Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Robert Amsterdam, avocat - “Situația lui Mikhail Khodorkovski - un barometru al stării justiției în Rusia”

Gabriela IONIȚĂ

Cu o experiență de 25 de ani, Robert Amsterdam a asistat nenumărate dispute internaționale de afaceri. Prețuit pentru inovația strategică și experiența internațională, Amsderdam a fost angajat de corporația Yukos în 2003 pentru apărarea magnatului Mikhail Khodorkovski. În 2005, revista “The Lawyer Magazine” l-a inclus printre primii 100 de avocați în Marea Britanie. Este membru al Baroului Canadian, al International Barr Associations și al baroului New York. Are un MBA obținut la Carleton University, în Ottawa și a studiat dreptul la Universitatea Queens, Ontario.

Au trecut deja 1700 de zile de închisoare pentru Mikhail Khodorkovski. Până în prezent toate demersurile dvs. și ale echipei de avocați, cele ale reprezentanților ONG pentru drepturile omului, demonstrațiile organizate de susținătorii lui Khodorkovski, nimic n-a fost de natură să schimbe situația sa. Care sunt noutățile în ceea cel privește pe atât de cunoscutul dvs. client ?
În primul rând, pentru a înțelege de ce lucrurile stau așa cum ați precizat, trebuie ancorat acest caz în contextul nivelului de corupție și al influențelor în procesul juridic care se practică pe scară largă în Rusia. Mikhail Khodorkovski a fost ales de persecuția selectivă, pe baza unor acuzații nefondate, nu numai din cauza susținerii democrației și grupurilor societății civile, dar și din cauza conspirației anumitor oficiali de rang înalt pentru însușirea activelor Yukos. Ceea ce a urmat condamnării sale demonstrează neîndoielnic acest lucru. Dacă Rusia dorește într-adevăr construirea unei justiții veritabile și alăturarea de comunitatea inter­națio­nală ca stat responsabil, curțile trebuie protejate de influența acestor  grupuri, și Mikhail Khodorkovski trebuie eliberat. Numai într-un astfel de context lucrurile vor începe să se miște într-o direcție bună.
Faptul că premierul Vladimir Putin a declarat în timpul vizitei în Franța, că există posibilitatea ca Mikhail Khodorkovski să fie eliberat, dar că acest lucru depinde exclusiv de președintele Medvedev, schimbă ceva în ecuația cazului ?
Situația lui Mikhail Khodorkovski este văzută ca un barometru al stării justiției în Rusia. Dacă Medvedev chiar dorește  să construiască un sistem judiciar funcțional, atunci ne declarăm încrezători că acesta va include și tratamentele corecte. Lucrurile nu pot merge mai rău decât au mers pe timpul președinției lui Putin, astfel că sunt un susținător optimist precaut al direcției noului președinte.

Din discuțiile avute de cancelarul Angela Merkel cu președintele Medvedev a reieșit că eliberarea lui Mikhail Khodorkovski nu face obiectul discuțiilor interstatale și că pentru ca acest lucru să se întâmple trebuie parcurse anumite proceduri. Cum comentați această declarație ?
Acțiunile justiției din Rusia sunt, într-adevăr, o problemă internă, dar violările drepturilor umane ale clientului meu sunt un motiv de îngrijorare internațională și o violare de către Rusia a Cartei Drepturilor Omului și implicit a obligațiilor asumate.
Au fost făcute demersuri în sensul celor menționate și ce șansă ar fi ca acestea să se concretizeze într-o grațiere ?
Nu pot să vă ofer informații despre această conjunctură, nici nu pot specula în acest moment pe marginea unei posibile grațieri. Voi spune, însă, că eliberarea lui Khodorkovski este în interesul guvernului și al poporului rus, pentru a readuce reputația Rusiei pe drumul spre legitimitate.

Au  existat discuții, și dvs. ați vorbit, în mod deschis, despre corupția sistemului juridic din Rusia; ați mai spus că este extrem de politizat. Care este situația în momentul de față și dacă există semne care să anunțe o schimbare de fond?
Un recent raport al Freedom House privitor la Rusia menționează în mod succint: „Curțile de justiție rămân subiect al capriciilor politice și pot fi considerate ca aservite politic atunci când este nevoie să se întâmple asta.” Nu cunosc nici o îmbunătățire anume pe care s-o aduc în discuție, dar faptul că înalții oficiali admit acum intervenția Kremlinului în multe procese judiciare (situație de neimaginat acum câțiva ani) poate fi un indiciu că lucrurile s-ar putea schimba.
Cum ați caracteriza atitudinea mass-media din Rusia față de clientul dvs.? A fost aceasta de natură să vă ajute, să vă facă opiniei publice cunoscut punctul de vedere? A fost o atitudine corectă?
Media din Rusia nu este independentă și liberă, și oricine scrie în mod favorabil despre situația clientului meu se află în fața unei posibile hărțuiri și opresiuni din partea guvernului. În cea mai mare parte, media controlată de guvern lucrează pentru construirea unei atitudini favorabile statului și acțiunilor sale criminale în acest caz.

Ați afirmat în repetate rânduri că sunteți îngrijorat pentru siguranța clientului dvs. De ce? În mod cert, autoritățile ruse nu-și doresc un martir în plus... mai exact, nu genul acesta de martir...
Aici nu vorbim de autoritatea rusă în ansamblul său. Există anumiți membri ai guvernului destul de puternici, care au devenit milionari peste noapte din acțiunile Yukos furate în acest caz, Khodorkovski devenind astfel un ostatic al energiei. Aș vrea să rețineți că nici o persoană care amenință contul bancar al unui „silovik” nu este în siguranță în Rusia.
Mikhail Khodorkovski a spus că este optimist; asta în condițiile în care viața în închisoare cu siguranță nu e una de invidiat, iar pe masa procurorilor se află un dosar cu noi acuzații extrem de grave. Cu toate acestea, întrebat dacă succesorul lui Putin la președinția Rusiei ar putea inversa procesul, Mikhail Khodorkovski a spus: „Va fi greu pentru el, nici nu-mi pot imagina... Tradiția, și mentalitatea oamenilor, și lipsa forțelor capabile să [susțină] orice mișcare spre domnia legii, toate sunt împotriva lui. Așa că... sper să-i dea Dumnezeu puterea s-o facă. Așa cum sperăm toți.” Aceasta este și opinia dvs.? Există deja un precedent (acțiunea în justiție împotriva Mananei Aslamazian, președinta filialei rusești a Internews, a fost anulată și avocatul ei a afirmat că s-a întâmplat așa din cauza schimbării puterii).
Cred că Rusia are capacitatea de a se schimba și cred că poporul rus nu va permite ca această domnie a autoritarismului să dureze la infinit. Există o mare diferență între puterea guvernului pe care o percepem, și realul dezacord și forțele active din spatele scenei. Mă alătur opiniei clientului meu în optimismul său, dar, așa cum am mai spus, rămân un optimist moderat.  

Interviu realizat de Gabriela Ioniță
Publicat în : Interviu  de la numărul 59

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: