Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Partidele după alegeri

Cristian BANU

Dacă sondajele ne arătau un câștigător, numărătoarea schimbă un pic datele problemei. Nu cred în intenția manipulatoare a sondajelor (deși în mod evident au existat prezentări părtinitoare ale acestora), ci mai degrabă discrepanța s-ar explica prin comportamentul dual al unor respondenți care au dat ceea ce au considerat ei a fi “răspuns dezirabil”, în condițiile în care opțiunea pentru PNL și PSD era drastic penalizată de o mass-media în general ostilă acestor partide.

Nu cred că putem vorbi de un “câștigător” net al alegerilor, fiindcă fiecare partid a câș­tigat ceva, pierzând în schimb altceva. Desigur, de departe, surprinde negativ scorul slab înregistrat la nivel național de PD (mă bucur să amintesc aici faptul că revista “Cadran Politic” a fost singura care a previzionat procentul real al democraților, aproximativ 25%) și, respectiv, pozitiv, scorul bun la nivel național al PNL (aici anticipasem 20%).
Ca principală caracteristică a aces­tor alegeri – și care va domina de acum încolo viața politică – o repre­zin­tă votul pragmatic. “Incompetența cu­noscută” a fost peste tot preferată competenței incerte. Alegătorii au votat oamenii care “măcar au făcut ceva”, refuzând alternative incerte și/sau neconvingătoare. Cazul cel mai eloc­vent este al PNL la Capitală, unde s-au propus candidați (deși unii dintre ei competenți) lipsiți de notorietate, dar și mai grav, lipsiți de orice sprijin al partidului. Din acest punct de vedere, privind retrospectiv, PNL a irosit șansa reprezentată de Ludovic Orban, de departe cel mai bine pregătit candidat la primărie. Efectiv pe cont propriu, candidații PNL au obținut scoruri slabe, sub media partidului la nivel național, trăgând în jos rezultatele la nivelul Capitalei.

PD

Democrații confirmă trendul des­cen­dent pe care se află dimpreună cu liderul lor. Patru ani de campanie elec­torală permanentă, de tensiune, au obo­sit electoratul și au epuizat toate temele de bătaie, adversarii reușind să “îi aducă la același numitor”. Demo­cra­ții au ratat pe rând “curățenia morală”, “anti-corupția”, “anti-comunismul”, “cu­ră­țenia clasei politice”, reușind în ace­lași timp să-și decrebilizeze complet vectorii favoriți de imagine – so­cie­tatea civilă și o parte a mass-media.
Cel mai important semnal pe care îl primesc democrații este acela că nu sunt automat câștigători. Victoriile consistente (sectorul 3, Cluj etc.) au fost exclusiv acolo unde adversarii s-au considerat de la bun început învinși, propunând candidați anonimi. Acolo unde au avut adversari, vedetele demo­crate s-au întors cu coada între picioare (Berceanu, Preda, Boureanu). Previzibila pierdere a Bucureștiului dă un semnal negativ pentru alegerile parlamentare.
Principalul noroc al democraților este că liberalii au un management deficient și nu vor fi în stare să capi­ta­lizeze rezultatele economice foarte bune de anul acesta, altfel ar fi avut probleme serioase în a mai rămâne al doilea partid al țării, mai ales că identitatea de dreapta a democraților este foarte incertă.
În acest sens, merită să notez o nouă temă preluată recent în mass-media, cu potențial dezastruos pentru democrați, și anume identitatea de stânga a lui Traian Băsescu. Apărută în siajul dezbaterilor “Capitală de stânga” vs. “Capitală de dreapta”, ideea se poate impune în mainstream, distru­gând orice brumă de identitate de dreapta a democraților (mai ales că puciștii liberali și-au pierdut orice identitate în PD și poate cu excepția lui Valeriu Stoica, nici unul nu (mai) este văzut ca liberal). (Acesta este și motivul pentru care nu utilizez “-L”, apendice care este posibil să dispară oricum, cât de curând.)
Este posibil ca prezența slabă în mediul urban (considerat “de dreapta” – eronat, din punctul meu de vedere, realitatea fiind că este vorba pur și simplu de o respingere a PSD, nu de o îmbrățișare a valorilor de dreapta, dar asta este o altă discuție) să fie tocmai ca urmare a acestei incertitudini doctrinare. Deși și-au schimbat doc­trina, democrații au păstrat discursul de stânga, iar în ultima vreme au virat spre un populism ieftin, nepotrivit cu așteptările reale ale electoratului urban.
Evident, trendul descendent al PD nu poate fi separat de trendul ase­mănător al președintelui Băsescu. Nu știu dacă este chiar o coincidență, dar despărțirea de cuplul Săftoiu pare să fi avut efecte dezastruoase în planul prezenței prezidențiale, caracterizate în ultima perioadă de un șir destul de lung de greșeli “neforțate”.
O astfel de greșeală “neforțată” a democraților este și concentrarea în turul doi al alegerilor pentru Capitală pe teza “Sorin Oprescu-Ion Iliescu-mineriadă”. A veni în fața unor cetățeni exasperați de orele petrecute în trafic cu povești de acum 20 de ani este o idee proastă. Nu cred că foarte mulți dintre cei care l-au votat pe Oprescu nu sunt la curent cu trecutul său pesedist sau cu prietenia lui cu Ion Iliescu. El a fost votat pur și simplu pentru că este altceva față de “dinastia bordu­rie­ni­lor”, în vreme ce Blaga a susținut că va continua proiectele lui Videanu, o altă idee nu tocmai fericită. Problemele lui Ion Iliescu sunt unele relativ abstracte (comunismul, mineriadele, stagnarea etc.), în vreme ce problemele PD sunt con­crete (bordurile, haosul adminis­tra­tiv, șantierele deschise fără minte). În plus, cum poți servi mai bine un independent cu un discurs anti-sistem decât punând tot sistemul împotriva sa?

PSD

PSD și-a revenit și nu este chiar drept să se compare cu 2004, când situația era cu totul alta, cât mai ales cu 2007, când se afla sub 20% în urma gafelor atribuite lui Mircea Geoană, dar pentru care este vinovat întregul partid, nu doar președintele său. Au fost multe acțiuni eșuate pentru că el nu a beneficiat de sprijinul partidului. Aceste alegeri au dovedit clar că, atunci când există mobilizare, PSD face minuni. Se vede aici mâna școlii de partid.
Acest rezultat va da curaj PSD să se întoarcă “la matcă”, după episodul “deviaționist”. Se tot povestește des­pre cât de “nereformat” este acest par­tid și cum ar trebui el să se schimbe. Mă întreb însă dacă nu cumva pro­ble­ma este pusă greșit. PSD nu de “re­formă” are în primul rând nevoie, ci de timp. A fost nevoie de timp pentru a trece în mentalul colectiv de la PCR la PSD și acum partidul este indubitabil mai aproape de stânga europeană decât de PCR. Încercarea de a “arde etapele” s-a dovedit eronată. Greșeala tac­tică a PSD a fost că a preluat dis­cur­sul adversarilor și a intrat în logica acestora.
Principala provocare a PSD înain­tea alegerilor parlamentare o repre­zin­tă asumarea lui Ion Iliescu. Tentativa de paricid nu doar că s-a dovedit dezastruoasă pentru partid, dar a reușit și să provoace confuzie în rândul electoratului său. “Copilul” nu-și poate ucide tatăl – nici măcar la modul simbolic – așa că cel mai corect ar fi să și-l asume integral, cu toate defectele sale, și să învețe să trăiască cu moș­tenirea lui. Privit la rece și încercând să ne detașăm de umorile personale la adresa părintelui-fondator al PSD, rolul său este unul esențial pentru dezvol­tarea partidului, iar revenirea sa în prim-plan s-a dovedit benefică.
Dincolo de asta, principala pro­ble­mă a PSD este că nu reprezintă propriu-zis o echipă, ci o sumă de in­divi­dualități unite punctual de diverse interese. Iar noul tip de alegeri va accentua și mai mult această tendință de fragmentare. Aici, rolul lui Ion Iliescu se poate dovedi salutar pentru partid.

PNL

Rezultatele la nivel național depășesc cu mult așteptările modeste ale unora, din punctul acesta de vedere PNL reprezentând surpriza plăcută a acestor alegeri. Însă, mi se pare suicidar modul în care PNL a tratat alegerile de la București, lucru reflectat și de rezultatele mediocre, spre jumătate din media națională, în condițiile în care părerea cvasiu­na­nimă este că Ludovic Orban ar fi reprezentat cea mai bună soluție pen­tru București. PNL intră astfel în aceeași logică care a dus la slăbirea PSD: răfuielile interne subminează efortul organizației.
Faptul că la nivel național s-a ajuns la un scor aproape de 20% – pe care îl pronosticasem în urmă cu mai multe luni și stârnisem zâmbetele unora – arată că există un potențial foarte mare de creștere, chiar spre 30%. Nu sunt însă foarte sigur că actuala conducere este capabilă să gestioneze corect acest succes, precum și rezul­tatele economice care se prefigurează a fi de excepție.
În ciuda a ceea ce spun alții, decizia lui Tăriceanu de a nu implica deocamdată partidul în lupta dintre PD și PSD este una corectă și PNL trebuie să-și păstreze, pe cât se poate, independența.
Chiar dacă îi despart încă 8 procente, PNL are o șansă în afirmarea ca unic reprezentant legitim al dreptei românești. Este previzibil că în PD vor urma niște deconturi care pot afecta puternic partidul înaintea alegerilor parlamentare astfel încât cartea trebuie jucată cu multă inteligență.
PNL are însă handicapul unei prese ostile, care induce semnale negative în rândul electoratului. Faptul că anumite organe de presă îi sunt ostile lui Traian Băsescu nu înseamnă automat că sunt pro-liberale. Până și “organul” propriu (în sensul că este pro­prie­tatea unui lider liberal), „Ade­vă­rul”, s-a comportat nemeritat de abject față de Ludovic Orban. Iar, dacă s-a obținut acest scor în ciuda acestei osti­lități generale, înseamnă că potențialul real este mult mai mare.
Însă pentru asta trebuie luate unele măsuri. PNL trebuie să renunțe cât mai curând la lideri care aduc ima­gine negativă (Adomniței, Nicolăescu, David). Trebuie să insiste mai mult pe gesturi simple cum a fost mersul cu bicicleta la Guvern – chiar ar trebui instituită o regulă “Ziua bicicletei” la guvern, o zi pe săptămână în care toți membrii Executivului să vină la serviciu pe bicicletă. Și, dincolo de toate, să comunice mai bine. Fiindcă chiar au ce.
Publicat în : Politica interna  de la numărul 57

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: