Numerele anterioare

2, 8, 9, 10, 12, 13, 14, 15, 16, 18, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 27, 29, 30, 31, 32, 34, 35, 36, 38, 39, 41, 42, 43, 45, 46, 47, 48, 49, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 57, 59, 60, 61, 62, 63, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 71,
 

Lunile anterioare


 

Autor


 

Circul electoral din Teheran

Michael COHEN

Republica Islamică Iran operează într-un fel de cod, al cărui cifru este atent păzit de mâna de mullahi și ayatollahi încruntați din jurul Conducătorului Suprem Ayatolahul Khamenei. Dezbaterile libere lipsesc, iar presa de opoziție este interzisă. Numeroși înalți clerici, inclusiv unii dintre marii ayatollahi, sunt arestați la domiciliu. Mii de alți clerici sunt în închisorile din zonă.

În luna martie nu au fost alegeri în Iran, orice ați citi în ziare sau ați văzut pe programele de știri. „Prezența la vot“ a fost șocant de mică, chiar și după standardele de acolo, fapt demonstrat de evidenta panică din Teheran, unde mullahii au prelungit cu cinci ore programul secțiilor de vota­re. Aceasta nu s-a întâmplat, așa cum au susținut ei, pentru a se asigura că cetățenii patrioți ai capitalei își pot exprima voturile, ci pentru că a fost nevoie ca angajații publici supuși și credincioșii reticenți să fie îmbarcați în autobuze și duși la secții, pentru a crea aparența unei participări largi, volun­tare. Chiar și așa, cifra oficială de 60 la sută nu are nici o legătură cu reali­tatea, în care poate 10-15 la sută din cetățeni chiar au „votat.“

O democrație puternic îngrădită

Rezultatul alegerilor a fost stabilit dinainte, pentru că pe buletinele de vot nu a fost trecut vreun oponent real al regimului – toate numele au fost veri­ficate și acceptate de servitorii loiali ai lui Khamenei – care a decis dinainte ci­ne urmează să facă parte din urmă­torul parlament. Frauda a fost atât de evidentă încât chiar și Uniunea Euro­peană a denunțat alegerile ca nefiind libere și nici corecte, în ciuda dorinței de a prezenta Republica Islamică drept „o democrație“ (după formularea fai­moa­să a fostului secretar de stat adjunct Richard Armitage, actualul consultant de campanie al lui McCain). În comentariul său, “The Economist” o nu­mește „o democrație puternic îngră­di­tă,“ ceea ce mulți intelectuali au spus și despre Mussolini ori Stalin.
Deloc surprinzător, observatorii și teoreticienii nu se pot pune de acord asupra „semnificației“ rezultatelor a­nun­țate. Republica Islamică operează într-un fel de cod, al cărui cifru este atent păzit de mâna de mullahi și aya­tollahi încruntați din jurul Con­du­că­to­rului Suprem, îndelung încercatul Ali Khamenei. Acesta suferă de cancer în fază terminală, iar din când în când intră în comă (ultima dată la începutul lunii martie, când o întâlnire cu liderii Emiratelor Arabe Unite, planificată cu mult în avans, a fost anulată brusc, iar Khamenei a fost dus de urgență la spital în comă).
În această lume a comploturilor și a umbrelor, în care are loc un război hobbesian al tuturor împotriva tuturor pentru succesiunea lui Khamenei, încercarea de a clarifica semnificația “democrației” nu are nici un sens. Unii observatori afirmă că veștile sunt bune pentru președintele Mahmoud Ahma­di­nejad, în timp ce alții, cu aceeași siguranță, consideră rezultatul o în­frân­gere majoră pentru actualul președinte. Oricum, rezultatul nu arată ce își dorește poporul iranian. Dar ne arată poate ceva din ceea ce au intenționat tiranii. “The Independent” are dreptate: este „o luptă pentru putere în tabăra conservatoare.“ Poate, dar noul Majlis nu pare foarte diferit de cel actual, iar ideea de în­frân­gere a lui Ahmadinejad este forțată. Da, există unii radicali care nu-l plac. Nimic nou. Asta se întâmpla și după ultimele alegeri prezidențiale, cu mult înainte ca inflația să ajungă la 20 la sută și ca înfruntările verbale cu SUA, Israelul, evreii, Consiliul de Securitate al ONU și chiar cu europenii să ajungă la intensitatea actuală. Khamenei – omul numărul unu în Iran – se distrea­ză văzând conflictul dintre cei care se luptă pentru scaunul său, așa că va fi conflict din belșug.

Un conservator pragmatic

Editorialiștii de la “The Independent” își concentrează analiza pe o altă circumscripție electorală: „orașul sfânt” Qom, care a votat masiv cu Ari Larijani, un politician cu mult talent retoric care se descrie de regulă drept „un conservator pragmatic”, formulă rezervată adesea pentru fostul președinte Hashemi Rafsanjani. Sin­tag­ma denotă un radical nesuferit care este totuși rezonabil, care poate în­cheia târguri cu Occidentul (nici un radical nu are nici cel mai mic interes să împingă Iranul pe calea unei societăți civile mai puternice), așa cum scrie “The Independent”.
Unii observatori ai situației din Iran consideră votul dintr-un fief al clericilor cum este Qom drept un semnal că puternica clasă religioasă și-a pierdut încrederea în Ahmadinejad și l-ar putea susține pe Larijani, dacă acesta can­didează în 2008. Aceia dintre occi­dentali care preferă discuțiile cu Iranul unui război nu pot decât să spere că un nou președinte în Iran – ca să nu mai vorbim de un nou președinte la Casa Albă – poate oferi o cale de ieșire din blocajul actual.

Dublă eroare

În primul rând, pentru că nici un președinte al Republicii Islamice nu are atâta putere încât să modifice radical politica externă a Iranului. Președintele nu are autoritatea nece­sară (Ayatolahul Khamenei da). În al doilea rând, pentru că „puternica clasă religioasă” din Qom include nume­roa­se persoane care se opun regimului în sine, și nu unui anumit politician. În ulti­mele alegeri, Qom a înregistrat cea mai scăzută prezență la vot din țară, semn clar de protest. Numeroși înalți clerici, inclusiv unii dintre marii aya­tollahi, sunt arestați la domiciliu (Aya­tollahul Montazeri, cândva moș­te­ni­torul desemnat al lui Khomeini, este cel mai cunoscut). Mii de alți clerici sunt în închisorile din zonă.
Regimul a demonstrat clar că nimic important nu se va schimba. La două zile după alegeri, alte nouă publicații au fost interzise. Cam atât despre șansele unei dezbateri libere în Iran.
Publicat în : Politica externa  de la numărul 55

Comentarii

Nu există nici un comentariu. Fii primul care comentează acest articol!

Număr curent

Coperta ultimului număr al revistei

Semnal editorial

Emil Constantinescu - Pacatul originar, sacrificiul fondator

Revolutia din decembrie ’89: Pacatul originar, sacrificiul fondator este prima carte dintr-o serie de sapte volume dedicate ultimelor doua decenii din istoria României. „Nu am pretentia ca sunt detinatorul unui adevar politic, juridic sau istoric incontestabil, si sunt gata sa discut si sa accept orice documente, fapte sau marturii care pot lumina mai bine sau chiar altfel realitatea. Educatia mea stiintifica si religioasa m-a ajutat sa cercetez faptele în mod obiectiv, eliberat de ura sau intoleranta. Recunosc însa o anume încrâncenare în ceea ce am scris venita din durerea unui om care a trait în miezul evenimentelor si se simte lovit de acceptarea cinica a crimelor, abuzurilor, coruptiei si minciunii, sau de indiferenta la fel de cinica cu care sunt înca privite de catre o mare parte a societatii românesti.... Am scris aceste carti de pe pozitia victimelor mintite sau speriate, care nu-si cunosc sau nu-si pot apara drepturile. Le-am scris de pe pozitia milioanelor de români cinstiti care cred în adevar, în dreptate si în demnitate.” Emil Constantinescu (text preluat din Introducerea cartii).

Mircea Malita - Mintea cea socotitoare

MINTEA CEA SOCOTITOARE
de academician Mircea Malita, Editura Academiei Române, 2009
În volumul de eseuri „Mintea cea socotitoare“, aparut la Editura Academiei Române, acad. Mircea Malita formuleaza în crescendo o serie de întrebari grave ale timpului nostru: Daca omul este rational, de ce se fac atâtea greseli în economie
sau în politica?; Daca rationalitatea nu e de ajuns, care ar fi rolul întelepciunii?; Din viitorul imprevizibil putem smulge portiuni, daca nu certe, cel putin probabile?; Ce si cum învatam pregatindu-ne pentru viitorul nostru?; Este în stare omenirea sa îsi vindece crizele?; Ne asteapta oare un dezastru final? s.a. De-a lungul anilor, acad. Mircea Malita a staruit asupra acestor teme în lucrari recunoscute, însa acum o face raportându-se la dinamica realitatii imediate, inspirat de cuvintele lui Dimitrie Cantemir: „socoteala mintii mele, lumina dinlauntrul capului“. Eseurile sunt structurate pe patru parti - „Mintea senina“, „Metaforele mintii“, Mintea învolburata“ si „Privind înainte“. Finalul este de un optimism lucid care tine seama de potentialul de rationalitate si imaginatie al mintii umane si, fireste, de generatiile tinere care îl pot valoriza benefic.

Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic Virginia Mircea - Poezii (vol.1 - Mișeii, vol.2 - Vise, îngeri, amintiri), Editura Cadran Politic

Această carte de poezie este seismograful de mare sensi­bilitate care înregistrează cele două întâlniri ale sufletului, deo­potrivă cu URÂTUL care ne schilodește ca ființă, ca neam, dar și cu FRUMU­SEȚEA sufletească nepoluată ce stă ca o fântână cu apă curată pe un câmp plin cu peturi și gunoaie nede­gra­da­bile. Ce poate fi mai dureros decât să surprinzi această fibră distrusă de aluviunile istorice încărcate de lașități, inerții, apatii, compromisuri devenite congenitale ale ro­mâ­nului? Vibrația ver­su­rilor, directețea lor, simplitatea dusă până în marginea cotidianului para­do­xal n-au efect distructiv asupra tonu­sului moral al cititorului, ci produc „neli­niștea cea bună”, cum ar spune Sfin­ții Părinți. Citești în revolta și durerea poetei un mănunchi admirabil de calități: o demnitate neînfrântă, o fizio­logie a verticalității și, mai ales, o inimă creștină, „o inimă din ceruri”, cum ar spune poetul latin. Căci, în aceast㠄inimă din ceruri”, există lacrimi deopotrivă pentru românul umi­lit, distrus până și-n visele lui, dar și pentru copilul din Gaza, cu sufletul și trupul chircite sub șenilele tancurilor unui război ce tinde să devină mai lung decât viața lui, ale unui „război-viață”, lacrimi pentru copilul evreu ce nu a putut fi salvat de la deportarea bestială, lacrimi pentru Tibetul sfâșiat. Și toate acestea fără impostura unui ecumenism sentimental, ci izvorâte din acel suspin curat românesc ce face esența lacrimii creștine. (Dan Puric)

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica

ISLAMUL SI SOARTA LUMII - Fundamentalismul islamic ca ideologie politica de Virginia Mircea "Islamul si soarta lumii - Fundamendamentalismul ca ideologie politca invita la o reflectie mai adanca asupra porceselor lumii contemporane. Judecata critica si independenta a autoarei a produs o lucrare de o veritabila investigatie stiintifica, exact la momentul in care tema tratata deseori fara solutii si perspective ocupa scena din fata a politicii si problemelor mondiale. Cititorii o pot aseza cu satisfactie in bliblioteca lor de referinta. Vor fi mult ajutati in intelegerea evenimentelor care ne sesizeaza in prezent si intr-un viitor in care tema nu se va desprinde de mersul lumii contemporane." (academician Mircea Malita)

Parteneri

Institutul de Proiecte pentru Inovatie si Dezvoltare The National Centre for Sustainable Development

Login: