele două partide.
În aceste condiții, rezultatul demo­cra­ților va fi mult sub așteptările ini­țiale și încep să am dubii că 25% mai este fezabil în condițiile unei ofensive a PNL și PSD la care nu prea are cine să răs­pundă din partea lor. Fiindcă nu cred că le va trebui prea mult celor două partide să se dezmeticească și să înțeleagă faptul că e “pe bune” și Traian Băsescu nu se va amesteca în campanie.

Mai bine pentru PD-L


Deși poate părea paradoxal, separarea este foarte bună pentru PD-L, nu doar pe principiul “orice șut în fund este un pas înainte”, ci și pentru că i se oferă în sfârșit ocazia de a că­păta identitate și personalitate proprie, chiar dacă asta va însemna un procent electoral mai mic. În schimb, proble­me­le vor apărea pentru Traian Băsescu. Este greu de presupus că va reuși să creeze o platformă civică de sprijin. Iar după ce va accepta un guvern, va fi la mâna coaliției respective. Iar, dacă această coaliție va include PDl-ul, nu știu dacă va fi foarte plăcut pentru președinte să trateze cu un partid pe care l-a sedus și abandonat.
Și PSD, dar și PNL au tot interesul de a limita dimensiunea democraților și vor încerca să profite la maxim de de­gringolada acestora. Ei nu s-au do­vedit până acum partener de încredere în nici o coaliție din care au făcut parte, ba, din contră, în ambele cazuri au încercat să “sugrume” partenerul. Pe de altă parte, însă, „vinovatul” a fost Traian Băsescu, și în absența lui există în PD un nucleu care a reușit o cola­bo­rare bună cu PNL. În plus, ascensiunea puciștilor liberali reduce sensibil șan­sele de colaborare cu PNL (lăsând la o parte concurența celor două partide pentru electoratul de dreapta). Dacă însă discuțiile vor fi purtate de vechii democrați – cuplul Blaga-Videanu – co­ro­borat cu eliberarea de sub tirania lui Traian Băsescu, se deschid căile pen­tru o colaborare reală între PNL și PD.

Un președinte pentru România

În urmă cu ceva vreme spuneam că viitoarele alegeri prezidențiale se vor desfășura într-o altă paradigmă, datorită faptului că, la acea vreme, partidele politice se vor fi aflat cu sacii în căruță, o nouă campanie electorală aducând un ROI foarte mic, ceea ce va conduce la schimbarea raporturilor între prezidențiabili și partidul propriu.
Este vizibil că românii s-au săturat de președinții de partide și vor un președinte al țării. Și Traian Băsescu, și Ion Iliescu s-au afirmat mai degrabă ca președinți de partid, împărțind irecon­cibiabil România. Emil Constantinescu a fost mai aproape de ceea ce ar trebui să fie cu adevărat un președinte, dar și el a plătit tribut unei societăți aflate într-o dihotomie violentă.
Mai spuneam atunci că viitorul președinte va fi o persoană cu un cu totul alt profil decât Traian Băsescu, adică o persoană “low profile”, even­tual chiar un independent gen Mugur Isărescu sau Leonard Orban, cu un rol mai degrabă de monarh constituțional ales democratic de popor – departe de “președintele-jucător”.
Primul care a înțeles asta este Traian Băsescu, cel care și-a început în Italia campania electorală pentru un nou mandat, încă o dovadă că este un politician abil. Traian Băsescu a înțeles că pentru el PD, plus sau minus L sau D, este un proiect politic ratat și că cel mai bine este să se distanțeze cât mai degrabă de el, bizuindu-se pe o plat­formă “civică” și pe ideea că “Traian Băsescu este singurul care poate ține în frâu o clasă politică incompetentă și imorală”, adunând în jurul său “verticali” ca Monica Macovei, Cătălin Avramescu, Mircea Cărtărescu et comp.
Toate acțiunile prezidențiale din ultima vreme încearcă să creioneze un alt președinte, un “campion al păcii la Marea Neagră”, “mesager al dialogului interconfesional” (invitarea papei), care știe când să laude guvernul, când să-l dojenească părintește, preocupat de viitorul României pe următorii 100 de ani, sprijinit de intelectuali „auten­tici și integri”, distanțându-se de un partid-umbră care nici nu-l mai ascultă, asezonate cu promisiuni de creștere a salariilor și bineînțeles a pensiilor.
În următoarea campanie nu o să-l mai vedem pe președinte alături de “vechii prieteni”, răceala față de PD nu este doar mimat, iar președintele pur și simplu nu mai are nevoie de un partid pentru cel de-al doilea mandat.
În momentul de față, președintele și PD-L se incomodează reciproc. Re­dân­du-le democraților libertatea, pre­șe­dintele îi scoate din izolarea în care tot el îi adusese, evitând în același timp un decont care nu avea cum să nu aibă loc după previzibilul eșec de la ale­ge­rile parlamentare. “V-am lăsat de capul vostru, uite ce ați făcut, incapabililor!” le poate spune acum Traian Băsescu liniștit. În același timp însă, se salvează el însuși de umilința căciulirii pe lângă democrați pentru ajutor în viitoarea campanie electorală.

Viitor incert pentru Traian Băsescu

Succesul acestei strategii depinde însă de prea multe variabile. Platforma civică din jurul președintelui trebuie să fie suficient de puternică și convin­gă­toare pentru a reuși să mobilizeze elec­toratul și să-l convingă de faptul că Traian Băsescu s-a schimbat cu ade­vărat. Președintele însuși trebuie să își consolideze noua imagine de “inde­pen­dent”, după 4 ani în care a dictat democraților și de câte ori pe zi să se ducă la toaletă. Dar, dincolo de aceste variabile, cheia succesului acestei strategii o va constitui capacitatea platformei civice de a crea “urgența”. OK, avem o clasă politică incom­pe­tentă și coruptă. Cu toate acestea, avem creștere economică și în toate straturile societății se trăiește mai bine ca acum patru ani. Suntem departe de atmosfera apăsătoare din timpul domniei PSD, suntem membri ai UE…
Avem Salvatorul, dar ne lipsește Apocalipsa. Și mă îndoiesc că într-un an, cât a mai rămas până la alegerile prezidențiale, platforma civică va fi capabilă să inventeze una.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 60

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: