Navigare
Numerele anterioare
2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,Lunile anterioare
Autor
America și exportul culturii narcisiste
Ovidiu SOLONAR
Nevoia de a determina caracteristicile generale ale poporului american datează încă de la începuturile Statelor Unite ale Americii. Este normal ca o națiune nouă să încerce să își definească particularitatea la fel cum este normal ca alte națiuni mai vechi să încerce să analizeze trăsăturile specifice ale noii entități statale. Totuși, America și americanii nu au încetat niciodată, pe parcursul istoriei lor destul de scurte, să se psihanalizeze pentru a se împăca cu propria existență.În acest sens, în cartea sa, Cultura narcisismului, Christopher Lasch face trimitere la o nouă tipologie de americani moderni, în creștere, care, aparent, au rupt legăturile cu trecutul și nu mai cred în viitor, oameni fără o coerență în viață. Așa cum Lasch însuși remarcă: „Tendința dominantă este de a trăi prezentul – a trăi pentru tine însuți, nu pentru predecesori sau pentru posteritate. Ne pierdem rapid simțul continuității istorice, sentimentul că aparținem unei sucesiuni de generații ce își au originea în trecut și se îndreaptă spre viitor.”
Narcisiștii sunt oameni egocentrici, care se luptă să-și trăiască clipa și sunt influențați de întâmplările cotidiene mai mult decât orice altceva, sunt indivizi ce nu caută să învețe din trecut și nici nu se gândesc la probabilitatea de fi judecați în viitor deoarece credința în orice fel de posteritate s-a erodat în mod considerabil. Acesta pare a fi tipul de ființă umană ce predomină în prezent, noua specie American Narcissus, ce dă naștere unei noi culturi care, datorită influenței politice, militare, economice și mediatice din partea Statelor Unite, este posibil să se extindă pe tot globul. Prin urmare, procesul de americanizare din zilele noastre nu trebuie să aibă loc neapărat pe sol american, așa cum s-a întâmplat în trecut, ci pe orice sol din lume.
Întocmai precum anticul Narcis, narcisiștii moderni au nevoie de oglinzi în care să se admire. Oglinzile respective le sunt furnizate de lumea din jur, iar ei caută întotdeauna lauda și aplauzele celorlalți precum un artist caută ovațiile și aplauzele publicului. Drept rezultat, oamenii tind să se comporte ca niște actori, să-și elaboreze și să-și joace rolurile în mod constant, chiar și atunci când nu au pe nimeni în jur ca să-i urmărească, și asta din cauza obiceiului pe care l-au căpătat. Lasch spune că acest obicei sau stil de viață dă naștere unui „eu interpretativ”, care distorsionează identitatea adevărată și realitatea, înlocuindu-le uneori în totalitate cu o imagine falsă. El crede că unica realitate acceptată de către „eul interpretativ” este aceea construită din materialele furnizate de publicitate și cultura de masă.
„Viața modernă este atât de mult intermediată de imagini electronice încât nu ne putem abține să nu răspundem altora decât ca și cum acțiunile respectivilor – și ale noastre – sunt înregistrate și transmise simultan către un public nevăzut sau sunt stocate pentru o analiză mai atentă mai târziu.”
Dată fiind această accentuare a „eului interpretativ”, ce caută recunoașterea publică și prin ea mulțumirea personală, imaginea este aproape tot ce contează și, prin urmare, imaginea este ceea ce se vinde, se caută și față de care există grija cea mai mare. Totuși, imaginea este perisabilă și din cauza asta apare un sentiment foarte puternic de a trăi doar pentru moment, de a trăi clipa, o conștientizare acută cum că oamenii sunt valabili și sunt vii atâta timp cât sunt tineri și atractivi. Conștientizarea aceasta dă naștere unei anxietăți și unei frici legate de îmbătrânire, o teamă de a deveni neatractivi și demodați, adică o teamă că pot fi excluși din viața activă și puși pe lista de pensionare foarte repede. De vreme ce, în zilele noastre, trecutul este echivalent cu lucrurile învechite și bătrânețea reprezintă trecutul, copiii descoperă foarte repede că ideile părinților sunt demodate, iar generația mai în vârstă nu se mai gândește să trăiască prin urmași. O dată cu pierderea simțului de continuitate istorică, apare o întreagă frenezie de a rămâne tânăr și atractiv pe cât posibil, prin toate mijloacele disponibile, de exemplu prin tratamente sau prin intermediul modei. Oamenii se agață de iluzia tinereții până când nu o mai pot menține, punct în care fie trebuie să-și accepte statutul superfluu, fie să se afunde într-o disperare tăcută. Problema este dacă oamenii zilelor noastre se comportă astfel în mai mare măsură decât cei din trecut și, dacă lucrul acesta este adevărat, care sunt motivele care îi determină se se comporte în acest mod.
În opinia lui Mario Jacoby, tipul de individ narcisist pe care Lasch îl descrie se caracterizează printr-o luptă dezlănțuită pentru fericire și plăcere egoistă, el devenind tipul dominant începând cu anii 1970. Omul economic i-a făcut loc omului psihologic care este ultimul produs al individualismului burghez și care a înlocuit religia cu gândirea terapeutică. Teama de moarte și de bătrânețe este o trăsătură a oamenilor din toate timpurile și din toate culturile și, în mod natural, ei au încercat să o contracareze prin diferite mijloace avute la îndemână, fie ele religioase, tehnologice, filozofice sau de alt gen. Totuși, „mișcarea prolongevitate”, așa cum o definește Lasch, „exprimă într-o formă caracteristică angoasele unei culturi ce crede că nu are viitor.”
După părerea lui Jacoby, ideea unei culturi narcisiste își are originile într-o mare măsură în analiza făcută de Herbert Marcuse asupra unei societăți unidimensionale care produce un nou tip de personalitate, aparent ajustabilă și obedientă, dar care este, de fapt, plină de furie interioară. În Omul unidimensional, Marcuse distinge nevoile false, ce sunt supraimpuse individului printr-o publicitate agresivă și prin alte mijloace de manipulare, de nevoile adevărate, ce sunt inerente naturii umane (nevoile biologice). El spune că nevoile umane au fost întotdeauna determinate de circumstanțele istorice, însă, o dată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a devenit foarte dificil, aproape imposibil, ca indivizii să-și păstreze intactă individualitatea.
Oamenii moderni sunt expuși, atât în locurile publice, cât și acasă, unei invazii de informații și reclame care se revarsă din televizor sau din alte dispozitive electronice și care sfârșesc prin a le modifica caracterul astfel încât “indivizii se identifică cu existența ce le este impusă și își găsesc în ea propria dezvoltare și satisfacție. Această identificare nu este o iluzie, ci realitatea.” Prin urmare, oamenii devin tot mai dependenți de factori externi ce pot fi controlați de alte persoane, fiind mult mai ușor manipulați, iar libertatea lor le este furată.
Totuși, dacă mijloacele de manipulare și control sunt identificabile, precum publicitatea, relațiile cu publicul, învechirea planificată, cine sunt manipulatorii nu este foarte clar. Marcuse susține că șefii și proprietarii capitaliști nu mai sunt percepuți ca exploatatori sau “agenți responsabili”, ci preiau statutul de funcționari într-un sistem birocratic a cărui ierarhie se pierde în spatele unei fațade de raționalism obiectiv. Drept consecință, nimeni nu este responsabil pentru starea lucrurilor și, în plus, nimeni nu poate fi considerat vinovat pentru starea lucrurilor deoarece aceasta nu este foarte rea, sistemul părând să ofere posibilitatea împlinirii nevoilor tuturor cetățenilor. Principala preocupare a lui Marcuse este că statul de tip welfare, cu intervenții sociale, le oferă cetățenilor săi posibilitatea de a duce o viață bună, însă, în același timp, bunăstarea produsă de acest tip de stat include și rețete prestabilite pentru fericire care îi împiedică pe oameni să se gândescă la fericirea personală singuri. Astfel, oamenilor li se ia libertatea de gândire și expresie, autonomia, și sunt limitați să trăiască într-un univers politic închis, într-o realitate unidimensională, în care puterea negației este diminuată, orice alternativă sau altă “dimensiune” fiind eliminate.
Presupunerea că ar exista într-adevăr un asemenea stat, care să le ofere cetățenilor posibilitatea de a-și împlini nevoile, este problematică, dar adevărul este că sistemul capitalist s-a dovedit a fi cel mai viabil până în prezent, iar America este o țară ce funcționează mult mai bine decât majoritatea țărilor din lume. Visul american de libertate și bunăstare încă atrage mulți oameni de pe întreg globul. Totodată, America, prin intermediul procesului de globalizare, își exportă modelul pretutindeni. Așadar, deși teoria lui Marcuse despre un sistem unidimensional se concentrează asupra societății americane, cea mai dezvoltată din punct de vedere tehnologic, ea va putea fi aplicată, în curând, întregii lumi.
Pe de altă parte, procesul de globalizare nu este unidirecțional, Statele Unite, la rândul lor, pot fi influențate de alte culturi și pot adopta modele culturale străine. America însăși este o societate multiculturală, caracterizată prin diversitate. Departe de a fi constituită dintr-o majoritate anglo-saxonă, protestantă, sau de una de sorginte spaniolă sau asiatică, America este un conglomerat de naționalități legate de anumite principii și de limba engleză. În viziunea lui John A. Hale si Charles Lindholm, „refuzul americanilor de a lua măcar în considerare posibilitatea adoptării unei a doua limbi naționale reflectă faptul că limbajul comun este unul din pilonii cei mai importanți ai societății.” Și, așa cum engleza este o limbă atât națională, cât și internațională, aparținând fiecărei persoane care o vorbește, la fel America este o inițiativă atât națională, cât și internațională, “inițiativa internațională cu cel mai mult succes”, după cum o descrie Jean Baudrillard.
De vreme ce în discurs a apărut cuvântul “nevoi”, iar acesta este strâns legat de bunuri de consum și de locurile unde pot fi găsite cel mai des, și anume în supermarketuri, în cartea sa, „O națiune sub mărfuri”, James J. Farell afirmă că magazinele de tip mall răspândesc cultura de consum americană în toată lumea, întocmai cum mass-media o transmite prin filme și televiziune. Farell consideră că „mallizarea lumii” este o altă povestire despre colonialismul american, ce se manifestă sub forma imaginilor comerciale ale unei vieți îmbelșugate, împachetată într-o mulțime de bunuri de consum.
Din altă perspectivă, povestirea în cauză este, de asemenea, una despre libertate deoarece se referă la comerț liber, timp liber și libera alegere, lucruri de care oamenii de pretutindeni pot beneficia prin adoptarea elementelor specifice lumii mall-urilor. După opinia lui Farell, „mall-urile din zilele noastre sunt produsul finit al unui gen de utopism american deoarece centrele comerciale oferă promisiuni utopice de pace, abundență și socializare.” Totodată, oglinzile din mall-uri reprezintă o formă comercială a conștiinței de sine, ele concurând la apariția unui tip de schizofrenie psihică din cauză că oamenii se pot distanța de ei înșiși în oglindă și se pot privi ca și cum ar fi priviți de alte persoane. Pentru o perioadă scurtă de timp, atunci când încercăm diferite haine si identități, devenim o imagine pentru noi înșine și suntem absorbiți de propria imagine.
Este foarte dificil să generalizăm în legătură cu specificul societății americane dat fiind faptul că America este o țară alcătuită din multe rase, culturi și tradiții. Pe deasupra, unii autori și-au pus problema dacă narcisismul poate fi privit ca un fenomen cultural, afirmând că este incorect ca un termen folosit în diagonsticarea clinică să fie transformat într-o judecată morală. Totuși, există un consens asupra ideii că teoria narcisismului poate fi un instrument folositor atunci când este însoțită de o analiză filozofică a societății deoarece discursul filozofic este cel care susține judecata morală a unei culturi.
În ciuda multor critici ce pot fi aduse împotriva etichetării culturii americane ca o cultură narcisistă, unidimensională, dacă luăm în calcul succesul enorm pe care „Cultura narcisismului” și „Omul unidimensional” l-au avut la public, se pare că ambele cărți au atins o coardă sensibilă multor americani. Doar acest amănunt arată că teoriile propuse de Lasch și Marcuse au, sau cel puțin au avut, o anumită relevanță pentru societatea americană, și nu numai pentru ea. În acest context, trebuie să subliniem din nou faptul că Marcuse nu se referă exclusiv la Statele Unite în cartea lui, deși analiza pe care o face, fără îndoială, are în vedere, în principal, civilizația americană, acolo efectuându-și cercetările. Modul în care anumite generații de oameni se comportă se poate schimba, iar unele aspecte subliniate de Lasch și Marcuse ar putea să nu mai fie valabile astăzi așa cum erau în anii 1970. Totuși, anumite experiențe prind rădăcini și se dezvoltă, producând schimbări majore în spiritul oamenilor.
În ceea ce privește trăsăturile universale ale caracterului american, la urma-urmei, rămâne ca indivizii din alte țări să determine gradul în care ele îi reprezintă. Cu toate acestea, în epoca comunicațiilor rapide și a globalizării este foarte posibil ca tiparele naționale de comportament să devină internaționale și, datorită faptului că influența se transmite, de obicei, de cei puternici către cei mai slabi, tiparele societății americane au șanse mai mari de a fi adoptate de către comunitatea internațională decât modelele altor state.
Publicat în : Idei contemporane de la numărul 59
Comentarii
Comentariul nr.1 -
Joy a spus în 09.09.2008 04:45:00:foarte interesant articol. am trait in america si descopar o viziune foarte apropiata de ceea ce credeam. felicitari!Număr curent

Semnal editorial

Revolutia din decembrie 89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate. Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri Mintea cea socotitoare, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului. Eseurile sunt structurate pe patru parti - Mintea senina, Metaforele mintii, Mintea învolburata si Privind înainte. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.


Această carte de poezie este seismograful de mare sensibilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deopotrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMUSEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nedegradabile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale românului? Vibrația versurilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului paradoxal n-au efect distructiv asupra tonusului moral al cititorului, ci produc neliniștea cea bună, cum ar spune Sfinții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fiziologie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, o inimă din ceruri, cum ar spune poetul latin. Căci, în această inimă din ceruri, există lacrimi deopotrivă pentru românul umilit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui război-viață, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)