Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

De ce pierde NATO războiul din Afganistan?

Anton CARAGEA

După 7 ani de tăcere, frontul antiterorist din Afganistan a cunoscut în ultimul an o reînviere spectaculoasă.

Atacurile talibanilor au cres­cut lunar, numărul victimelor americane din Afganistan a depășit numărul celor din Irak, iar în ultimele patru luni atât John McCain, cât și Barack Obama și-au găsit timp pentru o deplasare la Kabul și pentru a atrage atenția că vechiul inamic al SUA, talibanii, sunt gata să revină. O întrebare decisivă rămâne însă fără răspuns: cum au reușit vreme de șapte ani talibanii să scape presiunii armatei SUA și să devină în ultimele 12 luni o forță militară demnă de luat în considerare?

Afganistan: citadela Asiei Centrale

Primul răspuns vine din istorie. Întotdeauna marile puteri au consi­derat Afganistanul drept o țară săracă, incapabilă să facă față cerințelor războiului modern și ca atare ușor de îngenunchiat militar.
Această eroare de concepție a stat la baza înfrângerii Marii Britanii în 1879 la Kabul, înfrângere ce a avut drept urmare menținerea indepe­n­denței Afganistanului în următorii 100 de ani. În 1979 URSS a crezut că va spulbera rezistența unui popor slab înarmat și abia ieșit din evul mediu. Au urmat 10 ani de înfruntări militare disperate și în iarna 1988/1989 sol­da­ții sovietici părăseau înfrânți Afga­nis­tanul. În 2001 Statele Unite cădeau în aceeași capcană invadând Afganis­ta­nul fără suficiente efective.
Șapte ani mai târziu trupele SUA luptă încă împotriva unui dușman tot mai puternic. Lecția istorică a citadelei Afganistan, extrem de dificil de cucerit, este predată încă o dată, și cu mii de victime.

Războiul fără soldați

Cea mai mare problemă de secu­ritate a Afganistanului o reprezintă lip­sa efectivelor militare ale NATO în această țară. Armata SUA solicitată la maximum de conflictul din Irak și anga­jamentele din Peninsula Coreeană nu are la dispoziție noi trupe, iar aliații europeni din NATO nu sunt dispuși la creșterea efectivelor și implicit a victimelor.
La ora actuală în Irak se află circa 175.000 militari SUA, 20.000 militari britanici și 5.000 efective diverse, plus o armată privată a SUA: Blackwater cu efective de circa 200.000 de soldați, adică un total de aproape 400.000 de soldați. În același timp în Afganistan (țară cu o suprafață cu 50% mai mare ca a Irakului) se află doar circa 50.000 de militari din diverse națiuni.
Această disproporție a trupelor ne dă o primă explicație a cauzelor eșe­cu­lui din Afganistan: insuficiența trupelor. Asta înseamnă imposibilitatea de a controla teritoriul, de a păzi infras­truc­tura și de a efectua operațiuni militare de amploare.
A doua problemă militară este cea a armatei afgane. De la început s-a dorit ca în condițiile unei prezențe mili­tare a NATO destul de redusă, sarcina principală a luptei antiteroriste să revină armatei afgane. Această spe­ran­ță nu s-a materializat, efectivele armatei afgane au crescut cu greu la circa 10.000 de soldați, numărul voluntarilor e redus, presiunile asupra celor care se înrolează sunt mari, iar armamentul distribuit armatei afgane este vechi și face ca numărul victimelor să fie extrem de ridicat în confruntările cu talibanii, ceea ce reduce apetitul trupelor afgane de a lupta.
Incapacitatea armatei afgane de a face față luptei cu talibanii a fost dezvăluită în timpul luptelor pentru orașul Musa Qala, o fortăreață talibană în zona de sud. Deși inițial operațiunea trebuia să fie tocmai proba vitalității noii armate afgane, luptele au dovedit contrariul, trupele guvernului de la Kabul au fugit, părăsind armamentul și pozițiile din jurul orașului.
A fost necesară intervenția aviației SUA și două săptămâni de bom­bar­dament pentru ca trupele britanice să ocupe orașul și să permită armatei afgane să defileze. Astăzi Musa Qala este din nou sub control taliban.  Proba finală a ineficienței trupelor de la Kabul a fost dată în luna iulie, când președintele țării, Hamid Karzai, a încercat să treacă în revistă trupele sale. Efectul? La 10 minute de la începerea paradei, trupele afgane au îndreptat armele spre tribuna oficială încercând să își ucidă președintele. Numai intervenția trupelor NATO l-a salvat pe Hamid Karzai de la întâlnirea „mortală” cu armata sa. Prost înar­ma­te, prost pregătite și mai ales demo­ralizate de faptul că în Afganistan toată lumea înțelege că NATO e trecător, talibanii sunt veșnici, armatele afgane sunt incapabile să reprezinte ajutorul sperat în lupta antiteroristă.

Droguri, corupție și islamism

Starea deplorabilă a armatei afga­ne este doar oglinda stării Afga­nis­tanului la șapte ani de la invazia ame­ri­cană. Cel mai frapant lucru rămâne transformarea țării în sursa mondială a comerțului cu opiu. Sub paza trupelor NATO talibanii cultivă sute de mii de hectare de cana­bis, în aceste zone trupele NATO nu in­tră niciodată pentru a nu deranja culti­varea pământului cu... canabis, apoi talibanii recoltează pro­ducția și o vând filierelor occi­den­tale și pakistaneze care inundă piața occidentală.
Comer­țul este atât de profitabil încât anumite rapoarte arată că au intrat pe filieră chiar și comandanți inferiori ai NATO, care livrează taliba­ni­lor armament și muniție  cu care aceș­tia atacă trupele occidentale. Un raport al Departa­men­tului de Stat arată că în Afganistan procentul armamentului distrus depă­șește 30%. După câteva luni, în raidurile anti-talibane trupele NATO au avut surpriza să captureze armament SUA. Enigma armelor distruse în regis­trele SUA și regăsite în tabăra talibanilor persistă încă.              
Importanța Afganistanului pentru piața mondială a drogurilor este ilustrată de faptul că, în luna noiembrie 2007 când trupele coaliției au lansat o operațiune anti-drog, în Afganistan prețul cocainei s-a dublat la New York, iar statisticile criminalității în orașele din SUA au crescut atât de mult încât surse din Pentagon au afirmat că au existat intervenții pentru sistarea operațiunilor anti-drog din Afganistan deoarece ridicau grave probleme în SUA.
Atâtea miliarde provenite din trafi­cul cu narcotice nu puteau să nu dea naștere unei noi elite corupte. Toate rapoartele agențiilor internaționale ilustrează eșecul reformei politice în Afga­nis­tan. Aici nu există încă socie­tate civilă, partidele sunt formate pe bază de clanuri, administrația locală e în mâinile „baronilor locali”, personaje militare implicate în traficul cu droguri ce întrețin puternice miliții locale și care colaborează cu talibanii. Meca­nis­mele democratice sunt cu desăvârșire necunoscute, iar puterea ulemalelor (sfet­nici religioși, apropiați talibanilor) e mai mare decât oricând. Legislația implementată în Afganistan la șapte ani de la căderea talibanilor este la fel de dură ca a acestora, femeile sunt lipsite de drepturi, educația este de tip radical islamic, portul vălului islamic complet este obligatoriu, iar în 2005, când un afgan a vrut să treacă la creș­ti­nism, pentru a nu fi ucis, a trebuit scos din țară. Dacă pentru asta a tre­buit invadat Afganistanul atunci multă lume se întreabă de ce soldații occi­den­tali nu pleacă de acolo. Legi tali­bane păzite de soldați NATO asta este destul de greu de digerat și e măsura eșecului NATO în Afganistan.
La șapte ani de la invazie, bilanțul este clar negativ: un stat dominat de ineficiență, corupție, droguri, sărăcie cum­plită (peste 80% din populație este sub limita de subzistență) și  legi  talibane. Care dintre afgani ar vrea să moară apărând acest stat? Nici unul.    

Cheia e în Pakistan

În timpul summit-ului NATO din aprile 2008 de la București a avut loc o conferință militară dedicată efortului aliat din Afganistan. Spre surpriza mea aproape nimeni nu a înțeles că soluția pentru Afganistan se află doar în colaborarea cu Pakistanul. În mai, când candidatul Barack Obama a prezentat această idee, a fost acuzat de incompetență în materie de politică externă. Astăzi însă tot mai multă lume privește spre Islamabad ca spre salvatorul situației din Afganistan. În primul rând, din punct de vedere militar, intervenția NATO din Afganistan nu poate fi menținută fără sprijnul Pakistanului: aprovizionare, survol aerian, sprijin logistic. Apoi  granița cu Pakistanul este locul de unde vin luptătorii talibani, provincia de Nord-Vest fiind leagănul rezistenței anti-SUA din Afganistan. Intervenția armatei pakistaneze ar putea stabiliza zona. Fără armata  Pakistanului nu există o opțiune militară satisfă­cătoare în zonă. Bineînțeles Pakistanul are interese strategice și politice în zonă și trebuie mărturisit că timp de decenii Afganistanul a putut fi eliberat de sovietici datorită armatei pakistaneze, apoi stabilizat tot datorită Islamabadului. Această experiență merită reeditată. Similitudinea de populații între nordul Pakistanului și Afganistan, dorința Isla­mabadului de a se bucura de bogățiile Asiei Centrale ca zonă de dezenclavizare spre Oceanul Indian, toate arată că geo­politic Pakistanul și Afganistanul trebuie să coopereze.
Actuala politică a NATO de smulgere a Kabulului din alianța cu Islamabadul nu poate duce decât la eșec.

Ce rămâne de făcut?

Începerea rapidă a unui proiect de nation building, distrugerea traficului cu narcotice, construirea unui stat laic, cooperarea cu Pakistanul și creșterea efectivelor militare în Afganistan la circa 200.000 de soldați pe o perioadă de 15-20 de ani pot asigura stabili­za­rea țării. Retragerea NATO acum ar însem­na prăbușirea aproape imediată a guvernului de la Kabul și revenirea la putere a talibanilor. Menținerea efec­ti­velor actuale nu permite decât con­trolul câtorva mari orașe, lăsând 80% din țară sub controlul narcotraficanților și taliba­nilor, ceea ce ar echivala cu un război pierdut. Numai creșterea masi­vă a efectivelor și a investițiilor în zonă ar putea reechilibra Afganistanul. Deo­cam­dată nimeni nu pare a fi gata să contribuie la această substanțială sporire de efective și de fonduri. Până atunci Afganistanul rămâne un stat eșuat și un exemplu de cum nu trebuie reconstruit un stat.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 59

Comentarii

Comentariul nr.1 - mihai a spus în 27.09.2008 11:21:00:
Efectivele mentionate pentru Irak sunt scandalos de eronate. Fie dezinformare, fie nestiinta, este la fel de grav.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: