Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Constantin Papanace, un aromân naționalist

Cezar DOBRE

continuare din numărul precedent

Între 1941 și 1945 C. Papanace a fost închis în mai multe lagăre și închisori, la Burgenbruck, Bu­chen­wald, Dachau, Spandau. O vreme, după evenimentele de la 23 august 1944, s-a aflat la Viena unde a refuzat categoric să se implice în activitatea comi­tetului național și a guvernului con­dus de Horia Sima, după care si-a găsit adăpost în Italia. Mai înainte, în ianuarie 1943, a fost numit în condu­ce­rea restrânsă a mișcării legionare, situație care s-a repetat 11 ani mai târziu. Spre sfârșitul anului 1945, după mai multe peripeții, C. Papanace și-a găsit adăpost la Salo, în nordul Italiei, pe malurile lacului La Garda, unde și-a petrecut restul vieții, mereu sub ame­nin­țarea expulzării, datorită implicării sale în activități politice pentru care diverse state străine (român, grec, iugoslav) au făcut presiuni asupra auto­rităților italiene.
În exil, după 1945, patru decenii la rând, Constantin Papanace a desfă­șu­rat activități pe mai multe planuri. Ca militant, s-a implicat direct în viața mișcării legionare, dar din ce în ce mai puțin. Conform vocației sale, a devenit din ce în ce mai mult un doctrinar. Astfel a început să scrie mai întâi sub formă de scrisori și broșuri, apoi în volume, “Orientări pentru legionari”. A alcătuit o serie de scrieri de doctrină legionară precum “Concepția de viață și stilul de luptă legionar”, “Îndreptar legionar în exil” etc.
Apoi a început să publice o serie de lucrări privind trecutul românesc, diversele personalități și figuri pe care le-a cunoscut. Astfel publica de exem­plu “Destinul unei generații (geneza și urmările lui 10 decembrie 1922)”. În ace­lași context se situa și evocarea poetului național: “Eminescu. Un mare precur­sor al legionarismului româ­nesc”. În scopul editării și difuzării aces­tor lucrări ale sale, a inițiat colec­ția “Biblioteca verde”, în propria editu­ră “Armatolii” de la Roma, în care a publicat și alți autori, ca de exemplu Nae Ionescu, Ion I. Moța etc.
Din ce în ce mai mult însă preocu­parea principală a lui Constantin Papa­nace începea să devină una legată în modul cel mai direct de ramura româ­nis­mului sud-dunărean din care el în­suși făcea parte. Această preocupare s-a materializat atât printr-o acțiune practică în plan politic, cât si în redac­tarea unor lucrări ca urmare a unei ample investigații de cercetător.
Se pare ca Papanace se docu­men­tase serios, încă din țară, asupra trecutului și perspectivelor ramurii su­di­ce a românismului, din care s-a consi­derat toată viața ca făcând parte. Astfel, chiar la începuturile exilului său italian, a redactat o amplă lucrare pe care o încheia conform cuvântului intro­ductiv la Tagliacozzo, la 1 ianuarie 1947. Mărturisea atunci intenția sa de a edita o arhivă “Țara noastră“, care urma a cuprinde studii interdisciplinare privind destinul istoric și politic al aromânilor.
Respectiva lucrare (apărută din păcate la multă vreme după moartea autorului) cuprindea trei părți distincte. Se începea cu o privire retrospectivă asu­pra acțiunii de redeșteptare națio­nală a aromânilor. Se continua cu o secțiune privind realitățile contem­porane, așa cum nu întotdeauna le percepea corect autorul. Partea a treia se constituia în ceea ce Papanace denu­mea “Jaloane de orientare (în­drep­tar de luptă pentru aromâni)”. Acolo C. Papanace sublinia câteva idei, cărora le-a rămas apoi fidel, în cele patru decenii pe care le-a mai trăit. El sublinia că aromânii erau o parte a neamului românesc și că istoria lor, trecută, prezentă și viitoare, nu poate fi separată de a celorlaltor români. Toto­dată, vorbea despre respon­sa­bi­litatea statului român pentru frații rămași în afara hotarelor. Sublinia apoi nece­si­tatea păstrării în spațiul sud-dunărean a calității și mândriei de a fi aromân. Îi îndemna pe aromâni: “Nu uita că ești la tine acasă în orice parte a Peninsulei Balcanice te-ai găsi, căci aceasta ți-a fost leagănul din moși-strămoși”. Conclu­ziona: “Neamul nostru este o comoară neprețuită, îți dai seama de valoarea ei abia atunci când ai cunoscut alte popoare, fie din cele mai evoluate și bine înzestrate... Într-un moment greu pentru neamul nostru, când este sub jug greu, asuprit, decimat, hulit chiar de ai săi, noi cre­dem în destinul politic al aromânilor și în realizarea lui istorică”. A început prac­tic atunci o anume dihotomie în ceea ce mărturisea public în scopuri politice și ceea ce gândea intim și a lăsat în manuscrisele sale, cu limbă de moarte, Constantin Papanace.
Având în vedere dezinteresul complet al autorităților de la București, precum și politica deznaționalizatoare și asimilatoare promovată de toate guvernele balcanice, fie democratice, fie dictatoriale, comuniste, în memo­riile și acțiunile sale publice, invocând acte internaționale privind drepturile popoarelor și minorităților, Constantin Papanace a militat pentru aromâni ca și cum ar fi fost o etnie separată, dis­tinctă în spațiul sud-dunărean. Pe de altă parte în scrierile sale cu caracter științific, ca și în diverse împrejurări cu caracter mai mult sau mai puțin intim, C. Papanace a considerat că aromânii reprezintă ramura sudică a unui popor european, cel românesc, din care și-a afirmat până la moarte mândria de a face parte.
Încă din 1948, s-a antrenat în mo­dul cel mai direct în apărarea drep­turilor aromânilor din Balcani. Astfel în diverse ziare, a publicat o serie de arti­cole în legătură cu situația aromânilor din Grecia, vorbind chiar despre un adevărat genocid ce era promovat acolo. A întreprins acțiuni din cele mai diverse.
Din arhiva sa selectăm doar câteva din intervențiile sale politice. În două rânduri, de exemplu, în cursul anului 1948, se adresa regelui Mihai, solici­tându-i sprijinul în vederea ajutorării ramurii balcanice a românilor. Arăta astfel: “Crâncena încercare a desti­nu­lui prin care trec țara și poporul român face ca toți românii, oriunde s-ar găsi, să-și strângă rândurile și să-și am­pli­fice toate energiile pentru apărarea nea­mului întreg. Din acest simțământ de legitimă apărare pornește gândul nostru de a vă semnala extrema gra­vitate a situației dezastruoase pentru românii din Munții Pindului, care, deși atât de îndepărtați de frații lor din țară, trăiesc aceeași tragedie suportând împilarea cumplită a dictatorului co­mu­nist Marcos. Tragedia acestor români din Pind este cu atât mai dureroasă cu cât se pare că nu este privită cu spirit de justă înțelegere nici măcar de lumea anticomunistă din Grecia, țară față de care acești români s-au dovedit întotdeauna nu numai cetățeni leali, dar și devotați sprijinitori prin muncă, minte și prin bravura lor”.
Cu altă ocazie arăta: “Credem, Majes­tate, că față de marea primejdie euro-asiatică, manifestată sub forma panslavo-comunistă, care amenință popoarele din Balcani, singura salvare nu se poate găsi decât în solidaritatea și frăția acestor popoare. Este mo­mentul când toate asperitățile din trecut, care duc la discordie, trebuie să dispară și să fie cultivată numai partea pozitivă care creează climatul înțe­legerii. Substratul comun elino-traco-ilir care stă la baza tuturor popoarelor balcanice și evoluția istorică comună, cu tradiții milenare, sunt factori care pot înlesni considerabil procesul de apropiere și colaborare între aceste popoare. În cadrul acestei solidarități balcanice, și elementul aromânesc, răspândit pe întreg cuprinsul penin­sulei, și-ar vedea mai bine garantate aspirațiile sale naționale”.
În același context, Constantin Papanace s-a adresat în două rânduri lui Trygve Lie, secretar general al Organizației Națiunilor Unite, în 1949 și 1951. I s-a răspuns de la New York că organizația mondială se va ocupa de această problemă. În același con­text s-a adresat printr-un memoriu președintelui american H. Truman.
Începând din 1954 a participat direct sau cu materiale la congresele FUEV ale minorităților europene, des­fășurate în Anglia, Germania, Austria. Propunerea sa privind o anchetă des­pre situația aromânilor din Grecia și Iugoslavia a fost doar parțial mate­ria­lizată, fără a fi însă urmată de măsuri concrete.
În același timp s-a preocupat de investigarea și popularizarea aspec­te­lor istorice și contemporane ale fraților săi. Cu eforturi deosebite, sub egida Bibliotecii române din Freiburg, apărea în anul 1952 “Mica antologie aro­mâ­neas­că”, cu un studiu introductiv asu­pra aromânilor și a dialectului lor de Constantin Papanace, care declara: “Închin această lucrare femeii aro­mâ­ne, păstrătoarea limbii și a datinilor străbune”. În 1959, în cadrul Insti­tu­tului român de la Freiburg, a inițiat o vastă acțiune pentru aromâni, care s-a materializat între altele în două volume ale “Noului album macedo-român”. Pri­mul volum a fost consacrat aniversării întemeierii Societății de Cultură Mace­do-Română, iar cel de-al doilea aniver­sa centenarul înființării primei școli naționale pentru aromâni în spațiul balcanic. La cele două volume, partici­pau prin contribuții științifice sau amintiri personalități reprezentative din emigrația românească și un număr important de specialiști străini, nu puțini, de renume internațional. În ace­leași volume, erau publicate cele două contribuții majore din multe puncte de vedere ale lui C. Papanace, în proble­ma­tica celor de același neam, res­pec­tiv “Fermentul aromân (macedo-ro­mân) în Sud-Estul european” (în volu­mul I) și “Geneza și evoluția conștiinței naționale la macedo-români” (în volumul II).
Între timp Constantin Papance publicase, în propria editură, dar nu numai, din păcate în tiraje restrânse, și o serie de alte studii însoțite de anexe documentare, privind situația aromâ­nilor în întregul complex al realităților din spațiul sud-est european. Între acestea ar fi de menționat: “Pro Bal­cania. Considerations sur l’union balca­nique et la solution des proble­mes religieux de ce secteur europeen” (Roma 1951), “La persecution des minorites Aroumaines (valaques) dans les pays balcaniques. Le probleme macedonien. Memorandum adresse a 1’ONU” (Roma 1951), “Justice pour les aromounes (valaques)” (Roma 1952), “L’origine et la conscience nationale des aroumains. (La terreur grecque en Macedoine)” (Roma 1955), “Le droit d’asil politique et la probleme des minorites etniques oprimees” (Roma 1956), “Sur la minorite aroumaine (macedo-roumaine) dans les pays balkaniques” etc. Toate acestea au dus în final la redactarea marilor sinteze despre conștiința națională și despre destinul istoric mai vechi și mai nou al aromânilor, considerați ca parte integrantă a aceluiași neam, întins între Nistru și Pind.
Constantin Papanace a fost o personalitate complexă în viața culturală și politică a veacului trecut, care și-a dus existența în cea mai mare parte în afara hotarelor statului român. Prea puțin știută, personalitatea sa poliedrică merită a fi cunoscută de cei prezenți și de generațiile ce vor veni.

Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 57

Comentarii

Comentariul nr.1 - MIHAI ALEX a spus în 07.07.2008 18:00:00:
Felicitari d-le DOBRE.Consider extrem de utile astfel de articole despre personalitatile neamului nostru,indiferent de orientarea politica pe care au avut-o. As merge mai departe si ma gandesc la o colectie distincta de monografii dedicata personalitatilor noastre cele mai importante,1000 de nume sa zicem,din domeniul stiintific,istoric,cultural,politic samd.Poate vreo editura se va arata interesata de un asemenea proiect.O asemenea mongrafie ar trebui sa nu depaseasca 100 de pagini, scrise intr-un limbaj comun si vandute la un pret accesibil.Genul de carte pe care poti s-o citesti si-n metrou sau asteptand la medic, dar s-o pastrezi in biblioteca personala.
Comentariul nr.2 - MIHAI ALEX a spus în 07.07.2008 18:02:00:
Felicitari d-le DOBRE.Consider extrem de utile astfel de articole despre personalitatile neamului nostru,indiferent de orientarea politica pe care au avut-o. As merge mai departe si ma gandesc la o colectie distincta de monografii dedicata personalitatilor noastre cele mai importante,1000 de nume sa zicem,din domeniul stiintific,istoric,cultural,politic samd.Poate vreo editura se va arata interesata de un asemenea proiect.O asemenea mongrafie ar trebui sa nu depaseasca 100 de pagini, scrise intr-un limbaj comun si vandute la un pret accesibil.Genul de carte pe care poti s-o citesti si-n metrou sau asteptand la medic, dar s-o pastrezi in biblioteca personala.
Comentariul nr.3 - cosmar a spus în 29.08.2008 06:07:00:
sportul poate fi comic
pe faze-hazlii.blogspot.com gasesti momentele comice din sport

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: