Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Democrația rusă – posibilă explicație pentru un eșec

Laurențiu CONSTANTINIU

Nu mai reprezintă un secret faptul că partidele democratice din Rusia traversează o perioadă de criză. O dovadă în acest sens o constituie și faptul că principalele două partide democratice din Rusia – Uniunea Forțelor de Dreapta și Iabloko – nu au depășit bariera celor 5% (în 2004) și, respectiv 7% (2008), necesară intrării în Dumă.

Ortodoxia și mentalul colectiv rus

Există voci care pun acest eșec pe seama acțiunilor puterii – interesată în a nu fi deranjată în Dumă, în demersurile sale politico-economice –, care face tot ce îi stă în putință pentru a limita accesul acestor forțe în mass-media și în structurile politico-economice ale statului. Alte voci consideră că perioada sovietică și moștenirea lăsată de aceasta a avut drept consecință diminuarea „apetitului” rușilor pentru democrație. În opinia noastră, ambele explicații păcătuiesc prin caracterul limitat al abordării, care nu ține cont de un aspect important: tradiția istorică, realitate extrem de profundă în viața unei națiuni/țări. De aceea, propunem cititorilor noștri o explicație – care are la bază tocmai tradiția istorică – pentru acest eșec al forțelor democratice din Rusia.

Una dintre instituțiile care au jucat – de-a lungul timpului – un rol extrem de important în viața Rusiei a fost Biserica. De aceea, în 1833, când contele Serghei Uvarov, ministrul Instrucțiunii Publice de la acea vreme, a proclamat doctrina „Naționalității Oficiale”, cu scopul de a consolida autoritatea împăratului în raport cu supușii săi, unul dintre cei trei piloni ai triadei care se afla la baza acestei doctrine a fost Biserica (autocrație-naționalitate-ortodoxie). Biserica era văzută ca principal izvor al moralității.

În perioada de dinainte de 1917, rușii erau caracterizați printr-o religiozitate profundă. În ansamblul său, poporul era credincios, nihiliștii, marxiștii, anarhiștii sau alți liberi-cugetători fiind reduși din punct de vedere numeric. De exemplu, potrivit unei statistici, în eparhia Moscova-Kolomenskoi, la 1000 de locuitori existau două biserici (sau mici capele de rugăciune, ciasovnia), frecventate asiduu de credincioși. De asemenea, numărul mare al mănăstirilor din Rusia, precum și cel al pelerinilor care le treceau pragul, reprezintă o dovadă a existenței unui puternic sentiment religios la nivelul populației. În fine, cine a vizitat Moscova nu poate nega faptul că, la două-trei străzi întâlnești o biserică. Putem afirma că în mentalul colectiv rus biserica ocupă un loc important, iar modul de a gândi al rușilor a fost profund influențat de creștinism.

Marxism-leninsmul: noua credință

După lovitura de stat din octombrie 1917, pe măsură ce prigoana împotriva Bisericii devenea tot mai aprigă, prea-plinul religios al populației – acumulat de-a lungul a sute de ani – trebuia să își găsească un nou debușeu. În acest context, s-a produs o schimbare de amploare la nivelul doctrinei „Naționalității Oficiale”, noile realități sovietice luând locul celor țariste: astfel, autocrație-naționalitate-ortodoxie devine despotism-naționalism-dogmatism. Credinței în Dumnezeu i-a luat locul credința în cel mai puternic om din stat. Idee centrală a creștinismului – eliberarea umanității de robia păcatului – a fost schimbată cu cea a eliminării claselor exploatatoare și a constituirii unei societăți egalitare. În locul învățăturii creștine a apărut învățătura marxist-leninistă, cu al său caracter imuabil și inatacabil. Împărăția Cerului s-a transformat în „viitor luminos. Sobornicitatea – ideea potrivit căreia, Biserica ortodoxă este condusă de Sf. Sinod – a devenit colectivism. Marx și Engels au fost percepuți ca prooroci, în timp ce numele Lenin și Stalin erau pronunțate cu o sfântă „religiozitate marxistă”.

Se știe prea bine că toate aceste schimbări au avut loc în urma unei propagande agresive și omniprezenței terorii.

Schimbările nu s-au limitat doar la nivelul Bisericii. Dacă în Rusia țarul/împăratul era garantul credinței, în Uniunea Sovietică, secretarul general avea să joace un rol asemănător. Secretarii comitetelor de partid erau propovăduitorii ai dogmatismului marxism-leninist, iar „sfinții” noi biserici au devenit peste noapte eroii căzuți la datorie în timpul revoluției (1917) și al războiului civil (1918-1921), stahanoviștii, udarnicii, eroi ai Uniunii Sovietice și ai Muncii Socialiste. Casele de cultură, cinematografele și taberele au înlocuit bisericile, care, oricum, multe dintre ele au fost transformate în timpul puterii sovietice în săli de spectacol, de cinema sau muzee. Moș Crăciun a fost rapid transformat în Moș Gerilă, accentul sărbătorilor de iarnă căzând nu pe Nașterea Domnului, ci pe noapte de revelion. Sărbătoarea de 1 mai a devenit un Paște în variantă proletară, iar acele procesiunile religoase cu icoane, din vechea Rusie, au fost înlocuite cu demonstrații, unde lumea purta portretele conducătorilor.

Propovăduirea idealurilor noii credințe a căzut în sarcina scriitorilor, transformați – fără voia lor de către Stalin – în „ingineri ai sufletului uman”, în timp ce mass-media (audio/video/scrisă) avea să dobândească o importanță din ce în ce mai covârșitoare, când autoritățile au început să realizeze cât de mare este impactul acesteia asupra conștiinței colective.

Am putea afirma că, în perioada sovietică, „infrastructura” spirituală a rămas neschimbată. Noua ideologie a ocupat, treptat, toate ungherele sufletului și minții umane, pline înainte de credința în Cel de Sus.

Creștinismul și marxism-leninismul au avut un puternic caracter de stat datorită faptului că nu au permis exercitarea niciunei influențe externe. Și unul și celălalt au fost un fel de paznici ai spiritualității societății: „Pentru Credință, Țar și Patrie!” era lozinca din perioada țaristă/imperială, locul ei fiind luat de „Pentru Patrie, Pentru Stalin!”.

Nevoia de un mesaj nou

Revoluția franceză a favorizat, în Occident, laicizarea statului, care, la rândul său, a permis consolidarea valorilor societății civile. Iar acest proces s-a desfășurat fără ca, vreun moment, autoritățile să desfășoare vreo campanie împotriva Bisericii, ci dimpotrivă. Rusia, țară cu o puternică tradiție și cultură țărănească, în care nu a existat o civilizație citadină formatoare de opinie publică și inspiratoare de ordine, Biserica și ideologia sovietică au avut o influență hotărâtoare asupra mentalului colectiv rus/sovietic.

Perestroika gorbaciovistă s-a desfășurat sub semnul delimitării de ideologia sovietică. Autoritățile de la acea vreme însă nu au luat în considerare tradiția istorică din societatea rusă/sovietică și faptul că poporul rus nu a experimentat niciodată în istoria sa democrația. De aceea, prefacerile democratice din societatea rusă, de la sfârșitul anilor ’80 și din anii ’90 au venit în contradicție cu mentalul colectiv rus.

Șeful de la acea vreme al Rusiei, Boris Elțin, spre deosebire de predecesorii săi – de la țari la secretari generali – nu preferat să-și asume rolul și de garant al valorilor sociale. Poate că de aceea, sărbătorile religioase din Rusia, din perioada Elțin, nu s-au bucurat de o participare masivă a populației destul de confuză și, în parte atee. Sobornicitatea a fost înlocuită cu individualismul capitalist. Atunci s-a produs și transformarea, în ochii cetățenilor, a „democraților” (demokratî) în „mizerii democrate” (derimokratî; prima parte a cuvântului înseamnă, în limba rusă, mizerie, rahat).

Preluarea puterii de către Putin a reprezentat – din punct de vedere politic și ideologic – o „reîntoarcere la izvoare”, la rădăcinile istorice, la tradiția istorică – verticala puterii, ideologia impusă de la vârf, etc. –, fapt care a fost perceput de către marea masă a populației ca o mare ușurare. Consecința a fost încrederea de care încă se bucură V. Putin în ochii populației.

Se pare că partidele democratice din Rusia vor risca să „piară pe propria lor limbă”, dacă nu vor încerca să ia în considerare – în construirea mesajului lor – tradiția istorică sădită de veacuri în mintea și sufletul oamenilor. Dacă nu vor încerca să-i convingă pe ruși că ideologia de tip monolit într-o societate este contraproductivă și că liberalismul înseamnă individualism, atunci nu vor avea nici o șansă. Cu alte cuvinte, ar trebui să-i convingă pe oameni că este necesară o revizuire a propriei tradiții istorice.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 56

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: