Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Relația tradiționalism-progresism în România antebelică

Alin POPESCU

Concepția conservatoare este aceea care precizează că progresul real și durabil nu se poate face prin salturi, ci ca urmare a unei legături armonioase dintre trecut și prezent. Ca urmare, tradiția este filonul fundamental al conservatorismului.

Tradiția reprezintă, în sensul său inițial, tot ceea ce ne vine din vremuri trecute: obiceiuri, mentalități, credințe, instituții, practici etc. Tradiția este, deci, o cutumă; legi­timitatea sa se sprijină pe respon­sa­bilitatea trecutului, autoritatea eter­nului ieri, adică a obiceiurilor consfi­n­țite și validate de timp și de obiceiul înrădăcinat de a le respecta. Tradiția repre­zintă valoarea acordată de gene­rațiile prezente moștenirii de la gene­ra­țiile trecute. Tradiția asigură perpe­tua­rea societăților de-a lungul timpului. Fără tradiție societățiile uma­ne s-ar dezin­tegra. Tradiția nu este o simplă imi­tație. Nici o societate nu ar putea să supraviețuiască fără să adap­teze credințele, obiceiurile, moravurile trans­mise de trecut, din generație în generație, la realitățile prezente. Aceas­ta înseamnă că tradiția ar putea să fie reinterpretată de generațiile prezente fără a altera prea mult fondul intim al tradiției. Societățiile moderne au avut și au tendința să minimalizeze importanța tradițiilor, acordând un rol foarte important inovației și imedia­tului. Tradițiile sunt asociate, în mod eronat, superstițiilor și iraționalităților; se vorbește de asocierea antitetică: tradiție-progres.
Tradiționalismul este acel compor­tament care este opus inițial oricărei reforme, rezistența la introducerea noului, comportament cunoscut și sub denumirea de “conservatorism natu­ral”. Tradiționaliștii consideră tradiția ca fiind fundamentul ordinii sociale și morale, aceasta fiind în opoziție cu speculațiile raționaliste și analiza pragmatică.
Totuși, între conservatorism și tradiționalism există diferențe de conținut. Au existat situații în care un individ, tradiționalist în viața de zi cu zi, dar înregimentat politic în cadrul unei formațiuni conservatoare, să acționeze în funcție de programul politic al partidului din care face parte, chiar dacă unele politici din respectivul program aveau conotații moderniste.
 Fazele dezvoltării socio-economice la români s-au redus la intervale foarte scurte de timp, a fost un ritm precipitat de dezvoltare; s-au creat pe de o parte instituții moderne care dădeau spe­ran­țe pentru viitor, pe de altă parte au existat situații de incompatibilitate între ceea ce se importa din afară și situația din interior. În țările pe care politicienii liberali le vroiau modele de urmat în procesul de modernizare al României, fazele dezvoltării capitaliste duraseră sute de ani, aceste faze se succedaseră la intervale mari de timp, dând timp astfel structurilor eco­nomice să se maturizeze, iar societății să se adapteze. Astfel se puteau adap­ta cu timpul mentalitățiile și psih­o­logia colectivă la realitățiile vremii.
Modernizarea României a fost laitmotivul politicii interne din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX. Efectul progre­sului atât de mult dorit de liberali (cu orice preț) era conceput prin moder­nizare.
Etimologic, cuvântul “modern” pro­vine din limba latină și înseamnă “recent, chiar acum”. Modern înseam­nă ceea ce aparține epocii actuale, ce aparține de prezent și de trecutul apropiat. Modern este ceea ce este nou, recent, ce corespunde stadiului actual al progresului. Modern se definește prin opoziție cu tradiția.
Modernismul este o atitudine demitizantă, refractară convențiilor și dogmelor. Este modern ceea ce este conform cu modul nou de existență, mod care a ieșit în față, în comparație cu modelele vechi, tradiționale. Noțiu­nea de modern exprimă conștiința unei vieți noi, superioare celei anterioare. Modernitatea desemnează o perioadă istorică și ansamblul elementelor care o caracterizează. Modernitatea a fost abordată de toate domeniile de activitate din viața cotidiană. În plan politic, modernitatea se impune prin crearea unor regimuri care să dife­rențieze particularul de public, limitarea și controlul puterii politice prin tendința de omogenizare și accesul mulțimilor în viața politică. În religie, modernitatea se traduce prin laicizare. În domeniul economic și tehnic, modernitatea se caracterizează prin efortul de a introduce în producție și în comerț tehnologii noi, acestea din urmă fiind rezultatul progresului știin­țific. În domeniul artelor, moder­ni­tatea este o tendință întâlnită începând cu sfârșitul secolului XIX caracterizată prin exacerbarea modernului și respin­gerea tradiționalului, prin proclamarea exclusivistă a unor noi principii ale creației. A moderniza presupune, deci, a adapta (fără o analiză prea consis­tentă) o structură sau un element la condițiile prezentului. Modernizarea anulează valoarea dovedită de trece­rea prin sita timpului a tradițiilor.
Nebazându-se pe experiența trecutului, modernistul încearcă să substituie tradiția cu noutatea, valorile vechi, dar autentice, cu posibilele valori. Modernitatea și tradiția sunt două noțiuni antinomice chiar dacă Eugen Lovinescu vede o  integrare a tradițiilor într-o formulă estetică sincronă cu spiritul timpului.
Cine confundă progresul cu modernitatea dă dovadă de o analiză intelectuală rudimentară. Ca să se ajungă la progresul autentic trebuie să se țină cont de legile tradiției. Pro­gresul autentic este punctul de inter­secție al avantajelor materiale aduse de inovație cu valoarea dată de experiență a tradițiilor. Progresul este dat de intersecția a două forțe care se echilibrează: forța de conservare, exprimată de ansamblul credințelor și tradiților, și forța de expansiune, de transformare evolutivă și de adaptare la necesitățile timpului. În schimb, modernitatea este antitradițională prin definiție, ea este efectul dorinței necum­pătate de progres.
Așa cum liberalii își trag esența concepțiilor lor politice prin trimitere la progres, conservatorii analizează evoluția structurilor sociale, politice, economice și culturale prin raportarea la tradiție.
Conservatorii români vroiau să armonizeze fondul  tradițional de existență cu formele civilizației occidentale.
Reprezentanții gândirii conser­va­toare românești se pronunțau pentru un progres lent și fără salturi în concordanță cu fondul tradițional specific poporului român. Noul nu trebuie introdus doar de dragul faptului că e nou și venit dinspre Apus, el trebuie să fie și necesar și posibil de introdus.
Conservatorii români constatau ruptura pe care o poate provoca progresul prin salturi, considerau ca fiind o imposibilitate ca acesta să producă valoare și calitate. Deși toți conservatorii merg pe mâna progre­sului măsurat, criterile de analiză ale acestuia diferă însă. Dacă pentru un mare proprietar funciar, cum este cazul lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, progresul măsurat însemna posibili­tatea de a-și păstra un timp cât mai îndelungat imensele sale proprietăți, pentru Mihai Eminescu sau pentru Constantin Rădulescu-Motru scopul este păstrarea identității proprii a civilizației și etnicității poporului român.
La începutul secolului XX, Titu Maiorescu constata: “adevăratul pro­gres al unei politici reale este scoa­terea la iveală și elaborarea acelor idei care, într-o anumită țară și într-un anu­mit timp, sunt indicate de împrejurările de fapt și trebuiesc aduse la îndeplinire, în ordinea treptată a urgenței și a importanței lor în timpul apreciabil al generației în care se produc”. Deci calitatea cere în primul rând  cumpătare și echilibru, altfel se ajunge, după exprimarea lui Edmund Burke referindu-se la revoluționarii francezi, să dărâmi o casă care necesită reparații posibil de realizat și să te apuci să construiești o alta fără să ai materialul necesar și nici măcar o idee  despre construirea unei case.
Gândirea conservatoare este do­minată de prudență și cumpătare așa cum o sintetizează Barbu Catargiu prin fraza: ”Fiți înțelepți, fraților; răbdare, și vor veni toate cu încetul”. O politică plauzibilă pentru viitor cere în primul rând cumpătare în conceperea și punerea sa în aplicare; o încercare hazardată de a introduce și aplica o politică ce, la nivel teoretic, ar putea însemna progres poate să se transfor­me la nivel practic în regres. Conser­vatorii vedeau în simțul măsurii, al cunoașterii temeinice a realității și posibilului o lege fundamentală care ar trebui aplicată în politică; nimic nu trebuie să se facă pripit, după cum se exprima Lascăr Catargiu: ”Dacă se poate, da, dar numai dacă se poate”. Conservatorii nu interziceau schim­ba­rea în sine, ci numai schimbarea inutilă și inoportună, schimbare impusă nu de realitate, ci de proiectele unei imagi­nații necontrolate. Modernitatea a tratat societatea ca instrument al unor planuri arbitrare. Societatea nu trebuie să fie un simplu instrument al voinței, ea este o realitate complexă care nu se lasă ușor schimbată de ambiții și dorințe nepotrivite cu datele problemei existente.




Continuare în numărul viitor 
Publicat în : Idei contemporane  de la numărul 57

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: