Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Emergența

Acad. Mircea MALIȚA

Ce se va putea întâmpla în 2040? Răspunsul îl dă un laureat al Premiului Nobel, profesorul american Robert Fogel: un scenariu pentru acel an arată că trei țări mari asiatice vor reprezenta 54% din PIB-ul mondial: China (40%), India (12  %), Japonia (2%), la care se adaugă cu 12% șase țări emergente asiatice: Singapore, Malaysia, Thailanda, Hong Kong, Coreea de Sud și Taiwan.


Până nu demult eram obiș­nui­ți cu o clasificare din punct de vedere economic a țărilor, moștenită din Războiul Rece, simplă și duală: țări dezvoltate și țări în curs de dezvoltare (slab dezvoltate, inițial, dar numirea era peiorativă și a fost ame­lio­rată). Țările socialiste din blocul estic pretindeau că sunt dezvoltate și astfel s-a creat după categoria A (dezvoltate), categoria B (specială) și a mai apărut și blocul latino-american în cadrul celor 75 (gruparea țărilor în curs de dezvoltare în număr de peste 120).
Dar iată că apare după 1990 un fenomen nou. Patru țări saltă din grupul țărilor în curs de dezvoltare, atât de brusc, total și neașteptat, încât sunt numite „mici dragoni” (Coreea de Sud, Singapore, Hong Kong și Taiwan). Toate sunt asiatice, trei au populație predo­minant chineză, toate au ieșire la mare (insule sau peninsule), sunt mai mult mici decât mari.
Mai puțin dinamic, mai greoi, dar mai masiv s-a mișcat cu aceeași am­biție tenace un grup numeros de țări, 26 la număr, în direcția unei masive ieșiri din starea „în dezvoltare”. Ele au că­pătat numele de emergente. Unii spun „piețe emergente”, dar vom vedea că noua etichetă se lipește de state, politici interne și externe, rezerve de stat. Ele sunt în Asia: China, India, Indonezia, Malaysia, Pakistan și Fili­pi­ne; în America Latină: Argentina, Brazilia, Chile, Columbia, Mexic, Peru, Venezuela; în Africa și Orient: Egipt, Israel, Iordania, Maroc, Arabia Saudită, Africa de Sud; în Europa: Rusia, Cehia, Ungaria, Polonia și Turcia. Adunăm 26 cu cei 4 dragoni și rezultatul e 30. Nu putem omite (cum fac statisticile), țările din Golf, care prin indici stau chiar în fruntea emergenților: Kuweit, Bahrein, Qatar, EAU și Oman. Astfel ajungem  la 35,  pe când „dezvoltații” nu trec de 23 după studiul FMI: Australia, Japonia, Noua Zeelandă, Canada, SUA, Austria, Belgia, Elveția, Danemarca, Spania, Finlanda, Franța, Anglia, Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia și Suedia.
Astfel tabloul de la care plecăm este: țări dezvoltate circa 23, emer­gentele circa 35 și în dezvoltare circa 110 (scăzându-le pe primele din 170). Modul de clasificare al revistei „Eco­nomist” care are rubrica „Piețelor emer­gente” nu coincide neapărat cu alte moduri de a privi mapamondul economic. Un studiu FMI recent (WP/07/280) face o altă categorisire: 23 țări ale Nordului dezvoltat, 23 ale Sudului emergent, 60 a Sudului în dezvoltare ce se desprind de grupul mai larg pentru care nu a bătut ceasul emergenței. Din abordarea lui lipsește total Europa.
Ne vom ocupa pe scurt și la nivelul cititorului obișnuit (și nu atât al cerce­tătorului specialist) de ciudatul grup al „emergenților”. Prin ce se distinge?
1) prin rata ridicată de creștere a PIB-ului. În două treimi din ele PIB-ul crește cu un procent între 5-9%, campionul mondial total și continuu fiind China cu 10%.
2) Indicele ridicat de creștere a producției industriale, tot două treimi din aceste țări între 5-15%;
3) Mari rezerve financiare: lăsând la o parte China cu trilionul său (o mie de miliarde de dolari), trei au peste 200 miliarde și trei depășesc 100 miliarde, cinci peste 50 miliarde, restul având rezerve confortabile.
Emergenții asiatici se disting la ritmul creșterii; după previziunile FMI, în următorii cinci ani vor crește cu 8% în medie față de latino-americani, cu 4%.
Este esențial să găsim pentru emer­gență încă o notă comună pre­mer­gătoare creșterii și determinantă pen­tru aceasta: investiția masivă în cercetare și dezvoltare (R/D), în edu­ca­ție și în formarea solidă a profe­sio­niștilor începând cu industria.
Un titlu de glorie al țărilor dezvol­tate îl constituie corporațiile lor multi­naționale. Emergenții nu sunt timizi în a deschide acest capitol. Un grup de studii din Boston a compus lista multina­ționalelor din țările emergente, și a ajuns la cifra de 100. Criteriile au fost stricte începând cu veniturile peste 1 miliard în 2006; evident vreo 40 din listă sunt chineze. Firmele gigantice nu lipsesc.
În China funcționează cea mai mare uzină de producție a bateriilor nichel-cadmiu, iar în India cea mai mare industrie de fibre și fire de poliester din lume. Emergenții caută parteneri. În 2007 au achiziționat active în țările bogate de circa 171 miliarde de dolari.
Un subiect care a atras atenția în ultimii trei ani este acela al „fondurilor suverane”, care sunt rezerve de stat din țările emergente. Nimeni nu tresare când e vorba de investiții străine private, dar când vin din partea unor surse de stat, apar semnele de întrebare. Sumele disponibile sunt uriașe: 2.900 miliarde (29 fonduri suverane); neliniștea ce apare se refe­ră la  intențiile cert economice și eventual politice ale pătrunderii aces­tor fonduri pe piața occidentală. Marile centre financiare americane ca Merrill Lynch și Citigroup au beneficiat de 6,6 miliarde dolari respectiv 14,5 miliarde dolari, bani veniți din surse din Asia și Orientul Mijlociu. Uneori fondurile suverane se află în competiție. Aceeași companie sau bancă occidentală poate primi simultan oferte din China, Singapore și Dubai. Aceste fonduri secrete și poate manipulatoare se pun în mișcare nu numai la cerere, dar și când o corporație scoate la vânzare titluri și acțiuni. Într-un caz, un fond chinezesc a contribuit cu 3 miliarde din buzunarul propriu la consolidarea unei societăți americane.
Guvernele occidentale, punând la o parte liberalismul lor, au început să reacționeze negativ la aceste tranzacții ce se bucură de libertatea pieței. Astfel încercarea unei firme chineze de petrol de a cumpăra o firmă californiană de petrol s-a izbit de opoziție; la fel când un operator de porturi din Dubai vroia să preia terminalele americane din New York și New Jersey.
Dinamismul emergenților, duși de valul globalizării, debordează frontie­rele lor și își lărgește sfera de acțiune. Observatorii fenomenului își amintesc cu oarecare amărăciune și îngrijorare ceea ce s-a spus după ce tunurile flotei amiralului Perry i-au făcut pe japonezi să renunțe la politica de izolare la mij­locul secolului XIX:  „Am deschis ușa ca să intrăm noi, și pe această ușă au ieșit ei.”
Produs al unei economii emer­gen­te, dl. Mittal a găsit India prea strâmtă pentru dezvoltarea unei afaceri cu oțel a familiei și a plecat în Indonezia unde a prosperat „sub nasul japonezilor”. O leagă apoi de industria de oțel din Trinidad, pe care o cumpără. Trece în Mexic unde achiziționează două firme de oțel și apoi vine spre Europa de Est, are succes în România și fixează după acest uriaș periplu internațional o țintă pe care o cumpără cu mult zgomot, Arcelor, firma de vârf a Franței.
Chiar nedevenind ei însiși itine­ranți, patronii marilor firme emergente adună la răboj realizări considerabile. Tata Motors din Grupul Tata, cel mai mare conglomerat industrial al Indiei, lansează un automobil pentru câști­ga­rea pieței Sud-Estului asiatic, cu prețul modest de 2500 dolari. O altă firmă care deține Ranbaxy, una dintre cele mai mari firme din lume în materie de medicamente, privește în exterior când cumpără un brand de ceai englezesc sau o firmă de oțel din Singapore.
Exemplele abundă. Tata Consulting Services e pe piața mondială a infor­maticii. China vrea să își deschidă uzine de automobile în Europa de Est, America Latină și Orientul Mijlociu. Hong Kongul controlează jumătate din piața mondială de motoare electrice mici. Cemex din Mexic a înghițit un mare grup de ciment din Anglia. Iar Brazilia este al treilea producător de avioane jet regionale. Două firme mari braziliene de alimente exportă jumătate din producție. Grupul chinez Hisense vinde în prezent circa 10 milioane de aparate TV, 3 milioane de aparate de aer condiționat (vândute bine în Franța) și are fabrici în Algeria, Uruguay, Iran, Pakistan și Africa de Sud.
Unde este România în triada țărilor (dezvoltate, în dezvoltare și emer­gente)? Ridic din umeri: nu figurează  în nici o grupă. Mi se dau asigurări că am intrat în Europa, care este o uniune de țări dezvoltate. Ar fi bine dacă certificatul de „european” s-ar extinde și la economie. În orice caz poate să o stimuleze. Trei membri din Europa Răsăriteană, ca și noi, Cehia, Polonia și Ungaria, în statisticile revistei „Eco­nomist” sunt tratate drept emergente, dar figurează împreună cu Slovacia în lista membrilor OECD. A nu se con­funda statutul politic cu cel economic, fiindcă registrul ultimului îl țin alții.
Altă întrebare: ce perspectivă au emergentele? Unele, precum Coreea de Sud, au făcut saltul la categoria superioară (de exemplu numărul de brevete este al patrulea din lume, după Japonia, SUA și China și mult înaintea Germaniei). Altele sunt pe pragul ei. Dar toate la un loc schimbă harta economică a lumii. Micii dragoni au fost fenomene punctuale, emergența constituie un val. Efectul valului se va vedea curând. Să luăm un an mai apropiat decât pasul japonez  (40 de ani) și să vedem ce se va putea întâmpla în 2040. Răspunsul îl dă un laureat al Premiului Nobel, profesorul american Robert Fogel: un scenariu pentru acel an arată că trei țări mari asiatice vor reprezenta 54% din PIB-ul mondial: China (40%), India (12  %), Japonia (2%), la care se adaugă cu 12% șase țări emergente asiatice: Singapore, Malaysia, Thailanda, Hong Kong, Coreea de Sud și Taiwan. Ceea ce face un total asiatic de 66%, adică 2/3 din PIB-ul mondial. Iată unde se mută centrul avuției, economiei, producției și comerțului în lumea globală.
Tinerii români țin la viitorul țării lor. Au strigat în piețe: E-u-ro-pa!  E-u-ro-pa! Vor manifesta ei oare și sub lozinca „E-mer-gen-ță!  E-mer-gen-ță!”?
Publicat în : Idei în mers de Mircea Malita  de la numărul 55

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: