Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Învățămintele Georgiei

Iulian CHIFU

Criza georgiană, cum e denumită deja recenta utilizare a forței în conflictele internaționale din spațiul OSCE, dintre 1 și 22 august 2008, este un eveniment crucial, similar ca magnitudine și semnificație, în spațiul de securitate european și global, atacului de la World Trade Center din 11 septembrie 2001. El a marcat cotituri majore și amenință să devină un nou punct de referință în relansarea competiției de putere din această zonă a lumii, în epoca post-Război Rece, sau mai exact post-tranziție.

Cronica unui război anunțat

Este prea devreme și complet nepotrivit de a lansa acum cursa blame game-ului, deși ea a răbufnit pe toate instrumentele de propagandă și dezinformare. Însă cre­dem că un număr de fapte și înca­dra­rea într-un context sunt absolut obliga­torii pentru a putea să discernem direc­ția în care se îndreaptă conflictul și con­se­cințele pentru securitatea glo­bală și pentru sistemul relațiilor inter­na­ționale pe viitor.
Dacă e să evaluăm conflictul, mai întâi, a fost vizibilă „pregătirea de foc” care a constat în anunțarea de către presa rusă a iminenței unui atac georgian în Osetia de Sud și faptul că „femei și copii se refugiază în Osetia de Nord”. Mașina de propagandă func­țio­na atunci când provocările de-abia începuseră, era 3 august, iar georgienii încă nu reacționaseră cu foc și nici măcar liderii nord-osetini nu fuseseră anunțați de cele ce aveau să se întâm­ple. La acea dată, liderii de la Vladi­kav­kaz anunțau că nu s-a produs nici un fel de refugiere a femeilor și copiilor din Tskhinvali, că este vorba doar despre obișnuitele tabere de vară în care se duc, în aceste perioade, locuitorii cu copii ai Osetiei de Sud.
Între timp, televiziunile ruse arătau imagini cu femei și copii urcându-se în autobuze și secvențe de interviuri în care acestea spuneau (cu calm și fără nici o emoție totuși) că le este frică de posibilitatea unui atac georgian. În fapt, interviurile au fost luate mai larg și una dintre întrebări era „dacă le e frică de perspectiva ca georgienii să atace Tskhinvali și cum intenționau să-și protejeze familiile”. În fața unei între­bă­ri ipotetice, femeile răspundeau, ca orice om normal, că le e frică de o ase­menea perspectivă și că se vor refugia. Aceste colaje au fost folosite pe toate posturile de televiziune ruse, în timp ce femeile și copiii erau bine mersi în tabără.
Motivația acestui gest este dublă: pe de o parte ea scoate din spațiul viito­rului război premeditat femeile și copiii, chiar de către cei ce plani­fi­ca­seră acțiunea. În al doilea rând, ea servește drept motivație pentru lansarea mobilizării trupelor și a operațiunii în special atunci când se va dovedi – și o facem noi mai jos – că întreaga operațiune era premeditată, că trupele ruse de o dimensiune uriașă urmau să aplice un plan de invazie pus la punct încă de un an, în cadrul Exercițiului Frontiera Caucaziană de Sud, în vara anului 2007.
De altfel această perspectivă fusese anunțată din timp. În cadrul Raportului anual despre amenințările la adresa Statelor Unite, J. Michael Nc Connell, National Intelligence Director al SUA, declara în fața Comitetului pentru control al comunității de infor­mații a SUA, la 5 februarie 2008: „Moscova își utilizează din ce în ce mai mult forțele armate. Un număr din ce în ce mai mare de exerciții, realizate în cooperare cu militari străini și cu un tempo operațional în creștere, are loc în Districtul Militar al Caucazului de Nord, (la frontiera cu Georgia – n.n.) având deseori drept țintă o eventuală confruntare armată cu Georgia, scopul fiind pe de o parte să demonstreze dominația regională și să descurajeze orice implicare externă. Rusia a utilizat lansarea unor rachete – publicată pe scară largă –, dar și zboruri de antre­nament cu avioane cu rază lungă de acțiune în Oceanele Pacific, Antarctic și Arctic pentru a arăta capabilitatea de a ajunge la ținte situate la distanță, la nivel global, precum și relevanța globală”.
Deci, pe de o parte Rusia era într-o perioadă în care își arăta superio­ri­tatea militară Occidentului și restului lumii, în general, pe de altă parte făcea exerciții și amenința direct Georgia, ca punct strategic relevant, cel mai apro­piat de frontiera sa al transformărilor induse de NATO (cu excepția țărilor bal­tice, oricum strânse între Rusia Mare și Kaliningrad, și fără capabilități proprii relevante). Ca și în cazul Cehoslovaciei – ultima invazie militară din spațiul euro­pean, ce a precedat Conferința pentru Securitate și Cooperare de la Helsinki, cea care a stabilizat fron­tierele în Europa și a exclus utilizarea forței pentru rezolvarea conflictelor în regiunea CSCE –, invazia a fost prece­da­tă de un exercițiu pe teren. La acea vreme 40.000 de soldați sovietici au făcut, în mai 1968, un exercițiu în Cehos­lovacia, în ciuda opoziției guver­nu­lui ceh de la acea dată, astăzi Exer­cițiul Frontiera Caucaziană 2007, cu 400 de zboruri ale avioanelor de luptă, bombardierelor și avioanelor de transport de trupe.

Ordinea internațională de după Războiul Rece, sub semnul întrebării

Din punctul de vedere al dreptului internațional, situația din Georgia este simplu de calificat. Ar trebui pentru acest lucru, să reamintim principiile dreptului internațional care se aplică aici: suveranitatea, independența, inte­gri­tatea teritorială a statelor, consem­na­tă atît în Carta ONU, cât și în docu­mentele de la Helsinki ale CSCE/OSCE. Inviolabilitatea frontierelor, principiu consemnat în aceleași categorii de docu­mente. Neutilizarea forței și nere­cur­gerea la forță în conflictele inter­na­ționale, cu atât mai puțin în cadrul spa­țiului european și al statelor membre ale CSCE/OSCE.
Din acest punct de vedere, mai trebuie amintit principiul ilegalității staționării trupelor străine pe teritoriul unui stat membru al ONU fără acceptul statului-gazdă. În absența acestuia, stațio­narea este ilegală. În plus, docu­mentul final al reuniunii OSCE de la Hel­sinki și Tratatul Forțelor Conven­țio­nale în Europa revizuit menționează explicit necesitatea retragerii forțelor ruse din Republica Moldova și Georgia, la cererea acestora.
În fine, toate regulile internaționale califică invazia trupelor ruse în Georgia drept utilizare a forței în soluționarea conflictelor internaționale. Mai mult, acor­dul de la Roma care a fondat Consiliul NATO-Rusia menționează nece­sitatea și mecanismul consul­tări­lor în chestiuni divergente între Rusia și NATO în spațiul în care cele două instituții au interese. Această consultare nu a avut niciodată loc la cererea Rusiei, dacă acest stat avea o problemă sau o preocupare de securitate în Geogia, stat suveran aflat în spațiul de interese comun al Rusiei și al NATO.
În sfârșit, dimensiunea dispropor­ționată a forțelor utilizate în cadrul invaziei este de asemenea calificată în dreptul internațional, pentru că scopul ei nu a fost restabilirea unei situații ante sau protejarea „cetățenilor ruși” din regiunile separatiste, cum a pretins sau a lăsat să se presupună Rusia, ci a însemnat un atac asupra unui stat suveran, cu scopul de a epura etnic civili din anumite zone, de a elimina capacitatea sa de apărare, de a afecta fundamental capacitățile sale econo­mi­ce, de a-l rupe în două regiuni greu de legat economic, prin distrugerea sau controlul căilor fundamentale de transport între Est și Vest etc. De altfel, Georgia a înaintat deja un număr de dosare la CEDO și la Curtea Inter­na­țio­nală de Justiție a ONU de la Haga, pen­tru încălcarea drepturilor omului și pentru invazia și epurarea etnică, sub imperiul legii împotriva rasismului a ONU, și se pregătește să atace Rusia și la Curtea Penală Internațională. Pro­cesul cel mai grav și mai urgent începe la data de 2 septembrie la Haga, decizia Tribunalului fiind executivă și obligatorie pentru părți și urmând să califice acțiunile Federației Ruse.
Dacă este să luăm motivațiile Rusiei, „protejarea cetățenilor ruși din afara hotarelor” a fost un motiv de declan­șare a celui de-al doilea război mondial de către Germania nazistă și nu este cuantificată internațional în sensul utilizat de Rusia. Ea se referă la extragerea din teatrele de operațiuni și la asistența cetățenilor unui stat în curțile de justiție, în nici un caz la folo­si­rea forței împotriva unui stat suveran sau la limitarea suveranității sau integrității teritoriale pe această bază. Aici nu vorbim și despre modul în care cetățenii separatiști au dobândit cetățenia rusă, în mod ilegal, atunci când toți locuitorii atât din Abhazia, cât și din Osetia de Sud au dobândit cetă­țenia rusă pe criteriul locuirii într-o anu­mită regiune, prin aceasta Federația Rusă subminând unitatea și inte­gri­tatea teritorială a statului suveran Georgia. În plus, relația de cetățenie presu­pune atât drepturi, cât și obligații din partea statului, în speță Federația Rusă, responsabilă, cum arătam mai sus, de toate categoriile de cetățeni ruși cu arma în mînă ce au atacat Georgia, fie că erau separatiști, volun­ta­ri, paramilitari, cazaci nord-cau­ca­zieni, forțele sale proprii de menținere a păcii din regiune.
În ceea ce privește motivația sus­ținerii misiunii internaționale de men­ți­nere a păcii, și aceasta prezintă câteva probleme majore. Mai întâi mandatul de funcționare era, în cazul Osetiei de Sud, sub egida documentelor OSCE, în Abhazia sub cel al ONU, cu formatul trilateral al trupelor de menținere a păcii, ruse, de interpunere, separatiste și georgiene. În cazul de față, respon­sa­bilitatea ce decurge din mandat, de a preveni și opri violențele între părți și asupra civililor aparține tot Federației Ruse.

Continuare în numărul viitor

Publicat în : Politica externa  de la numărul 59

Comentarii

Comentariul nr.1 - mihai a spus în 27.09.2008 11:17:00:
1. Invazia in Grenada pentru protejarea studentilor americani.
2. Ce protectie au oferite documentele OSCE Serbiei?
3. Ce parere are autorul despre actiunile militare ale SUA, facute fara mandat ONU?

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: