Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Doamna Bhutto

Acad. Mircea MALIȚA

Am văzut-o pe ecran pe doamna Bhutto fericită și încrezătoare, în ultimele zile ale anului 2007, cum strângea mâinile întinse din mulțimea admiratorilor și susținătorilor ei, în manifestația de la Rawalpindi, lângă Islamabad, ca apoi să intre în mașina în care a fost secerată de gloanțe. A fost un moment cutremurător pentru întreaga lume. Nu știu cum să-i omagiez mai bine memoria, decât evocând zilele în care am întâlnit-o și împrejurările în care      l-am cunoscut pe tatăl ei, Ali Zulfikar Bhutto, premierul sfârșit în ștreang. Paginile rupte din caietul amintirilor sunt pentru mine fragmente dintr-o tragedie greacă.


New York, toamna 1965

Mă aflu la sesiunea anuală a Adu­nării Generale a ONU, secon­dân­du-l pe ministrul de externe Corneliu Mănescu. Era pentru mine a zecea Adunare Gene­rală la care participam și cam toate subiectele reflectau rutina. Aproape toate discursurile se repetau, fie că era vorba de crizele recurente, fie de dezbaterile privind cei 4D: dezvoltare, dezarmare, decolonizare și drepturile omului. De aceea nu m-am mirat când m-a căutat Aziz Ahmed. Ne cunoscusem prin anii 1950, când eram amândoi consilieri la misiunile perma­nente ale țărilor noastre. Acum era secre­tarul ministrului de externe al Pakistanului, Ali Bhutto. Voia să sta­bilim o întâlnire a celor doi miniștri, una din zecile contacte care se sta­bileau în timpul sesiunii. Probabil e vorba de tema principală: conflictul din Kashmir, mi-am zis, și vrea un vot favorabil la rezoluție. Conflictul peren dintre India și Pakistan pentru Kashmir era pe ordinea de zi din 1948 și-l ascultasem pe Krishna Menon, minis­trul indian, celebru pentru recordul retoric înregistrat de el la Consiliul de Securitate, unde a vorbit 7 ore în șir pe această temă, leșinând în final. Nu m-am înșelat. Când cei doi miniștri cu cei doi adjuncți s-au întâlnit la sediul Misiunii României, frumoasă și elegantă, aflată între Park Avenue și Madison, în Manhattan, Ali Bhutto despre Kashmir vroia să vorbească. Începuse în sep­tembrie războiul între India și Pakistan pentru Kashmir.  
Dar ceea ce spunea depășea cu mult previziunea mea. Bhutto îi propu­nea lui Mănescu, nici mai mult nici mai puțin, decât să medieze între părțile combatante încheierea unui armistițiu. Chiar dacă știam că România începuse să se distingă printr-o poziție diferită de cea a grupului răsăritean, cum era numit lagărul socialist sub bagheta Uniunii Sovietice, manifestată la unele voturi, în inițiative cum ar fi în 1965 rezoluția despre cooperare europeană, prin apropierea de țările în curs de dezvoltare, prin neangajare în dispu­te­le vremii (China-URSS, lumea arabă și Israel, de pildă), un rol atât de impor­tant nu i se oferise. Credeam că Bucu­reștiul va accepta să medieze. Am fost dezamăgit când s-a primit un refuz, poli­ticos desigur. Treptat am înțeles de ce s-a dat la o parte șansa unei glorii trecătoare. Abia peste doi ani, tot la New York, I.Gh. Maurer îmi explica de ce România nu face nici o mediere, dar lucrează printr-o metodă proprie la cazurile de reconciliere a părților aflate în conflict. Tot cam în acest răstimp mi s-a clarificat explicația faptului că Bhutto ne-a ales pe noi. Configurația internațională suferea schimbări: apăruseră conflictul sovieto-chinez, conflictul chinez-indian, conflict mocnit pentru controlul Afganistanului, con­flictul ameri­cano-vietnamez, toate pri­vind Asia.
După refuzul României, Pakistanul se adresează Uniunii Sovietice, care acceptă medierea. Ea este fructuoasă; armistițiul se realizează în ianuarie 1956 prin pacea de la Tașkent.
Dar armistițiul e prost receptat în Pakistan, considerat a fi în favoarea Indiei. Regimul președintelui general Ayub Khan se clatină. Ali Zulfikar Bhutto își dă demisia. Înființează un partid pakistanez al poporului, PPP, și apoi se dedică construcției și extinderii influenței acestuia. În 1969 Ayub Khan pleacă, se fac alegeri în 1970, PPP le câștigă și Bhutto devine președinte între 1971 și 1973, rămânând prim-ministru până în 1977. Desprinderea Pakistanului de Vest (azi Bangladesh) și războiul indo-pakistanez întunecă acest început de guvernare. Când ministrul său de război Zi aul-Haq dă o lovitură de stat, în 1977, lui Bhutto i se înscenează un proces de corupție și e executat prin spânzurare în 1979.
Fusese primul conducător politic ales prin vot liber în istoria Pakis­ta­nului. Un act ce se impregnase în memoria colectivă. Cea care a preluat ștafeta dedicându-și întreaga viață programului politic al lui Zulfikar Ali Bhutto a fost fiica lui, Benazir Bhutto. Ea este cea care a menținut partidul său viu sub călcâiul dictaturilor și sub persecuția altor regimuri, cea care a luptat pentru alegeri democratice și pentru emanciparea societății, fără răgaz, prezentă sau în exil, liberă, închisă sau sub arest la domiciliu, într-o viață în care succesele și infracțiunile s-au succedat după o stranie lege ciclică.  Numai o personalitate cu con­vin­geri ferme si nervi puternici poate trece prin această vale tulburată a Indului.
Islamabad, toamna 1995

Suntem invitate la un Congres al intelectualilor din capitala Pakis­ta­nului patru persoane din România, președintele Academiei, Virgiliu N. Cons­tantinescu, academicianul Răz­van Theodorescu, Ion Rațiu, cunos­cutul lider țărănist, și cu mine. Țineam în mare stimă pe președinte, cu care mai fusesem în 1970 într-o delegație româ­nească la Conferința europeană de la Praga, convocată de Mitterand și Ha­vel. Ca și atunci invitațiile erau nomi­nale și porneau de la nivel înalt, în cazul de față de la dna. Bhutto în calitate de președinte ce patrona reuniunea. Pe Răzvan Theodorescu îl cunoșteam și îl prețuiam din cerce­tările sale în istoria culturii, iar cu Ion Rațiu a urmat o cordială relație, pro­babil știindu-mă ca și el, ardelean cu un tată care a fost la Alba Iulia în 1918. Spun asta pentru că aveam să suferim împreună toate încercările schim­bu­rilor nocturne de avioane până la destinație și apoi să ne supunem la conferință la același regim de strictă supraveghere. Nu era brutală, stăteam la hoteluri diferite, convenabile, fiecare însoțit de un înger păzitor care nu ne scăpa din ochi. Însoțitoarele erau studente simpatice și culte, care ne-au explicat că ne veghează pentru sigu­ranța noastră, ieșirea pe străzi nefiind tocmai indicată. Vorbeau limbi străine și își făceau datoria cu o anumită discreție.
Reuniunea era pestriță: multe țări musulmane, din Orientul Mijlociu, asiatici, europeni de toate nuanțele. Deschidere solemnă și din discursul doamnei președinte înțelegem că dorește să încurajeze dialogul propriei intelectualități cu lumea de afară. Din sală se desprinde o doamnă mai în vârstă care merge neinvitată la prezidiu unde ocupă un loc gol. Este mama dnei. Bhutto. Dl. Constantinescu îmi spune că studenta lui i-a șoptit că sunt neînțelegeri între mamă și fiică.
Un antioccidentalism total îi unește pe delegații locali și regionali. El atinge o culme greu imaginabilă când un delegat libanez invocă necesitatea combaterii și eradicării creștinismului. Îi întreb pe colegii libanezi ce vorbeau bine franceza dacă e un punct de vedere împărtășit la ei sau o răzvrătire personală. În nici un caz nu e o idee libaneză, au spus ei, doar suntem de două feluri, creștini și mahomedani. Dar, știți, situația e specială în Liban, după războiul civil. Apar tot felul de intruși și extremiști. Nu-i dați atenție, vă rugăm. Tonul precumpănitor critic la adresa valorilor occidentale l-a iritat pe dl. Rațiu, care spre surpriza mea, a cerut cuvânt în replică și i-a admonestat sever pe cei care nu-și dau seama că acest Occident a inventat libertatea de expresie pe care o folosesc ei; el i-a învățat pe oameni că au drepturi pe care ei le disprețuiesc; Occidentul cultivă ideea de cooperare, iar alții răspândesc ura și ațâță conflictele. Ieșirea acestui bătrânel elegant, politicos și zâmbitor i-a lăsat pe mulți cu gura căscată, în timp ce eu admiram resorturile nebănuite ale unui adevărat descendent din luptătorul fruntaș al Unirii din 1918.
La recepția dnei. Bhutto am profitat de prilej să-i reamintesc întâl­nirea cu tatăl ei la ONU și ce stimă au avut românii pentru el. A părut impre­sionată, a exprimat și ea prietenia pentru țara noastră și l-a întrebat pe președintele Academiei pakistaneze care stătea lângă ea dacă are grijă de delegație.   
A urmat excursia. Ni s-a propus Peshawar, despre care știam că e punctul de aprovizionare cu arme a luptătorilor din Afganistan și că poți cumpăra de la piață nu numai  puști și mitraliere, dar și tunuri. Am zis nu. A doua destinație posibilă era ceva mai încoace de fluviul Indus, Taxila, pe unde a trecut Alexandru Macedon. Da, am zis, cu entuziasm. Și iată-mă în grădina unui han unde s-a oprit auto­buzul la o masă la care am invitat-o și pe studenta mea care discuta cu niște colege. Vroiam să aflu tot ce se poate despre Macedon. Am abordat subie­ctul cu prudență: mai știi cu poporul acesta xenofob? Spre mirarea mea, studenta a spus: îl iubesc pe Alexan­dru, dacă aș avea un băiat l-aș boteza Iskander. Aici la Taxila a venit cu prietenie și a făcut daruri peste tot. Eram interesat de ce s-a petrecut acum 23 de secole și mai bine. Cum a ajuns aici la poalele Himalayei și la fluviul mitologic Indus acest erou care se credea coborât din zei care-l urseau cuceritor al întregii lumi? Se considera și urmașul la tron a lui Darius în împă­răția persană și vroia să pășească în toate locurile în care acesta a domnit. Dar mai departe? Ostenit de miile de kilometri parcurse prin Asia Mică, Egipt, Mesopotamia, Persia, epuizat de excesele necugetate și cu remușcări că și-a ucis prietenul cel mai bun la o beție, că a răspândit spaimă și groază, că a ars cetăți și a ucis populații, ajuns aici s-a întrebat, în acest popas la Taxila, încotro să o ia ? Peste Himalaya spre  China sau în jos spre India. E în al șaselea an de la victoria finală împo­triva perșilor. Se îndreaptă spre India, spre Hydaspes, unde are un eșec la 326 î.Hr. Mai are trei ani până când moare la vârsta de 33 de ani, lăsând în urma lui orașe noi începând cu Alexan­dria. Dar Maxila n-a fondat-o el, ci a dez­voltat-o și dotat-o. A găsit greci aici, foști mercenari ai perșilor, care se temeau că Alexandru îi va pedepsi. Grecii locali l-au convins pe Alexandru că Taxila, ca și apropiată Murrea, sub munte sunt create de zeul grec Dioni­sos, iubit de Alexandru, aducându-i și viță de vie din regiune ca dovadă, și simpatia lui  s-a extins asupra acestor locuri vizitate de el.
Părăsesc incursiunea istorică și trec la actualitate. Mă situez în aria științelor politice pe care le studiază însoțitoarea. Nu are ezitări în materie de analiză necruțătoare. – Ce te gândești să faci? – Tinerii de aici n-au nici o perspectivă. Bursele le iau fiii bogătașilor. Ei se nasc oxfordieni. Lovi­turile de stat militare se succed cu regimurile civile. Ambele sunt corupte. Nici o speranță. – Dar când te uiți în jur ce țară îți inspiră încredere? – Iranul.    – Nu te deranjează vălul, regimul femei­lor, dictatura mulahilor? – Nu văd nici un obstacol ca femeie în realizarea unei cariere. În rest admir liniștea care domnește. (Înțeleg că două formule, una dictatorială a militarilor, alta democratică a corupților, au înșelat așteptările acestei generații care caută o altă soluție, mai promițătoare după pă­rerea lor. E o situație ce se întâl­nește  în multe țări din lumea a treia.) – Dar dna. Bhutto? – N-are nici un viitor. Mai rezistă poate doi ani. Iau notă, și când dna. Bhutto și-a pierdut postul în 1997, înlocuită de un alt politician, Nawaz Sharif, îmi voi aminti de aceea memorabilă discuție în umbra marelui Macedon.  
O întrebare neexprimată nu îmi dă pace. Cum se poate ca sub aparențele protocolare să zacă un strat atât de gros de nemulțumire și protest expri­mat deschis de însoțitoarea mea și de celelalte interprete ale delegaților români? Care sunt instituțiile relevante aici? N-a căzut Pakistanul o dată cu SUA în capcana istorică de a forma și înarma pentru victoria anti-rusă din Afganistan forțe devenite apoi ostile, ca talibanii, instalate în regiuni ca puteri subterane, nevăzute și mișcate de mecanismele complotului, subver­siu­nii și forței brute? Nu au devenit  oare atât de puternice încât nici succesiunea militară/civilă să nu conteze în spectrul politic unde își dispută supremația?
Post-scriptum
Doamna Bhutto revenise din exil pentru a se prezenta la alegerile următoare, cu aceeași platformă a aceluiași partid în 2007. A vrut să facă o mărturisire de credință publică, o înfățișare a crezului ei și a ideilor care o ghidează. A scris și o carte. A închi­nat-o ideii de reconciliere, ce apare în subtitlu. Conținutul îl anunță de la început: Islam, Democrație și Vestul.
Cea mai mare parte a cărții se referă la Islam văzut prin ideile Cora­nului, a interpretărilor de autoritate. Religia la care aparține este una de consultare perpetuă, de reconciliere, de metode pașnice. A o invoca în scopuri teroriste înseamnă a o uzurpa, a o falsifica, un furt. Coranul interzice să ucizi oameni nevinovați sau să ridici mâna împotriva unui co-religionar. Respectul față de religiile înrudite monoteiste este afirmat peste tot în Coran, Moise și Hristos sunt recu­nos­cuți ca profeți ai aceluiași unic Dum­nezeu pe care-L recunosc musulmanii. Două concluzii se desprind pentru ea; această religie este o bază propice și nu contrară democrației, fiind totodată o sursă posibilă a reconcilierii globale. Vederile sale despre democrație sunt destul de realiste: nu se trans­plantează, se susține prin instituții proprii. Educația e vitală, iar buna stare cere străduință în relație cu  lumea și nu împotriva ei.
E un mesaj nobil și coerent. Perso­nalitatea, care s-a distins prin efort perseverent, are gânduri limpezi bine argumentate și actuale. După ce urmase o școală cu călugărițe la Murrea localitatea dionisiacă pe care o vizitase Alexandru cel Mare, unde a surprins-o războiul din 1965, a făcut studii temeinice la Oxford și Harvard. Este la curent cu literatura vremii noastre și nu ezită să fie în dezacord cu Huntington, autorul „Ciocnirii civili­zaților”, spre marea mea satisfacție. Nu comentez această carte „Recon­cilie­rea” a doamnei Bhutto, pe care am citit-o cu interes. Aș aminti doar ceva legat de dictonul latin „Cărțile au soarta lor”. „Reconcilierea” e un adevărat testa­ment. Doamna Bhutto a trimis ultima corectură editurii în ajunul asasinării. Este nu numai o carte, manifest al reconcilierii, dar și un gest de solidaritate cu  o lume în căutare de drumuri.


Publicat în : Idei în mers de Mircea Malita  de la numărul 57

Comentarii

Comentariul nr.1 - MIHAI ALEX a spus în 07.07.2008 18:30:00:
D-l Malita,intotdeauna acelasi savant exceptional.La multi ani si multe scrieri maestre!
Comentariul nr.2 - brancoveanu a spus în 23.08.2008 22:43:00:
Sa traiti Domnule profesor ! Exceptional ! Toleranta poate sa devina mesajul viitorului apropiat pentru a se pregati un viitor de pace pentru urmasii nostri.
Comentariul nr.3 - brancoveanu a spus în 23.08.2008 22:44:00:
Sa traiti Domnule profesor ! Exceptional ! Toleranta poate sa devina mesajul viitorului apropiat pentru a se pregati un viitor de pace pentru urmasii nostri.
Comentariul nr.4 - Andrei Marian a spus în 25.02.2009 14:51:00:
Va multumim domnule academician,pentru faptul ca v-ati dedicat viata,pentru a aduce mai aproape de oameni,lumina si intelepciunea lumii. Sunteti un izvor de lumina,de la care de multe ori ne-am astimparat setea,si de fiecare data am simtit ca suntem mai buni.

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: