Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Înfrângerea lui Hillary Clinton, un pas înainte pentru Obama

Radu GEORGESCU

Ultima perioadă de timp a adus o importantă evoluție în cursa pentru nominalizarea democrată din Statele Unite ale Americii. Hillary Clinton a anunțat faptul că își suspendă campania electorală,  dar în același timp și-a anunțat sprijinul pentru Barack Obama. Un prim element constructiv pe care îl putem observa este faptul că cei doi candidați au încheiat competiția pe o linie calmă, încercând astfel să mențină unitatea Partidului Democrat înainte de marea competiție pentru fotoliul de la Casa Albă.



ținut idei interesante, în ceea ce privește problematica Irakului - programul insista pe necesitatea retragerii trupelor din Irak. Se pot observa trei concepte - non-inter­fere­nța prin lucrul cu ONU astfel încât să se convingă vecinii Irakului să se abțină de la intervenții în războiul civil irakian, medierea - necesitatea medierii între diferitele grupări existente pentru a atinge un compromis, fondurile de reconstrucție atât de necesare pentru dezvoltarea acestei țări. Hillary considera soluția diplomatică  priorita­ră, precum și necesitatea implementării unei strategii de stabilizare a Irakului.
  Dacă în anii 1990 Hillary Clinton a sprijinit formarea entității palestiniene reușind să atragă critici importante dinspre cercurile evreiești din SUA, în timpul campaniei strategia electorală a fost diferită, marcată de o apropiere considerabilă față de cercurile evreiești și ideile promovate de ele (să ne amintim declarațiile în favoarea Israelului și orientate împotriva Iranului). Cu ocazia unei întâlniri la „ American Israel Public Affairs Committee Clinton a reușit să se prezinte ca un important punct de sprijin pentru Israel și pentru alianța dintre SUA și Israel. La vremea respectivă această întâlnire a fost un adevărat succes, Hillary reușind să ridice publicul în picioare și să fie aplaudată de nenumărate ori. Candidata a pus accent pe imaginea statului Israel, ca un far al democrației în regiune și în același timp a cerut ca președintele Abbas să desființeze structurile teroriste. Clinton considera normală nerecunoașterea guvernului de coaliție din teritoriile palestiniene atâta timp cât acesta nu recunoștea dreptul la existență al statului Israel.
Modificările de opinie au format un cerc vicios în jurul tacticilor doamnei Clinton, dar în același timp campania ne-a arătat deosebita calitate a candidatei de a se adapta situației. Contrastele au fost evidente, contrastul a adus controversa, controversa a adus atenția publicului, publicul a fost atras de șarmul și prezența candidatei.
Hillary a sprijinit inițial invazia Irakului, dar acum se opune acestui conflict, considerând o prioritate aducerea trupelor acasă. Un act important ce a consemnat noua orientare a fostei prime doamne a fost “Iraq Troop Protection and Reduction Act” (16 februarie 2007). Scopul acestui document a fost acela de a reduce nivelul prezenței militare americane în Irak, sugerând o completă redistribuire a trupelor până la finalul mandatului președintelui Bush. Spre deosebire de Obama care de la început s-a opus războiului și a continuat să rămână constant pe această poziție, Hillary s-a jucat cu ideile, fapt ce a constituit un element negativ.
Ultimul gest al candidatei de a-l susține pe Obama și în același timp de a mobiliza electoratul în sprijinul fostului său contracandidat reprezintă o dovadă a maturității sale politice, precum și un gest necesar pentru Obama care nu va avea o confruntare ușoară cu John McCain - candidatul republican. Rețetele politice pe care Hillary le-a folosit și-au dovedit eficiența în mare parte, totuși campania a fost marcată și de un înalt grad de misoginism prezent atât pe internet cât și în reacțiile indirecte ale contracandidaților; Hillary a fost candidata pentru Casa Albă cu numărul 25, având șanse reale de nominalizare din partea unui partid important. Un alt element negativ l-a reprezentat referirea doamnei Clinton la asasinarea lui  Robert F. Kennedy, folosită în scopul justificării rămânerii în cursă, mulți interpretând această declarație ca o aluzie la asasinarea lui Obama. Clinton și-a cerut scuze, explicându-și intenția. Scuzele au venit prea târziu, impactul a fost prea puternic în mass-media, iar Obama a profitat atacându-și contracandidata.
După cum putem observa, în ciuda unui program politic bine construit, Hillary s-a confruntat cu o serie de probleme în definirea clară a strategiei, iar lipsa de concordanță între propriile atitudini precum și greșeli de speech au făcut posibilă nominalizarea lui Barack Obama.

Publicat în : Editorial  de la numărul 57

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: