Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

PD-L – PNL, calea marii împăcări

Arthur SUCIU

Toate sondajele de opinie din ultima perioadă reflectă dorința electoratului de a avea la guvernare, după alegerile din 30 noiembrie, o alianță formată din PD-L și PNL. Este posibilă reconcilierea celor două partide? Se observă însă că, în logica relațiilor dintre PNL și PD-L sau dintre Băsescu și Tăriceanu, ceea ce lipsește deocamdată este mediatorul, pentru ca dreapta să-și găsească unitatea și calmul.

Sondajele de opinie din ultima perioadă reflectă dorința electoratului de a avea la guvernare, după alegerile din 30 noiembrie, o alianță formată din PD-L și PNL. Cu toate acestea, analiștii politici sunt sceptici privind posibi­li­tatea împăcării liberalilor cu democrat-liberalii. Ar putea cele două partide politice să guverneze din nou împreună după ruptura care s-a creat între ele în primii ani ai guvernării Alianței D.A.?
Cearta dintre președintele Băsescu și premierul Tăriceanu a generat disen­siuni politice: scindarea PNL și migra­rea unui grup liberal către fostul partid al lui Traian Băsescu, suspendarea acestuia din funcția de președinte, scoaterea de la guvernare a PD și de­pu­nerea de către acest partid a unei moțiu­ni de cenzură împotriva guver­nu­lui Tăriceanu. Fiecare a făcut împotriva celuilalt tot ce a putut pentru a adânci conflictul și în aproape nici un caz pen­tru a-l aplana. Când ne gândim la posi­bili­tatea unei mari împăcări între PNL și PD-L avem, așadar, față în față dorin­ța pozitivă a electoratului și cea nega­tivă a fiecăruia dintre cele două parti­de. Problema nu se află în relația cu alegătorii și nu acolo ar trebui să fie căutată, ci în felul în care se rapor­tează partidele și, în mod special, liderii aces­tora.
Deși Alianța D.A., constituită înain­te de alegerile din 2004, avea în com­ponența sa un partid de dreapta (PNL) și unul de stânga (PD), conținutul ideologic și programul de guvernare indicau o orientare clară de dreapta a ambelor partide. PD nu mai era în reali­tate de mult timp un partid de stânga, el nu a guvernat niciodată decât îm­preu­nă cu dreapta, iar evoluția sa ulte­rioară a arătat trecerea sa definitivă la dreapta politică. Alegerile din această toamnă vor legitima, pentru prima da­tă, PD-L ca formațiune de dreapta, ceea ce va elimina orice acuzație că ar fi o „struțo-cămilă” liberalo-social-de­mo­crată. Se manifestă acum, mult mai mult decât în 2004, o coerență ideo­logică sau măcar o complementaritate între PNL și PD-L, lucru deloc neglijabil dacă ne gândim că viitorul guvern va trebui să pună în aplicare politici eco­nomice și sociale cu care formațiunile componente ale alianței de guvernare ar trebui să fie în deplin acord.
Schimbarea doctrinară a PD, vă­zu­tă inițial ca un act de oportunism politic, are, așa cum am spus, prece­dente în acțiunea politică a acestui partid, dar și consecințe politice extrem de importante pentru viața po­litică din România. Practic, prin trece­rea la dreapta a PD întregul spectru politic și-a schimbat orien­tarea, astfel încât, pentru prima dată de la Revoluția din 1989, dreapta a devenit majoritară. Majoritară, dar nu încă domi­nantă, deoarece formațiunile sale, PD-L și PNL, se află într-o com­peti­ție acerbă. Ratarea împăcării celor două partide ar însemna deci pier­derea prilejului pentru instituirea unei dominații a dreptei, necesară după lunga perioadă de dominație a stângii.
Înainte de 2004, dar practic până la suspendarea din funcție a preșe­dintelui Băsescu, PNL a fost principalul partid de dreapta. Lucrurile nu mai stau la fel astăzi, când PD-L, condus autoritar de la Cotroceni, a depășit cu mult cota electorală a PNL. Oricare ar fi rezultatele alegerilor din 30 noiembrie, este aproape sigur că PD-L va obține un scor mai bun decât PNL. O alianță între cele două grupuri ar trebui să țină seama de această variabilă, la care se adaugă o alta, la fel de importantă: omul PD-L, adică Traian Băsescu, va desemna premierul. Ca atare, într-o vi­itoare guvernare PD-L – PNL, rolul prin­cipal ar trebui să fie jucat de PD-L, care s-ar s-ar institui ca principal partid al dreptei în România. Va accepta PNL aceste condiții?
Judecând după starea actuală de lucruri, oferta PD-L pare inacceptabilă pentru PNL. Democrat-liberalii l-au desemnat ca viitor premier pe fostul președinte al PNL, prietenul lui Bă­ses­cu și adversarul lui Tăriceanu: Theodor Stolojan. Actuala conducere a PNL, prin asta înțelegând majoritatea din structura centrală de conducere, este împotriva lui Stolojan. Nepunându-se problema redesemnării lui Tăriceanu, o condiție pentru realizarea alianței este scoaterea din calcul a lui Stolojan și desemnarea unui neutru, cel mai de dorit a unui liberal apropiat de Băsescu (cazul deja discutat al lui Mihai Răzvan Ungureanu), sau a unui independent (actualul guvernator Mugur Isărescu).
Intrarea la guvernare a PNL, alături de PD-L, implică aparent și un risc rezultat din trecutul comun al celor două formațiuni. Este vorba de scoaterea de la guvernare a PD de către PNL. Acest risc ar fi însă micșorat de prezența masivă în Parlament a PSD. În cazul unui nou conflict cu PD-L, PNL ar dispune de o posibilitate permanentă de șantaj: ar putea alege oricând ieșirea din guvern și încheierea unei alianțe imediate cu PSD.
Piedica majoră este însă relația foarte proastă între Băsescu și Tă­riceanu. Cele mai importante per­soane în ecuația alianței par ireconciliabile. Și totuși, după alegerile parlamentare, cei doi vor avea statute diferite. Tări­ceanu își va fi încheiat mandatul de premier și, în orice caz, va negocia o alianță în calitate de președinte al PNL. Tra­ian Băsescu va fi în continuare pre­ședinte, dar, teoretic, va fi obligat să negocieze și să accepte nu numai cererile PNL, ci și pe ale PD-L. Alianța PD-L – PNL nu se stabilește între Bă­sescu și Tăriceanu, ci între Tăriceanu și Boc. Va conta dorința liberalilor de a rămâne la guvernare, dar poate și mai mult dorința democrat-liberalilor de a reintra la guvernare. Traian Băsescu se va afla sub presiunea puternică a propriului său partid, care îi va cere să facă un compromis major în interesul partidului. Compromisul constă în acceptarea lui Tăriceanu ca partener de discuție, și a PNL ca partener de guver­nare (ceea ce Băsescu a spus că nu se va întâmpla niciodată, dar refe­rirea este la Tăriceanu ca premier, probabil mai puțin și la Tăriceanu ca președinte al PNL). Traian Băsescu ar putea gândi că numirea unui liberal ca Ungureanu în fruntea guvernului ar fi primul pas către o schimbare a atitudinii liderilor PNL.
Acceptarea acestui compromis din partea lui Traian Băsescu ar trebui să aibă, de partea liberalilor, o cedare asemănătoare. Intrând la guvernare alături de PD-L, PNL ar trebui să-l susțină pe Traian Băsescu pentru încă un mandat de președinte. Este posibilă o reconciliere a acestora cu actualul șef al statului? Probabil că aceasta-i întrebarea la care se poate da cel mai greu un răspuns. Se observă însă că, în logica relațiilor dintre PNL și PD-L sau dintre Băsescu și Tăriceanu, ceea ce lipsește deocamdată este mediatorul. E nevoie de un al treilea pentru ca dreapta să-și găsească unitatea și calmul. Rolul de mediator ar putea fi luat de politicienii din cele două partide care înțeleg că liderii lor trebuie să treacă peste resentimentele personale pentru ca dreapta să fie majoritară nu doar în rândul populației și în parlament, ci și la guvernare; că voturile majorității românilor trebuie să se regăsească și în deciziile execu­tivului. O alianță PNL – PD-L pentru o guvernare de dreapta ar avea nevoie de multă înțelepciune politică pentru a trece peste resentimente și ogolii și de mult respect față de electorat, care după aproape 20 de ani de la Revoluție este majoritar de dreapta.
Publicat în : Cover story  de la numărul 60

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: