Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Partidele, în criză înaintea alegerilor

Arthur SUCIU

Apropierea alegerilor parlamentare găsește principalele partide politice într-o situație complicată. PD-L pare să-și fi pierdut speranța de a ajunge să guverneze de unul singur și, ca urmare a politicii radicale promovate de Traian Băsescu, și-a redus foarte mult potențialul de alianță. PSD, care a eșuat mai întâi în procesul de reformare internă, are acum dificultăți enorme de a se reîntoarce la paradigma Năstase din 2004. Sistemul s-a structurat oarecum după formula „două partide și jumătate”, iar PNL, care reprezintă jumătatea, este în căutarea „întregului” liberal, pe care să-l promoveze și să-l impună. Practic, toate cele trei partide traversează profunde crize de paradigmă.


PD-L, blocat în proiectul Boc

Alegerile europarlamentare, împreună cu referendumul privind introducerea votului uninominal, la care se adaugă ale­ge­rile locale au făcut din PD-L principala forță politică, dar au amânat legiti­ma­rea sa ca forță dominantă de dreapta. Politica radicală a președintelui a con­dus la creșterea consistentă a PD-L, dar pune acum în pericol intrarea la guvernare. PD-L a crescut de la un scru­tin la altul; după locale, Traian Bă­sescu și-a reluat ofensiva imagologică, sperând că va contribui la acumularea de noi puncte pentru PD-L. În condițiile în care votul uninominal va concentra puterea în jurul partidelor mari, șan­sele PD-L de a obține guvernarea ar trebui să crească și ele. Există totuși o mare incertitudine legată de aceste șanse. PD-L pare să-și fi atins limitele electorale, iar capacitatea lui Traian Băsescu de a atrage noi grupuri de electorat este în scădere. Dublarea scorului PD s-a produs în condiții excepționale (suspendarea preșe­din­telui Traian Băsescu), iar aceste con­di­ții nu mai există acum. În plus, para­dig­ma discursivă a președintelui, definită ca luptă împotriva sistemului ticăloșit, a pierdut teren în ultimul an. Este mo­tivul pentru care în PD-L se simte o mare neliniște privind alegerile parla­mentare.
Să ne amintim că relansarea PD a fost posibilă datorită succesului elec­toral al lui Traian Băsescu la București și apoi al lui Emil Boc la Cluj-Napoca. Fiind un partid amenințat cu dispariția, PD – așa cum era la începutul anilor 2000 – a decis să se întărească prin atacarea administrației locale. La urmă­toarele alegeri – cele din 2008 – noul PD-L a ieșit din nou la bătaie cu cei mai importanți lideri, pierzând însă pri­măria generală a Capitalei. Sen­ti­men­tul general este că PD-L s-a cantonat în politica locală, acolo unde – în plus – a cedat cel mai important post, că este un partid care își pierde răbdarea sau suflul atunci când este în guvern sau vrea să ajungă acolo. Simbolul PD ca partid al primarilor (sim­bol pozitiv în trecut și aproape negativ în prezent) este nimeni altul decât președintele Emil Boc. Cu tot succesul său la locale, el reprezintă acum mai degrabă o problemă decât o soluție pentru partidul său.
Limitele imagologice ale lui Boc sunt completate de inconsistențele ideologice ale partidului său. În 2005, PD a devenit peste noapte și peste capul, dar cu acceptul lui Boc un partid de dreapta. Din perspectiva utilității sa­le politice, rostul președintelui PD s-a sfârșit încă de atunci. Căci, fără îndoială, o asemenea schimbare ar fi trebuit să presupună măcar înlocuirea liderului. Treptat, Emil Boc și-a pierdut semnificația națională, devenind tot mai mult un lider local, un primar. Si­tua­ția actuală a PD-L reflectă această criză de lider.
Este o certitudine că statutul lui Emil Boc a fost creat și în cele din urmă distrus în primul rând de Traian Bă­sescu. Actualul președinte i-a dictat să candideze la Cluj-Napoca (în vremea în care Boc era un excelent parlamentar); l-a forțat să schimbe direcția partidului (Boc fiind clar un om de stânga), pen­tru a-l închide definitiv într-o nouă can­didatură pentru primărie. Căderea lui Boc a pregătit terenul pentru creșterea din nou a lui Theodor Stolojan. În pre­zent, în interiorul PD-L se discută despre preluarea președinției de către fostul lider al PNL.
După succesul la alegerile din 2004, Traian Băsescu putea să anti­cipeze că, la următorul scrutin, dreap­ta, deja erodată, va avea șanse dimi­nuate de a ajunge din nou la guver­nare. El ar fi putut să-și urmă­rească scopul, acela de a face din PD cel mai mare partid, fără schimbarea doc­trinei, iar în prezent s-ar fi constituit, în locul PSD, ca alternativă a stângii. Acest lucru nu s-a întâmplat, căci Traian Băsescu s-a hotărât să se afir­me cu ajutorul PNL și, după alegerile din 2004, pe seama PNL, să se le­giti­meze ca „ax al dreptei”. Bătălia pentru legitimare este cea care a determinat împărțirea PNL în liberalii lui Tăriceanu și liberalii lui Stolojan. Luând o cale „liberală”, a fost inevitabil ca Băsescu și PD-L să ajungă până la urmă la Stolojan.

Băsescu-Stolojan: schimb de lacrimi

Înainte de a ne întreba dacă Sto­lojan este cu adevărat oportun, ar tre­bui să analizăm dacă alegerea sa ca președinte al PD-L este posibilă. Vor accepta vechii lideri ai PD să fie conduși de un fost președinte liberal și, undeva nu foarte departe, de un alt fost președinte liberal, de Valeriu Stoi­ca (lui Valeriu Stoica îi datorează Sto­lojan revenirea în politica la vârf)? Ar trebui să ne gândim că, dacă acesta ar fi prețul pentru ca PD-L să ajungă la guvernare, probabil că liderii PD ar accepta sacrificiul. În acest moment, deși face în continuare eforturi imense pentru a impulsiona PD-L (implicarea la inundații, încercarea de a relansa lupta împotriva corupției etc.), Traian Băsescu se află în cădere în sondaje. Pentru PD-L, Stolojan, care acum este în sfârșit odihnit, ar trebui să vină cu un aer proaspăt și să ducă mai departe ștacheta. Să fie oare momentul pentru o „cădere nervoasă” a lui Traian Băsescu, pentru un schimb de lacrimi cu fostul său partener de Alianță?
„Reîntoarcerea” lui Theodor Stolo­jan (poate chiar pe 2 octombrie, ziua în care acesta s-a retras, în 2004, din cursa pentru prezidențiale) pare o soluție bună, dar este totuși riscantă pentru PD-L. Ea nu a fost încă testată în nici un fel din punct de vedere elec­toral. Este greu de spus dacă lansarea lui Stolojan ca locomotivă a PD-L va reuși să intereseze în mod special electoratul. Dacă adăugăm la aceasta opoziția liderilor vechi ai PD față de alegerea lui Stolojan ca președinte, atunci am putea imagina o soluție de mijloc: Boc ar rămâne președinte, iar Stolojan ar fi anunțat doar ca viitor premier de către Traian Băsescu.
Să revenim la ideea cea mai generală și mai veche a lui Traian Băsescu, aceea că el este axul dreptei. Cred că totul se învârte în jurul acestei idei. Marea angoasă a președintelui a fost legată de posibilitatea legitimării paradigmei sale de la dreapta politică. După cum au arătat alegerile prece­dente, nu numai că PNL, de la care Bă­sescu a luat direcția liberală, nu a scă­zut, dar partidul premierului Tăriceanu a obținut un scor foarte bun față de așteptări și se află în ascensiune. În mod cu totul neașteptat, Băsescu sca­de, iar Tăriceanu crește. Explicația acestui fenomen este politică.
Traian Băsescu și PD-L nu au demonstrat până acum că reprezintă o forță de dreapta autentică și construc­tivă. Deși PD-L a ajuns un partid impor­tant (mai important decât PNL), el pare să nu mai aibă resurse simbolice pen­tru a lupta în alegeri și a-și îmbunătăți scorul. Ce trebuie să facă Traian Bă­sescu în prezent? Trebuie să demons­treze că partidul său este unul de dreapta. El trebuie să intre în alegeri cu un PD-L clar de dreapta și, pentru asta, singura soluție pare să fie alegerea rapidă a lui Theodor Stolojan în funcția de președinte al partidului.

Țărăniștii, între amintire și actualitate

În ultima perioadă, se poate cons­tata creșterea, aparent inex­plicabilă, a interesului politic pentru PNȚCD și, în particular, pentru viziunea filosofică a fostului președinte al României, Emil Constantinescu (și chiar a fostului premier Victor Ciorbea). După ce PNL a oferit, nu fără opoziția teritoriului, locuri eligibile unor țărăniști, PD-L s-a gândit să facă același lucru.
Ca de obicei, în interiorul PNȚCD a izbucnit un nou conflict, de această dată între adepții lui Băsescu și cei ai libe­ralilor. Evident, motivul acestui interes nu este în nici un caz electoral, ci paradigmatic și, în contextul istoriei recente, el face trimitere la conflictele politice de la începutul anilor 1990, la marea bătălie împotriva lui Iliescu și a PDSR și, nu în ultimul rând, la Revo­luție și mineriade. În viziunea lui Traian Băsescu, regimul Constantinescu a fost un eșec, motiv pentru care a fost necesară o nouă întemeiere, a sa, prin alegerile prezidențiale din 2004. În schimb, în viziunea lui Emil Constan­ti­nescu, la care liberalii lui Tăriceanu par să adere din ce în ce mai mult, victoria CDR din 1996 reprezintă începutul democratizării României, al întoarcerii țării cu fața spre Vest. Dacă, pentru Traian Băsescu, „Revoluția portocalie” a fost un nou început, pentru Emil Constantinescu, urmat de liberali, ea trebuia să fie doar o continuare, mai precis ducerea la capăt a schimbării din 1996. Această continuare însă nu a mai avut loc decât în planul exe­cutivului liberal, căci Traian Băsescu a inițiat în mod populist o nouă para­digmă și s-a legitimat în mod ilicit de la dreapta și de la liberalism.
Întoarcerea la schimbarea din 1996 ar funcționa astfel ca o demascare a lui Traian Băsescu și a intențiilor sale politice. Interesul democrat-liberalilor față de țărăniști are altă explicație. PD-L este singurul partid fără legitimitate dată de istorie și, în perspectiva de a deveni un partid conservator, ar fi interesat să se apropie de un PNȚCD care să-l denunțe pe Emil Constantinescu. Însă, atră­gân­du-i de partea sa pe unii țărăniști, Traian Băsescu urmărește mai degra­bă să disemineze ce a mai rămas din bătrânul PNȚCD și astfel să risipească viziunea întoarcerii la schimbarea din 1996.

Schimbarea liberală

Din punctul de vedere al prag­maticii politice, PNL ocupă, înain­tea alegerilor, o poziție destul de confor­tabilă. Timp de 4 ani ani a condus Executivul, dintre care mai mult de doi ani a făcut-o aproape singur. La înce­putul lui 2005, premierul Tăriceanu părea o victimă sigură a lui Traian Băsescu; acum, este mai mult ca sigur că își va duce mandatul până la capăt. Deținând frâiele puterii, PNL a putut să ia măsuri populare, cum ar fi creșterea substanțială a pensiilor, ceea ce l-a menținut la o cotă rezonabilă în sondajele de opinie și apoi i-a adus un scor bun, mai ales la alegerile locale. Tăriceanu a mizat pe alianța parla­men­tară transpartinică împotriva antici­patelor și a avut dreptate să facă asta. Pe măsură ce lumea a observat că înverșunarea lui Traian Băsescu împo­triva Guvernului este, cel mai adesea, lipsită de efecte și, uneori, chiar de obiect, imaginea publică a lui Tări­ceanu s-a îmbunătățit simțitor. În prag de alegeri, PNL se gândește că va avea de ales între participarea la guvernare alături de PSD sau de PD-L și nu între putere și opoziție.  
Ideologic, PNL consideră că ade­ra­rea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, reprezintă un moment de cotitură în istoria României. Schim­barea majoră a statutului țării ar fi, în final, un succes al liberalilor. Aderarea este văzută ca un proces început în mandatul CDR și al lui Emil Constan­tinescu și desăvârșit de liberali. Se realizează astfel o legătură ideologică profundă cu perioada guvernării CDR, care este revalorificată, reinterpretată din perspectiva consecințelor istorice și politice, și nu a amintirilor triste pe care încă le trezește.
Astfel, aderarea a confirmat juste­țea alegerilor dreptei, în timp ce Traian Băsescu reprezintă un blocaj populist, întoarcerea la tipul de politică practicat de PDSR și Ion Iliescu. PNL susține că – prin aderare – a determinat deja o schimbare de paradigmă, trecerea de statul de tip paternalist, fesenist, duplicitar, iliescian al tranziției la statul liberal minimalist și orientat clar către Vest al lui Tăriceanu, iar Băsescu nu încearcă decât să întoarcă lucrurile în timp.
Chiar dacă teoria politică liberală este probabil mai corectă decât a celorlalte partide, ea nu pare să aibă o audiență foarte mare (caracterul ei prea teoretic și trimiterea la perioada CDR funcționează ca explicații), ceea ce face ca liberalii să se orienteze efectiv pragmatic. Totuși, ei vor fi obli­gați postelectoral la alegeri ideologice: nu este deloc indiferent dacă vor merge cu Băsescu sau cu PSD-ul lui Iliescu, Năstase și Geoană.

Varianta PD-L – PNL

Trebuie spus din capul locului că există cel puțin două motive pentru care decizia de a intra la guvernare alături de PD-L este foarte greu de realizat. PD-L și PNL sunt partide concurente pe partea dreaptă a spectrului politic. Până acum, PNL a fost principala forță politică de dreap­ta. Dacă va accepta să facă parte, ca al doilea partid, într-un guvern condus de democrat-liberali, practic va recunoaș­te că a pierdut dominația pe dreapta. Ideea numirii lui Theodor Stolojan atât ca președinte al PD-L, cât și ca premier are și rolul de a proteja suscepti­bili­tățile liberale și, evident, de a-l inco­moda pe Tăriceanu.
PD-L ar putea spera că, după alegeri, condiționați fiind de către Băsescu la schimbarea liderului lor Tăriceanu, liberalii vor accepta compro­misul mai ușor, dacă preșe­din­tele PD-L va fi fostul lor președinte, Theodor Stolojan.
Așa cum am spus, marea dilemă a PD-L este în prezent alegerea între Boc și Stolojan; postelectoral, PNL ar avea de ales între Stolojan și Tăriceanu. Aceasta nu este însă singura posibi­litate a PNL. Cel de-al doilea motiv care face extrem de dificilă reapropierea PNL de PD-L este de ordin practic. Liberalii au toate motivele să se teamă că, după prezidențialele din 2009, vor fi scoși afară de la guvernare de către PD-L, pentru nimic altceva decât asigurarea simetriei față de perioada 2005-2008. Dacă, ideologic, PNL s-ar putea împăca până la urmă cu Stolojan, practic nu s-ar putea înțelege cu Traian Băsescu. De aceea, alianța cu PSD pare mai probabilă, deși nu lipsită nici ea de riscuri.

PSD, blocat de Năstase

În cadrul ședinței extraordinare a Camerei Deputaților, prin care s-a respins cererea DNA de urmărire penală a deputaților PSD Adrian Năstase și Miron Mitrea, PNL a anunțat că va vota, alături de PD-L, în favoarea cererii DNA. Această poziționare a PNL atrage atenția asupra posibilităților viitoare de acțiune ale acestui partid, în perspectiva asocierii sale la gu­ver­nare alături de PSD. După revenirea la vârf a lui Adrian Năstase și după rezul­tatele bune obținute la alegerile locale, PSD a început să spere din nou că se poate reîntoarce la paradigma sa do­minantă de la începutul anilor 2000. Astfel, Adrian Năstase a redevenit prezidențiabil. Totuși, pesediștii nu îndrăznesc să spere foarte mult, căci nu mai sunt siguri de capacitatea elec­torală a lui Adrian Năstase.
Mai mult decât atât, reeditarea bătăliei prezidențiale din 2004 nu mai pare atât de oportună, în primul rând pentru PSD. În cazul în care PSD va face alianță la guvernare cu PNL, este absolut necesar să fie susținută o ideologie anti-Băsescu care să fie acceptată și de liberali.
Or, liberalii nu l-ar putea susține în nici un caz pe Adrian Năstase la alegerile prezidențiale. De aceea, Adrian Năstase este mai degrabă o piedică în calea apropierii între PNL și PSD, o situație complet diferită față de percepțiile de până acum. Ca și Traian Băsescu, Adrian Năstase reprezintă trecutul dezavuat de liberali.

Către o nouă criză politică?

Criza de paradigmă pe care o traversează partidele politice se mani­festă prin ciudatul fenomen de dedu­blare. PD-L este împărțit între foștii democrați și foștii liberali. PNL, care deocamdată este unitar, se poate dedubla între adepții lui Tăriceanu și cei ai lui Stolojan-Băsescu. PSD este împărțit între Năstase și Geoană. Fenomenul poate să meargă chiar mai departe: comunitatea maghiară este scindată între UDMR și UCM (o alianță s-a produs în ultima clipă), iar naționaliștii români sunt și ei rupți între Gigi Becali și Corneliu Vadim Tudor (ultimul i-a făcut recent o ofertă de colaborare „tânărului Gigi”). Situația este complicată și există posibilitatea ca, după alegerile parlamentare, România să traverseze o criză politică fără precedent. Două par a fi variantele actuale: o alianță PD-L – PNL sau o alianță PSD-PNL. Însă partidele nu vor decide numai pornind de la rezultatul votului, ci și în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2009. Este posibil de aceea să asistăm la o criză care va face guvernarea imposibilă cel puțin până la alegerea unui nou președinte sau, la limită, la instituirea unui guvern de uniune națională.
Ar mai trebui adăugat că anumiți factori externi ar putea să influențeze rezultatul alegerilor, fie al celor parlamentare, fie al celor prezidențiale de anul viitor. Criza economică globală afectează deja România, ceea ce poate conduce la o reorientare a opțiunilor de vot, către stânga și către populiști și naționaliști. De asemenea, perpetuarea sau agravarea crizei din Caucaz ar avea ca efect strângerea rândurilor în jurul liderului.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 59

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: