Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Medicamentele contrafăcute, ucigașii asiatici

dr. Melania DRĂGHICI

Relatări nedocumentate ale personalului medical din Africa și Asia de Sud-Est scot la lumină un nou curent îngrijorător: medicamente folosite cu succes de ani de zile împotriva malariei, a tuberculozei și a HIV încep să nu mai dea rezultate. Diagnosticarea eronată a bolii împreună cu folosirea neadecvată sau excesivă a medicamentelor joacă un rol important, mai ales în țări unde resursele sunt rare, iar testele pentru diagnosticare nu sunt disponibile sau sunt prea scumpe pentru a putea fi realizate. Dar mulți medici suspectează o altă cauză: medicamentele contrafăcute.


Nimic nu este mai periculos pentru un biet pacient cu o boală potențial fatală decât să ia medicamente care nu dau rezultate. Nu doar că medicamentele în cauză pot otrăvi pacienții (peste 100 de copii au murit în Panama, de pildă, după ce luaseră sirop de tuse care fusese amestecat cu glicol de dieti­lenă, ingredient comun în producerea de antigel), ci elimină și posibilitatea unui tratament eficient. Doctorul nu are de unde să știe dacă un pacient nu răspunde conform așteptărilor sau dacă de vină este medicamentul în sine. Medicamentele greșite, care conțin o cantitate prea mică de substanță activă pentru a da rezultate, pot stimula rezistența, reducând efi­ciența pe termen lung a tratamentelor corecte.
Astfel de produse abundă de-a lungul Deltei Mekong, mai ales în Cambodgia, iar autoritățile locale par a nu ști cum să reacționeze. Un exemplu este Dora Akunyili, director general al autorității de reglementare în domeniul farmaceutic din Nigeria, care contra-atacă țările exportatoare. “India și China nu ne ajută, oficialilor chinezi nu le pasă de problemă. Nici cei indieni nu sunt serioși“, susține ea. Până acum a interzis unui număr de peste 20 de firme din India și China să exporte în Nigeria.
O problemă-cheie este aceea că ambele țări au lacune mari în legislația națională: India nu are o agenție fe­derală pentru medicamente; auto­ritățile de la nivel de stat sunt adesea influențate de considerente politice și afectate de corupție. Iată de pildă Provincia Haryana, unde locuiește bine cunoscutul falsificator Paval Garg. O echipă BBC l-a filmat recent cu camera ascunsă pe Garg lăudându-se cu furnizarea de medicamente contra­fă­cute la cerere și cu mituirea oficia­li­lor locali, pentru a împiedica investi­ga­țiile. Când vine vorba despre exportul de produse contrafăcute în afara țării, el a fost direct: “Țara mea este problema mea, țara voastră este problema voastră.”
Chiar și atunci când producătorii încearcă să facă medicamente de bună calitate, standardele de igienă sunt adesea încălcate. Guvernul indian susține că sub 0,5% din produsele Indiei sunt contrafăcute și sub 8% sunt sub-standard, dar experții locali afirmă că testele aleatorii ale guvernului nu sunt corect realizate, în special prin anunțarea firmelor producătoare că urmează să se colecteze mostre, ceea ce evident afectează rezultatele.
China are probleme asemă­nă­toare. Are mii de producători de me­dica­mente, și potrivit Dr. Akunyili, politicienii corupți sunt plătiți să nu inspecteze capacitățile de producție sau să nu evalueze calitatea medi­camentelor produse. Uneori fabrici mici de medicamente  contrafăcute din nordul Chinei funcționează în interiorul bazelor militare – un obstacol semni­ficativ pentru cei care ar fi dorit să notifice autoritățile. Cu câțiva ani în urmă, când softuri comerciale și DVD-uri erau produse în interiorul bazelor militare din provincia Guangdong, autoritățile locale nu au putut să împiedice producția.
Cercetările profesorului Jin Shaohong, director al Institutului Național pentru Controlul Produselor Farmaceutice și Biologice al Chinei, afirmă că există îmbunătățiri în calitatea produselor. În 1998, în jur de 14% din medicamente erau sub-standard; astăzi cifra este sub 10%. Beijingul a cheltuit sute de milioane de dolari pe inspecții aleatorii la fața locului. Însă, Dr. Jin susține că “infrac­torii sunt foarte inteligenți și au cunoș­tințe aprofundate de chimie“. Produ­sele falsificate sunt adesea făcute în așa fel încât să treacă teste elemen­tare de control al calității, folosind de pildă înlocuitori ai anumitor ingre­dien­te, care au o activitate chimică foarte asemănătoare cu cea a ingredientului autentic.
Așa s-a întâmplat cu exporturile de heparină, pastă de dinți și mâncare pentru animale din China spre SUA în ultimii trei ani. Este nevoie de atenție sporită pentru a detecta falsurile. Deși unii oficiali din Beijing iau măsuri, dacă politicienii continuă să protejeze infractorii și fabricile conduse de perso­nalul militar continuă să func­ționeze, medicamentele sub-standard vor fi în continuare produse.
Pentru că, dacă legislația specifică poate și trebuie îmbunătățită în China și India, adevărata problemă este neaplicarea legilor existente. În ambele țări sunt prea puțini inspectori care să examineze unitățile de producție suspecte; acești inspectori sunt rareori intransigenți când descoperă rezultate proaste. Iar atunci când îndrăznesc să ia măsuri, vinovații nu sunt deferiți justiției.
Lucrurile se pot schimba, dar doar dacă autoritățile americane, europene și africane continuă să preseze Beijingul și New Delhi în vederea unor inspecții mai riguroase și a unei legislații mai bune. India a făcut un pas înainte, acceptând un parteneriat cu Agenția pentru Alimente și Medica­mente din SUA și permițând accesul inspectorilor străini. Iar Agenția intenționează să creeze opt posturi full time, permanente, și în China.
Demiterea șefului Agenției specia­lizate chineze, Zheng Xiaoyu, anul trecut, pentru luare de mită de la fir­mele locale farmaceutice, a fost un răspuns politic puternic. Însă astfel de gesturi mărețe nu îmbunătățesc cali­tatea medicamentelor care ajung la (și îi ucid pe) cei mai săraci dintre africani și asiatici, decât dacă sunt însoțite de verificări mai prozaice, dar esențiale, la nivelul activităților de producție și distribuție.
Publicat în : Sanatate  de la numărul 57

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: