Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Doamna Thatcher

Acad. Mircea MALIȚA

Dintr-o experiență diplomatică de trei decenii, toate plasate în cadrul Războiului Rece, am observat cum se formează și acționează liderii marilor puteri, care dincolo de prieteniile și alianțele lor formează grupări ce pot fi numite constelații. Iarăși, dincolo de politicile pe care le reprezintă, acești lideri introduc în constelația vremii notele distinctive ale personalității lor. Șansa și împrejurările mi-au permis să urmăresc de aproape sau să am conversații mai lungi (rareori) sau mai scurte (uneori) cu unii din ei.

Din 1955 și până în 1985 am încercat să desenez mintal pro­­filul unor liderii ca: Hruș­ciov, Brejnev și Gorbaciov pentru URSS, Mitterand și Giscard d’Estaing pentru Franța, regele Carlos pentru Spania, Castro pentru Cuba, Indira Gan­dhi pentru India și doamna That­cher pentru Anglia. Cu o subiectivitate de care nu mă feresc, sunt înclinat să acord celei din urmă locul întâi în categoria grea de oameni politici ai marilor puteri. Sunt influențat desigur de faptul că am întâlnit-o cu nume­roa­se prilejuri și că am purtat cele mai multe discuții și schimburi de păreri lip­site de formalismul rigid al contactelor oficiale. Pot fi, și le consideram, mai private, mai degrabă interviuri cu o per­soană de la care puteai afla nu doar cum curge istoria, dar și cum se face ea. Și mai ales pentru că mie mi-au dat ocazia unui șir de experiențe instruc­ti­ve pentru cunoașterea Angliei, a isto­riei sale și a unei politici de mare complexitate.

Anglia, martie 1971  

Doamna Thatcher, secretarul de stat pentru Educație și Știință al Rega­tu­lui Unit, ministru în limbajul nostru, îmi adresează o invitației în calitate de ministru al Învățământului din Ro­mâ­nia, de a face o vizită în Anglia. Accept cu entuziasm, mai ales că făceam călă­torii scurte în cadrul comunității est-europene, dar și Iugoslavia și uneo­ri UNESCO, la Paris. Vizita aceasta era un adevărat stagiu de studiu, ce dura de la 1 la 10 martie. Când am parcurs proiectul de program, care avea șapte pagini detaliate până la sferturile de oră cu patru orașe și cu o zi petrecută la Oxford, cu vizite la Parlament și Ca­me­ra Lorzilor și la forumurile centrale de știință, am fost direct copleșit. Un protocol precis ca un ceas, pedant ca un ceremonial, stufos și festiv ca un buchet s-a dovedit a fi discret, fără stri­dențe, cordial. Nici o vizită oficială, de orice nivel la care am participat, nu a atins plenitudinea acesteia.  
Sosit la Londra în seara de 1 mar­tie, mă aflu a doua zi în biroul minis­trului. Știam  despre doamna That­cher ce scria în biografia ei: absol­ventă a unui colegiu la Oxford, speciali­zarea chimie, completată apoi prin studii de drept, o a doua licență, foarte activă în organizațiile conservatoare stu­den­țești, activități în domeniul chi­miei și dreptului, membră a Parla­men­tului din 1959, ministru la educației din 1970, ca și mine. După ce par­cur­gem progra­mul meu pentru care îmi ex­prim grati­tu­dinea, mă întreabă: „Ai dori să adău­găm ceva?” Am zis: „Poate și Open Univer­sity?” Răspunsul a fost prom­pt și m-a mirat: „Nu, nu e nece­sar.” Aveam o părere bună despre aceas­tă univer­si­tate pentru educația adulților, cu intere­sante inovații peda­go­gice. Intere­sându-mă după aceea ce e cu Open University am primit o indicație foarte prețioasă. Era o iniția­ti­vă și o instituție a laburiștilor. Mi-am amintit că Harold Nicholson a scris în „Diplomația” sa că gân­direa omului politic e diferită de cea a diplomatului sau negociatorului. Într-adevăr, primul folosește o logică binară cu da și nu, iar celălalt într-o lo­gică care mai are și „probabilul” și „po­sibilul”. El se mișcă în zona gri, ferindu-se de alb și negru.   
Desprind din aceeași zi londoneză, în afară de vizita la Imperial College, masa dată pentru delegația română la Lancaster House (eram însoțit de pro­fe­sorii Stati, Iamandi, Edmond Nico­lau), palatul al cărui nume invocă Răz­boiul Rozelor din secolul XIV, în care casa de Lancaster era opusă celei de York. Îmi vine în minte un alt Lancaster, pe­dagog de pe la 1800, care face minu­nea că predă singur la 1000 de copii, printr-un sistem simplu de a delega din elevii mai mari mentori care puteau citi lecții și chiar îndruma pe cei mai mici. În țara noastră, datorită numă­rului mare de școli și elevi, fără învățători pregătiți, s-a aplicat sistemul și „lancasterianismul” a fost preluat la începutul secolului al XIX-lea cu nume cu tot pentru o bună vreme. Între cei 24 invitați erau doi lorzi și personalități ca Seton-Watson, fiul celui care a sus­ținut România înainte, în timpul și după primul război mondial cu scrierile sale isto­rice. Protocol riguros. Fusesem aver­tizat că vom vorbi Thatcher și cu mine, 10 minute fiecare. Protocolul era atât de detailat că i se aducea doam­nei ministru o tăbliță și un ciocan de lemn să anunțe expunerile. Mulțumiri, omagiu sistemului de educație englez și ministrului său, fac apoi elogiul cul­turii și filosofiei britanice, concen­trân­du-mă asupra lui Bacon. El a pus in­duc­ția, pasiunea experienței și vectorul de la cazul particular la generalitate la loc de cinste în gândirea britanică, con­tra­pusă abordării deductive și teore­tice de pe continent. Astfel că pentru o țară ca România care a avut filosofii fie reli­gioase, fie științifice cum a fost carte­zia­nismul francez toate mer­gând de sus în jos (la marxism mă gândeam), nu poate fi decât salutar con­tactul cu o viziune complementară ce procedează de jos în sus lărgindu-i astfel necon­te­nit orizontul. Ciocanul a marcat sfârși­tul cuvântului meu și începutul cuvân­tu­lui gazdei. N-a lipsit cordialitatea pen­tru oaspeți, iar pentru elogie­rea culturii și școlii românești, doamna Thatcher l-a evocat pe Gheor­ghe Lazăr, mânuind uimitor date din începuturile modernizării românești și propulsia ei prin știință. Din nou cio­canul și acum fiecare poate să fumeze (nu dacă vreți, ci dacă e necesar: „if you must”).
Rămân la Londra încă o zi. La Uni­ver­sitatea din Londra vizitez Școala de Studii de Afaceri, iar masa e oferită de președintele Consiliului Director al Șco­lii scoțiene de Afaceri, care nu întâm­plă­tor e și director al Companiei Shell. Apoi reprezentantul Consiliului de Cer­cetări Științifice ce ținea de minister.
Urmează iarăși un punct de vârf: o recepție dată de doamna Thatcher în Camera Lorzilor, cu expunerea mea scur­tă (18:45 fix) și dineu tot acolo. Îmi amintesc ceva semnificativ din acea zi: într-o pauză cu un ceai la Clubul Con­servator, schimb de vederi cu gazda, al cărei scaun avea ca fundal pe perete un portret al lui Churchill. Trece minis­trul de Externe, ea îl oprește: să întâl­nești pe oaspetele meu din România, pe care-l cunoști desigur de la ONU. Desigur zic eu, desigur zice el ezitant. Schim­băm câteva păreri și amintiri des­pre New York. Nimic  nu e întâm­plă­tor în viața politică. Am aflat între timp că doamna Thatcher nu face parte din cercul restrâns al primului ministru și este ținută la distanță în problemele din afara ministerului ei. Cu acest pri­lej, dna Thatcher părea să le spună cole­gilor ei: vorbiți despre relațiile cu Ră­săritul, eu le practic.
Urmează zilele universităților. Plec la Birmingham și vizitez Universitatea Aston. Apoi Coventry, orașul martir din cel de-al doilea război mondial, total dis­trus de nemți ca mărturie a urii lor față de Anglia. Școala comprehensivă pentru băieți și fete, catedrala, Politeh­nica din Leicester, vizită la primar. Nu de­parte sunt primit la Universitatea din Warwick. Mese cordiale date de rectori și suitele de profesori. Îmi rămâne însă în minte o imagine șocantă. O univer­si­tate nouă, splendid mobilată, bine utilată. Parcurg, condus de rector spre sala lui, un coridor cu pluș albastru de calitate bună. Înșirați pe el se aflau pe jos studenții, cu sticle de Coca desfă­cute fumând țigări și pătând plușul cel luxos cu lichid întunecat și scrum gri. Nu au întors capul, iar rectorul a trecut pe lângă ei impasibil. Iată deci de ce suferă ministerul doamnei Thatcher. Nu s-au împlinit trei ani de la revolta stu­denților de la Sorbona, și răul seco­lului s-a întins și aici. Un ministru al ordinii face universități noi pentru anar­hiști. Cred că știe și suferă. Minis­terul nu are autoritatea necesară să îndrepte lucrurile, pentru că guver­nul – colegii ei conservatori – nu o are. Dife­rența între ea și ei nu e doar de metodă administrativă, ci de concepție politică.
După Birmingham, Coventry și uni­ver­sitățile din inima geografică a An­gliei, ajung la Oxford, situat mai jos, dar tot la Nord-Vest fața de Londra. E un oraș-universitate presărat de cole­gii, cele mai vechi din secolul XIV, cu noul val în secolele XV și XVI, simboluri de vechime, tradiții și genii. Chiar dacă musa­firul dnei Thatcher citise Istoria Angliei, aici avea să o vadă, să pășea­scă pe lespezile ei, să se reculeagă în catedralele cu splendoarea cărora colegiile își măsurau rangul.
Iată Colegiul Oriel, înființat de rege­le Edward II la 1326 de care e legat numele lui Thomas More, autorul „Uto­piei”, decapitat de Henric al VIII-lea; Colegiul Magdalena cu turnul cel mare avându-i patroni pe Maria Mag­da­lena și Ioan Botezătorul, sărbătorit anual, iar ca membri distinși pe Bodley (vezi Biblioteca Bodleiană), pe istoricul E. Gibbon, inventatorul Cartwright; Que­ens College (1341) amintește de John Wycliffe, de astronomul Halley, filosoful utilitarist Jeremy Bentham, poetul Addi­son; University College (1675, deși a serbat un mileniu de la un hol ridicat de regele Alfred) amin­teș­te de chimis­tul Robert Boyle (legile lui Boyle). New College (Colegiu Nou, dar fondat în 1379) este asociat roman­cierului Gals­worthy. Christ Church Col­lege cu o cate­drală ai cărei stâlpi datează di­nain­te de 1200, a cărui capelă din 1525, a fost dată de Henry VIII Cardi­nalului Wolsey și după ce cole­giul i-a purtat numele, până când regele și l-a însușit în 1532. I-a dat pe John Lock și trei prim-miniștri ai Angliei în secolul al XIX: Gladstone, Lord Salis­bury, Lord Rose­bery. De menționat All Souls Col­lege (1437), unde sunt amin­tiți Oliver Cromwell, arhitectul Sir Chris­topher Wren și Laurence al Arabiei; Balliol College (1263-1268) care i-a dat pe Arnold Toynbee și pe lordul Curzon, ambii adânc înscriși în istoria relațiilor inter­naționale.
Vechime, monument, tradiție sunt un suport pentru reprezentanții strălu­ciți ai științei, culturii și politicii, care au făcut faima unui imperiu. Timp de un se­col, cel al modernizării Europei, liderul necontestat a fost Anglia, stăpână a mărilor și a unor colonii întinse pe patru continente. Vizita Oxfordului te duce la urzeala pe care se va țese toga imperială.
Trăiesc însă un moment de îngri­jo­rare. O experiență personală direct dra­ma­tică. Vizitam New College, capela (când sunt mai mici, catedralele se numesc aici capele), mănăstirea, gră­di­na și turnul de la 1400 și cel nou (1868), la baza căruia se află sala tezau­rului. Spre marea mea surpriză, ghidul și gazda mea este un fost amba­sador  pe care-l cunoșteam de la Gene­va. El mă conduce printre piesele cu povești: vechi vas chinezesc, donație a arhiducelui vienez la 1508 pentru un arhie­piscop, vase și sculpturi elisa­be­tane, un corn zis de „unicorn”, dar de fapt luat de la un cetaceu arctic, un adevărat elefant al mărilor, cu puteri considerate miraculoase în Evul Mediu. Mă conduce la apartamentul său lipit de uriașa capelă cu orgă ve­che și un tablou de El Greco și îmi ara­tă gaura din zid, prin care cei care se aflau ca și el pe postul de prevost (decan) observau comportamentul studenților în biserică. Pe pereți desenele din copilărie ale fiicei sale, pe care amfitrioana mamă le prezenta cu duioșie. Nu terminăm ceaiul și povestirile medievale sau diplomatice și iată că-și fac apariția intempestivă fiica din Londra și prietenul ei. Costumație hippie avansat bătând spre punk, adică zdrențăroși certați cu igiena. Părinții erau palizi și tăcuți. Conversația a fost acaparată de tineri. Suntem troțchiști, au spus ei cu mândrie și aplomb. Avem și o publicație: Cârtița. „De ce Cârtița?” am întrebat. „Fiindcă sapă societatea putredă pe dedesubt.” Am aflat de la fosta fetiță gingașă a ambasadorului Maiestății Sale că a discutat în celula troțchistă și poziția țării noastre. Trăda bineînțeles spiritul revoluționar, dar situația nu era atât de gravă ca a altora. Am căutat să nu prelungesc agonia acestei vizite și m-am retras invocând programul încărcat. Am înțeles prea bine în această împrejurare care făcea din studenții trântiți pe covoarele universităților noi vizitate anterior niște copii nevinovați  față de troțchiștii militanți, nemulțumirea doamnei Thatcher privind starea tineretului său, contaminat de anarhie într-un grad ridicat de alarmă, și îngrijorarea ei față de apatia profesorilor care nu mai dețineau nici un control.
Seara la masa dată la St. John’s College (1453), unde a studiat în vremea noastră și secretarul de stat american Dean Rusk (pe care îl cunoscusem mult mai bine decât pe ministrul englez la ONU). Era oferită de Sir Frederic Daiton, profesor la Oxford și președintele Comitetului de Politică a Științei. O masă intimă cu vreo zece profesori distinși și amabili. Lângă mine Sir George Pickering, Masterul de la colegiul Pembroke (1624). Avea pasiuni fizionomice. „Uită-te la profesorul X, ce frunte mare are”. Mai târziu: „Observi privirea profesorului Y?” O fi o artă britanică de formare a elitelor? Despre el vorbește cu umor: „Sunt bolnav de gută (cred că i se spune podagră), am fost operat la picioare, mi-au pus fildeș în loc de oase și tot mă dor”. Am fost fermecat de felul în care se bea vinul roșu de Bourgogne: o cană de cristal e transmisă din mână-n mână, circula, ca fiecare să-și umple paharul, într-un ritual de prietenie și solidaritate. Mi s-a spus că Roger, primul Bacon, „doctorul admirabil”   din secolul XIII, înainte de Francis Bacon, baron de Verulam de pe vremea Elisabetei la 1600 pe care îl citasem la Lancaster House, a fost primul care a utilizat sintagma „scientia experimentalis” spunând că matematica e poarta și cheia altor științe. Este și el legat de Oxford. Baronul a stat doar 3 zile la închisoare pentru ideile sale, dar primul a fost închis pentru ce susținuse timp de 14 ani. La masă domnea o atmosferă destinsă, generație sigură și netulburată, ducând torța Bacon-ilor mai departe.
Înapoi la Londra, încheind cele două zile de universități și Oxford (joi și vineri). Sâmbătă reîntoarcere degajată cu vizita castelelor Winsdor și Hampton Court. Relaxare. La teatru condus de secretarul permanent al Departamentului (adjunct al secretarului de stat) și soția sa, lady Pile. Piesa: „Vivat, vivat Regina!” la teatrul Piccadily. Duminică: destindere și reflecție. Tot muzee începând cu British Museum, unde văd în vitrine piese românești special alese. Lista completă e în opera lui Virgil Cândea. Plimbare prin Londra. Vizită la librării. Caut cărți de matematici interesante și noi. Adun vreo trei și vreau să le cumpăr. Secretarul vine și îmi spune să nu mă îngrijesc. Le voi găsi la hotel. Într-adevăr, înainte de plecarea mea spre casă le-am găsit pe toate cu dedicația doamnei Thatcher care spunea că speră că vizita mi-a plăcut. Apoi Muzeul de Științe și Galeria Națională.
Luni, reiau periplul londonez. Prima jumătate a zilei e ocupată de City University (universitate, nu colegii) și de masa luată cu profesorii ei. A doua jumătate, de Școala de Studii Slavone și Est-Europene, unde istoria și problemele române sunt trate cu atenție, și British Council (relațiile culturale ale Angliei peste hotare). Mă așteaptă încă un moment festiv. Seara în smoking, la Opera Regală, în loja centrală cu doamna Thatcher. Pe afiș „Lacul lebedelor”. Senzația serii: e ultima apariție a celebrei balerine Dame Margot Fonteyn. În pauză șampanie roșie.
Din nou vizite. Marți: discut problemele formării profesorilor cu președintele comitetului care se ocupă de acest lucru în Departamentul Educației și iau masa cu van Straubenzee, subsecretarul de stat parlamentar, adjunctul principal al doamnei Thatcher. De la Carlton Club mergem direct la Camera Comunelor. Parlamentul, invenție a englezilor mai veche decât colegiile Oxfordului, era în sesiune de dezbateri. Primesc în scris o descriere amănunțită a temei, ca să înțeleg despre ce se vorbește. După aceea, Centrul Marea Britanie-Europa de Est, unde România figura chiar cu o atenție sporită. Vizita se apropie de sfârșit. Seara se încheie cu recepția ambasadorului României. Colegii săi diplomați pricepuți m-au asistat permanent și uneori m-au însoțit în această vizită.
Iar miercuri, plecarea la prânz. Dar numai după o jumătate de oră cu van Straubenzee, conversația finală cu dna Thatcher. I-am spus impresiile mele, fără să fac mare caz de situațiile care știam că o îngrijorează îndeajuns. Eram însă în buna situație de a-i descrie ce am învățat, lucruri noi și semnificative într-o vizită de excepție. Nu i-am spus în ce măsură am raportat mintal cuvintele ei la proiectul său, atât de bine conturat. Pasiunea ordinii și a lucrului bine făcut, minuțios și conștiincios executat, pe care o propagă în sistemul ei, cu răspundere. Dar schițam cu linii subțiri și trăsături ce se vor afirma ulterior: perseverența urmăririi unui scop bine definit, acela de a obține autoritatea politică, autoritate care să-i permită realizarea viziunii sale, a unei Anglii demne și eficace în treburile lumii. Ora 14.10: musafirul părăsește suita și se îmbarcă în avion.

Continuare în numărul viitor
Publicat în : Idei în mers de Mircea Malita  de la numărul 59

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: