Navigare

• Acasă
• Arhiva
• Cuvânt înainte
• Redacţia
• Distribuţie
• Secţiuni
  • Cover story
  • Editorial
  • Politica externa
  • Interviu
  • Politica interna
  • Economie
  • Idei în mers de Mircea Malita
  • Români în lume
  • Idei contemporane
  • Sanatate
  • Tehnologie
  • Ultimul cuvânt
  • Politici regionale
  • Mari corporatii
  • În lume
  • English
  • Scenarii 2030

Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare

Lunile anterioare martie 2010februarie 2010decembrie 2009noiembrie 2009iunie 2009aprilie 2009martie 2009februarie 2009decembrie 2008noiembrie 2008octombrie 2008septembrie 2008iunie 2008mai 2008aprilie 2008martie 2008decembrie 2007noiembrie 2007octombrie 2007septembrie 2007iulie 2007iunie 2007mai 2007martie 2007februarie 2007decembrie 2006octombrie 2006septembrie 2006iulie 2006iunie 2006aprilie 2006martie 2006februarie 2006decembrie 2005noiembrie 2005octombrie 2005septembrie 2005iulie 2005iunie 2005mai 2005aprilie 2005martie 2005februarie 2005decembrie 2004octombrie 2004septembrie 2004iulie 2004iunie 2004mai 2004aprilie 2004martie 2004ianuarie 2004noiembrie 2003octombrie 2003aprilie 2003
 

Autor

Autor acad. Mircea MALIŢAAda MESEŞANAdrian MIHALACHEAdrian SORESCUAlain MARTELAlex TISMANAAlex TODERICIUAlexandra ŞTEFAlexandru DONAlexandru TODERICIUAlexandru-Dan TODERIAlin POPESCUAlin THEODORUAmalia POPEANGĂAmalia POPEANGĂAmalia POPEANGĂAmy GOODMANAna-Maria TĂNASAndra TEODORUAndreea PAUL (VASS)Andreea POPESCUAndreea VASSAndrei ŢĂRAndrei BĂDINAndrei MIROIUAndrei MIROIU, Radu Andrei STOICAAndrei ŢĂRANUAndrei THEODORESCUAngela BRODYAngelica LAZĂRAnthony McArthurAnton CARAGEAAnton COMĂNESCUArthur SUCIUArthur SUCIU, Radu CArtiom GORBACIOV ASR Principele Radu Barbara EHRENREICHBo EKMANBogdan CIOCĂNELBogdan George RĂDULEBogdan V. BANUCătălin BACadran PoliticCătălin ALBUCătălin BĂRBULESCUCezar DOBREClaudia CRISTESCUClaudiu LUCACIClaudiu PĂDUREANCodru VRABIEConstantin LUPUConstantin NIŢĂConstantin PREDACora MUNTEANCoralia Denisa NOVECorina DRAGOMIRESCUCornel CODIŢĂCREDDCristian BANUCristian BRĂTESCUCristian TRONCOTĂCristina NEDELCUDADan BARBUDan Horaţiu POPADan MiheţanDan THEODORUDaniel BIRODaniel BUTIDaniel CRISTEA ENACHDavid M.Diana DUMITRUDiana ILIESCUDoris WEBERDouglas HayninDr Farrukh SaleemDr Valentin IFdr. Marina HERGHELEGdr. Melania DRĂGHICIDr. V. Iftenie, dr. dr. Virgil MATEESCUDrago HEDLDragoº TÃBDragoş Alexandru BĂNDragoş DINCĂDragoş TĂBĂRANEl Hassan bin TalalEmil POPESCUEugen PopescuFernando NORIEFlorea MIUFlorin CONSTANTINIUFlorin STANG.P.Gabriel HÎNCEANGabriel SOPANDAGabriela IONITAGabriela IONIŢĂGeanina CRETUGeorge ANGLIŢOIUGeorge BAKERGeorge HAMILTONGheorghe ZBUCHEAIgor ANTONOVIoan TIMOFTEIon BULEIIonut GAIDAUIonuţ APAHIDEANUIonuţ GAIDĂUIulia Elena ŢUŢUIANUIulia VASSIulian CHIFUIulian FOTAIulian POPESCUIustina MACOVEIJ. C.Jim HightowerJonathan SCHELLJorg MULLERKalman Mizsei şi NicKrasimir PETROVLaura GAFENCULaurenţiu CONSTANTINLavinia GRIGORELuiza MURESANUManuela BĂDĂLUŢĂMarina HERGHELEGIUMarius GHILEZANMark THOMPSONMark WILBURMarshall AuerbackMichael COHENMihaela DUMITRUMihaela ENACHEMihaela VASIUMihai VINTILĂMihai-Victor STOIANMihnea GRAURMilan CulibrkMircea MALIŢAMircea THEODORESCUMiron MANEGAMiruna SCÂNTEIENina GEORGESCUOana Claudia IACOBOana Claudia IACOB, Oana IACOB, Bogdana Ovidiu SOLONARPedja OBRADOVIC şi DPhillip C. SaundersPompiliu COMŞAProf. Cornel CODITARadu ARGHIRRadu BRĂILEANURadu CUCUTĂRadu GEORGESCURadu MIHĂILEANURadu Sebastian UNGURRadu, Principe de HoRaluca ŞERBĂNESCURaluca ŞTIREANURaul MARIANRaul MARIAN şi ArthuRăzvan MUSTEARedactiaRomeo RAICURoxana IONICIRoxana MAZILUSebastian HULUBANSilviu PETRESimina RADU-BUCURENCSimona PirlacSimona SOAREStanislav SECRIERUStanislav SECRIERU, Stefan StanciugeluTheodor VULPETim JUDAHTimothy Garton ASHTom NILSONVictor MAIERViorel DOGARUViorel DOLHAViorica ANTONOVVirginia MIRCEAVirginia MIRCEA, AndVirginia MIRCEA, CriVlad ANTONESCUVladimir Tismăn
 

America şi exportul culturii narcisiste

Ovidiu SOLONAR

Nevoia de a determina caracteristicile generale ale poporului american datează încă de la începuturile Statelor Unite ale Americii. Este normal ca o naţiune nouă să încerce să îşi definească particularitatea la fel cum este normal ca alte naţiuni mai vechi să încerce să analizeze trăsăturile specifice ale noii entităţi statale. Totuşi, America şi americanii nu au încetat niciodată, pe parcursul istoriei lor destul de scurte, să se psihanalizeze pentru a se împăca cu propria existenţă.

În acest sens, în cartea sa, Cultura narcisismului, Christo­pher Lasch face trimitere la o nouă tipologie de americani moderni, în creştere, care, aparent, au rupt legă­turile cu trecutul şi nu mai cred în viitor, oameni fără o coerenţă în viaţă. Aşa cum Lasch însuşi remarcă: „Tendinţa domi­nantă este de a trăi prezentul  – a trăi pentru tine însuţi, nu pentru pre­decesori sau pentru posteritate. Ne pierdem rapid simţul continuităţii istorice, sentimentul că aparţinem unei sucesiuni de generaţii ce îşi au ori­ginea în trecut şi se îndreaptă spre viitor.”
Narcisiştii sunt oameni egocentrici, care se luptă să-şi trăiască clipa şi sunt influenţaţi de întâmplările cotidiene mai mult decât orice altceva, sunt indi­vizi ce nu caută să înveţe din trecut şi nici nu se gândesc la probabilitatea de fi judecaţi în viitor deoarece credinţa în orice fel de posteritate s-a erodat în mod considerabil. Acesta pare a fi tipul de fiinţă umană ce predomină în pre­zent, noua specie American Narcissus, ce dă naştere unei noi culturi care, datorită influenţei politice, militare, economice şi mediatice din partea Statelor Unite, este posibil să se extin­dă pe tot globul. Prin urmare, procesul de americanizare din zilele noastre nu trebuie să aibă loc neapărat pe sol american, aşa cum s-a întâmplat în trecut, ci pe orice sol din lume.
Întocmai precum anticul Narcis, narcisiştii moderni au nevoie de oglinzi în care să se admire. Oglinzile res­pec­tive le sunt furnizate de lumea din jur, iar ei caută întotdeauna lauda şi aplau­zele celorlalţi precum un artist caută ovaţiile şi aplauzele publicului. Drept rezultat, oamenii tind să se comporte ca nişte actori, să-şi elaboreze şi să-şi joace rolurile în mod constant, chiar şi atunci când nu au pe nimeni în jur ca să-i urmărească, şi asta din cauza obi­ceiului pe care l-au căpătat. Lasch spu­ne că acest obicei sau stil de viaţă dă naştere unui „eu interpretativ”, care dis­torsionează identitatea adevărată şi realitatea, înlocuindu-le uneori în totalitate cu o imagine falsă. El crede că unica realitate acceptată de către „eul interpretativ” este aceea cons­trui­tă din materialele furnizate de publi­ci­tate şi cultura de masă.
„Viaţa modernă este atât de mult intermediată de imagini electronice încât nu ne putem abţine să nu răs­pun­dem altora decât ca şi cum acţiunile respectivilor – şi ale noastre – sunt înregistrate şi transmise simultan către un public nevăzut sau sunt stocate pen­tru o analiză mai atentă mai târziu.”
Dată fiind această accentuare a „eului interpretativ”, ce caută recu­noaş­terea publică şi prin ea mulţu­mi­rea personală, imaginea este aproape tot ce contează şi, prin urmare, ima­ginea este ceea ce se vinde, se caută şi faţă de care există grija cea mai mare. Totuşi, imaginea este perisabilă şi din cauza asta apare un sentiment foar­te puternic de a trăi doar pentru moment, de a trăi clipa, o conş­tien­ti­zare acută cum că oamenii sunt valabili şi sunt vii atâta timp cât sunt tineri şi atractivi. Conştientizarea aceas­ta dă naştere unei anxietăţi şi unei frici legate de îmbătrânire, o tea­mă de a deveni neatractivi şi demodaţi, adică o teamă că pot fi excluşi din viaţa activă şi puşi pe lista de pensionare foarte repede. De vreme ce, în zilele noas­tre, trecutul este echivalent cu lucrurile învechite şi bătrâneţea repre­zintă trecutul, copiii descoperă foarte repede că ideile părinţilor sunt demo­date, iar generaţia mai în vârstă nu se mai gândeşte să trăiască prin urmaşi. O dată cu pierderea simţului de conti­nuitate istorică, apare o întreagă frene­zie de a rămâne tânăr şi atractiv pe cât posibil, prin toate mijloacele dispo­ni­bile, de exemplu prin tratamente sau prin intermediul modei. Oamenii se aga­ţă de iluzia tinereţii până când nu o mai pot menţine, punct în care fie tre­buie să-şi accepte statutul superfluu, fie să se afunde într-o disperare tăcută. Problema este dacă oamenii zilelor noastre se comportă astfel în mai mare măsură decât cei din trecut şi, dacă lucrul acesta este adevărat, care sunt motivele care îi determină se se comporte în acest mod.
În opinia lui Mario Jacoby, tipul de individ narcisist pe care Lasch îl des­crie se caracterizează printr-o luptă dezlănţuită pentru fericire şi plăcere egoistă, el devenind tipul dominant începând cu anii 1970. Omul economic i-a făcut loc omului psihologic care este ultimul produs al individualismului burghez şi care a înlocuit religia cu gândirea terapeutică. Teama de moar­te şi de bătrâneţe este o trăsătură a oamenilor din toate timpurile şi din toa­te culturile şi, în mod natural, ei au încercat să o contracareze prin diferite mijloace avute la îndemână, fie ele religioase, tehnologice, filozofice sau de alt gen. Totuşi, „mişcarea prolon­ge­vitate”, aşa cum o defineşte Lasch,  „expri­mă într-o formă caracteristică angoasele unei culturi ce crede că nu are viitor.”
După părerea lui Jacoby, ideea unei culturi narcisiste îşi are originile într-o mare măsură în analiza făcută de Herbert Marcuse asupra unei societăţi unidimensionale care produce un nou tip de personalitate, aparent ajustabilă şi obedientă, dar care este, de fapt, plină de furie interioară. În Omul unidi­mensional, Marcuse distinge nevoile false, ce sunt supraimpuse individului printr-o publicitate agresivă şi prin alte mijloace de manipulare, de nevoile adevărate, ce sunt inerente naturii uma­ne (nevoile biologice). El spune că nevoile umane au fost întotdeauna determinate de circumstanţele isto­ri­ce, însă, o dată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei, a devenit foarte dificil, aproa­pe imposibil, ca indivizii să-şi păs­treze intactă individualitatea.
Oamenii moderni sunt expuşi, atât în locurile publice, cât şi acasă, unei invazii de informaţii şi reclame care se revarsă din televizor sau din alte dispozitive electronice şi care sfârşesc prin a le modifica caracterul astfel încât “indivizii se identifică cu existenţa ce le este impusă şi îşi găsesc în ea propria dezvoltare şi satisfacţie. Aceas­tă identificare nu este o iluzie, ci reali­tatea.” Prin urmare, oamenii devin tot mai dependenţi de factori externi ce pot fi controlaţi de alte persoane, fiind mult mai uşor manipulaţi, iar libertatea lor le este furată.
Totuşi, dacă mijloacele de mani­pu­lare şi control sunt identificabile, pre­cum publicitatea, relaţiile cu publicul, învechirea planificată, cine sunt mani­pulatorii nu este foarte clar. Marcuse susţine că şefii şi proprietarii capitalişti nu mai sunt percepuţi ca exploatatori sau “agenţi responsabili”, ci preiau sta­tutul de funcţionari într-un sistem biro­cratic a cărui ierarhie se pierde în spa­tele unei faţade de raţionalism obiectiv. Drept consecinţă, nimeni nu este responsabil pentru starea lucru­ri­lor şi, în plus, nimeni nu poate fi considerat vinovat pentru starea lucru­rilor deoarece aceasta nu este foarte rea, sistemul părând să ofere posi­bili­tatea împlinirii nevoilor tuturor cetă­ţe­nilor. Principala preocupare a lui Marcu­se este că statul de tip welfare, cu intervenţii sociale, le oferă cetă­ţe­nilor săi posibilitatea de a duce o viaţă bună, însă, în acelaşi timp, bunăstarea produsă de acest tip de stat include şi reţete prestabilite pentru fericire care îi împiedică pe oameni să se gândescă la fericirea personală singuri. Astfel, oamenilor li se ia libertatea de gândire şi expresie, autonomia, şi sunt limitaţi să trăiască într-un univers politic în­chis, într-o realitate unidimensională, în care puterea negaţiei este dimi­nua­tă, orice alternativă sau altă “dimen­siune” fiind eliminate.
Presupunerea că ar exista într-a­devăr un asemenea stat, care să le ofere cetăţenilor posibilitatea de a-şi împlini nevoile, este problematică, dar adevărul este că sistemul capitalist s-a dovedit a fi cel mai viabil până în pre­zent, iar America este o ţară ce func­ţio­nează mult mai bine decât majoritatea ţărilor din lume. Visul american de libertate şi bunăstare încă atrage mulţi oameni de pe întreg globul. Totodată, America, prin intermediul procesului de globalizare, îşi exportă modelul pretu­tindeni. Aşadar, deşi teoria lui Marcuse despre un sistem unidimensional se concentrează asupra societăţii ame­ri­cane, cea mai dezvoltată din punct de ve­dere tehnologic, ea va putea fi aplicată, în curând, întregii lumi.
Pe de altă parte, procesul de glo­balizare nu este unidirecţional, Statele Unite, la rândul lor, pot fi influenţate de alte culturi şi pot adopta modele culturale străine. America însăşi este o societate multiculturală, caracterizată prin diversitate. Departe de a fi consti­tuită dintr-o majoritate anglo-saxonă, protestantă, sau de una de sorginte spa­niolă sau asiatică, America este un conglomerat de naţionalităţi legate de anumite principii şi de limba engleză. În viziunea lui John A. Hale si Charles Lind­holm, „refuzul americanilor de a lua măcar în considerare posibilitatea adoptării unei a doua limbi naţionale reflectă faptul că limbajul comun este unul din pilonii cei mai importanţi ai societăţii.” Şi, aşa cum engleza este o limbă atât naţională, cât şi inter­na­ţio­nală, aparţinând fiecărei persoane care o vorbeşte, la fel America este o iniţiativă atât naţională, cât şi inter­na­ţională, “iniţiativa internaţională cu cel mai mult succes”, după cum o descrie Jean Baudrillard.
De vreme ce în discurs a apărut cuvântul “nevoi”, iar acesta este strâns legat de bunuri de consum şi de locurile unde pot fi găsite cel mai des, şi anume în supermarketuri, în cartea sa, „O naţiune sub mărfuri”, James J. Farell afirmă că magazinele de tip mall răspândesc cultura de consum ame­ri­cană în toată lumea, întocmai cum mass-media o transmite prin filme şi televiziune. Farell consideră că „mal­liza­rea lumii” este o altă povestire despre colonialismul american, ce se mani­festă sub forma imaginilor comerciale ale unei vieţi îmbelşugate, împachetată într-o mulţime de bunuri de consum.
Din altă perspectivă, povestirea în cauză este, de asemenea, una despre libertate deoarece se referă la comerţ liber, timp liber şi libera alegere, lucruri de care oamenii de pretutindeni pot beneficia prin adoptarea elementelor specifice lumii mall-urilor. După opinia lui Farell, „mall-urile din zilele noastre sunt produsul finit al unui gen de uto­pism american deoarece centrele comerciale oferă promisiuni utopice de pace, abundenţă şi socializare.” Toto­dată, oglinzile din mall-uri reprezintă o formă comercială a conştiinţei de sine, ele concurând la apariţia unui tip de schizofrenie psihică din cauză că oa­menii se pot distanţa de ei înşişi în oglindă şi se pot privi ca şi cum ar fi priviţi de alte persoane. Pentru o perio­adă scurtă de timp, atunci când încercăm diferite haine si identităţi, devenim o imagine pentru noi înşine şi suntem absorbiţi de propria imagine.
Este foarte dificil să generalizăm în legătură cu specificul societăţii ame­ricane dat fiind faptul că America este o ţară alcătuită din multe rase, culturi şi tradiţii. Pe deasupra, unii autori şi-au pus problema dacă narcisismul poate fi privit ca un fenomen cultural, afirmând că este incorect ca un termen folosit în diagonsticarea clinică să fie transformat într-o judecată morală. Totuşi, există un consens asupra ideii că teoria narcisismului poate fi un instrument folositor atunci când este însoţită de o analiză filozofică a societăţii deoarece discursul filozofic este cel care susţine judecata morală a unei culturi.
În ciuda multor critici ce pot fi aduse împotriva etichetării culturii americane ca o cultură narcisistă, unidimensională, dacă luăm în calcul succesul enorm pe care „Cultura narci­sismului” şi „Omul unidi­mensio­nal” l-au avut la public, se pare că ambele cărţi au atins o coardă sensibilă multor americani. Doar acest amănunt arată că teoriile propuse de Lasch şi Mar­cu­se au, sau cel puţin au avut, o anumită relevanţă pentru societatea america­nă, şi nu numai pentru ea. În acest con­text, trebuie să subliniem din nou faptul că Marcuse nu se referă exclusiv la Statele Unite în cartea lui, deşi ana­liza pe care o face, fără îndoială, are în vedere, în principal, civilizaţia ame­ricană, acolo efectuându-şi cercetările. Mo­dul în care anumite generaţii de oa­meni se comportă se poate schimba, iar unele aspecte subliniate de Lasch şi Marcuse ar putea să nu mai fie valabile astăzi aşa cum erau în anii 1970. Totuşi, anumite experienţe prind rădăcini şi se dezvoltă, producând schimbări majore în spiritul oamenilor.
În ceea ce priveşte trăsăturile uni­versale ale caracterului american, la ur­ma-urmei, rămâne ca indivizii din alte ţări să determine gradul în care ele îi reprezintă. Cu toate acestea, în epo­ca comunicaţiilor rapide şi a globa­li­ză­rii este foarte posibil ca tiparele naţio­na­le de comportament să devină inter­na­ţionale şi, datorită faptului că in­fluen­­ţa se transmite, de obicei, de cei puternici către cei mai slabi, tiparele societăţii americane au  şanse mai ma­ri de a fi adoptate de către comu­nita­tea internaţională decât modelele altor state.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 59

Comentarii

Număr curent

Linkuri

• Proceduri, instructiuni, fise de post
• Virginia MIRCEA
• Gabriela Ioniţă
• Andreea VASS

Semnal editorial

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009 În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodeşte ca fiinţă, ca neam, dar şi cu FRUMU­SEŢEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi şi gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de laşităţi, inerţii, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibraţia ver­su­rilor, directeţea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niştea cea bună”, cum ar spune Sfin­ţii Părinţi. Citeşti în revolta şi durerea poetei un mănunchi admirabil de calităţi: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalităţii şi, mai ales, o inimă creştină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până şi-n visele lui, dar şi pentru copilul din Gaza, cu sufletul şi trupul chircite sub şenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viaţa lui, ale unui „război-viaţă”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâşiat. Şi toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esenţa lacrimii creştine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Login: