Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Toamna lui Hosni Mubarak

Virginia MIRCEA

Ca majoritatea autocraților care înaintează în vârstă și a căror autoritate este în declin, conducătorul Egiptului Hosni Mubarak caută să perpetueze ordinea existentă. În prezent, omul care a domnit mai mult decât aproape orice faraon nu precupețește nici un efort în încercarea de a asigura longevitatea regimului și o tranziție lină a puterii. Hotărât să transmită sceptrul fiului său, Gamal, el a lansat o campanie violentă de înăbușire a disidenței și de consolidare a regimului său autocratic.

Însoțită de un apel la sentimente naționaliste, represiunea iniția­tă de Mubarak alimentează ten­siuni care ar putea destabiliza scena arabo-israeliană.
Exemplele sunt abundente. Nu mai departe de anul trecut, membri ai Parti­dului său Național-Democrat (PND) cereau ca Acordurile de la Camp David să fie “călcate în picioare” ca răs­puns la săpăturile israelienilor lângă Moscheea al-Aqsa din Ierusalim, susținând că “războiul cu Israelul continuă încă.” După războiul din 2006 dintre Israel și Liban, Mubarak a avertizat că nu se poate impune nici o graniță în regiune, iar membrii PND din parlament au exprimat proteste ase­mănătoare.
Amenințarea aceasta nu este nouă: Mubarak folosește de multă vreme conflictul arabo-israelian ca supapă pentru nemulțumirile popu­la­ției. În încercarea de a distrage atenția de la ineficiența propriei administrații, regi­mul său folosește adesea o retorică menită să inflameze senti­men­tele anti-americane și anti-israeliene.
Însă de ani de zile Mubarak merge pe o sârmă subțire, pretinzându-se un aliat loial al SUA și un scut secular împotriva ascensiunii extremismului. Acest echilibru fragil a fost profitabil. În schimbul menținerii păcii formale cu Israelul și al consolidării cooperării strategice cu Statele Unite, regimul său a fost răsplătit cu aproape 2 miliarde dolari pe an, fiind al treilea mare beneficiar de ajutoare externe ame­ricane din lume, după Irak și Israel.
Acum, soarele se pregătește să apună peste regimul său, iar Mubarak se apropie de sfârșitul spectacolului acrobatic. Mai mult, în timp ce el își consolidează puterea în loc să o relaxeze, vechea convingere că Egiptul este o ancoră a păcii și a stabilității s-ar putea dovedi nefondată.
Pe plan intern, problemele econo­mi­ce se adâncesc. În străinătate, influen­ța Egiptului scade. Iar Mubarak nu a făcut nimic pentru a scoate țara cu cea mai mare populație din lumea arabă din paralizie. În schimb, este foarte preocupat de coregrafia suc­ce­siunii unei puteri care a adâncit stagnarea propriei țări.
Să luăm de pildă evenimentele recente: pe 23 iulie, ziua inde­pend­enței Egiptului, forțele de securitate au arestat și bătut 14 activiști care se adunaseră pe o plajă pentru a cânta cântece patriotice și a flutura steaguri egiptene. Acuzația? Încercarea de a “răsturna” regimul.
Acuzația ar fi fost hilară, dacă astfel de practici nu ar fi atât de comune: atacurile împotriva activiștilor ale căror arme sunt tastatura și camerele digitale sunt dovezi că Egiptul se retrage după cei câțiva pași modești pe calea democratizării. Considerat cândva terenul de încer­care pentru strategia de democratizare inițiată de administrația Bush, Egiptul a abandonat până și ideea de reformă. De când Mubarak a permis primele alegeri prezidențiale cu mai mulți candidați în Egipt, în septembrie 2005, doar pentru a-și trimite concurentul la închisoare, regresul a tot continuat.
Nu a fost întotdeauna așa de rău. În anii 1990, Mubarak își rezerva gro­sul energiei represive pentru extre­miș­tii islamiști. Mai târziu, personalitățile care au îndrăznit să îl critice sau să candideze împotriva lui, sau să specu­leze pe tema sănătății lui sau să pună sub semnul întrebării motivațiile ajutoarelor americane au fost închise, torturate sau hărțuite de regim. Acum, odată opoziția politică decapitată, el își întoarce privirea chiar și spre criticii anonimi care încalcă tabuurile și limi­tele impuse de guvern.
Vremea când președintele Bush îndemna Egiptul, în Discursul despre Starea Națiunii din 2005, să “arate calea spre democrație în Orientul Mijlociu”, pare foarte îndepărtată. Când, o lună mai târziu, Mubarak anunța contestatele alegeri prezi­dențiale, se vorbea chiar despre o “primăvară arabă”.
Dar realegerea lui Mubarak și ulterior victoria islamiștilor în alegerile parlamentare au oferit regimului său un pretext pentru a se dezice de reformă și pentru a aminti încă o dată Washingtonului de rolul indispensabil al Egiptului în lupta împotriva al-Qaeda. Administrația Bush a mușcat momeala și s-a abținut să mai joace dur de atunci încoace.
Astăzi, Mubarak este extrem de încrezător. În Orientul Mijlociu, la fel ca peste tot în lume, autocrații ca el nu consideră slăbiciunea ca pe o invitație la compromis. Convins acum că va su­praviețui administrației Bush, regi­mul său consideră generozitatea SUA drept ceva ce i se cuvine, și respinge de­mersurile Washingtonului drept “un a­mes­tec inacceptabil” în problemele egiptene. Însă, dacă faptul că admi­nistrația Bush și-a abandonat proiectul de democratizare poate explica pașii înapoi făcuți de Mubarak, el nu poate explica întoarcerea la o situație și mai amenințătoare decât cea anterioară.
Explicația este legată de problema succesiunii. Din 2000, Gamal Mubarak, fost bancher, s-a transformat dintr-un novice în ale politicii în unul dintre cei mai puternici oficiali ai Partidului Național-Democrat. Dar, chiar dacă tatăl său a amestecat cărțile în favoarea lui, ascensiunea lui Gamal nu este garantată. Armata egipteană, care a dat toți președinții acestei țări de după 1952, se opune unui regim civil care i-ar putea limita puterea.
Multe depind de modul în care Mubarak, în vârstă de 80 de ani, își va face ieșirea. Dacă va renunța la putere la finalul actualului său mandat, în 2011, observatorii se așteaptă la o moștenire fără probleme a fiului. Dar, dacă Mubarak moare sau se îmbolnăvește în timpul mandatului – și el a făcut aluzie la faptul că nu va lăsa puterea din mână până în ultima clipă – slăbiciunea aparentă a lui Gamal ar putea determina armata să îl înlăture. Fapt care îi va înfuria chiar și pe opozanții regimului, fără a rezolva mai nimic.
Eliminarea tuturor celor care se opun lui Gamal nu garantează securitatea regimului. În cazul unei succesiuni contestate, ascensiunea la putere a islamiștilor este improbabilă, dar nici continuarea orientării pro-occidentale a Egiptului nu poate fi luată drept sigură.  (V. M.)
Publicat în : Politica externa  de la numărul 60

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: